Suntem la începutul unui nou capitol de istorie, unde tehnologia are un rol principal, crede Delia Panait, artistă, antreprenoare inovatoare și lector la Fundația Calea Victoriei, unde va susține cursul Human meet Robots!, din 9 martie. Delia are experienţă de comunicare în toate formatele – scris, audio, video, virtual și studii în domenii precum dreptul, ştiinţe politice şi umaniste, jurnalism creativ sau new media & tech. Cu publicaţii literare de proză scurtă şi poezie sau academice pe teme privind drepturile omului, cu producţii artistice muzicale lansate la nivel naţional şi internaţional, Delia studiază, trăieşte, experimentează şi intersectează într-o manieră unică o multitudine de interese şi subiecte.
În prezent este antreprenoare, fascinată de domenii precum neuro-ştiinţe, futurologie, eso-ştiinţe şi intersecţionalitatea vieţii umane cu tehnologia. De aici – curiozitatea şi cunoştinţele legate de coabitarea oamenilor cu noile tehnologii în general şi cu roboţii, în special – astfel, iată „Humans Meet Robots!” – crearea şi împărtăşirea acestui atelier interactiv împreună cu robotul NAO.
Lumea noastră a fost creată și este funcțională pentru forma umană, de aceea integrarea roboților cu forme similare celor umane în mediul nostru înconjurător este o etapă crucială în evoluția umanității și a tehnologiei deopotrivă, spune Delia.
Povestim cu Delia Panait, în rândurile de mai jos, despre interacțiunea dintre roboți și oameni și felul în care influențează această nouă relație societatea în prezent.
Când a apărut pasiunea pentru roboți
Nu știu cât a fost inițial vorba despre pasiune, cât un soi de necesitate. În copilărie, au existat momente în care rămâneam singură și, citind Jules Verne și alte cărți de aventură, imaginația dezvolta scenarii în care eram acompaniată de tot felul de personaje - unele pur fictive, altele cu potențial real, precum jucăriile sau (!) roboții de jucărie - de atunci s-a înfiripat ideea unui companion, care, dacă putea și să îndeplinească diverse sarcini în locul meu, devenea companionul ideal. Am avut mereu o intuiție în legătură cu un viitor care conținea și astfel de interacțiuni. Acest fir imaginativ s-a întărit când, în adolescență, am văzut filmul „Omul bicentenar”, bazat pe unul dintre romanele lui Isaac Asimov, în care Robin Williams juca un robot căruia, în cele din urmă (după două secole) îî este recunoscut statutul de cetățean/om.
Atracția mea către acest domeniu este mai degrabă de ordin filosofic decât tehnic, însă în încercarea de decripta aceste „mașinării” și abilitățile lor prezente sau viitoare și impactul lor în viața umană, am studiat și m-am familizarizat cu lexiconul specific și modus operandi, în așa fel încât de câțiva ani chiar am dezvoltat o micro-afacere în jurul roboților sociali - cei creați anume pentru interacțiunea cu omul - generând complementar și o campanie de conștienizare publică, acum inclusiv prin atelierul Humans Meet Robots! găzduit de Fundația Calea Victoriei.
Cum afectează interacțiunea cu ei comportamentul și relațiile umane
Este de înțeles că ar putea exista o anumită teamă sau reticență în ceea ce privește roboții - sunt o tehnologie relativ nouă, încă în curs de dezvoltare și de regulă este nevoie de timp pentru ca oamenii să se adapteze la lucruri noi. Cu toate acestea, unii susțin că a avea mai mulți roboți în viața noastră ar putea duce la creșterea încrederii și a siguranței, deoarece roboții pot ușura sarcinile obositoare (nu-mi mai pot imagina viața fără robotul meu de curățenie, botezat „Oro”), pot să ofere asistență în situații periculoase și chiar să ajute cu diagnostice medicale. În cele din urmă, pe măsură ce roboții devin mai accesibili, oamenii vor trebui să învețe cum să interacționeze cu ei în mod eficient și în siguranță.
Interacțiunea cu roboții poate afecta comportamentul uman și relațiile în multe feluri. De exemplu, roboții pot ajuta oamenii să devină mai încrezători și să formeze conexiuni mai profunde, oferind sfaturi utile, scăzând timpul necesar pentru îndeplinirea sarcinilor banale și oferind companie. În plus, roboții pot îmbunătăți interacțiunile umane prin inițierea unor noi moduri de relaționare care sunt mai ușor de procesat. De exemplu, interacțiunea cu un robot poate fi mai puțin intimidantă și poate oferi oamenilor o oportunitate de a exersa abilități sociale pe care este posibil să nu le fi putut accesa înainte. Roboții pot apropia oamenii și pot ajuta la reducerea decalajului dintre tehnologie și oameni, fiind ceva palpabil, vizibil spre deosebire de un algoritm.
Dezavantajele interacțiunii cu roboți
Unul dintre dezavantajele principale ar fi posibilitatea ca oamenii să se bazeze prea mult pe tehnologie și să devină prea dependenți de roboți pentru a lua sau nu decizii. În plus, roboții pot fi programați să răspundă la situații într-un anumit mod și este posibil să nu fie întotdeauna capabili să interpreteze cu acuratețe o anumită situație sau să ofere cele mai bune sfaturi. În plus, unii roboți sunt echipați cu inteligență artificială (AI), ceea ce poate duce la AI să ia decizii fără știrea utilizatorului ori dacă datele folosite pentru antrenarea roboților sunt părtinitoare, pot perpetua discriminarea și inegalitatea. În plus, aspectul pecuniar ar putea fi un alt dezavantaj, necesitând un cost inițial mare și întreținere continuă în timp.
În ce domenii crezi că nu vor putea lua locul oamenilor
Aici avem de-a face cu o prejudecată - nu va fi vorba de o înlocuire, ci de complementaritate sau conviețuire.
Răspunsul: în orice are de-a face cu intuiția - greu de definit, la rându-i! Asta, cred eu, va fi o graniță clară între un comportament contextual pur uman în comparație cu cel al unei „mașini inteligente”. De câteva decenii încoace se vorbește despre inteligența emoțională și importanța sa în procesele decizionale și sociale, chiar mai nou (!) despre inteligența spirituală (sau cosmică/universală), astfel că roboții vor mai avea ceva de așteptat și de evoluat până când vor dobândi abilități de acest fel. Nu este imposibil având în vedere maximul interes pentru ceea ce se numește quantum computing, însă la inteligența spirituală nu-mi imaginez acum cum ar putea avea acces - cel puțin nu în secolul ăsta.
Marea provocare a oamenilor apare exact aici - dacă se depășește sau nu paradigma omului inteligent, bazat doar pe cunoaștere dobândită și atât - cu părere de rău, oamenii „doar” inteligenți pot fi într-adevăr înlocuiți de roboți (un AI a învățat într-o lună 45.000 de ore într-un domeniu - câți ani din viața unui om?!) - sau se trece la o nouă paradigmă evolutivă în care oamenii vor avea alte preocupări și vor dezvolta alte abilități - dar asta e o cu totul altă dezbatere - să lase clasicul IQ în seama mașinilor și să se dezvolte în acele direcții în care inteligența cognitivă este doar un „tool”!
Care este percepția în România privind utilizarea roboților în educație, de exemplu?
În acest domeniu, ca în multe altele, în România avem de-a face cu o perspectivă paradoxală. Pe de o parte există inovare și adaptare rapidă la noile tehnologii (ex: cea mai mare viteză de internet din Europa), iar pe de alta ne confruntăm cu analfabetism funcțional larg răspândit la nivel național.
Din fericire (sau nu) pentru tinerele generații educația nu se mai face doar la școală sau acasă, ci și pe www și mobile. Practic, există un potențial latent de a “ține pasul” cu alte țări, dar care, din păcate, depinde prea mult de voința politică și de capacitatea (n. lipsa ei) de pre-vizionare pe termen mediu și lung. Cum am putea vorbi de un program „roboți în școli”, când încă nu s-a definitivat programul „toalete în școli”? Ca să nu mai vorbim de puterea de cumpărare a populației în general, ori această tehnologie fiind încă într-un stadiu incipient privind adopția în masă, nu e tocmai „low budget”… să vă spun că în Germania prezența roboților companion și traineri fitness în casele de asistență pentru seniori este ceva aproape obișnuit?!
Domenii în care sunt utilizați cu succes
Aici este esențial să se facă diferența dintre roboți și toate procesele de automatizare, lucru despre care vom vorbi la atelier. Însă, pe scurt, roboții sunt de mult integrați în industrii precum producție, agricultură, construcții, depozitare și logistică. Ariile în care își găsesc aplicabilități mai recente ar fi transportul (drone și mașini autonome), medicina de precizie, comerț și publicitate, asistență medicală sau servicii de urgență, dar lista va fi în continuă creștere.
Limitările privind interacțiunea oameni-roboți
Asta vor afla și vor experimenta cei care vor participa la atelierele de la Fundația Calea Victoriei, pe care le susțin împreună cu NAO, un robot social umanoid extrem de simpatic, pe care il poate oricine descoperi accesând naoinromania.ro.
Dar, ce ar fi de reținut la acest moment al evoluției tehnologice în robotică este că roboții nu fac decât ceea ce sunt programați să facă. Nu pot executa ceva ce nu au fost „învățați”/programați să facă.
Cine îi programează? - Oamenii! Lumea noastră a fost creată și este funcțională pentru forma umană, de aceea integrarea roboților cu forme similare celor umane în mediul nostru înconjurător este o etapă crucială în evoluția umanității și a tehnologiei deopotrivă. În plus, odată cu „ieșirea” algoritmilor din laptopuri și telefoane, deci odată cu integrarea tehnologiei AI în aceste „mașini mișcătoare”, vor putea „învăța” prin experiența directă cu mediul, din acel punct evoluția ar putea fi fulminantă. Aici intervin discuțiile de etică și filosofie ce încă se poartă la nivel mondial și care, cel mai probabil, vor genera un nou tip de legislație specifică.