CONTEXT
Agricover este un grup de companii ultraperformant în agribusiness-ul european și liderul pieței din România. Prin abordarea sa vizionară, Agricover oferă fermierilor soluții moderne bazate pe cele mai noi tehnologii digitale, impulsionând astfel și dezvoltarea întregii industrii agricole la nivel local.
Platforma CROP360 răspunde la nevoia fermierilor de a fi mai eficienți, de a avea acces facil la toate datele relevante pentru culturile lor, de a avea o soluție integrată de administrare a fermei, precum și un canal rapid de interacțiune cu grupul Agricover.
PROVOCAREA DE BUSINESS
Agricultura este într-o continuă dezvoltare, iar schimbările tehnologice apărute în ultimele decenii au transformat radical industria și au împins fermierii către adoptarea unor soluții moderne care le oferă sprijinul necesar pentru a face performanță.
Principala nevoie a fermierului modern este cea de a avea acces la informații precise, relevante și predictibile, urmată apoi de conveniența unui spațiu comun pentru soluții administrative și financiare și nu în ultimul rând o experiență intuitivă care să îi minimizeze efortul de adaptare.
SOLUȚIA
Aplicația CROP360 este un proiect complex în care au fost implicate echipa de design Brandfusion pentru dezvoltarea UI și UX și echipa de tehnologie Commergent pentru implementare, folosind soluții digitale performante concepute împreună cu cei mai importanți dezvoltatori la nivel mondial, precum Microsoft, ESRI și platforma All-in-One Dynamicweb.
Aplicația eCommerce are scopul de a facilita fermierilor achiziția de subscripții sau produse care au strânsă legătură cu serviciile oferite de către portalul CROP360. Aplicația este conectată atât cu portalul CROP360, cât și cu soluția ERP Agricover către care trimite detaliile despre produsele sau subscripțiile achiziționate de către fermieri. Autentificarea fermierilor este de tip Single-Sign-On și se bazează pe integrarea cu un ActiveDirectory din Microsoft Azure. În acest fel, trecerea fermierilor între portal și aplicația de eCommerce nu presupune reintroducerea credențialelor de autentificare. În interiorul aplicației, fermierii pot alege, înainte de achiziție, entitatea juridică pe care o vor folosi pentru achiziție. Aceste entități juridice sunt preluate automat din portalul CROP360. Pentru plată, se poate opta fie pentru plată prin transfer bancar, fie plată cu card bancar sau card Agricover.
În paralel cu testarea prototipului wirefame am început și dezvoltarea unui ghid elementar pentru componentele interfeței: ierarhia de fonturi, reguli de utilizare a culorilor, reguli pentru construirea butoanelor, câmpurilor și input-urilor.
A urmat dezvoltarea unui set complex de icon-uri pentru toate plantele existente în registrul APIA. Principala funcționalitate a acestora este de a oferi utilizatorilor posibilitatea de a identifica rapid anumite opțiuni și a forma căi mai intuitive de navigare în platforma.
Pe un sistem de grid geometric am început să schițăm atributele specifice fiecărei plante, să le reprezentăm în așa fel încât să își păstreze lizibilitatea la dimensiune mică și apoi, acolo unde este cazul, să facem o diferențiere în funcție de utilitatea plantei sau de condițiile de mediu.
O provocare a apărut la ilustrarea plantelor cu caracteristici foarte similare precum cereale cu spic (grâu, secară, orz, orzoaică, spelta) așa că diferențierea s-a făcut după forma și orientarea aristelor (acele spicului).
După crearea și centralizarea tuturor elementelor de interfață, am aplicat principiul Atomic Design (2013, Brad Frost), prin care componentele UI sunt asemănate cu elemente chimice dinamice care relaționează și lucrează împreună pentru a forma compoziții din ce în ce mai complexe.
Primul contact al utilizatorului cu platforma se face prin intermediul paginii de înrolare, unde utilizatorul poate afla toate informațiile esențiale despre produs înainte de a demara procesul de înregistrare a unei ferme.
După autentificare, utilizatorul este întâmpinat de un ecran tip dashboard care îi dă acces la zona de administrare a serviciilor precum și o secțiune de noutăți propuse de echipa dedicată Agricover.
Modulul central oferă, prin intermediul unei hărți, o vizionare de ansamblu a tuturor câmpurilor din fermă, situația administrativă a acestora, precum și date specifice fiecărei culturi: stadiul de creștere, indici de vegetație, informații și alerte referitoare la riscuri de apariție a unor boli și/sau dăunători.
Cu ajutorul datelor satelitare și GPS se poate urmări cu precizie activitatea flotei, iar în funcție de prognoza meteo se pot planifica activitățile din câmp.
IMPACT & REZULTATE
Implicarea noastră în proiect s-a concretizat prin clarificarea și definirea nevoilor utilizatorilor CROP360, precum și prin alinierea deciziilor la nivel de UI/UX cu soluțiile tehnice necesare în implementare.
De asemenea, definirea regulilor și a elementelor de interfață au ajutat la crearea unui sistem modular care facilitează dezvoltarea de noi pagini direct de către dezvoltator.
ECHIPA
Brandfusion: Mona Ursu (CEO), Ruxandra Trică (Senior Brand Consultant), Ștefan Ferencz (Brand Design Director), Oana Turtă (Senior Brand Designer), Andrei Dobre (Online Brand Manager), Adrian Boc (Digital Brand Manager), Elena Dumitru (Brand Designer).
Commergent: Marius Tudor (Online Project Manager), Dan Gheorghe (Senior Developper).
Agricover: Gabriel Barbu (CTO), Yalda Entezami (Operation and Support Manager), Andreea Simpetru (Analist).