Tarek Atoui este artist și compozitor cu un background solid în muzică, lucrând cu sunete și muzică electro-acustică de peste 25 de ani. În prezent, arta sa este centrată pe lucrări spațiale, care se bazează pe instrumente, performance și activarea sunetelor în diferite forme și manifestări.
S-a născut și a trăit în Beirut până la 18 ani, când s-a mutat în Franța. În paralel cu studiile în economie, Tarek a început să studieze și să creeze sunete și muzică. Spune că sunetele devin energie și pot fi percepute cu alte organe de simț decât urechile, precum și faptul că sunetul acționează ca un catalizator pentru interacțiunea umană.
Tarek și-a prezentat lucrările în toată lumea și este câștigătorul Premiului Suzanne Deal Booth/FLAG Art Foundation Prize 2020. În prezent, Tarek Atoui trăiește și creează în Paris.
"Actul de a asculta pentru un surd este multisenzorial. Să observ asta este ceva care mi-a schimbat foarte mult munca și modul în care mă raportez la sunete. Sunetele nu sunt nici pentru mine ceva ce percep doar cu urechile, ci ceva ce văd și simt uneori. Chiar și în tăcere pot percepe sunete".
Tarek Atoui proiectează instrumente complexe și inovatoare pe care le folosește în workshop-urile și performance-urile sale. Pentru show-ul susținut la Sinagoga din Timișoara, la deschiderea Capitalei Culturale a Europei, a construit un dispozitiv muzical special. Înainte de a-și începe inedita reprezentație, el a spus publicului că a inclus în acea cutie toate sunetele pe care le-a captat în porturi din întreaga lume.
Performance-ul lui Tarek Atoui face parte din programul expoziției centrale Chronic desire – Sete cronică, deschisă până pe 23 aprilie.
Despre show-ul de la Timișoara
Acest show este ca o călătorie prin diverse sunete ale apei. Am adunat multe sunete din marile porturi din întreaga lume. Toate acestea mă ghidează în performance, dar apoi, bineînțeles, improvizez mult în jurul lor, cu instrumentele pe care le-am construit pentru aceast show. Deci, nu sunt doar sunete înregistrate, ci și sunete pe care le produc cu instrumentele mele, de la sunete electronice, la percuție. Show-ul meu este ca un buchet de sunete și culori, un colaj de lucruri din diverse culturi și țări. Am pregătit foarte multe materiale, am construit un dispozitiv, ca o cutie, în care am pus toate sunetele și care îmi permite să le folosesc. În același timp, mă simt mai împlinit atunci când publicul mă inspiră să și improvizez mult.
Colectarea sunetelor
S-a întâmplat în cadrul unui proiect, numit Water’s Witness, pe care îl facem de aproape 8 ani. Ideea acestui proiect a fost de a ieși și de a colecta sunete din orașe care, istoric, au fost porturi. Așadar, am călătorit în jurul lumii în orașe precum Abu Dhabi, Singapore, Porto, Beirut, Istanbul. Am adunat o colecție de sunete din porturi, dar am surprins și ceea ce era în jurul lor pentru că nu sunt doar sunete de nave și containere, există o mulțime de sunete în fiecare port.
Fascinația ta pentru porturi. De unde vine
Are două rădăcini. Prima este legată de istoria mea personală, eu vin dintr-un oraș portuar, Beirut, și am crescut lângă port, am văzut viața de acolo. Dar au fost momente, precum în timpul războiului civil, când portul nu era accesibil. A doua este faptul că am studiat economia în paralel cu studiile mele de sunet. Una dintre materiile care mi-au plăcut a fost istoria economiei, iar una dintre informațiile care mi-a rămas cel mai aproape a fost modul în care anumite țări și-au dezvoltat o economie puternică doar pentru că aveau porturi. Așa că, și-au construit economia cu ajutorul zonelor de trecere liberă, din comerțul pe apă și facilități portuare. Porturile din aceste orașe erau ca niște teritorii autonome în interiorul altor teritorii. Și un punct central al vieții, cu piețe, restaurante, comerț.
Astăzi, porturile au fost deconectate de la orașe, deoarece nu este ușor să intri în ele, pentru că ai nevoie de multe autorizații. Oamenii nu prea știu ce se întâmplă acolo, dincolo de zidurile portului. Deci, pentru mine, realizarea acestui proiect a fost și o încercare de a reconecta aceste două realități - viața din oraș și viața din port - prin sunete.
Pasiunea pentru sunete
A apărut într-o etapă târzie a vieții mele, nu a venit când eram tânăr. Am crescut fără nicio educație muzicală, de fapt, fără nimic special care să mă ajute să descopăr muzica. Pasiunea mea pentru sunete a apărut în jurul vârstei de optsprezece ani, când am descoperit muzica de avangardă. Totul a început când am plecat din Beirut și am venit să studiez în Franța, acesta a fost punctul de plecare. Tot atunci am început să învăț programare pe computer pentru a face muzică, să înregistrez sunete și să construiesc instrumente electronice. De acolo, lucrurile au început să se dezvolte.
Perceperea sunetelor și cu alte organe decât urechile
Vorbesc mult despre acest subiect, pentru că sunt unele lucruri pe care eu le-am învățat lucrând cu surzi, care nu percep sunetele cu urechile, ci le percep cu restul corpului. Cu degetele, cu scheletul, cu picioarele, cu ochii. Actul de a asculta pentru un surd este multisenzorial. Să observ asta este ceva care mi-a schimbat foarte mult munca și modul în care mă raportez la sunete. Sunetele nu sunt nici pentru mine ceva ce percep doar cu urechile, ci ceva ce văd și simt uneori. Chiar și în tăcere pot percepe sunete. Deci, vezi tu, noțiunea de sunete este una destul de cuprinzătoare.
În proiectul meu actual, pe care l-am adus și la Timișoara, oamenii pot percepe fizicalitatea sunetului deoarece folosesc difuzoare, electronice și subwoofere. În alte proiecte pe care le-am realizat până acum, experiența sunetelor este mult mai diversă.
Instrumentele tale speciale
Pentru unele dintre spectacolele mele construiesc instrumentele, precum cele pe care le-am făcut pentru show-ul de la Sinagoga din Timișoara. Am construit o mulțime de instrumente pentru mai multe proiecte, toate tipurile de instrumente care produc toate tipurile de sunete, instrumente pentru surzi, instrumente care scot sunete vechi. Există întotdeauna ceva care mă influențează sau care mă inspiră atunci când fac noi dispozitive muzicale. Acest lucru este foarte interesant pentru mine pentru că nu numai că ele produc o serie de sunete noi, dar dacă sunt folosite și altfel, te inspiră și te învață noi moduri de a cânta muzică.
Ce se întâmplă cu instrumentele după ce nu le mai folosești
Le păstrez în atelierul meu, le colecționez, locuiesc cu ele (râde). Am un loc plin de instrumente. Între muzica mea și arta pe care o fac, unele dintre instrumentele mele devin părți ale unor colecții de muzeu, la fel ca niște lucrări de artă. Altele le păstrez pentru mine și pentru prietenii mei. Și sunt cele pe care le producem în multe versiuni și mai multe exemplare, iar oamenii le pot cumpăra. Mai donez unele în atelierele pe care le organizez sau copiilor cu care lucrez uneori.
De-a lungul anilor, am construit multe instrumente, unele sunt mici, altele mari, există o varietate de scopuri la care servesc, fiecare are o istorie și un sens. Îmi place să le pastrez în studioul meu pentru că nu știu niciodată când mai pot avea nevoie de unul.
Învățăturile anilor în care ai trăit o viață de nomad
A fost o perioadă grozavă, să trăiesc o astfel de viață timp de opt ani, călătorind în jurul lumii doar cu o valiză. Așa am devenit persoana și artistul care sunt astăzi. Acei ani m-au învățat smerenia, nu aș spune răbdarea (râde), pentru că nu sunt un om răbdător, dar mi-au arătat cât de important este să fiu așa și m-au inspirat să încerc să am răbdare. M-au învățat să ascult oamenii, să ascult locurile, să comunic dincolo de limbaj și să mă simt confortabil în orice situație.
Cum este viața unui artist străin în Paris
M-am mutat în Franța în urmă cu douăzeci și cinci de ani, dar m-am stabilit la Paris acum zece ani. Mi-a luat mult timp să am o situație stabilă în Franța ca artist. Sunt argumente pro și contra când vorbim despre viața unui artist stabilit în Paris. Dacă vii din Europa e mai ușor, pentru ceilalți este mai greu. Cu toate acestea, Parisul oferă o mulțime de facilități și pentru artiștii străini, nu doar pentru cei francezi. Are o infrastructură bună, poți avea acces la fonduri, poți găsi un studio bun, poți obține sprijin, poți expune/performa în multe locații. Toate acestea sunt foarte bune.
Cu toate acestea, eu nu m-am considerat niciodată parte a scenei culturale franceze. Călătoresc mult, munca mea este internațională, identitatea mea artistică este multiplă. Ceea ce îmi place la Paris acum este că am un cadru și, de acolo, călătoresc în toată lumea. Așa îmi mențin echilibrul, în mișcare. Nu vorbesc doar despre mișcarea fizică, ci și despre cea între culturi, țări, oameni. Aș spune că este foarte important ca un artist să evite să stea într-un singur loc.
Cum îți definești arta
Într-o continuă mișcare și evoluție, ca mine. Sunt pe o treaptă înaltă a vieții mele artistice și merg în sus. Mă simt foarte norocos, sunt într-o perioadă de creație foarte bună pentru că am multe idei la care lucrez. Ceea ce mă inspiră astăzi sunt educația și împărtășirea artei mele cu o varietate de oameni, nu doar cu publicul meu. Ci și cu copii și oameni care, ca mine, nu au avut acces la artă și cultură în tinerețe. Este ceva ce mă pasionează în prezent, să duc munca mea către un public larg.
Apoi, traiectoria muncii mele este un aspect important pentru mine. Vezi tu, toate proiectele mele au un mod de a fi combinate între ele, apoi pot fi schimbate pentru a ajunge la diferite tipuri de oameni: tineri, bătrâni, amatori, cunoscători. Aceasta este dimensiunea artei mele. Nu m-am simțit niciodată blocat ca artist, arta mea este într-o continuă evoluție.
Ce crezi că își iau oamenii din arta ta
Sunt multe de luat din arta mea, în primul rând pentru că sunt atât de multe culori sonore în ea. Unele sunt sunete recognoscibile, altele sunt foarte abstracte și emoționale, astfel încât oamenii sunt capabili să relaționeze cu ele prin propriile experiențe, prin propria lor istorie. Sunt sigur că fiecare sunet generează diferite emoții, reacții, gânduri în oameni. Asta îmi place cel mai mult la munca mea, deschide porți către locuri intime și fiecare persoană lasă aceste sunete să treacă prin propriul interior, în felul său.
