To: All

Acum exact un an scriam, pe unde apucam, un interviu pentru IQads. L-am inceput la un internet cafe din Praga, pe care-l folosesc de fiecare data cand trec pe acolo, l-am continuat in Varsovia, intre doua prezentari regionale si l-am terminat cu greu, ca si pe asta, cu cateva zile inainte de sfarsitul anului trecut.

Iata-ma acum, fata cu noul meu macbookpro de 17", gata sa mai umplu netul si timpul curiosilor cu povestea altul an al meu in publicitate. De data asta, un an dat dracului, nu unul de umplutura. Asa zic eu ca a fost anul asta.

Acum exact un an m-am gandit serios sa plec din locul in care lucram, cu drag si pasiune, ca in toate celelalte locuri, de altfel. Chiar si cand lucram la standul Oce, in 1997, la CERF, chiar si cand faceam machete pentru case rusesti din prefabricate sau ilustratii in penita pentru cartea lui Dan Dutescu, prin '91. Asa sunt eu, imi dai o tema si mor cu ea de gat, mother fuckin' robot, cum zicea filmul ala din D'Arcy (si iata ca, asa cum absolut fiecare episod din Seinfeld contine cel putin o data numele Superman, asa trebuie sa vorbesc si eu, in orice articol, despre D'Arcy; oops, I did it again). Nu ma las pana nu termin treaba asa cum cred eu ca e mai bine, orice s-ar intampla, chiar si moarte de om :).

Acum exact un an am vrut sa nu mai stau acolo, pentru ca am avut pentru prima data senzatia certa ca am facut o mare greseala venind in Lintas. Oamenii te urasc cand vrei sa le schimbi sistemul, regulile. Negresit. Asta am facut eu acolo, am incercat cu disperare sa schimb sistemul, sa-l fac asa cum stiam eu ca trebuie sa fie. Asta e, sunt un idealist, nu-mi vor placea niciodata politeturile gretoase si false sau dezinteresul pentru binele individului, invelit kitschos in interesul iluzoriu al grupului.

Poate ca nu e bine, dar nu mi-am propus foarte multe lucruri in 2006. S-au intamplat, cum mi s-au intamplat intotdeauna. Pentru ca am tras ca un nebun. Pentru ca am vrut sa fac lucrurile cat mai bine, cu fiecare ocazie si nu doar cand se nimerea. Pentru ca nu am mai vrut sa impac pe toata lumea. Si "lumii", de cele mai multe ori, nu i-a placut sa tot ia palme peste bot. Si s-a razbunat, des si indesat. Si razbunarea continua, vad. Dar nu-mi pasa, cum nu mi-a pasat nici atunci. Trece totul.

Asa ca acum imi amintesc si am ramas doar cu lucrurile bune: juriul si premiile de la Golden Drum, numele meu in clubul Golden Watch, desele excursii pe scena la Ad'Or - nu pot sa cred nici acum ca nu am luat premiul pentru cea mai buna campanie cu Dakino, calatoriile in Polonia, Cehia, Italia, intalnirile cu prietenii din Praga, Slovenia, Canada, reintalnirea cu insula Capri si Napoli si Pompei, Final Four-ul ligii europene de baschet, vazut live, la Sazka Arena, in Praga - bai, l-am vazut pe Papaloukas in direct, bai!
In fine, multe lucruri personale placute si foarte putine profesionale, dar bune, ce-i drept.

Pentru ca profesional, anul asta a fost un cosmar, pentru mine, in ciuda aparentului mare succes, vazut din afara. Totul m-a luat prin surprindere. Absolut totul. Pe la jumatatea anului, nu mai stiam, efectiv, daca pot sa ma mai bazez pe cineva din jurul meu.

A fost un an in care, cred eu, pentru ca alta explicatie nu exista, am avut foarte mult ghinion. Am dat peste oameni de nimic sau am vazut ca oamenii in care avusesem incredere erau mult mai mici si mai nevolnici decat ii vedeam eu. Si au fost multi, tata. Taticule, mosule, ce multi au fost. Nu se mai terminau. Aproape toti lucreaza acum, din nou, in firma din Radu Voda. Asta ar trebui sa spuna ceva.

In toata marea asta de ura si marlanie, recunosc ca am fost placut surprins de un lucru. Am constatat ca pana si in aceasta lume bolnava a publicitatii, relatiile bazate pe admiratie reciproca si respect functioneaza. Asa ca-i voi multumi lui Daniel Gavrila ca m-a trimis la trainingul ala, la Payerbach. Am cunoscut acolo doi oameni care, sper, imi voi ramane prieteni mult timp: Maja Hawlina, de la Lowe Slovenia, o adevarat doamna a publicitatii din tara Golden Drumului si David Brada, Lowe Praga, acum la DDB Praga, un tip foarte, foarte tare. Maja mi-a zis, asa, intr-o doara si intr-o zi de martie, trimite-mi si mie cv-ul tau, dar fa-l "inteligent". Vreau sa te propun pentru juriul Golden Drum. Incredibil, dar a reusit.

Anul asta am invatat ceva ce vezi des in filmele americane. Mi-ar fi placut sa vad atat de multe filme d-astea incat sa-i cred pe cuvant, nu sa le traiesc pe pielea mea. Ca atunci cand esti jos si crezi ca nimic nu se mai poate intampla, mai vine unul si-ti mai arde un picior in gura, ca sa te inveti minte. Ca sa vezi ca viata e grea si urata, nu frumoasa si simpla, cum iti inchipui tu ca e, tampitule. Si ca atunci cand esti sus, nu trebuie sa stai niciodata linistit, suprafata de sprijin e foarte mica, oricand poate veni o piatra de undeva si-ti va rupe echilibrul precar si mult jinduit, pentru care, poate, ai sacrificat totul. Ca, de fapt, nu merita sa sacrifici chiar totul pentru ceva care, pentru ala care te plateste, nu-i decat un simplu job. Am invatat tarziu, prea tarziu, poate, lucrul asta, dar l-am invatat.

Ca tot am vorbit atat despre mine si frustrarile sau chinurile mele de la ultimul meu loc de munca, daca ne uitam in jur, ceva s-a intamplat si in publicitatea romaneasca, in sfarsitul asta de an. S-a scuturat, asa, mare si diforma cum e, ca un caine gras si urat, fleosc fleosc si au sarit, parca, puricii intr-o parte si noroiul in alta. Dupa care nu s-a mai asezat linistit pe pres, obosit si adormit, ci a luat-o la goana, la vanatoare. Oamenii s-au miscat ca si cum publicitatea romaneasca fusese, pana atunci, un manechin cu membrele puse anapoda, in bataie de joc, de niste puradei pusi pe sotii, a se citi "mai marii publicitatii romanesti". Asa ca anul asta, multi oameni din publicitate s-au dus, cumva, la locurile lor. Si s-au impartit binisor, meseriasii cu cinstitii, muistii cu basinosii, impostorii cu mincinosii, bogatii cu curvele. Cineva, Al de sus, cel mai probabil, a tunat si a facut, unii ar zice "in a sick twisted way", dreptate.

Anul asta, doua, trei lucruri au facut ca efortul asta de a rezista in firma lui Radu Voda sa merite: Golden Drumul de anul asta si Timisoreana. Sa fiu in juriul la Portoroz e cel mai bun lucru care mi s-a intamplat pana acum. Despre Timisoreana (stiu ca suna a linguseala & stuff, dar sa mor daca e) imi place sa cred ca am contribuit putin la a o duce unde e acum. Orice s-ar intampla, stiu ca am cunoscut niste oameni frumosi, care sper sa-mi ramana prieteni.

Au fost chiar si cativa, foarte putini, colegi de care-mi voi aduce aminte cu drag. Stoenescu, Mara, Semida, Strategu', Gavrila, Irina, Nora, un pic Mircea, Fratila, Diana C. Chiar si Petru, Bogdanel, Liana si Iepurele, poate chiar si Octav Popescu si Razvan Dumitrescu, cu care n-am avut niciodata nimic de impartit. Sa nu le uitam pe Cristina Petrea, nici pe Amelia Tue. Si cam atat.

PS. dintre cei de mai sus, numai Nora, Octav si Razvan (toti sunt managing directori) mai lucreaza in cladirea de la nr. 17.

Un lucru sigur e ca, anul asta, intre 1 si 8 Octombrie, am fost in Paradis. 
Sigur e si ca, anul asta, dupa ce am plecat din Radu Voda 17, am primit mai multe oferte decat am primit de cand lucrez in publicitate. Si toate de la oameni unul si unul.

M-am intalnit cu absolut toti cei care m-au sunat. Mi-am dat seama ca nu am muncit degeaba anii astia. Ca toate sutele de nopti nedormite au avut un sens. Si am fost mandru. I-am ascultat, am vorbit, dar am ales sa fiu, un timp, freelancer.
Si, inca, e bine asa. E bine ca e un alt fel de stress, nu mai e ala nociv de agentie rigida, urata, e unul bun, sanatos. Am muncit de mi-au sarit capacele ultimele doua luni. Si mi-a placut. Pacat ca trebuie sa fac totul singur - client service, creatie (bine, aici am mai primit ajutor, de la prieteni), dtp, productie, etc. Adica imi mai scapa cate ceva, inevitabil. Mai o injuratura la telefon, un deadline, doua… :)
Anul care vine ma va prinde tot asa, da. Dar nu pentru mult timp, sper. Vedem.