[La shopping cu creativii] Teodor Minea: Mersul la cumpărături e un fel de sentință necesară și în același timp o ocazie, unică în felul ei, de a studia specia în habitatul "natural"

Deși de obicei îi place să știe cât valorează un lucru când îl cumpără, senior art directorul DDB Romania, Teodor Minea, mai face și excepții, una din ele fiind cafeaua. Spune că viața e prea scurtă pentru a încerca toate espressoarele cu nume incerte. Ultimul produs cumpărat online? Niște bilete la concert, dar aici trebuie menționat și nisipul de litieră perfect - direct de la Federația Națională Felinologică.

Mă țin de brief. Funcționez cu liste și insight-uri, calculez oportunități, cântăresc variante de execuție, sunt fidel procesului. Așa că din când în când aleg să uit de toate astea, cum se face.

Printre brandurile preferate se numără Carhartt, în care nu i-e frig niciodată, Sennheiser și Audio-Technica pentru rotunjimi și Brewdog & Hop Hooligans, aici doar prietenii știu de ce. Ce ar lua cu el în buncăr în caz că se dă nucleara? Biscuiții ucrainieni cu semințe luați de mama lui de la ruși. Iar de coșul de cumpărături ar putea vorbi, l-ar ruga să mai treacă și pe la piață din când în când.

Cumpărăturile - plăcere sau corvoadă?

Mersul la cumpărături e un fel de sentință necesară și în același timp o ocazie, unică în felul ei, de a studia specia în habitatul "natural". Instinctele care se manifestau cândva la vânătoarea de mamuți, se întâmplă acum la raftul de covrigei superiori. Un arc evolutiv cât de cât simpatic, căruia n-aș vrea să mă împotrivesc tocmai acum, când legume-gigant circulă pe roți prin oraș promițând freshness (ele-s probabil legume electrice, nu diesel, dar îmi place să o iau la pas).

Calculat sau cheltuitor?

Cred că-s fanul mixurilor bune, care știm că se găsesc greu. Am trecut prin anii '90 îndeajuns de conștient încât să fi rămas cu ceva din asta. Uitatul la eticheta de preț e în primul rând un omagiu puștiului amator de reclame, trimis cândva la alimentară cu bani numărați. Ne salutăm de fiecare dată respectuos și ne vedem conștiincios de treabă - el la fotbal, eu la casa de marcat. E mișto să știi cât valorează ce cumperi.

Singura excepție cred că e cafeaua, pe care în general nu mă feresc să dau bani, când livrează. Viața îmi pare cam scurtă pentru acreli sau băuturi maro incerte clătite prin espressoare cu nume de fotbaliști italieni. Nimeni nu-i perfect, dar cafeaua are momentele ei.

Tabieturi de shopping

Mă țin de brief. Funcționez cu liste și insighturi, calculez oportunități, cântăresc variante de execuție, sunt fidel procesului. Așa că din când în când aleg să uit de toate astea, cum se face.

În ultima vreme sunt într-o căutare irațională a nisipului de litieră perfect. Pare simplu, dar mereu ai alegeri de făcut. Cât de frumos vrei să miroasă (acum sau mai târziu?), cât de des vrei să îl cureți, granulația, densitatea, plus: ce tip de mătură ai? Fărașul are garnitură de cauciuc sau e un nemernic cu două tăișuri care lasă firimituri în urma lui? Alegerea nisipului pentru bestie e un mecanism cu piese multiple și reglaje fine - un singur pas greșit îți poate da viața peste cap și tre’ să o iei de la zero, cu liniuțe și bastonașe. Ultima dată l-am comandat online la un preț ok, de la niște domni care își zic Federația Națională Felinologică. La fel mi-aș zice și eu în locul lor, că sună ca desprins din Caragiale, îndeajuns de autoritar încât să creeze încredere. Iar motanii țin mult la prestigiu în acele momente, se știe.

Ultima chestie pe care am cumpărat-o online au fost niște bilete de concert. Dacă Berninger și frații lui triști ar avea filială locală, m-aș duce tot fizic, să mai schimb o bârfă cu paznicul, să-l întreb ce crede el despre featuring-uri, drum machines sau cât de mult aduce a Ace of Base ultimul single The National.

Online sau offline

Din motive de timp, mai rezolv și online cumpărăturile. Dar să dai "bună ziua" casieriței sau piețarului pe care îi vezi periodic rămâne un obicei frumos în care cred. S-ar putea să dispară la un moment dat, ca și mersul la colindat, aerisitul verzei sau afumatul cârnaților full de usturoi în instalații artizanale montate optimist în spatele blocului. Ne cam pierdem tradițiile astea din baza piramidei, puși mereu să alegem între codul bunelor maniere și codul de bare scanat în liniște la self-service ori evocat cu un click distant pe butonul colorat mai mereu în nuanța greșită.

Magazinele de lângă casă sau supermarketurile?

Când e de mers, respect proximitatea, uneori cu un preț nedrept. Cred în pietoni și străzi cu maximum două sensuri, dacă nu trebuie să renunț la un rinichi în proces. Cât despre plăceri vinovate, probabil cumpăr ursuleți Haribo mai des decât ar fi nevoie. Par foarte fericiți, e greu să te lași.

Influența inflației

Cred că am renunțat (și mai mult) să mă iau în serios. Perioadele astea-s fix genul care îți aduc aminte de lucrurile care contează cu adevărat. Taică-miu avea mai demult o vorbă pe care o tot repeta la momente potrivite, despre cum nu e tocmai util să confunzi marfa cu ambalajul. L-aș angaja în câteva locuri, fie și cu titlu onorific.

Meseria și promoțiile

Sunt mai circumspect, probabil. La fiecare promoție pe care o văd am câte un mic moment în care mă întreb cum arăta brieful când a intrat în agenție sau în ce tip de meeting s-a născut displayul ăla superb la parizer. Empatizez în final, că ce să și faci :)

Un insider la raft

Cu cât un produs se prezintă mai bine la raft, cu atât mai mult mă gândesc câți oameni și-au dat cu părerea despre el până să ajungă acolo. Rezultatul și aprecierea sunt de multe ori invers proporționale cu numărul de filtre decizionale. Încă n-am cunoscut vreun român fericit care să se abțină de la o părere. Pare un drept înnăscut pentru care ne luptăm activ cu toții, la fel ca pentru locurile de parcare din București. Simți că meriți unul chiar și când n-ai mașină.

Ai vreun produs pe care nu l-ai cumpărat din cauza reclamelor?

De multe ori pornește de la voice-over-ul de pe spot. Dacă recunosc vocea și stiu că nu e vreun profesionist, mă pierde produsul, indiferent cât ar fi de bun. După o vreme ți se cam ia de oameni buni la toate. E un fel de sindrom al însoțitorilor de zbor, care par la fel de pregătiți să îți așeze bagajul, să-ți facă un ceai, dar și să-ți salveze viața cu o vestă colorată. Ai zice că e loc și de moderație în frenezia asta de one man show-uri, dar mă abțin. Și de la păreri, și de la cumpărat.

Branduri preferate

Îmi plac produsele făcute cu ambele mâini – alea care trădează un nivel de intenție, tot mai rară zilele astea. În Carhartt nu mi-e frig niciodată, cu Sennheiser și Audio-Technica lumea are mai puține colțuri, Brewdog și Hop Hooligans amintesc că atitudinea e importantă, iar Bob Coffee Lab e o intersecție perfectă între creație smart-absurdă și boabe de cafea. Ar mai fi și un tricou cu Talking Heads găsit random anul trecut într-un record shop din Edinburgh, la care nu renunț nici mort, până când țesătura ne va despărți. Cât despre hârtia igienică, e bine să fie Deluxe, indiferent de brand. Îți dă o stare.

Etichetele

Citesc insistent etichete, uneori la raft. Vorba lui Kramer din Seinfeld, nu putem citi toți numai autori clasici. Cineva trebuie să-i aprecieze și pe ăștia mai mici. Și, ce să zic, dă roade. Depistez ulei de castor hidrogenat de la o poștă. Nu vrei să riști cu vreun rozător parșiv, că o viață ai.

3 produse pe care le-ai lua cu tine în buncărul apocaliptic

Biscuiții ucraineni cu semințe cumpărați de maică-mea din piață “de la ruși”, boxa JBL cu autonomia pe sfârșite și playlistul de zile negre. Cât să îmi aduc aminte că totul e relativ.

Shoppingul peste 20 de ani

Nu cred că va mai fi bazat pe cine știe ce nevoi reale, cât pe trenduri de consum. Un fel de bursă de crypto, faza pe influenceri. Care vor fi și ei de toate vârstele. Cred că va veni o vreme când alde Silviu Faiăr și alții ne vor recomanda unguente pentru artrită, la modul aspirațional. Dacă X-ulescu are artrită, tu de ce să nu ai, nu-ți permiti un unguent? (E doar o supoziție, n-o luați personal.)

Te uiți la coșurile de cumpărături ale celor de la coadă?

Puțin curios sunt, că e și ăsta un fel de carte de vizită. Uneori poți să-ți aduci aminte că ai uitat să iei ceva ce vecinul de bandă are. O capră, de exemplu. Plus că orice coadă are un element de competitivitate. Oricât ai fi de indiferent, tot vrei să ieși pe un loc onorabil când ajungi în față și te întreabă doamna sau domnul dacă dorești pungă – vrei să o și meriți, moral vorbind. Câte coșuri de cumpărături, atâtea personaje, fiecare cu biografia, migrenele și insomniile lui. Când se întâmplă să arunc un ochi în spate și să văd coșuri mai sănătoase decât al meu, mai că îmi vine să îi las în față, să le arăt că-i susțin, dezinteresat. Casa de marcat e în primul rând o casă.

Ce ar spune coșul tău despre tine

Ar spune că Teodor e un om ok, dar cumpără prea multe chestii din supermarket sau direct din butoane și ar avea câte ceva de învățat din grupul lui Florin Dumitrescu de Fb, “Trăiește-ți piața”. Fie doar și pentru naming-ul minunat.