Interviu cu Lucian Georgescu, Chief Creative Officer gav/balkanski.proiect
"Lucian Georgescu este Chief Creative Officer, CCO, adica. Dar ii puteti spune doar Lucian, daca v-a dat personal aceasta carte de vizita", citesc eu pe una dintre fetele cartonului alb, in timp ce Lucian urca la etajul vilei din Str. Popa Savu pentru a schimba cateva cuvinte cu colegii. Il astept oarecum preocupat, fiindca am despre el o imagine de om dificil, arogant, dur, hiper-critic. Stiu ca are un bagaj cultural foarte vast si ma intreb cu groaza daca voi face fata unei eventuale divagari in zona artelor, mai ales ca in afara de filozofia greaca si cea germana, carora le-am jertfit multe nopti din viata mea, ma simt destul de vulnerabil intr-o discutie culturala. Desigur, acum stau bine la analiza finaciara, dar ma indoiesc ca imi va servi la ceva in discutia noastra.
Pe masura ce discutia avanseaza, am o serie de surprize care imi confirma faptul ca uneori distanta dintre imaginea publica si omul real este extrem de mare. In cazul lui Lucian este o prapastie. In ora pe care am petrecut-o dialogand, am intalnit un partener de discutie care are foarte mult respect profesional pentru omul din fata lui. Este un om cu mult nerv si care traieste la alta intensitate viata, un om care isi asuma un destin si o atitudine atipica in viata, care are curajul sa fie altfel, dar care a invatat « regulile jocului » si isi asuma « alteritatrea » pana la acel punct pe care « jocul » il permite.
Este el insusi constient de distanta dintre sine si personajul pe care il intruchipeaza. Tocmai de aceea, este intr-un proces de rebranding. Ce inseamna in mod concret acest lucru, puteti afla citind interviul care urmeaza.
IQads: Faci parte din garda veche a publicitarilor romani. Cum arata publicitatea romaneasca in momentul in care ai inceput sa lucrezi in publicitate?
Lucian Georgescu: Arata improvizat.
IQads: In ce an ti-ai facut debutul in publicitate?
Lucian Georgescu: Ca angajat care se duce la birou, in 1993. Am mai avut niste incercari sporadice de colaborare prin 1992. In vremea aceea scriam, eram redactor la o revista, care se chema "Noul Cinema" si are era de fapt o versiune a revistei"Cinema" de pe vremuri, din anii 60-80..
IQads: Cum arata piata? Cati jucatori importanti erau pe piata la vremea respectiva?
Lucian Georgescu: In primul rand trebuie sa precizez ca nu pot sa fac decat retrospectiv aceasta analiza, pentru ca in vremea aceea mijloacele de comunicare si de informare erau reduse. Nu exista e-mail, ca sa nu mai spun ca nu existau nici computere. Atunci cand am primit in departamentul de creatie primul Apple 2, care era o cutie patrata si mica, am avut senzatia ca intalnim un extraterestru. Scriam folosind masini de scris si tin minte ca un pas revolutionar cand, inainte de primul Apple, a fost adusa o masina de scris Sharp, care avea o memorie de 12 pagini si o anumita rapiditate in multiplicarea lor.
Tot ce pot sa spun este ca stiam doar de Saatchi, care a fost - cred - una din agentiile care s-au afiliat in acelasi timp cu agentia la care lucram (pentru ca procesul de afiliere dureaza, unii semneaza mai devreme, altii mai tarziu) - si intamplarea face ca aveam sediile la 100 de metri distanta. Dar inainte existase RomKU si din el s-au desprins foarte multe companii (Scala de exemplu, astazi JWT). Erau doar citeva in acea vreme si nu stiam foarte multe unii despre altii pentru ca nu eram inca o comunitate ; doar un fel de talcioc raspandit prin oras, mai deschidea cate unul « o taraba » si nu prea ne vedeam, nu prea ne auzeam, nu prea ne stiam. Asa arata publicitatea de atunci : cu oameni ingramaditi intr-un birou, cu incercarea de a ne stabili niste prioritati, de a ne clarifica ce facem, de a forma un sistem si toate aceste lucruri s-au intamplat incetul cu incetul. Treptat, s-a format industria precum si sistemele de comunicare in interior si exterior. Au urmat toate afilierele si practic in momentul acesta sunt prezente toate multinationalele in Romania. Avem de-a face cu o industrie despre care putem spune fara rezerve ca este una matura din punctul de vedere al agentiilor, insa cred ca nu suficient de matura din punctul de vedere al clientilor.
IQads: In momentul in care tu ai facut trecerea de la revista la agentia de publicitate, stiai cat de cat la ce sa te astepti in ceea ce priveste activitatea pe care urma sa o desfasori, sau pur si simplu a fost o aventura, urmand sa descoperi pe parcurs?
Lucian Georgescu: Nu am privit-o ca pe o aventura, nici ca pe o incercare de cariera, cum au facut cei care au intrat dupa mine, prin anii 1994-1997, si nici ca pe o imensa oportunitate cum o privesc toti cei care bat la portile publicitatii dupa anul 1999, anul in care putem pune o piatra de hotar in istoria publicitatii romanesti pentru ca incepe comunicarea GSM-urilor si acela este anul in care publicitatea incepe sa se ridice profesional, creativ si ca sistem. Nu m-am bucurat, asa cum s-ar bucura astazi tinerii care ar obtine fie si un training sau o practica in cadrul unei agentii. Era pentru mine un mijloc de a face un ban in plus.
Aveam cu aceasta slujba, in acel moment, patru job-uri. Pentru ca in paralel, vreme de un an-doi, am continuat sa fiu redactorul revistei, eram preparator si ulterior asistent la facultatea de film si deschisesem primul birou de relatii internationale al unei facultati : Departamentul de Relatii Internationale al Academiei de Teatru si Film. Faceam in acest departament un fel de comunicare, PR si ma ocupam de festivalurile si de iesirea in lume a filmelor studentesti. A fost o reusita, nu neaparat datorita mie, care eram un birocrat in sistemul acela, ci pentru ca scoala romaneasca de film (ma refer la filmele studentesti) a iesit in afara granitelor si castiga foarte multe premii in strainatate.
Aceste trei job-uri nu erau suficiente pentru a-mi acoperi necesitatile de viata, fiindca erau toate prost platite: un mic salariu de preparator, un part-time job la relatii internationale platit tot in regim de stat al unei facultati, la inceputul anilor '90 si o munca de redactor la o revista, care nici macar in ziua de azi nu este bine platita. Asa ca am intrat in publicitate si eram platit la bucata - am zis bine ca era ca la tarabe. Aveam un sistem foarte interesant, caruia i-am zice astazi pretentios "flat fee", adica un fel de salariu de baza foarte mic si dupa aceea mai urmau vreo doua - trei gradatii. Eram un grup de copywriteri si ni se dadea brief-ul (insa de obicei nu exista asa ceva si mai potrivit ar fi sa spun ca ni se dadea un soi de comanda) : ni se cerea sa scriem un spot TV pentru biscuiti. Si de obicei scriam fiecare dintre noi 10-12 asa-zise scenarii la biscuiti, precum si la inca alte 3-4 produse pe zi, din care selecta directorul de creatie. Daca directorul de creatie selecta ideea, primeam niste bani in plus. Daca clientul accepta ideea, mai primeam niste bani. Daca ea se materializa in productie, mai primeam niste bani. Si la sfarsitul lunii se tragea linia ca la fabrica - cate saibe ai facut, cate de alea, cate de alelalte - si primeai un anumit salariu care era destul de fluctuant. Eu fiind un foarte rapid generator de texte, pot sa spun ca eram printre cei mai "bogati", pentru ca scriam ca la fabrica si deprinsesem un anumit mestesug pe care ulterior l-am transformat in profesia de a scrie pentru publicitate.
IQads: Care au fost principalele momente de cotitura in formarea ta in advertising?
Lucian Georgescu: Primul a fost momentul in care am decis sa renunt la celelalte lucruri pe care le faceam in paralel. Incepusem sa castig ceva mai multi bani din publicitate, mult mai multi decat daca m-as fi dus la revista, desi imi placea ce faceam acolo (in general am facut ce mi-a placut, chiar daca asta insemna foarte multa munca). Acesta a fost un moment in care am spus "voi face asta", dar niciodata nu mi-am propus sa fac cariera in publicitate.
Imi amintesc de un sef regional de retea, un tip foarte interesant care a studiat Litere in Anglia, Donald Scott il chema, care mi-a spus atunci cand l-am cunoscut - referindu-se la oamenii de creatie sau oamenii cu background cultural, cum era si el : « uite, eu am zis ca stau un an in aceasta retea, fac niste bani, dupa care termin romanul vietii mele si iata ca au trecut deja 10 ani de cand sunt aici ». Intamplarea face ca dupa perioada de timp Donald sa se retraga, a reusit sa-si termine romanul si din cate stiu este instructor de schi in Elvetia. Dupa ce fusese director regional al unei mari agentii de publicitate, prefera sa dea lectii doamnelor pe schiuri si sa respire aer curat.
Asadar primul punct de cotitura a fost cel in care am hotarat sa stau aici fac niste bani pentru o perioada si intre timp incerc sa fac ceea ce doresc - sa scriu - si daca dupa textele mele se fac si filme, sa fiu scenarist. Ca si Donald, nu am stat un an, am stat multi ani si pot sa spun ca in continuare stau si ca probabil voi muri pana la urma un om de publicitate. Cel mai bun copy va fi necrologul meu. Il voi scrie inainte. Aceasta este o meserie, « craft » zic americanii, si pentru ca am mentionat schiul lui Donald Scott pot spune ca si in publicitate ca e identic, odata ce ai invatat nu uiti si doar daca iti rupi meniscul sau ajungi paralizat, nu-l mai faci.
A doua cotitura a fost atunci cand am ajuns senior copywriter si eram deja omul cu cea mai multa experienta creativa in agentie. Mai mult decat atat, pentru a se intelege cat de haotic era totul prin '95, pot mentiona ca pe langa senior copywriter mai eram si un soi de strategic planner. Era o sintagma care de-abia se introducea si mi s-a propus acest lucru pentru ca eram persoana din agentie care stia cel mai bine sa scrie brief-uri, si nu cei de la client service. In ce priveste departamentele de cercetare si de strategie, ele au fost inventate mult mai tarziu. Dupa senior copywriter am ajuns director de creatie, chiar daca neoficial (aceasta functie fiind ocupata doar onorific de altcineva din management).
In perioada aceea a inceput dezvoltarea below the line-ului in Romania, o zona neexplorata care era privita cu dispret.
IQads: Nici acum nu este privita foarte bine zona de BTL.
Lucian Georgescu: Asta pentru ca noi avem prejudecati. Pentru noi omul de creatie este neaparat acela care are o diploma a unei facultati de arta sau care lucreaza neaparat in departamentul de creatie, sau care produce neaparat obiecte pe care le numim artefacte creative. Dar a fi creativ nu inseamna numai asta, iar eu consider ca tot ce am facut in below the line a fost creativ de la inceput si pana le sfarsit - incepand de la tipurile de mecanisme de promotii, dintre care unele chiar au fost inventate de mine si pana la spectacole complexe, show-uri multimedia de mare anvergura cu substrat filosofic si cu sens, cum a fost Odiseea Pacii 2001, copilul meu, facut impreuna cu Kusturica. Nu in ultimul rand, BTL-ul a fost prilejul prin care am incercat sa ma apropii din nou de arta spectacolului, de teatru, de cinema, pentru ca BTL-ul imi permitea asa ceva. Tin minte ca pentru Connex am facut o promotie in primul an - prima lor promotie de vara care a fost bazata pe conceptul propus de mine si colegii mei, « comedia dell'arte ». Managerul agentiei la care lucram la ora aia mi-a zis "Ce dracu e comedia dell'arte ?". Cand i-am spus ca este o forma de teatru popular in Italia secolului al XVI-lea mi-a spus : « mai termina cu actorii tai care pentru 10$ o vand si pe ma-sa ». Clientul a fost mai inteligent si a acceptat, era o chestie de pioneriat si creativa in acelasi timp. Sigur ca am putea sa spunem ca a combina promotia cu comedia dell'arte nu era oul lui Columb, dar era un lucru nou aici. Eram in plin Far East.
Spre sfarsitul anilor '90 eram pe punctul de a parasi compania, ma saturasem din mai multe puncte de vedere. Am fost numit director de BTL si imi creasem propriul meu departament, deci aveam oarece libertate in miscare, eu fiind o persoana dificila in relatia cu managementul si cu persoane cu care nu gasesc o cale de comunicare si intelegere si cu care nu am un nivel intelectual comun si un background cultural comun. In acel moment mi-a fost propusa conducerea acestei agentii multinationale. Pentru mine a fost un mare semn de intrebare pe care mi l-am lamurit ulterior - acea companie se afla intr-o situatie de "la bal sau la spital".
Cand vicepresedintele pe zona (un danez) si directorul financiar (un britanic) mi-au propus managementul companiei, le-am spus : "Sunteti nebuni, eu sunt om de litere, om care habar nu are cifre si nu am o atitudine de business?!". Mi-au raspuns ca am un anumit spirit si o anumita personalitate si ca daca voi reusi sa imprim asta oamenilor cu care lucrez, ei vor lucra cu placere, vor face lucruri bune si vor veni si bani, lucru care s-a intamplat.
Din spital am ajuns la bal, iar la bal incepi sa te izbesti de colegul din stanga, de cel din dreapta, de doamna care danseaza intr-un anume fel si de domnul care iti mai scapa un toc pe parchet, drept pentru care am hotarat sa parasesc acel bal al nobilei lumi a multinationalelor selecte, dar cu un management si actionariat de Dimbovita si sa-mi fac mica mea companie, dupa chipul si asemanarea mea, pe cat posibil. Spun pe cat posibil, pentru ca de fapt este imposibil. Sunt un om care face publicitate si care continua sa faca publicitate si trebuie sa accept niste reguli ale jocului - poti sa-ti lasi personalitatea libera pana la o anumita limita. Am invatat aceste limite, am avut fericirea sa intalnesc si oameni care sa ma accepte asa cum sunt si sa dezvolte o relatie de parteneriat si de intelegere cu mine.
Unul dintre motivele pentru care am plecat a fost acela ca atunci cand miza devine numai cea a banilor nu esti neaparat un partener, esti un furnizor de servicii si daca s-ar putea ca in serviciile acestea « sa faci pantofii » de la actionar la client e cu atat mai bine. Sigur, cand ajungi intr-o pozitie ierarhica superioara « faci pantofii » intr-un anumit fel si « te inclini » in alt fel, dar trebuie sa faci si lucrurile acestea, or, eu nu fac lucruri de genul asta.
IQads: Care este filosofia gav?
Lucian Georgescu:: Filosofia gav este filosofia lui Georgescu insusi. Chiar cineva imi spunea: "cred ca gav este Georgescu Advertising" - insa nu este asta. Gav pana la urma nu inseamna nimic, este un nume ca oricare altul, nici macar nu este foarte creativ. El este de fapt prescurtarea numelui unei companii pe care mi-o facusem in anii '90, cu gandul de a face productie de film, si care se chema Generic Audiovizual. Firma nu a fost niciodata activa si pentru ca era mult mai simplu sa preiau o firma gata facuta, chiar daca pusa la obroc, decat sa ma apuc sa mai platesc avocati si sa fac noi acte, am preferat sa merg inainte cu ea prescurtand acest nume si adaugandu-i in coada un slash cu un nume pe care toata lumea il considera ciudat si foarte multi il critica
IQads: Oricum este foarte individualizant.
Lucian Georgescu: Este foarte individualizant pentru ca este un nume, or, un nume ar trebui sa fie individualizant. Numele meu este astazi Georgescu, care nu este foarte individualizant pentru ca sunt foarte multi Georgescu, Ionescu, Popescu. Balkanski era numele strabunicului meu, care undeva pe la 1890 era senator in Parlamentul Romaniei, este un nume cu o conotatie desueta apartinand unei lumi care a murit si pe care eu, intr-un fel, as fi vrut sa o renasc macar amintindu-mi eu de ea . Sigur ca pentru altii acest nume nu spune nimic, suna mai bine alte englezisme care sunt pe piata sau alt gen de asocieri.
IQads: Totusi, numele poate fi interpretat ca un spirit de fronda fata de atitudinea clasica.
Lucian Georgescu: Este un spirit de fronda. In general eu am fost un rebel si nu o spun pentru ca m-as lauda neaparat cu asta, dar eu sunt un rebel care nu este neaparat impotriva tuturor, ci este un rebel impotriva lui insusi, un om nelinistit si foarte pretentios, care cere foarte mult de la el. Poate de asta si atitudinea mea fata de altii, cel putin din punct de vedere al moralitatii - pentru ca am si eu ca orice om punctele mele slabe, foarte multe chiar, insa consider ca din punct de vedere al moralitatii si al principiilor mele nu am ce sa-mi reprosez, si macar pentru asta am de ce sa fiu rebel si sa refuz ipocrizia corporativa. Repet, lucrez in acest business, sunt un om care a imbatranit in aceasta meserie, trebuie sa respectam regulile jocului si o fac.
IQads: Care sunt « the core activities » ale lui gav?
Lucian Georgescu: In momentul in care facem acest interviu, noi suntem intr-o schimbare de 180º a pozitionarii noastre. Nu pot sa-ti dau foarte multe detalii pentru ca este inca un proiect care mai are nevoie de cateva ajustari si care va deveni public ca pozitionare, ca abordare si ca atitudine in piata si prezenta vizibila, clara si exprimata raspicat in doua-trei luni de zile de acum incolo.
Initial se vroia un fel de struto-camila, un fel de mica agentie de publicitate combinata un atelier de marketing cultural si greutatea a cazut pe marketingul cultural pentru ca e o zona de nisa, o zona care-mi place, pe care eu o fac cu placere, zona de advertising fiind mai mult o sursa de venituri
IQads: O vaca de muls?
Lucian Georgescu: Americanii zic mai frumos, suna mai bine cand zici "cash cow". Era un fel de haiducie, zona in care faceam profit si reinvesteam asta in proiecte culturale. Cam asta a fost in primul an si recunosc ca a fost o pozitionare destul de confuza. Nu in ultimul rand, lucrand in marketingul cultural destul de mult, mi-am dat seama ca trebuie sa ai un anumit tip de target si am renuntat la a face multe lucruri mai micute, pentru a ma concentra pe cateva proiecte de mare anvergura pe care le pregatesc pentru viitor. Aceste proiecte vor fi doar ale lui balkanski, in vreme ce agentia isi va schimba si numele si pozitionarea, va fi clar o agentie de advertising cu focus pe strategie si creatie.
IQads: In momentul in care ai iesit din lumea corporativa, a parut ca faci o turnura spre film si pot mentiona aici si cronicile de film pe care le-ai scris pentru revista Class si interesul pentru festivalul de film, chiar implicarea in organizarea unui festival de film. De ce nu ai scris cronica de publicitate si ai preferat cronica de film ?
Lucian Georgescu: In primul rand trebuie sa spun ca nu a fost o turnura fiindca eu nu am parasit niciodata domeniul filmului sau domeniile conexe filmului. Cea mai constanta activitate a mea este activitatea de profesor la scoala de film. Chiar atunci cand lucram la Graffiti, cand lumea ma cunostea mai putin, pentru ca nu eram atat de mult in vizorul public, pentru ca nu eram in pozitii de management care sa ma expuna mediatic, eu am continuat sa fac lucruri legate de film, ba chiar am facut niste scurt metraje si inclusiv un lung metraj, ca scenarist. In perioada in care lucram la Graffiti, mi-am luat niste luni de concediu fara plata si am reusit sa-l finalizez.
Inclusiv cronica de film am continuat sa scriu atunci. Mai bine de un an am scris cronica de film in Romania Literara si am fost unul dintre colaboratorii constanti ai revistei ProCinema a grupului Media Pro aproape toata perioada cat aceasta a existat pe piata. Asadar nu se poate spune ca este o turnura. Lumea a fost mai atenta la Lucian Georgescu dupa ce a plecat de la Graffiti si a constatat ca o noutate ca el scrie si cronica de cinema ( cand el scria de 14 ani lucrul asta, chiar daca nu zilnic) si ca are in dezvoltare unu-doua proiecte de film. Eu nu am renuntat niciodata la cinema, insa profesiunea din care traiesc este pana la urma aceea de om de publicitate.
IQads: Numele tau este legat si de aparitia in limba romana a cartii "199.000 lei", cu o prefata semnata de tine si care arata aproape ca o confesiune, o prefata foarte sincera si foarte personala. Care este implicarea ta in acest proiect ? Ai fost implicat si in alte aspecte decat scrierea acelei prefete ?
Lucian Georgescu: In primul rand trebuie sa spun ca, pe langa "199000 lei", am contribuit si la "Memoriile unui tanar ticnit" unde am prefatat. Aceasta este prima carte in sens cronologic a lui Frederic Beigbeder, este cartea lui de tinerete. Am dezvoltat chiar o relatie de amicitie cu Frederic. A venit in tara, l-am adus la Bucuresti in timpul festivalului de film la sectiunea Cinepub, unde a tinut un "seminar" - Beigbeder nu poate tine seminarii, e un one man show si a produs un happening pe scena. A obtinut niste premii literare importante, este un foarte bun scriitor, iar unul din ultimele lui romane - "Windows on the Word" - are drepturile cumparate de o mare companie de productie si urmeaza sa fie ecranizat. Dincolo de toate aceste lucruri, citind recenziile, apoi citind cartea in franceza mi-am dorit sa-l public aici. Intr-un fel, daca vrei, asta se suprapunea cu plecarea mea de la Graffiti si era pe de o parte invidia - as fi vrut sa scriu eu cartea aia. Sigur, n-as fi scris-o asa, dar conceptual vorbind erau multe asemanari intre mine si Beigbeder. De aceea si spun acolo ca Octave Parango sunt eu, adica "Madame Bovary c'est moi". Am contribuit inclusiv in zona editoriala a cartii, incepand de la finantare, grafica de coperta, promovare - atata cat s-a facut - si continuand cu prefata la "Memoriile unui tanar ticnit" si venirea lui Beigbeder la Bucuresti.
IQads: Cum a primit piata - aceea de publicitate, in special - din Romania aceasta carte?
Lucian Georgescu: Prea putini oameni care lucreaza efectiv in publicitate, adica sunt oameni de agentie, au comentat in vreun fel. Acesta nu este un semn de intrebare, ci de cofirmare pentru mine. Foarte multi nu au avut curajul sa o comenteze. Am primit foarte multe mesaje de la oameni care sunt fie in jurul industiei, fie nu au nici o legatura cu ea, dar toti intr-un fel sau altul legati de publicitate. Este o carte soc pentru ca este scrisa sub adrenalina unui om care este pe punctul de a se sinucide. Frederic Beigbeder este un om foarte trist. Sigur ca poti sa faci publicitatea doar ca pe o meserie si sa-ti asumi lucrurile bune si lucrurile rele, dar problema intervine in general la unii dintre oamenii de creatie care nu o privesc doar ca pe o meserie. Ar vrea sa se si exprime prin asta si nu pot, pentru ca pantofii pe care trebuie sa-i vanda cu publicitatea nu sunt pantofii lor. Or, un artist pentru a fi artist, trebuie sa se exprime pe sine.
Cei mai multi oameni care au intrat in publicitate, chiar daca nu recunosc lucrul asta, au intrat pentru bani si pentru o anumita pozitie sociala. Or, cand vrei sa ai pozitie sociala si vrei sa fii adulat pentru ca este genial ceea ce faci, nu prea reusesti sa faci sa se pupe lucrurile astea. De aici incepe o schizofrenie, pe care unii si-o asuma, unii nu si-o asuma, unii o recunosc, unii nu o recunosc Eu am trecut prin toate fazele si am fost si sunt complet detasat de asta, si de aceea imi pot permite sa ma reintorc absolut detasat la publicitate, pentru ca o privesc acum cu ochii unui om care s-a maturizat si care a inteles si prin ce a trecut si priveste detasat toata aceasta poveste. Altii nu reusesc sa faca asta. Unii, cum e Beigbeder, reusesc sa se expuna artistic intr-un alt demers, cum a fost cartea. Altii fac cinema si acesta este si rostul pentru care am facut Cinepub-ul, unde am vrut sa aduc nu doar cineasti care au facut publicitate, ci si publicitari care au reusit sa faca film.
IQads: Cum au primit si privit aceasta carte marii spenderi de publicitate, pentru ca este o critica destul de dura la lumea corporativa si la felul in care clientii lucreaza cu agentiile de publicitate ?
Lucian Georgescu: Sistemul in care traim este un sistem care ne obliga la o anumita ipocrizie sociala, indiferent de ceea ce facem, deci nu este vorba doar de publicitate sau marketing - intreaga lume, si nu vorbim doar de intreaga lume corporativa. Cu siguranta, asa cum ne spunem in adancul inimii " Eu nu o sa mor niciodata!", probabil ca ne spunem "Eu nu sunt acela!". Este o carte « cu bisturiul pe rana » si tot ce pot sa spun este ca s-au tras vreo patru tiraje din aceasta carte. Primeam mail-uri si telefoane de la cunoscuti care intrebau cum pot sa o cumpere.
IQads: Privit din afara, Lucian Georgescu pare un personaj in sensul concret al cuvantului si un personaj interesant, carismatic, insa foarte polarizat si starnind multe reactii rautacioase. Cum iti explici aceasta stare?
Lucian Georgescu: Starnesc mai multe reactii rautacioase decat reactii pozitive?
IQads: Cele rautacioase sunt mai vizibile, in orice caz.
Lucian Georgescu: Absolut! Intotdeauna acestea sunt mai vizibile. In primul rand sunt un personaj pentru ca sunt fiul unui regizor de teatru si sunt un personaj prin felul meu histrionic de a fi. E adevarat ca de multe ori mi-am asumat un rol. Am invatat asta prin publicitate. Mai toti directorii de creatie care fac prezentari sunt actori in felul lor, unii mai buni, altii mai prosti. Nu stiu daca eu sunt unul dintre cei buni sau dintre cei prosti la nivelul actorie, dar ne obliga meseria sa facem asta. In ceea ce priveste reactiile negative, desigur ca eu am o personalitate care deranjeaza, asa cum cartea lui Beigbeder a intampinat foarte multe reactii negative, cartea a fost un scandal in Franta.
Am stat de vorba cu un important director de creatie al unei multinationale, o persoana pe care o respect foarte mult si care spunea ca este total impotriva acestei carti, pentru ca o considera o blasfemie a unei profesii respectabile. Nu spune nimeni ca publicitatea nu este o profesie respectabila, dar daca unii dintre noi facem reumatism pentru ca ne ducem la mare asta nu inseamna ca marea este neaparat ceva negativ. Asta este ceea ce a trait Beigbeder, este ce a simtit si a scris el. Punctul nostru comun este ca spunem lucrurilor pe nume. Faptul ca eu de cele mai multe ori le-am spus oamenilor in fata ceea ce cred despre ei, poate uneori exagerand in abordare si modul in care am spus-o, a starnit adversitati. Prefar sa starnesc adversitati decat sa fiu un individ amorf, prefer sa fiu acuzat chiar de lucruri nereusite in cariera mea creativa in publicitate si chiar si de rateuri si de "dude", decat sa pozez intr-un individ creativ ascuns intr-o mantie si care de fapt si-a inceput cariera copiind din reviste pe care le avea la indemana in anii in care altii nu aveau acces la ele. Toate aceste lucruri, inclusiv cel pe care l-am spus mai inainte si care-i atinge pe unii din oamenii de publicitate (care se vor regasi in aceasta descriere si ei stiu asta), ii va face sa ma urasca si mai mult.
Publicitatea e un fel de vata pe bat : e dulce, dar se prinde repede si este lipicioasa si trebuie sa ne spalam. Eu cred ca sunt cu un pas inaintea celorlalti pentru ca am trecut printr-o lunga istorie, am facut multe lucruri si bune, si rele - pe care mi le asum si pe cele bune, si pe cele rele - am trecut prin mai toate etapele, am vazut vaile si culmile si, nu in ultimul rand, am avut puterea sa ma rup de sistem, hotarand sa fac altceva si pana la urma reintorcandu-ma cu seninatate sa practic o meserie.
Eu practic o meserie in momentul acesta - nu ma dau nici artist si nici nu incerc sa-mi creez o aureola. Practic o meserie care se cheama publicitate si declar acest lucru ca sa nu zica cineva ca sunt ipocrit. Ca in publicitate intra si marketingul cultural, asta este o alta treaba. Nu am considerat-o niciodata ca pe o premisa a ascensiunii sociale si m-am oprit pentru o perioada, atunci cand am considerat ca sistemul degrada prea mult omul din mine.
Nu in ultimul rand, am lucrat intr-o multinationala, or, business-ul asta este format din adversitate si competitie permanenta si este normal sa nasca reactii negative. Este o industrie in care se barfeste foarte mult si se beleste capra vecinului, se face salam din ea. Insa cel putin in relatia cu oamenii cu care eu am lucrat direct, cu oamenii pe care i-am condus si care ma cunosc, am fost un om corect, cu coloana vertebrala, cu moralitate si nu in ultimul rand un om cald si un prieten. Din afara, personajul din mine pare un individ cu multe asperitati si dificil (si nu neg ca sunt), dar daca ajungi sa ma cunosti vei constata ca am si alte fete interioare. Poate ca singurul lucru pe care nu l-am invatat in publicitate, dar iata l-am invatat acum dupa o pauza de marketing cultural a fost acela de a-mi vinde altfel si « ambalajul ». Daca vrei, sunt intr-un proces de rebranding si in curand vom discuta public aceasta repozitionare a companiei mele si a ceea ce facem noi pe piata de publicitate si ceea ce ne propunem sa facem mai departe.
Comentarii