Fotograful Răzvan Voiculescu a lansat recent albumul Bucătăria hoinară se gătește de plecare, la 12 ani de la debutul trilogiei „Bucătăria Hoinară". Este punctul final al unor albume foto dedicate mâncărurilor și poveștilor de la sate, unele uitate, ale României. Pentru Răzvan, în cazul acestui album, momentul cel mai important, declanșator și surprinzător de emoție, este acela când mâinile celor care bucătăresc sunt în acțiune, acompaniați de aburul plitei.
Textele care însoțesc fotografiile au fost scrise de Andreea Grigorean. În rândurile de mai jos, Răzvan și Andreea vorbesc despre aventura lor culinară prin intermediul imaginilor și descoperirile lor pe acest drum.
În majoritatea albumelor mele de fotografie, 15 până acum, invit privitorul la a călători. Poate începe prin a-mi privi imaginile, iar apoi poate continua să călătorească în sensul direct al cuvântului. Oricum ar fi, dar să călătorească, cu un dram de contemplare și privire spre sine însuși, spune Răzvan
Fiecare album al lui Răzvan este o călătorie, în care suntem cu toții invitați, prin intermediul imaginii. Neapărat să vedeți și filmul scurtmetraj cu același nume lansat odată cu acest album, pentru a intra total în povestea lui Răzvan și a uita de senzația că suntem mereu ocupați.
Primele experiențe cu aparatul de fotografiat
Razvan: Prima experiență foto a fost la vârsta de 9-10 ani, când am dorit să pozez câinele familiei țopăind prin grădină. Atunci m-a învățat tata cum să apăs pe butonul de „click”. După această „reușită” nu am mai atins aparatul până la 17 ani, când, în liceu fiind, în ultimul an, m-am gândit că anii extraordinari de liceu se încheie și ar merita să-mi surprind colegii și prietenii în diverse momente: în pauzele dintre ore, pe coridor, în clasă, în curtea școlii. De abia atunci am simțit că fotografia este ceva ce-mi place. Mă atrăgea ideea de a imortaliza momentul.
Cum a schimbat social media felul în care ne uităm la fotografie
Razvan: La o „primă privire” aș spune că această invazie de imagini nu este binevenită. Prin această cantitate care se scurge „fără fund” ajungem să ne banalizăm gândirea critică și analitică legată de imagine. Ne mărim viteza de „scroll” în detrimentul unei priviri mai detaliate.
Da, și eu postez pe Instagram și pe Facebook. Pe Facebook am chiar câte o pagină pentru fiecare proiect fotografic în parte. Doresc să fiu prezent pe cele două rețele astfel ca imaginile mele să ajungă la cei care nu mă cunosc, să ajungă la generațiile mai tinere, să contribui astfel la o educație vizuală și, de ce nu, să dialoghez atunci când este cazul sau când se merită.
Povestea proiectului Bucătăria Hoinară
Razvan: În majoritatea albumelor mele de fotografie, 15 până acum, invit privitorul la a călători. Poate începe prin a-mi privi imaginile, iar apoi poate continua să călătorească în sensul direct al cuvântului. Oricum ar fi, dar să călătorească, cu un dram de contemplare și privire spre sine însuși.
Bucătăria Hoinară face parte din această invitație, de-a călători. Pe parcursul a 10 ani și 3 albume am descoperit bucătării autentice românești: cu plită și cuptor de lemne, cu oale folosite de generații, pereți afumați și linguri tocite de lemn. Este o Românie a contrastelor, a (încă) poveștii satului care se pierde pe zi ce trece.
Contextul acestei colaborări
Andreea: Dacă îmi amintesc bine, primul proiect alături de Răzvan s-a întamplat acum 18 ani. Au urmat texte de fotografie, descrieri, traduceri, idei. Am avut bucuria să lucrez cu el pentru câteva dintre albumele sale, dar și pentru alte proiecte.
Bucătăria Hoinara a venit la mine la timpul potrivit. Mai precis, chiar atunci când „se gătea de plecare” :) Spun că „la momentul potrivit” pentru că, de fapt, cred că am chemat-o eu. Am chemat-o dintr-un dor adânc, un dor care îmi ardea sufletul și care mă chema spre ai mei, spre rânduielile lumii în care s-a nascut tata, spre rădăcinile mele.
Prima reacție când ai văzut fotografiile
Andreea: Un sentiment de „acasă”. De caldură și de dor de lejanca de la bunica mea din Bucovina, de mirosul așternuturilor apretate ale mamei mele bătrâne. Fotografiile lui Răzvan au săpat în sufletul meu până la rădăcini
Revelații
Razvan: Revelațiile sunt întâlnirile cu personajele mele, cu cei care au gătit în fața aparatului meu. Fie oameni în etate sau chiar tineri. Întâlnirea cu o altă lume este o întâlnire spirituală care te îmbogățește, și te invită să-ți încetinești, cel puțin pentru câteva clipite, ritmul acesta „cool” de-a fie „foarte ocupat”, de multe ori neștiind de ce și până când.
Experiența scrierii textelor pentru fotografii
Andreea: A fost o experiență vindecătoare. Și la foc încins. Am avut la dispoziție 4-5 rânduri în care să îmbin povestea reală a fiecărui personaj și un strop de poezie. Cu toate stările, gândurile și cu „rețeta” sa. Doar de această „rețetă” am ținut cont – particularitatea fiecăruia, povestea sa, bucățica de suflet pe care a pus-o acolo, în mâncarea gătită.
Cum se raportează românii la mâncare
Razvan: Nu știu ce este unic în cea ce privește raportul românilor cu mâncarea; nu cred că se raportează „mai unic” în comparație cu alte popoare. Cred că oriunde în această lume mâncarea unește, mâncarea contribuie la o buna relaționare și la consolidarea comunităților.
Momentul oportun pentru a face click
Razvan: Această așteptare „a momentului oportun de-a face click” este, de fapt, un fel de moment al adevărului, un moment în care, în acea fracțiune de secundă, „ți se aliniază planetele”. Dacă, prin experiență și fler știi să anticipezi această „aliniere”, ai șanse să surprinzi ceea ce ți-ai propus. În caz ca ți-ai propus... .
Cel mai reprezentativ este acest moment la fotografia de portret. Fiind portret, ești față-n față cu o persoană, cu un aparat la ochi, aparat care separă dezagreabil planurile, întâlnirea dintre subiect și fotograf. Și atunci, în calitate de fotograf, trebuie să știi cum să „faci dispărut” cumva aparatul, chiar dacă îl ții la ochi.
Cu referire la „Bucătăria Hoinară”, cred că momentul oportun de-a face „click” este legat de expresivitatea mâinilor celor care găteau, a formei aburului, care, fiind mereu în mișcare, îți oferă șansa de-al surprinde mai „apetisant”, sau nu, și, nu în ultimul rând, al portretului personajului care „bucătărește”.
Particularități regionale
Razvan: În zonele unde trăiesc mai multe comunități, minorități, acolo bucătăriile s-au mixat, întâlnit, influențat. Astfel, degustând din ele, ai experiențe noi, combinații de ingrediente la care nu te-ai gândit sau cu care poate nu te-ai mai întâlnit. Ca exemplu ar fi zona Sălajului și Dobrogea. Dar sunt convins că sunt mult mai multe.
Ce trebuie să știe oamenii cel mai important despre album
Andreea: Oamenii să știe că asta e lumea adevărată, a României noastre adânci. O lume în care casele respiră, cu o inimă care bate în cuptorul în care se coace pâinea și-n jurul căruia se strânge familia. Să știe că fără rădăcini nu ai cum să trăiești, n-ai cum să simți și să vezi adâncul lucrurilor. Că, într-o lume a oglinzilor deformatoare, cea mai tare salvare stă în direcția dată de lumina aceea adâncă din tine, care pâlpâie și-n bezna cea mai beznă și care abia așteaptă să te ghideze.
„Bucătăria hoinară se gătește de plecare” și scurtmetrajul cu același nume
Nu știu dacă „Bucătăria hoinară se gătește de plecare” are noutăți în sensul direct al înțelesului. Mai degrabă aș putea spune că albumul completează „harta” călătoriilor din primele două părți a trilogiei. Și mai adaug faptul că în acest ultim album se regăsesc bucătării din anumite cătune de pe dealuri; bucătării care au o „oprire în timp” de o anumită profunzime.
Cu referire la filmul semnat de Adriana Lucaciu, pentru mine este o încântare. Filmul este de sine stătător, poate fi urmărit independent de album și-l poți savura în primul rând ca pe o lecție de viață, atât prin mesajul pe care-l transmite, cât și prin armonia estetică a construcției lui. A lucra cu Adrian Lucaciu a fost o încântare!
Rolul fotografiei în 2023
Dacă este să vă răspund foarte personal, rolul fotografiei pentru mine este însuși motorul creativ și inspirațional al activității mele. De multe, multe ori, văd „în cadre”, de multe ori mă opresc din diverse activități pentru a-mi da timp să reflectez despre ce urmează să fotografiez.
În plan social sper ca imaginile mele să invite la mesaje de conștientizare și apreciere a simplității; simplitate de care ne îndepărtăm constant, fără să știm cât de scump ne costă și ne va costa.
Oricum ar fi, în 2023 voi lansa partea a 2-a (și ultima) din „Nud. Proiecție de trup și stare”.
În 2024 a 2-a parte (și ultima) din „inner Light” iar, în paralel cu acestea, voi lucra la „Dobrogea. Începutul lumii”, partea a 2-a (și ultima) și la „ Îngeri cu zbor răzleț”.
Iar apoi mă opresc. Va veni timpul reflexiilor adânci.
