[Animation Land] Radu Pop: E cu siguranță o perioadă curioasă, incitantă și puțin spooky pentru artiști, dar mă feresc de viziuni apocaliptice în subiecte imposibile precum viitorul artei

Apariția Worksheep Studio are ca dată anul 2015, moment în care, printr-un concurs de împrejurări, Radu Pop, pe atunci student, l-a cunoscut pe Vlad Ilicevici, care a devenit prieten bun și partener în mai toate proiectele, fie că a fost vorba de film, educație, publicitate sau muzică. Apropo, între 17 martie și 8 aprilie va avea loc o nouă ediție a Animation Worksheep, unde Radu este trainer, aviz amatorilor care acum vor să învețe animație.

Faptul că există o sumedenie de animatori tineri români care lucrează la produse high-profile internaționale, ori ca freelanceri, ori la studiouri consacrate, e o bucurie și o inspirație și un imbold pentru investiții mai serioase în domeniul animației care merită luat în considerare.

Printre proiectele de top la care a lucrat Radu se numără Suruaika, primul scurtmetraj al studioului, după mulți ani de spoturi comerciale și alte proiecte super variate, alături de videoclipul Stargaze, pentru trupa sa, Orkid. Printre discuțiile cele mai aprinse din socials, se numără cele referitoare la AI, spune Radu, dar evită să pice în doom scrolling. Cert este că în România există, la fel ca peste hotare, mult talent în oamenii care își văd deciși de treaba lor, fără să mai aștepte ca lucrurile să se schimbe de la sine, menționează Radu.

Povestea studioului de animație

Punctul de început al Worksheep Studio e foarte simplu de marcat. Printr-un lanț de recomandări pentru un proiect de animație, în 2015 l-am cunoscut pe Vlad Ilicevici care a devenit aproape imediat unul dintre cei mai buni prieteni ai mei și partenerul principal în aproape toate proiectele întreprinse de atunci încoace, într-o sumedenie de domenii - film, publicitate, educație, muzică și multe altele.

În acel moment, eu eram proaspăt student la animație, la UNATC, iar Vlad era unul dintre coordonatorii festivalului de film de animație Animest și fondatorul + motorul principal al celui mai cool proiect de educație alternativă de animație din România, Animation Worksheep - un workshop intensiv de animație de 3 săptămâni menit să simuleze atmosfera și modul de lucru dintr-un studio solid și care va avea cea de-a 16-a ediție, pentru care suntem mega excited, în martie 2023.

Compatibilitatea eticii noastre de lucru a fost evidentă din start, așa că după numeroase și variate colaborări cu Animest și mai ales Animation Worksheep - la care am avut bucuria să pun umărul consistent în ultimii ani, întâi ca trainer și apoi și pe partea de organizare -  fondarea studioului prin 2019 - împreună cu prietenul și super-monteur-ul Andrei Iancu - era concluzia logică.

Având ca punct de plecare experiența de la Animation Worksheep și ideea susținerii unei comunități sănătoase de animatori tineri în România și Republica Moldova, studioul și-a propus dintotdeauna să își găsească un loc în piață prin care să poată nu doar să producă animație de calitate ci și să susțină dezvoltarea și proiectele personale ale colaboratorilor și ale echipei - mulți dintre aceștia absolvenți ai Animation Worksheep.

Greutățile de început

La primul proiect de animație pe bune, lucrat împreună cu Vlad, înainte de înființarea studioului, am avut marele noroc al unui worst-case scenario care să mă călească din prima. Proiectul - un spot pentru online - era deja într-un development greoi de vreo 3-4 luni când am intrat eu în schemă cu un nou pitch, pentru un client indescifrabil - în același timp rigid, indecis și volatil. În plus, de la pitch-ul acceptat de client până la începerea producției, proiectul a mai suferit niște modificări majore care m-au propulsat forțat, dintr-o nevoie surpriză, în poziția de a coordona alți animatori, eu fiind un amărât de student la primul proiect profesionist de animație.

În plus, aproape de încheierea producției, clientul ne-a cerut vehement o mulțime de modificări majore de montaj, aruncând sau modificând considerabil o bună parte din animația deja făcută - probabil fiecărui animator care a citit fraza asta i s-a pus un mic nod în gât. În cele din urmă, datorită unor negocieri asidue, multe dintre cerințele absurde au fost abandonate.

Deși până la urmă spotul nu a mai fost publicat, am rămas cu experiența și mândria de a duce proiectul la bun sfârșit - chiar dacă a trebuit să îl târâm peste linia de sosire - și de a reuși totuși o comunicare cu clienții chiar și într-o situație de incompatibilitate extremă.

Provocările din prezent

Evoluția studioului a fost la fel de clară și inevitabilă ca formarea lui. Căpătând experiență, ne-am propus din ce în ce mai multe și ne-am aruncat în proiecte din ce în ce mai curajoase. Recent, după mulți ani de spoturi comerciale și multe alte proiecte super variate, am scos în lume primul nostru scurtmetraj, Suruaika - cu care o să ne mândrim pe îndelete la o întrebare care urmează - și ne-am bucurat să vedem lansat în cinematografele din România ultimul lungmetraj al Ancăi Damian, Insula la care am contribuit cu animație 2D & 3D, clean-up și texturare.

Mai ales în situația asta de expansiune constantă, provocarea cea mai mare pentru mine personal e ambiția. Știu că sună ca un răspuns din ăla răsuflat de interviu de job - „problema mea e că sunt perfecționist” - dar mă refer aici la reversul și uneori motorul acestei evoluții, mâncărimea aia sinistră care nu te lasă să stai locului și să îți tragi un pic respirația.

Deși în majoritatea cazurilor, pentru mine ăsta a părut a fi modul optim de funcționare, tot timpul recuperând teren la 150 km/h și învățând de toate pe repede-înainte - și chiar am acumulat și realizat extrem de multe în acest proces fuel-intensive -, am început să apreciez extrem de mult timpul de respiro absolut vital pentru procesarea celor învățate și făcute. Pentru mine asta nu e ceva ușor de împăcat cu ritmul de mers cu care m-am obișnuit de-a lungul anilor, dar cred sincer că o atenție aparte acordată repausului bine dozat e o parte esențială dintr-un proces lung de maturizare, rafinare și eficientizare.

Cum s-a dezvoltat piața de animație în ultimii 5 ani

Nu pot să zic că am o viziune completă asupra unui mediu atât de divers cum e animația, implicată într-o mulțime de alte domenii conexe cu cel al filmului, precum gaming, VFX, AR/VR și multe altele. Totuși, ce pot să zic cu siguranță e că în timpul pandemiei ni s-a accentuat tuturor - persoane fizice sau juridice - o nevoie deja în urcare de câțiva ani pentru content video cât mai divers, pe care animația a fost extrem de bine pregătită să îl ofere.

În plus, ultimii ani de izolare fizică și interacțiuni online au accelerat formarea unui simț profund și chiar a unei nevoi de comunitate din partea animatorilor. De la discuții libere despre experiențe profesionale și sfaturi extrem de valoroase oferite cu generozitate de mulți animatori profesioniști începătorilor, comunicarea între animatori - online și în persoană, local și internațional - e din ce în ce mai strânsă, ceea ce mi se pare un lucru absolut vital și super îmbucurător.

Trendurile în animație in 2023

Din fericire pentru feed-ul meu de social media, curiozitatea de care au dat dovadă animatorii și studiourile în 2023 nu îmi dă niciun răgaz să mă irite sau măcar să îmi sară în ochi vreun trend monolitic. Prin anii trecuți, dușmanul suprem era mult-hulitul stil Alegria sau Corporate Memphis – stilul simplu, geometric și zaharisit popularizat de companiile Big Tech cu precădere pentru ilustrație, dar care inevitabil pătrunde și pe terenul animației - dar până și el și-a găsit atât de multe iterații mișto în ultima vreme încât pare că s-a împăcat toata lumea cu el, ceea ce sincer mă bucură.

Sunt ferm convins că pentru produsele comerciale, stilul urmărește scopul, iar în operele personale, imitarea unui stil sau a unui trend e o simplă îmbogățire și explorare a arsenalului propriu, o etapă care nu merită criticată. De foarte multe ori trendurile sunt urmărite cu sfințenie în primul rând de începători, care încă nu au suficientă încredere în ei ca să propună clientului sau studioului nebuniile pe care cu siguranță și ei și le-ar dori mai mult. Sunt foarte bucuros, așadar, să mă limitez la a aplauda eforturile individuale ale colegilor de breaslă, oricare ar fi ele, dar mai ales acolo unde rezonează cu mine și, din fericire, așa cum ziceam mai sus, am din ce în ce mai multe ocazii să fac asta.

În ultima vreme, însă, deasupra oricăror dezbateri estetice, discuțiile din social media sunt dominate (pe bună dreptate) de subiectul AI-ului, o unealtă (și momentan doar atât) a cărei evoluție o urmăresc cu interes. E cu siguranță o perioadă curioasă, incitantă, transformatoare și puțin spooky pentru artiști, dar încerc pe cât posibil să mă feresc de viziuni apocaliptice sau utopice în subiecte imposibile precum viitorul artei, încercând în același timp să nu îmi îngrop capul în nisip ca struțul. Cam tot așa era și cu doom-scrolling-ul din timpul pandemiei, deci măcar avem un minim antrenament.

Clienți interni vs. clienți de afară

Am avut experiențe atât de diverse cu clienți din România și internaționali încât îmi vine foarte greu să încerc măcar o generalizare. La nivel obiectiv, cu clienții internaționali la prima colaborare mai e o etapă extra de research administrativ înainte să semnezi contractele și să scoți facturile. În rest, contactul cu clientul, entitatea aia nebuloasă, e până la urmă un contact uman și suntem cu toții conștienți de plaja infinită de variabile cu care avem de a face.

Poate că singurul avantaj pe care îl au clienții din Europa și SUA cu care am lucrat până acum e unul de timp – au, ca punct de pornire cultural, un avans considerabil de timp în a descoperi latura umană din sistemul corporatist de organizare și, invers, metodele de organizare absolut esențiale ale unui „passion project” personal.

Diferențele între animațiile din România și cele străine

Răspunsul scurt e că diferența e financiară. Și nu e vorba doar de fee-urile din industria de animație care fac diferența între nivelurile de skill implicate în proiecte, ci și de banii pe care statele, firmele private și comunitățile de animatori le-au investit deja în educația artistică și în dezvoltarea nișei acesteia de animație, cu școli precum Gobelins din Franța, Royal College of Art din Marea Britanie și Animation Workshop din Danemarca jucând un rol uriaș în ridicarea stachetei pentru animația locală și, ulterior, internațională.

Totuși, în România există, la fel ca și peste hotare, un cuantum covârșitor de talent și etică de lucru, concentrat în oameni care nu au răbdare să se schimbe lucrurile de la sine și care își văd deciși de treaba lor, atenți în continuare la cei din jurul lor. Faptul că există o sumedenie de animatori tineri români care lucrează la produse high-profile internaționale, ori ca freelanceri, ori la studiouri consacrate, e o bucurie și o inspirație și un imbold pentru investiții mai serioase în domeniul animației care merită luat în considerare.

Proiecte de pus cu mândrie la portofoliu

Cea mai recentă mândrie a noastră e Suruaika, primul nostru scurtmetraj ca studio, care a primit la ediția de anul ăsta a Animest Premiul Publicului. E un proiect la care au pus umărul unii dintre cei mai dragi colegi de breaslă ai noștri, în primul rând Alex Minciună și Silviu Matei, cu care e întotdeauna o bucurie să lucrezi. Am aplicat de mai multe ori cu proiectul la concursul de finanțare al CNC, de unde nu am primit nimic din păcate. Până la urmă, am decis, împreună cu echipa formată încă de atunci, să nu mai așteptăm și să îl ducem la capăt prin forțe proprii. Din punctul nostru de vedere, a fost o decizie excelentă, care acum ne permite să ne bucurăm de un produs al cărui credit aparține în totalitate echipei.

Al doilea proiect pe care l-aș pune în vitrina personală e Stargaze, un videoclip pentru o piesă Orkid de pe primul nostru album. Videoclipul e un efort voluntar din partea unui grup mare de colaboratori și prieteni, niște oameni cărora le rămânem profund recunoscători pentru tot ce au făcut, cu entuziasm și dedicare, ca sa scoată la suprafață o viziune a altcuiva, pe care și-au asumat-o cu o generozitate de-a dreptul humbling. Procesul de lucru la Stargaze, de la filmarea dansului până la exportul final al clipului, a fost un mix emoțional super intens pe care e greu să îl descriu, dar care a rămas cu mine cristalizat perfect ca un reminder că un mediu deschis și colaborativ e de departe cel mai plăcut și roditor loc în care să fii, și mă bucur enorm că am putut să fiu în poziția asta.

Al treilea proiect e un spot online pentru Testul Veneris care a fost în toate privințele versiunea bizarro a primului proiect catastrofal despre care am povestit la început. Am avut un client mega cool și curajos, care și-a asumat un clip dificil de făcut și a avut încredere în studio că îl poate duce la capăt într-un mod creativ. Ca urmare, totul a curs perfect în timpul producției, grației echipei minunate de animație formate din Dan Panaitescu - unul dintre primii traineri Animation Worksheep și o sursă constantă de inspirație pentru mine ca animator - și Ion Aramă, un coleg și prieten super talentat și dedicat, și el fost worksheeper. Nu-mi aduc aminte să mă fi distrat vreodată mai tare muncind (și a fost destul de mult de muncă) decât pentru spotul ăsta. Și am senzația că se vede asta și de pe latura publicului.

Lucrul pentru branduri

Fiecare brand are un ton particular pe care îl formează și cizelează cu investiții uriașe de timp, bani și know-how. Ingredientele care formează acel ton nu țin doar de conținutul unui brand book și rareori au în vedere plaja aproape infinită de variabile cu care lucrează un creator de animație.

Așadar, grija noastră cea mai mare atunci când lucrăm cu un brand clar construit este întotdeauna aceea de a sintetiza și de a păstra în centrul atenției noastre un set foarte clar de valori abstracte ale brandului, care să motiveze fiecare dintre nenumăratele decizii pe care le presupune o animație - în care nimic nu există dacă nu e plasat asumat de către animator.

Unde se poate învăța cel mai bine animația

Internetul e plin de tutoriale minunate pentru orice aspect al animației, fie plătite fie la liber. Există o mulțime de ocazii să îți începi traseul în animație, precum secția de animație a UNATC-ului - la care și eu și colegul Vlad predăm - Incubatorul de Animație al Animest-ului, pentru liceeni, sau Animation Worksheep pentru tineri - locul în care eu mi-am confirmat fără vreo îndoială că animația e ce vreau să fac. Sper că aceeași experiență o vor avea și alți tineri entuziaști la cea de-a 16-a ediție a Worksheep-ului, în martie 2023 :)

Cât despre discuția privind preferințele de softuri - deși foarte puțin importantă la modul realist - cred că e guilty pleasure-ul multor animatori, printre care mă număr și eu. Știu absolut clar că aproape toată lumea, chiar și mulți alți animatori, o să se plictisească după maxim 2 minute pe subiectul ăsta, dar dacă mi se ridică mingea la fileu nu pot să nu zic că ador TVPaint-ul pentru animație frame-by-frame, că am un caz clar de sindrom Stockholm cu After Effects și suita Adobe în general și că abia aștept să prind ceva mai mult timp să învăț ca lumea Blender, mai ales văzând ce a putut să stoarcă din el echipa de 3D de la Suruaika.

Animații românești care ți-au atras atenția recent

În turul festivalurilor pe care îl parcurge în perioada asta Suruaika noastră, am avut șansa de a merge la festivalul Encounters din Bristol - un oraș absolut splendid cu o comunitate mega friendly și interesantă - unde am văzut una dintre cele mai dense și variate selecții de filme de toate felurile - animație, live-action, documentar, experimental și permutări între toate astea. Mi-au rămas foarte pregnant în minte două scurtmetraje: Backflip al lui Nikita Diakur, o animație experimentală despre machine learning în care Nikita își pune avatarul digital să învețe în locul lui să facă un backflip, și Sierra, regizat de Sander Joon, un short super energic, cu o inventivitate stilistică debordantă, care a câștigat mențiuni ale juriului și în Bristol, și la Animest - pe bună dreptate.

În lumea românească a animației mă bucur extrem de mult să mă uit de 100 e ori pe repeat cu gura căscată la orice bucată de animație share-uiește Mădălin Truică, cu siguranță unul dintre cei mai buni și high-level animatori de la noi, deja pus în lumina reflectorului de un interviu în această serie - așa-i trebuie! Portofoliul omului mi se pare absolut flawless.

M-a impresionat și unul dintre filmele studențești din ultima promoție - filmul Alinei Gheorghe, „Degete de sticlă”, care a primit și o mențiune specială pentru film românesc la cea mai recentă ediție a festivalului Animest.

Mi s-a părut un film cu o tematică gravă și foarte elegant tratată, mai ales pentru un produs studențesc, iar consecvența cu care Alina și-a urmărit viziunea în parcursul ei prin UNATC mi s-a părut cel puțin demnă de laudă.