DDB România obține două distincții de top la festivalul Eurobest 2022

DDB România obține două distincții de top la festivalul Eurobest 2022

Agenția de creație DDB România, membră a theGroup, a obținut un trofeu Gold și a fost desemnată “agenția anului pentru România” la Eurobest 2022, prestigiosul festival european de creație, parte din Cannes Lions.

 

Gold și “Agenția Anului pentru România” – 2 distincții de top pentru DDB România 

DDB România a obținut trofeul Gold la unul dintre cele mai importante festivaluri de creație din Europa, parte din Cannes Lions, Eurobest 2022, la categoria “Glass: The Award for Change”, pentru campania #DeNetestat, o inițiativă de eliminare legislativă a testelor de virginitate, lansată la nivel național, în vara acestui an, în parteneriat cu Rețeaua pentru Prevenirea și Combaterea Violenței Împotriva Femeilor (V.I.F.). Acesta este al treilea premiu internațional, câștigat anul acesta de DDB România – după Argintul obținut la Cresta Awards 2022 și Aurul decernat la London International Awards 2022 – pe care agenția de creație îl adaugă în portofoliul său cu distincții.

De asemenea, în cadrul aceluiași festival, DDB a fost declarată “agenția anului pentru piața din România”.

În urma evaluărilor internaționale, DDB România a fost shortlistată și a câștigat trofeul Gold – la categoria “Glass: The Award for Change” pentru campania #DeNetestat. De altfel, decernarea premiului pentru “Agenția Anului pentru România”, în cadrul aceluiași festival Eurobest, a completat cu succes distincțiile de top atribuite agenției DDB.

“Suntem extrem de onorați de aceste premii, obținute în cadrul unui festival european atât de prestigios cum este Eurobest. Trofeul Gold reprezintă încununarea tuturor eforturilor întregii noastre echipe și ne certifică faptul că am comunicat cu un ecou puternic despre un subiect atât de delicat”, declară Roxana Memetea, Managing Partner al DDB România, agenție care semnează această campanie.

“Testarea virginității este o chestiune pe cât de intimă și de sensibilă, pe atât de șocantă, care nu ar trebui să existe, în 2022, în niciun stat dezvoltat din lume. Prin campania #DeNetestat ne-am propus să eliminăm legislativ aceste certificări, încă efectuate de serviciile de medicină legală din România, atrâgând atenția publicului larg, autorităților și tuturor factorilor de decizie, în vederea unei schimbări. Campania a generat un ecou extraordinar, mult dincolo de granițele țării, lucru care ne-a bucurat enorm, deoarece ne aduce tot mai aproape de obiectivul propus. Trofeul Gold, decernat de Eurobest, la finalul acestui an, ne măgulește”, adaugă Roxana Țâmpău, Managing Director al DDB România. 

“Campania #DeNetestat, lansată anul acesta în parteneriat cu rețeaua VIF, a generat un impact mare asupra publicului larg, atât la nivel național, cât și internațional. Astăzi, reușita Eurobest, un reper pentru industria creativă din Europa, ne-a validat faptul că am reușit să punem pe agenda publică un subiect sensibil și să tragem un semnal de alarmă autorităților din România. Campania #DeNetestat luptă împotriva testelor de virginitate și a reușit să împingă pe agenda publică o posibilă modificare legislativă”, punctează și Roxana Niță, Creative Director al DDB România. 

#DeNestat a fost lansată pe 6 iunie a.c., cu ocazia desfășurării examenelor de bacalaureat, ca un semnal de alarmă asupra existenței unui tip de testare medico-legală abuzivă și traumatizantă, la care pot fi supuse tinerele din România: examenul de testare a virginității. Printr-o paralelă efectuată între examenul maturității (examenul de BAC) și examenul de verificare a virginității, campania și-a propus să elimine legislativ, din unitățile de medicină legală din țară, aceste teste, considerate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) o încălcare a drepturilor umane.

Campania a constat într-un film emoționant în care protagonista este o adolescentă supusă la acest examen, chiar în preajma simulărilor pentru examenului de BAC. În cadrul filmului, tânăra povestește despre anxietatea cu care se confruntă deseori, înaintea examenelor pe care urmează să le susțină.

Subiectul campaniei a fost lansat în dezbatere pe agenda publică și a fost urmat de o petiție online de eliminare a acestor examinări, adresată Ministerului Justiției, Ministerului Sănătății și Institutului Național de Medicină Legală. Peste 40.000 de semnături au fost colectate în cadrul acestei petiții, desfășurate pe platforma organizației non-guvernamentale Campaniamea.Declic.ro,  în doar o săptămână de la lansarea campaniei. La nici o săptămână de la lansarea campaniei, Institutul de Medicină Legală Mina Minovici din București (INML) a anunțat că nu mai eliberează certificate de virginitate la cerere, indiferent de vârstă.

Mai mulți influenceri, cunoscuți opiniei publice din România - printre care Dana Rogoz, Sore, Atena Boca, Oana Trifu, Noemi Meilman, Sînziana Sooper, Beatrice Olaru și Alma Cazacu, Ada Galeș, Andreea Retinschi și Silviu Faiăr -, s-au implicat și ei în susținerea campaniei și au militat pentru eliminarea certificatului de virginitate, supranumit și “examenul cu două degete”.

#DeNetestat a cuprins acțiuni de comunicare desfășurate în mediul online (social-media) și în presă, o campanie de publicitate outdoor în București (led screen-uri în 21 de locații, unele amplasate în preajma liceelor și universităților), acțiuni de vizibilitate în cadrul târgurilor liceelor și universităților din Capitală, precum și PR stunt-uri în universități. Campania s-a derulat timp de o lună, până la sfârșitul lunii iunie.

#DeNetestat este semnată de agenția DDB România, realizată pro bono în parteneriat cu Rețeaua pentru Prevenirea și Combaterea Violenței Împotriva Femeilor (VIF), și comunicată cu sprijinul ABIS Studio, Porter Novelli, Media Investment, al regizorului Iulia Rugină, actriței Voica Oltean, compozitorului Mihai Dobre și fotografului Adi Bulboacă.  

DDB România este agenția de creație și membră TheGroup. TheGroup este liderul industriei de comunicare din România, ce include agenții specializate în servicii de creație, media, digital, branding, relații publice, producție, marketing experiențial și evenimente speciale. 

 

Credite campanie:

Campania #DeNetestat a fost realizată prin efortul pro bono al echipelor formate din: 

DDB Romania
Creative Director: Roxana Niță 
Senior Copywriter: Alexandru Iliescu 
Senior Art Director: Ana-Ramona Tanasă 
Senior Account Executive: Andreea Boiangiu 
Managing Director: Roxana Țâmpău 
Managing Partner: Roxana Memetea 

ABIS Studio
Regizor: Iulia Rugina 
DOP: Boroka Biro 
Producător: Mariana Andriescu 
Line producer: Liviu Gherghe 
Coordonator post-productie: Mihaela Nastase 
Editor: Olivia Ianculescu     

Actriță: Voica Oltean 
Compozitor: Mihai Dobre 
Fotograf: Adi Bulboacă 
Parteneri comunicare: Porter Novelli România, Media Investment  

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


DDB Romania

DDB Romania este agentia de creatie membra The Group. The Group este lider al industriei de comunicare din Romania si include agentii specializate in servicii de creatie, media, digital, branding, relatii publice,... vezi detalii »

Campanii

Subiecte

Sectiune



Branded


Related