Cel mai longeviv festival de film din România dă startul la înscrieri pentru cea de a 30-a ediție, care va avea loc la Sibiu, în perioada 15-22 octombrie 2023. Sunt așteptate producții românești și străine finalizate după 1 ianuarie 2022. Filmele selectate în programul oficial AFF2023 vor concura în patru secțiuni competiționale (Voci emergente ale documentarului, Europa Centrală și de Est, România și DocSchool). Pe lângă secțiunile competiționale, programul oficial mai cuprinde secțiuni non-competitive, selecții curatoriale, secțiuni tematice și programe speciale. Înscrierile se pot face până pe data de 1 aprilie 2023, doar pe site-ul astrafilm.ro, completând formularul disponibil.
„Iată că se împlinesc 30 de ani de când Astra Film Festival oferă publicului film documentar de calitate. Din 1993 și până astăzi am reușit să găsim calea de a păstra neîntreruptă legătura cu publicul, indiferent de vremurile și încercările pe care le-am traversat. Ne propunem să fim, și în următorii 30 de ani, locul pe care cineaști din România și din toată lumea îl aleg pentru a-și lansa în premieră documentarele. Avem un public fidel, educat, cunoscător, pe care îl respectăm în acest fel și căruia îi adăugăm an de an noi și noi prieteni ai cinemaului documentar de calitate”, a declarat Dumitru Budrala, director-fondator Astra Film Festival.
Filmele trimise la AFF2023 trebuie să facă parte din genul documentar și să fi fost finalizate după data de 1 ianuarie 2022. Cele patru categorii competiționale sunt:
- Voci emergente ale documentarului, pentru filme documentare de lungmetraj (peste de 50 minute) semnate de autori aflați la primul, al doilea sau cel mult al treilea film. Se acordă Premiul „Voci emergente ale documentarului”.
- Europa centrală & de est, la care sunt eligibile documentare de lungmetraj (peste 50 de minute), care abordează problematici specifice zonei blocului ex-comunist; se acordă Premiul pentru „Cel mai bun documentar al secțiunii Europa Centrală&de Est”.
- România, secțiune deschisă documentarelor produse sau co-produse în România și producțiilor / co-producțiilor internaționale care abordează problematici specifice României, indiferent de durata acestora; se acordă Premiul pentru „Cel mai bun documentar al secțiunii Romania Open”.
- DocSchool, pentru filme produse sau co-produse de universități/institute de film sau în cadrul unor programe post-universitare de specializare în cinema, indiferent de durata acestora. Se acordă Premiul pentru „Cel mai bun documentar al competiției DocSchool”.
Selecția oficială va fi publicată pe site-ul Festivalului. Juriile care vor acorda premiile vor fi alcătuite din specialiști și profesioniști respectați ai lumii cinematografice și academice internaționale.
Înființat în 1993 ca proiect inovator, Festivalul Astra Film a devenit una dintre platformele principale ale filmului documentar din România și din Europa. Se află sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și este organizat de Astra Film, CNM Astra și Fundația Astra Film, cu sprijinul Consiliul Județean Sibiu, al Ministerului Culturii, al Centrului Național al Cinematografiei, al Institutului Cultural Român, al Consulatului Republicii Federale Germania la Sibiu și al Uniunii Cineaștilor, fiind cofinanțat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu și de Uniunea Europeană prin Programul Europa Creativă.