La sfarsit de an tragem linie si adunam bunele si relele, ne facem planuri pentru anul ce va sa vie si analizam punctele de plecare. Interviul de bilant al anului 2006 il are in rolul principal pe Razvan Exarhu. Desi pare ca mai mult a stat si a privit din umbra, de fapt nu a fost numai un observator pasiv al acestui an publicitar. ExAequo, agentia pe care o conduce, a avut parte de actiune, chiar daca nu s-a comunicat pe sine.
IQads: Cum apreciezi anul publicitar 2006 in Romania?
Razvan Exarhu: A fost un an in care maturitatea industriei ne-a facut cu ochiul. Frumosii nebuni de ieri au dovedit ca sunt niste adulti interesanti si credibili. Din aceasta perspectiva, lucrarile bune au parut si mai bune, iar cele neinspirate au devenit nefericit de vizibile. Iar aceasta combinatie contrastanta este fie o dovada de stabilitate, fie un semn de inertie prematura a unei piete in curs de dezvoltare.
IQads: Ai muncit din greu in 2006? Spune-ne cateva lucruri importante pe care le-ai realizat cu Ex Aequo anul asta.
Razvan Exarhu: Incep cu RedBull Romaniacs, un proiect pentru care am acoperit cu foarte mult succes canalele de comunicare ATL, PR, dar si media. Folosind forta luminoasa a relatiilor cu presa, am transformat o competitie aparent restransa in adresare intr-un eveniment de interes general. Am mai dezvoltat doua campanii tactice radio pentru notebook-urile Toshiba, care au reusit sa epuizeze stocurile.
Si, ajung la cel mai important si onorant proiect de anul acesta, lansarea campaniei internationale Dove - Manifest pentru Frumusetea Adevarata, o initiativa foarte indrazneata sustinuta de un concept admirabil si bun, folositor celor carora le este destinat - femeilor din Romania.
IQads: Cu cine sau cu ce sunteti "la egalitate"?
Razvan Exarhu: Cand am fondat compania, am spus ca e vorba despre capacitatea noastra de a controla echilibrul dintre mesajul emis si cel receptat. Acum as spune ca in ceea ce facem suntem la egalitate cu perfectionismul nostru.
IQads: Cum ai defini obiectul de activitate al agentiei in momentul de fata, avand in vedere ca pana acum ati trecut prin advertising, PR, BTL?
Razvan Exarhu: Acoperim toate aceste directii si ne simtim cel mai bine cand suntem implicati in proiecte speciale, care ne stimuleaza sa cautam si sa gasim rezolvari de comunicare armonioase, credibile si eficiente.
IQads: Cum resimte echipa cu care lucrezi salturile de la un domeniu la celalalt?
Razvan Exarhu: Nu le resimte, le face.
IQads: Care sunt avantajele mentinerii unui low profile? Cum va gasesc clientii?
Razvan Exarhu: Profilul prezentei in piata este determinat de strategia de dezvoltare a companiei. Vestile bune circula.
IQads: Spotul radio realizat de voi pentru Red Bull Romaniacs a fost nominalizat de pasionatii de publicitate la BestAds. Crezi ca are sanse sa fie votat ca fiind cea mai buna reclama pe sectiunea ei?
Razvan Exarhu: Da, si le multumesc celor care au apreciat spotul si l-au nominalizat. E o lucrare facuta cu multa bucurie si cred ca asta se aude cu ochiul liber.
IQads: Te tenteaza participarea la competitiile de profil?
Razvan Exarhu: Pana acum nu am simtit nevoia sa luam premii pentru ceea ce facem, avem grija sa ne extragem satisfactiile din alta parte. Pentru noi e mai important rezultatul decat parada.
IQads: Ce planuri are Ex aequo pentru 2007?
Razvan Exarhu: Planuri de dezvoltare care contin si surprize.
IQads: Legat de activitatea ta de publicist: feedbackul este mai scazut in presa scrisa. Nu-ti lipsesc dialogurile de la radio?
Razvan Exarhu: In Evenimentul zilei am descoperit si am invatat sa stapanesc un alt mod de a comunica si sunt foarte incantat de feedback. Cat despre radio, in curand va trebui sa mai stam de vorba. Pana atunci, Craciun fericit to everybody.