Scoala ADC, cursuri de scenaristica, scriere creativa, ateliere de grafica, consultanta in imobiliare. Etape pe care Cristina Rotaru, BTL Account Manager Godmother, le-a parcurs cu rabdare si curiozitate pentru a ajunge acolo unde isi dorea din liceu: in publicitate. Toate i-au folosit: ca provocari care pot fi depasite si experienta de viata. În 2016 a fost recrutata ca Account Executive pe BTL intr-o agentie si si-a dat seama ca tot ce acumulase pana atunci ii servea de minune.
Cumva, toate punctele din anii precedenti se uneau intr-un pattern care acum avea tot sensul din lume pentru mine si am constientizat ca sunt fix in jobul care imi place si pentru care, paradoxal, ma pregatisem atata timp fara sa stiu, povesteste Cristina.
Ce aventuri au urmat apoi pe taramul advertisingului, povesteste Cristina in randurile urmatoare.
Începutul
Pot sa spun ca totul a inceput dintr-o intamplare, in perioada liceului, cand am descoperit pe masa de lucru a unui prieten o carte in care am regasit povestioara Orbului de pe podul Brooklyn. Imi amintesc si acum sentimentul pe care l-am avut la final si vehementa cu care am decis pe loc ca imi doresc sa devin copywriter. Imi placea sa scriu, mi-a placut intotdeauna sa analizez scenariul reclamelor pe care le vedeam la TV si ma fascina creativitatea din fiecare spot. Ba chiar, de multe ori ma distram scriind spoturile proprii, pe bucatele de hartie, ori de cate ori ma lua pe sus inspiratia :)
Prima experiență în publicitate
Prima data cand am intrat intr-o agentie de publicitate a fost in 2010, prin intermediul Scolii ADC, cand avut ocazia sa fac practica la CAP si Headvertising. A fost momentul in care ceea ce invatasem si visam despre domeniu devenea realitate, insa si o proba importanta pentru mine in directia pe care o alesesem: copywriting-ul. Aici mi s-a concretizat faptul ca intr-adevar „stiu” sa scriu, insa am descoperit totodata ca nu am suficienta experienta de viata cat sa pot livra cele mai potrivite solutii pentru un brief pe copy. Nu-mi iesea. Dar nu m-am speriat.
Am luat learning-ul de mana si am plecat in „ale vietii”, angajandu-ma (temporar, mi-am zis eu) intr-un domeniu total diferit: consultanta imobiliara. Partea amuzanta este ca aici am descoperit ca sunt total nesociala in afara cercului de cunoscuti (sau „padureata” cum zicea bunica mea) si am constientizat ca acest lucru este o bariera serioasa in acumularea unei experiente de viata. Am luat acest lucru ca pe o provocare si am ramas in domeniu aproximativ 6 ani, timp in care nu mi-am luat niciun moment ochii de la visul meu: publicitatea.
In tot acest timp, am intretinut pasiunea facand diverse cursuri de scenaristica, scriere creativa, chiar si doua module intensive de grafica, din dorinta de a intelege cat mai bine „limbajul” unui art, astfel incat sa stiu (cand va fi momentul) sa comunic cat mai bine ce este nevoie in relatia copy-art si sa nu ma trezesc cerand „znamenii”.
Ce a urmat
Minunea s-a produs in 2016, cand am ajuns la un interviu la Violet Advertising si am fost recrutata ca Account Executive pe BTL. Nu aveam o imagine precisa asupra zonei de client service, insa am descoperit in foarte scurt timp ca tot ceea ce invatasem pana in acel moment imi servea de minune. Cumva, toate punctele din anii precedenti se uneau intr-un pattern care acum avea tot sensul din lume pentru mine si am constientizat ca sunt fix in jobul care imi place si pentru care, paradoxal, ma pregatisem atata timp fara sa stiu.
Primele proiecte
Printre primele proiecte de BTL la care am lucrat, a fost lansarea unui SUV Peugeot, la Bucuresti. Mi s-a parut foarte tare sa vad in sfarsit cum un proiect “se da jos din brief” si prin intermediul solutiilor noastre, devine realitate.
Cum priveai atunci industria. Cum o privesti acum
Viziunea mea de atunci asupra industriei era destul de puerila si ingusta, as putea spune. Mi se parea ca este „locul de joaca” perfect pentru mintile creative si ancorate cat de cat intr-o realitate pragmatica si functionala. Vedeam ca rolul ei este de a prezenta avantajele competitive (ale produselor/serviciilor) intr-un mod cat mai inedit si de a face din procesul de selling o poveste in care consumatorul se identifica si actioneaza.
Acum ii vad un rol mult mai complex pentru ca am crezul ca poate fi deopotriva atat un suport de dezvoltare in aproape toate etapele de evolutie a produselor/serviciilor, cat si un „fun factory” de experiente memorabile pentru consumatori.
Învățături
Faptul ca lucrurile bune se intampla atunci cand exista o planificare foarte buna a resurselor si faptul ca este nevoie ca evaluarea eficientei in cadrul procesului de lucru sa fie facuta in fiecare etapa a proiectului si calibrata la timp, nu doar la “after-learning”. Cu cat suntem mai constienti si transparenti in evaluarea situatiei prezente, cu atat reusim sa construim “mai trainic si mai frumos”, vorba cantecului.
As adauga si faptul ca o comunicare transparenta atat in relatia cu echipele de lucru, intern, cat si in relatia cu clientul, goes a long way.
Cum s-au schimbat sarcinile și responsabilitățile tale
Sarcinile si responsabilitatile mele s-au schimbat, fireste, odata cu experienta acumulata. Daca la inceput primeam cateva piese de puzzle din imaginea de ansamblu, acum ma bucur sa primesc in brate cutia intreaga (bineinteles, in functie de amploarea proiectelor).
Ce nu știu oamenii despre munca de account
Nu cred ca toata lumea cunoaste faptul ca este o munca ce poate fi extrem de complexa si care cuprinde cate putin din fiecare job dintr-o agentie, mai ales pe zona de BTL. De la responsabilitatea relatiei cu clientii, la coordonarea resurselor interne & externe ce fac parte integranta din proiect si pana la inputuri pe zona de creatie ce pot aduce deseori plus valoare. Si bineinteles, ca trebuie sa ai nervii tari, mai ales cand esti in “front line.” :)
Cred ca o prejudecata ar fi faptul ca accountul se ocupa cu precadere de relatia client-agentie si cred ca este o prejudecata impartasita uneori atat de unii clienti, cat si de alte departamente din cadrul unor agentii.
Schimbări relevante cu bune și cu rele
O schimbare in bine ar fi faptul ca in urma pandemiei, componenta de digital a luat amploare si mai mult, astfel ca astazi joaca un rol din ce in ce mai important si in cadrul evenimentelor live, oferind o diversitate mai mare de experiente consumatorilor.
N-as numi-o chiar o schimbare in rau, insa frecventa cu care sunt distribuite astazi mesajele publicitare pe toate canalele de comunicare este resimtita de multe ori ca fiind invaziva pentru consumatori si deopotriva capacitatea de penetrare a mesajului in randul publicului tinta devine greoaie.
Rolul social al companiilor
Cred ca este important sa ne uitam atent pe ce lucram si cum livram, atat in privinta mesajelor pe care le transmitem, cat si in privinta mediului de desfasurare pe care il cream. Mai ales in zona de social media si events. Pentru 2023 cred este nevoie sa avem in focus cat mai mult, patru piloni principali in tot ceea ce facem: componenta de sustenabilitate, filtrul de incluziune sociala, responsabilitatea fata de ceea ce transmitem catre noua generatie si cultivarea unui „wellbeing” digital mixand cat mai mult intre „live experiencing” si mediul online.