Gabriel Eremia, profesionist cu peste 15 ani de experiență în dezvoltarea și implementarea strategiilor integrate de marketing, comunicare și management de produs, lansează Advertising Unplugged, o platformă de learning și perfecționare pentru pasionații de advertising.
Platforma debutează cu podcastul cu același nume, care abordează subiecte variate și actuale din universul de marketing, publicitate și comunicare, dezvăluind povești reale, autentice, dar și experiențe „behind the scenes” din MarComm-ul românesc. Podcastul Advertising Unplugged își propune să le vorbească pasionaților de advertising, indiferent că activează într-o companie sau agenție.
„Progresul pornește dintr-un spațiu comun, de la intersecția talentelor în formare și a generațiilor cu experiență solidă, iar Advertising Unplugged vizează să devină această punte de legătură. Industria are nevoie de tineri profesioniști cu o viziune fresh și mă bucur să văd că noua generație este tot mai atrasă de brandurile care mizează pe comunicare curajoasă. Advertising Unplugged își propune să aducă în prim plan această față a industriei, să aprofundeze provocările cu care aceasta se confruntă și să-i ajute pe pasionații de advertising să înțeleagă ce presupune fiecare rol în parte, ca mai apoi să se poată specializa într-o anumită arie”, spune Gabriel Eremia.
Primul sezon al podcastului constă în 17 episoade și 15 invitați - profesioniști din industria de MarComm, din agenții sau companii, dar și din alte industrii creative - și însumează peste 20 de ore de filmare.
Podcastul include și o componentă socială puternică și susține strângerea de fonduri pentru Asociația Lumea Emei, prin care se finanțează terapiile și investigațiile medicale necesare Emei, fetița lui Gabriel, care are nevoie de ajutor pentru a avea șansa la o viață normală, după ce a fost diagnosticată cu o mutație genetică ultra-rară.
Echipa care realizează podcastul Advertising Unplugged este formată din: Gabriel Eremia (host), Alexandra Pascu (writer & co-host), Vlad Geană (foto & video), ALL MAD Studio (Branding & Animation).
„M-am alăturat acestui proiect din convingerea că industria are nevoie de o colaborare mai strânsă între generații, iar Advertising Unplugged își propune să răspundă acestei nevoi. Sunt bucuros să pot împărtăși din experiența mea și să fiu parte dintr-o inițiativă care reunește sub aceeași umbrelă atât de multe energii din industrie”, spune Mădălin Dragnea, Creative & Motion Director, ALL MAD Studio.
Advertising Unplugged este un ecosistem de învățare care îmbină teoria cu practica printr-o serie de instrumente digitale. Pe lângă podcast, noua platformă va include cursuri de marketing, e-books, traininguri și conferințe menite să îi pregătească la nivel practic pe cei dornici să exceleze într-o industrie dinamică precum advertisingul, dar și celor care iau în calcul o reconversie profesională.
În cei peste 15 ani de experiență în MarComm, Gabriel Eremia s-a specializat în strategii de vânzări și marketing, branding și comunicare B2B, marketing digital, strategii de extindere a businessului și campanii de optimizare pentru branduri importante. Este pasionat de business development, training și mentorat.