Tazz și Chef Sorin Bontea lansează noul brand virtual Coasta lu’ Bontea

Tazz și Chef Sorin Bontea lansează noul brand virtual Coasta lu’ Bontea

Tazz, platforma locală de livrare rapidă, și unul dintre cei mai cunoscuți chefi din România, lansează un nou brand virtual în Tazz Republic, Coasta lu’ Bontea. Meniul este dedicat iubitorilor de coaste de porc și include o selecție de rețete originale ale lui Chef Sorin Bontea și gusturi neașteptate, în exclusivitate, pe Tazz.

Conceptul proiectului a pornit de la acest preparat semnătură - coastele de porc, pe care Sorin Bontea îl pregătește mereu pentru prieteni și familie, după preferințele fiecăruia. Astfel, prin noul brand virtual, Tazz aduce preparatele din bucătăria Chef-ului, direct la tine-n farfurie.

Coasta lu’ Bontea pregătește o selecție menită să-ți facă poftă din prima clipă, rețete premium cu asocieri de gust speciale, ale căror element gastronomic principal sunt coastele de porc. Coastele vin la pachet cu garnitură și salată, în două variante de dimensiune: de poftă mare (680g) și de poftă mică (550g). Pentru extra-pofte, extra-fresh și extra-savoare meniul include o varietate de garnituri, salate și sosuri care pot fi comandate pentru a însoți felurile principale. Din meniul Coasta lu’ Bontea, disponibil exclusiv în aplicația Tazz, poți alege dintre cinci tipuri diferite de coaste de porc aromate, concepute și testate pentru toate gusturile, de la clasic la neconvențional.

În realizarea meniului, Chef Bontea s-a lăsat inspirat de familie și prieteni, iubitori de coaste de porc, dar și de mix-uri de arome preferate care-ți lasă gura apă și a creat preparate precum Coaste aromate cu cafea, cu inserții fine de whiskey cu miere și sos de soia, ori Coaste secționate cu un twist dulce de sos de ananas. De asemenea, pentru cei ce preferă note dulci, Coastele secționate caramelizate învelite în sos de Coca Cola și Worchester sunt alegerea perfectă. Chef Bontea s-a gândit și la iubitorii de gusturi autentice, iar pentru aceștia propune Coaste secționate cu sos BBQ, ale căror gust este potențat de glazura de muștar american cu curcuma și miere. Nici senzațiile gastronomice mai intense nu au fost uitate, astfel că meniul include Coastele ușor picante aromate de sosul iute de peperoncino și ghimbir, echilibrat de sucul proaspăt de portocale.

În plus, Chef Sorin Bontea îți propune și două rețete inspirate din povești de dragoste pentru mâncarea mexicană: Costacos și Costadilla - carnea fragedă a coastelor fără os, învelită în tortilla sau quesadilla, asortată cu mix de brânzeturi, salată pico de gallo sau cartofi wedges.

„Extinderea Tazz Republic alături de un ambasador Tazz și un maestru al gustului reprezintă încă un pas mult dorit  în consolidarea portofoliului nostru de branduri vituale. De asemenea, știm că românii iubesc coastele, iar noi ne-am dorit să le putem oferi pe cele mai bune, direct din bucătăria lui Chef Sorin Bontea. Este un preparat adus în contexte gastronomice inovatoare, originale și bineînțeles, foarte gustoase.”, a spus Alin Șerban, CEO Tazz. 

„Mă bucur că pot lua parte, alături de Tazz, la crearea unui nou brand virtual. Acest proiect a fost neașteptat, însă a devenit foarte special, pentru că mi-a dat ocazia să gătesc pentru clienți ceea ce gătesc și acasă, pentru prieteni și familie. Este un dish care mă reprezintă și pe care îl prepar cu foarte multă plăcere, de fiecare dată diferit, în funcție de preferințele celor dragi, așadar și meniul Coasta luBontea înglobează opțiuni pentru toate gusturile. Rețetele îmi aparțin, pornesc de la clasic, dar se îmbină pe parcurs cu elemente surpriză foarte aromate, care duc la gusturi la care nu te aștepți. Extensia de preparate inspirate din bucătăria mexicană a venit din dorința de evita risipa de carne, pentru că acesta este un principiu de-al meu în bucătărie.”, a adăugat Chef Sorin Bontea.

Prețurile selecției de coaste încep de la  44.90 lei pentru meniurile de poftă mică (550g) și 59.90 lei pentru meniurile de poftă mare (680g). Preparatele Coasta lu’ Bontea pot fi deja comandate în secțiunea dedicată din aplicația Tazz, în București, Cluj și Timișoara, urmând să fie lansate în marile orașe prin programul Tazz Republic. Coasta lu’ Bontea este în prezent cel mai nou brand virtual regăsit în Tazz Republic, programul de investiții creat pentru susținerea antreprenorilor din HoReCa în procesul de digitalizare și extindere națională.

Tazz este platforma locală de livrare rapidă care oferă la doar un click distanță preparate de la cele mai bune restaurante din țară, dar și produse diverse: de la cumpărături zilnice, medicamente și flori, la cărți, articole sportive, produse de îngrijire personală și înfrumusețare. Utilizatorii Tazz au parte de beneficii exclusive - comandă de grup, evenimente culinare cu chefi locali și plată cu toate cardurile de masă disponibile. Cea mai descărcată aplicație „Food & Drink” din România, Tazz poate fi accesată din aplicațiile de mobil Android și iOS, dar și online pe tazz.ro, din peste 33 de orașe din țară. 

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Pozitii

Subiecte

Sectiune

Dictionar



Branded


Related