60 de ani au trecut de când Phoenix a apărut ca trupă rock în România, într-o primă formulă. Regizorul Cornel Mihalache a decis să marcheze această aniversare printr-un documentar cu focus pe oameni și poveștile lor, pe care îl începe cu un discurs efervescent susținut de Adrian Păunescu, nemaivăzut din 1979.
După două luni de documentare, care oricum a continuat pe măsură ce filmul se construia, Cornel și echipa sa au trecut la partea de interviuri, scoțând la lumină mărturii emoționante despre membrii formației. Documentarul „Phoenix. Har/Jar” este un proiect realizat în 2022, produs de Televiziunea Română.
Finalul s-a construit aproape singur, cu ajutorul unor prieteni de foarte departe. Nu e o încheiere. Nu e nicio împăcare. Drumul înapoi duce la o renaștere. Eu am încercat, și cred că am reușit întrucâtva, să readuc la Phoenix parte dintre fanii aruncați peste bord, în august, de Căpitan".
Documentarul „Phoenix. Har/Jar” se află în cinematografe. În cele ce urmează, povestim cu regizorul Cornel Mihalache despre procesul de creație a filmului și despre câteva dintre alegerile pe care le-a făcut pentru a spune, în imagini și interviuri, povestea oamenilor din legendara trupă Phoenix.
Ideea unui documentar despre Phoenix
Ideea a venit într-o simplă discuție. Un șef de-al meu a citit un interviu într-un ziar. Nicu Covaci descria cum vede el aniversarea de 60 de ani a formației, lucru care nu s-a mai întâmplat anul trecut. Asta era în iunie 2022. Prin august ne-am apucat de primele filmări. În finalul lui octombrie am intrat în faza de montaj, de post-producție. Dacă nu TVR, atunci cine să-l producă? Cea mai veche televiziune despre cea mai veche și cea mai bună formație din România.
Ce ai vrut să surprinzi cu acest film
După ce am ascultat toate CD-urile și discurile Phoenix m-am convins că nu trebuie să repet ce au făcut alții înaintea mea. Ar fi fost ușor să (re)iau arhivele, să acopăr câteva zeci de minute din concertele înregistrate și gata, un alt film despre Phoenix. Nu. Am decis să facem un film despre oamenii din Phoenix și nu despre arhiva lor. Se poate vorbi despre Phoenix și fără muzica lor? Iată că da, pentru că au fost și mai sunt multe lucruri nespuse, multe legende și multă ceață. Iar spectatorii se pot duce acasă să scoată discurile din bibliotecă sau să deschidă YouTube-ul și să le asculte muzica. Nu trebuie s-o facă la cinema sau la televizor.
Adunarea echipei în jurul proiectului
Eu am ales producătorul – Claudia Duca Nedelcu, apoi, evident, editorul filmului – Roxana Elekeș, cu care lucrez de cam 6 ani și cu care am făcut lucruri extraordinare (ca și cu ceilalți editori dinaintea venirii ei în televiziune). Apoi operatorii care nu prea au înțeles ce vreau eu și nici nu le-am explicat eu prea multe.
Cât a durat partea de documentare și în ce a constat
Documentarea a fost în luna iulie și august și pe tot parcursul filmării. Cărți, muzică, arhive. Din fericire nu i-am cunoscut înainte de interviuri. Nici ei nu mă știau. Așa că am intrat fără idei preconcepute în acest exercițiu de sinceritate pe care îl presupune un interviu acceptat.
Alegerea oamenilor din afara trupei, care apar în documentar
Cei de lângă trupă îmi erau cunoscuți. Și mie și lor. Și atunci au funcționat ca piloni de susținere în povestea mea. De la Mircea Florian la Tudor Călin Zarojanu, de la Andrei Galiță – cercetător C.N.S.A.S., la Erika Iosza Demian. Peste 30 de ore de interviuri. Ore de arhive, concerte, filmări, interviuri mai noi sau mai vechi.
Procesul de creație
25 iunie a fost prima zi când l-am întâlnit pe domnul Nicu Covaci. Pe 7 decembrie am avut o avanpremieră work-in-progress. S-a muncit mult, s-a dormit puțin, a fost contratimp totul. Pe 16 ianuarie am avut o premieră de gala reușită la Cineplexx Băneasa, iar de atunci filmul rulează în cinematografele din București și din țară.
Provocările cu care te-ai confruntat în etapele de creație
Norocul meu că am făcut în iulie 2022 o pneumonie (nu covid) care m-a țintuit la pat cu cărțile și laptop-ul lângă mine și oxigen în nas. Așa am putut citi și gândi la ce am de făcut. Provocarea a fost să mă fac bine și să rezist mai departe slăbind vreo 14 kilograme în două luni. Și provocarea cea mai importantă a fost ca, împreună cu Roxana Elekeș, să dăm timpul înapoi prin film. Să plecăm de azi, într-o cronologie inversă, până la primele fotografii din anii ‘60.
De ce nu ai adus împreună în niciun cadru membrii trupei
Pentru că nu mi-am propus asta. De altfel ar fi fost și foarte greu cu programul fiecăruia. Și cred că nu ar mai fost atât de deschiși și sinceri dacă ar fi fost doi sau trei dintre ei la un loc. E mai bine așa. După cum ați văzut, i-am pus „la zid” pe fiecare în parte, într-un fel de „detector” cu care ei au fost de acord.
Discursul lui Adrian Păunescu
Am ales să încep cu acel discurs, pentru că poetul Adrian Păunescu devine personaj al filmului, fiind foarte legat de ei și de plecarea lor, prin tot ce am descoperit în dosarele de la C.N.S.A.S. și în mărturii. Am intuit asta și am avut dreptate. Iar discursul lui Adrian Păunescu nu l-a mai văzut nimeni din 1979. Și asta am și dorit, să vă intrig din primul minut.
Fără spoiler, cum s-a construit momentul de final
Am avut noroc. Finalul s-a construit aproape singur, cu ajutorul unor prieteni de foarte departe. Fără spoiler. Nu e o încheiere. Nu e nicio împăcare. Drumul înapoi duce la o renaștere. Eu am încercat, și cred că am reușit întrucâtva, să readuc la Phoenix parte dintre fanii aruncați peste bord, în august, de Căpitan. Dacă el nu înțelege asta, e treaba dumnealui.
De ce crezi că ar trebui să ajungă acest documentar și la generațiile tinere
Pentru că toată lumea a auzit de Phoenix și de legendele create în jurul trupei. Și pentru că sunt tineri și foarte tineri care știu versurile pe de rost.
Distribuirea documentarului în cinematografe
Am avut noroc. Și avem un documentar bun. Nu e o emisiune de televiziune.
Cum a fost primit de publicul de cinema
Filmul a plăcut. Sunt și câțiva cârcotași care au, fiecare, filmul lor în cap. Și care s-au învățat să dea sfaturi, ca și când filmul nu ar fi o artă. Ei văd un tablou în muzeu și vor să mai adauge ei o culoare. Eu îmi doresc să se ducă acasă și să asculte muzica Phoenix după ce văd filmul. O să li se pară altfel.
Mai departe, în 2023
E complicat. Bancul meu de lucru e destul de plin. Sper să urmeze pace și sănătate. Mulțumesc!
