[Animation Land] Paul Mureșan: Animația e un proces foarte lung. Când termin câte o animație zici că am născut

Dacă ești un brand și vrei să lucrezi cu animatorul Paul Mureșan, ar fi bine să știi că stilul lui e ceva mai dark și mai mâzgâlicios, după cum spune el, și că ești sigur că asta îți dorești. Dacă ești o formație, să știi că nu merge cu animații gratuite, că așa ți le fac fanii tăi. Iar în principiu, dacă ești client român să nu ceri lucruri repede și pe bani cât mai puțini.

Un premiu pitic care să confirme că îi ceva de capul meu? Speram să nu fie așa, dar ăsta e jocul pe piață. Tre’ să audă lumea de tine, altfel nu exiști. Știu că nu sună nobil - să urli în gura mare că ai un premiu, dar ce să faci altfel? Telepatic nu o să dea nimeni de mine, și rămân cu desenele mele într-un beci, în anonimat.

Paul nu este adeptul scurtăturilor, când vine vorba de animații, crede că fiecare proiect își are timpul lui, care-i trebuie dedicat, altfel, privitorul te va mirosi. Nu e foarte bun la management, pentru că stă mult pe lucru, având în vedere că la un minut de animație se lucrează aproximativ o lună. Cât despre trenduri, toată lumea vrea Anime, iar prea puțini de la noi vor să își facă un stil personal, tocmai de aia multe animații seamănă cu un tutorial de pe youtube.

Când ai dat drumul studioului de animație 

Ohohooo, numa’ puțin! Nici nu pot să zic că am un Studio de Animație oficial. Momentan e doar o cameră improvizată din casa în care locuiesc. Și toată aventura nici nu a început cu gândul unui business. Încă mă întreb ce dracu’ fac :)). Eram mic când m-am mutat în animație cu mintea, și de atunci am desenat foarte mult, ca să pot să fac desene animate când cresc mare. Prima animație pe bune pe care am făcut-o a fost pe geamul termopan, acasă la ai mei. Am avut o colecție de vise pe care mi le-am scris pe hârtie și le-am pus într-un film de 4 minute.

Festivalurile au început să invite filmul în competițiile lor și m-am trezit că animația a devenit ca o bărcuță cu care mă tot plimba prin lume. Pe atunci, cineva a citit într-un interviu că fac desene animate pe geamul termopan și mi-a construit un light table în propriul său garaj. Mi se pare un gest foarte draguț. Din animație în animație mi-am tot cumparat câte ceva, gen: un computer care să nu sune ca o drujbă când îl pornesc, o tabletă cu care să am mai mare control pe editare și montaj, iar acum am un mic workstation, ca o navă spațială improvizată, în care mă pierd cu orele după ce mă pun la treabă.

Greutăți de început

Nici naiba nu te ia în serios la începutul drumului de artist. Vrem confirmarea unei valori la care să aderăm, și de regulă nu o să ne încredem în cineva de care nici nu am auzit. Chiar dacă ni se pare ca arta lor e mișto. Sună cumva logic să cauți confirmarea valorii meșteșugului cuiva ÎNSĂ, în același timp suntem așa de ușor de păcălit.

Mi-am trimis filmul cu visele (despre care ziceam mai devreme) la ceva festival din SUA, care se ținea în ceva locație puțin mai mare decât un garaj. Festivalul avea un număr mic de filme în competiție și un număr si mai mic de spectatori. Am aflat că am primit premiul Best experimental short la acest festival. Normal că m-am bucurat și că vestea mi-a încălzit suflețelul întunecat, dar vorbim de un festival mic, mic, mic. De entuziasm am postat premiul pe Fb și doar cu câteva ore mai târziu îmi era plin inbox-ul de propuneri de colaborări și proiecte.

Eram gen, hai mă……….. doar de atât a fost nevoie. Un premiu pitic care să confirme că îi ceva de capul meu? Speram să nu fie așa, dar ăsta e jocul pe piață. Tre’ să audă lumea de tine, altfel nu exiști. Știu că nu sună nobil - să urli în gura mare că ai un premiu, dar ce să faci altfel? Telepatic nu o să dea nimeni de mine, și rămân cu desenele mele într-un beci, în anonimat. Am întâlnit câțiva artiști care cred că ar trebui doar să deseneze și Universul se ocupă de restul, și cred că e ok asta, dar cred că e puțin prea romantică abordarea asta pentru o carieră din care vrei să trăiești. Pe aceiași artiști i-am vazut leoarcă de frustrări că lucrurile lor nu se mișcă în nicio direcție. Cred că o carieră de artist necesită și multă muncă de management. Muncă pe care apuc să o fac într-o mai mică măsură decât mi-ar plăcea, fiindcă durează tare mult să fac un desen animat :(( Asta-mi mănâncă aproape tot timpul.

Evoluție și provocări din prezent

Studioul meu improvizat e o capsulă de o persoană și arată ca o farmacie. Totul e organizat pe rafturi și capitole. Desenez mult pe hârtie, cu pastel, grafit, acuarelă, guașă și tuș. Toate materialele sunt așezate pe rafturi ca niște bibelouri. Mai am o zonă în care-mi țin hârtia, în cutii. Hartie nouă, caiete de schițe și hartie folosită însă care are șansa la o nouă viață.

Mai am 2 mese, una pentru desen si una pentru desen digital și montaj. Marea provocare la animație e întotdeauna: cât dracu’ mai durează proiectul până e finalizat? Animația fiind un proces foarte lung. Când termin câte o animație zici că am născut și am nevoie de o perioadă de a mă deconecta, însă urlă următorul proiect și tot așa. Mă trezesc că de 10 ani am tot sărit din proiect în proiect, cu maxim o săptămână de pauză între ele. Asta e cea mai mare provocare a mea deocamdată.

Piața de animație în ultimii 5 ani

Foaaaarte multă lume caută animatori acum. Asta e o piață care crește din ce în ce mai tare și e logic să fie așa. Tre să ne imaginăm ca animația e efectiv peste tot, de la swipe-ul smartphone-ului la orice aplicație, interfață de software, la orice reclamă și gif. Schimbările pe plan local dospesc cu ajutorul festivalurilor de film (și implicit - animație). Aici se strâng profesioniști și amatori, iar experiența din domeniu îmbibă atmosfera. Se pot observa îmbobociri a unor identități locale de animație, românești, însă în mare fenomenele mondiale dictează ce se face și local. Așa că acum avem o abundență de animație cu tendințe Anime și Furry. Adevărul e că este și foarte greu să nu te lași influențat de animația japoneză, care e un diamant ce zbiară de mega șlefuit ce e.

Animația de pe la noi

În ro, animația crește foarte repede, cel puțin dpdv tehnic. Drojdia care ajută fenomenul e compusă din festivaluri de film, animație beton online, software piratat cât vrei + un ocean de tutoriale în care să-ți îneci timpul. Părerea mea e că în 2022 animația din ro caută prea multe ocolișuri si scurtături pentru a obține filme care să rupă gura târgului. Când observ asta îmi amintesc vorbele unui prof mișto de animație - Tamas Walizki, cu care am interacționat în timpul grantului meu Erasmus, în Saarbrücken. Tamas zicea că fiecare animație are o conștiință, iar aceasta e compusă din timpul pe care l-ai petrecut să faci filmul animat. Dacă efortul pentru film este compus dintr-o beșinuță, spectatorul o să simtă asta. Asta nu înseamnă să ne chinuim gratuit ca să iasă filmul ok, dar cred că o animație merită un efort mai mare decât doar o sumă de încercări de a face totul prin scurtături și trucuri.

Trending

Anime este animația specifică Japoniei, ultra ușor de distins de celelalte stiluri internaționale. Printre cele mai curajoase si mindblowing animații sunt Anime. Aici mă gândesc la Neon Genesis Evangelion, Grave of the Fireflies și Ghost in the Shell; DAR MAN, nu mai vezi aproape nimic în afară de Anime azi. Gen, eu predau animație și desen în câteva contexte de specialitate, și observ că din 75 de participanți, doar 3 încearcă să își dezvolte o ramură proprie de exprimare, în rest, da-i tată cu Anime până îți iese pe nas.

Clienți externi vs. interni

Buna întrebare. Ioi, o să mă distrez la răspunsul ăsta.
Pai clienții din ro se sperie când le zici cât ar costa un film (chiar și de câteva minute) și se întâmplă des să îți spună: Păăăăăăi stai puțin…… nu vreau ceva complicat….. vreau ceva simplu. Pornind de la ideea că animația e o formă de artă care poate fi finalizată cât ai zice pârț. Aici amintesc omului cu care vorbesc că avem de-a face cu o formă de artă care combină, în funcție de caz, celelalte forme de artă: scrisul cu regia, cu desenul, cu sculptura, cu pictura, cu sunetul, cu muzica, cu dansul, cu actoria, cu detaliile tehnice specifice mediului video, cu tehnoredactarea, și lista continuă în funcție de subiectul filmului. Pentru un film lucrezi tare mult, și chiar dacă te miști bine, poți scoate cam 1 minut decent pe lună. Aici pot să amintesc că sunt personaje din ro care cer animație gratuită.

De exemplu, am fost contactat de anumite trupe de muzică de diferite genuri, care mi-au cerut film gratuit, în ideea că fanii lor le fac videoclipuri moca, închei citatul. Pe de altă parte, clienții din afară cu care am avut contact nu doar că au transferat banii la timp, dar au întrebat dacă am nevoie de extra finanțare, în cazul în care proiectul prezenta dificultăți. Amu’ nu încerc să zic ca în ro suntem nașpa, doar că mulți avem încă o mentalitate de: “plătesc cât mai puțin, sau nimic să primesc cât mai mult” și “arta nu-i ceva chiar serios, precum stomatologia”. Asta pe de o parte, pe de altă parte, nu avem încă obișnuința de a lucra cu mulți animatori ca să știm ce presupune acest mediu destul de nou.

Diferențe local - internațional și teme autohtone

Încă nu exista diferente cu ajutorul cărora să zici: Clar, ăla-i stilul românesc, cum poți zice când vezi stilul jucăuș neoexpresionist polonez, sau stilul dulceag franțuzesc, sau stilul conceptual german, sau stilul minimalist nordic. Noi suntem încă în faza în care totul cam seamănă cu un tutorial de pe YT. Nu încerc să par arogant și sper să nu fac animatorii români să se simtă super nasol, că nu suntem chiar caca maca, însă odată ce privim adevărul în față, putem să evoluăm considerabil. Temele în schimb sunt identificabile de cele din exterior. Deocamdată, traume postcomuniste și abuz. Răni pe care începem să le vindecam cu ajutorul puterii de sublimare a artelor. În acest sens putem observa o tendință a animației românești.

Animații de care ești mândru

Pui de Somn (2014)
Mamă, tată, trebuie să vă spun ceva (2016)
Cântec de leagăn (2020)
procesul creativ e documentat aici pe scurt: Paul Muresan - Animation Reel

Pe ce lucrezi cel mai mult?

De departe, cel mai forjat sector pentru mine e al filmelor personale. Scurtmetraje care ajung ulterior să se plimbe prin festivaluri, că noh, ăsta-i filmul.

Lucrul cu brandurile

Înainte să lucrez cu un brand, tre' să fiu foarte sigur că ce fac io e ceva ce își dorește brandul. Se întâmplă să vrea să lucreze cineva cu tine înainte să știe efectiv ce faci. Eu îs nițel mai dark și mai mâzgălicios, si încerc să fac asta foarte clar de la început. Dacă asta caută, spor la treabă!
Also, o să mă leg de un brand și dacă o arde sustenabil, gen #reutilizeazachiarconteaza

Unde învățăm animație

Amu poți și la facultă să înveți animație, mai ales la București, dar încurajez cu pasiune experiențe Erasmus în școli care fac asta de mulți ani. Nivelul lor de respect și profesionalism e absolut incredibil, și acolo poți să înveți să intri în joc cu animația europeană.

Softuri sunt zeci, și sunt bune în funcție de ce tehnică preferi: stop motion, 2D, 3D, Motion graphics etc. Sunt care combină tehnicile pentru rezultate de tip Aidecapu’meu!

Eu desenez în stil 2D clasic, pe hârtie și pun totul laolaltă în After Effects, unde tot scobesc efecte pentru film. În ultimul timp am început să mă joc cu TVPaint, program franțuzesc, foarte agasant de învățat, dar tare mișto pentru a traduce animația 2D clasică în animație 2D digitală.

Animație în era VR

Pfffff, am văzut niște experimente cu animație VR real time dar io-s un băiat al creionului pe hârtie în mare parte, așa că las metaversul deoparte deocamdată. Și-așa cred că simulăm prea mult din viață și nu mai știm ce miros au munții.

Animații care ți-au atras atenția recent

Mi-a plăcut tare mult Goodbye Jerome! (Au revoir Jérôme !) a lui Chloé Farr, Gabrielle Selnet, Adam Sillard. În ceea ce privește animația românească, tre să recunosc că sunt puțintel în urmă cu update-urile.