Ne-am resetat așteptările, ne-am schimbat visurile, ne-am întors către ceea ce contează cel mai mult în ultimii doi ani. Sănătatea și familia sunt cele mai de preț bunuri. Pentru Doru Pușcașu, solistul trupei "om la lună" cea mai mare bucurie trăită anul acesta a fost că a putut face parte activ din viața băieților săi, zi de zi. Lor le-a dat aproape tot timpul pe care nu l-a dat muzicii și a primit la schimb cea mai frumoasă dragoste.
Împreună cu familia sa, călătorea în fiecare an prin Europa, cu duba și cortul, timp de mai multe săptămâni. Le-a lipsit mult rutina asta. În primul an post-pandemic, au descoperit Portugalia toți patru – părinți și copii - fiecare cu câte un rucsac mic în spate. Tot anul acesta, a lansat cu band-ul său cel de-al treilea disc și a avut o vară plină de concerte.
„Cred că am scos ce am putut mai bun din perioada asta. Și personal și profesional. Am învățat să schimb perspectiva și să încerc să privesc ceea ce trăiesc și din alt unghi, în afara aceluia evident. Și m-a ajutat de multe ori”
Doru Pușcașu povestește în continuare despre o parte dintre experiențele și momentele trăite în anul 2022, pe care se pregătește să îl încheie cu un concert sold out.
Cum te-a găsit 2022
Se încheia un an foarte greu, în care a părut mereu că tot ce putem face e să ne strecurăm. E sentimentul pe care l-am avut tot anul 2021. Că ne strecurăm printre valurile pandemiei, printre restricții și incertitudini, cu multă teamă de ce va urma. Speram din tot sufletul să se încheie perioada asta și să ne reîntoarcem la viețile dinainte.
Așteptările și dorințele
Mi-am dorit să fim cu toții sănătoși, nu prea am alte dorințe odată cu trecerea timpului. Mi se pare că restul lucrurilor sunt mult mai ușor de dus atât timp cât suntem bine. Am ajuns și eu la vorba bunicilor – „noi să fim sănătoși”. :)
Odată cu trecerea lunilor, am început să prindem încredere că se va ajunge iar la normalul pe care îl știam, iar când a început vara și s-au ridicat toate restricțiile am putut să cântăm cu casa plină din nou și am putut să călătorim. Pe de altă parte, exact când credeam că o să fie totul bine, a început războiul lângă noi.
Viața post pandemie
Pandemia ne-a scuturat zdravăn pe toți. Cred că niciodată nu ne-am simțit atât de neputincioși, noi având marea șansă să trăim pe timp de pace. Pandemia ne-a schimbat obiceiurile zilnice, atât în profesie, cât și în familie. A fost clar o mare încercare pentru fiecare dintre noi, și cred că fiecare a rămas cu câte ceva din anii ăștia doi. Diferit e că oamenii au început să vadă că există viață în afara jobului și că timpul de acasă este extrem de prețios. Cred că s-au mai cernut și relații și prietenii, oamenii au fost puși față în față cu fricile și neajunsurile cele mai mari. Una peste alta, fiecare a învățat câte ceva.
Bucuriile și proiectele
Pentru mine cea mai mare bucurie a fost că am putut să fiu zi de zi cu băieții mei, că am făcut parte activ din viața lor, că am dus rolul meu de tată la un nivel pe care nu mi-l imaginam înainte de pandemie. Le-am dat lor aproape tot timpul meu, iar în schimb am primit toată dragostea din lume. Nu e mereu ușor, dar la finalul zilei simt că am făcut ceva important și astăzi. Și rezultatele se văd zi de zi, cu fiecare mică reușită. Apoi, cu "om la lună" am reușit să scoatem al treilea album în trei ani, în condițiile în care am trăit doar în pandemie, cu restricții și interdicții. Cred că am scos ce am putut mai bun din perioada asta. Și personal și profesional. Am învățat să schimb perspectiva și să încerc să privesc ceea ce trăiesc și din alt unghi, în afara aceluia evident. Și m-a ajutat de multe ori.
Cea mai mare reușită de anul ăsta
Că am scos-o la capăt. Nu cred că mi-am propus mare lucru la începutul anului. Mi-am dorit să rămânem sănătoși și să ținem aproape unii de alții. Era așa de imprevizibil totul încât nu puteam să facem un plan coerent. Mai degrabă să mergem de azi pe mâine. Cu toate astea am reușit să scoatem un disc și să avem cele mai multe concerte din viața noastră, iar acum la finalul anului nu pot decât să mă bucur că suntem aici și că ne-a ieșit.
Cântările cu „om la lună”. Cum v-a primit publicul
Au fost multe și foarte intense. Avem șansa unui public extrem de cald și generos, lucru care ne face să ne simțim peste tot ca acasă. Cred că suntem foarte iubiți și primim înapoi tot ce oferim; e minunat ce am ajuns să trăim împreună. Dacă aș alege un concert anume, pentru mine, anul acesta, cele mai mari emoții au fost la unul la care au avut acces, pe lângă persoanele obișnuite, persoane cu dizabilități. Un concert incluziv, la care toată lumea s-a putut bucura la fel. A fost un concert ținut aproape în șoaptă, cu multă grijă pentru cei din public. Erau acolo copii super-eroi, alături de părinții lor super-eroi, am văzut așa de multă dragoste și grijă acolo, atâta bucurie că au putut să vină, încât o să păstrez mereu imaginea asta vie în minte. Pentru cei mai mulți de acolo era primul concert din viața lor.
Credit foto: Ruxandra Scripcaru
Melodia care a rulat cel mai mult pe repeat în playlistul tău
Ascult mult jazz în ultima vreme. În toate combinațiile, cu sau fără voce, vechi sau nou. În mod special am ascultat anul acesta Louis Armstrong. Îl ascultam în liceu când învățam -eu tot timpul am învățat cu muzică pe fundal - iar pe el l-am iubit în mod deosebit. Și am descoperit anul acesta un cântec pe care nu îl știam de la el și pe care l-am ascultat pe repeat. Se cheamă We have all the time in the world. Și e un fel de Timp pentru noi, al nostru.
Vacanța ce mai frumoasă
Noi călătorim dintotdeauna, e lucrul care ne place cel mai mult. Înainte de pandemie, de când erau copiii mici, făceam odată pe an câte un tur prin Europa, cu duba, cu cortul, doar noi patru. Stăteam câteva săptămâni, țineam un jurnal de călătorie, așa ca pe vremuri. Asta ne-a lipsit enorm anii ăștia de pandemie. În vara asta nu am putut să plecăm prea mult pentru că am avut multe concerte, așa că am profitat de vacanța copiilor de la finalul lui octombrie și am plecat împreună o săptămână întreagă în Portugalia. Fiecare cu câte un rucsac mic, am străbătut țara de la sud la nord și am descoperit o mulțime de lucruri minunate.
Cea mai interesantă experiență trăită anul acesta
Am lansat al treilea disc anul acesta și am avut o vară plină de concerte. A fost incredibil să pot face toată vara lucrul acesta pe care îl iubesc atât de mult, împreună cu prietenii mei. A fost vara noastră, am cântat peste tot, am descoperit așa mulți oameni incredibili și locuri nemaipomenite încât ne-am umplut peste cap de bucurie și de satisfacția muncii bine făcute.
Obiceiuri și rutine de viață bună
Sunt rutine legate de activitatea mea ca tată. Oră de trezire, activități zilnice cu copiii, teme, cititul de seara împreună cu ei. Cred că sunt niște rutine foarte sănătoase, dar care se schimbă odată cu trecerea timpului. Nu cred că am rutine dintotdeauna, ci rutine care țin de o anumită perioadă.
Credit foto: Mr Risk Photography
Ziua cea mai grea din an
Cred că a fost ziua în care început războiul din Ucraina. Noi eram pe o pârtie în Italia, eram în vacanță cu soția mea și prietenii noștri, iar copiii erau la București cu bunicii. Ne-a fost foarte frică să nu se întâmple ceva cu ei și noi să nu putem fi acolo.
Trendurile care te-au enervat
Nu prea mă pricep la trenduri, stau destul de izolat în bula mea, nu mă uit la televizor și nici nu prea sunt la curent cu ce se petrece în “lumea bună”- cea care setează trendurile.
Ce anume te-a obosit cel mai în spațiul public
Mă obosește și mă enervează deopotrivă nevoia oamenilor de a avea o părere despre orice. Și nevoia de a se situa în două tabere. Cred că oamenii ar trebui să fie mai toleranți unii cu ceilalți și să judece mai puțin în alb și negru, în noțiuni de decisiv și definitiv.
Cea mai fericită perioadă
Cred că trăiesc cea mai fericită perioadă pentru mine. Suntem cu toții sănătoși, mă pot ocupa de copii și le pot da aproape tot timpul meu, am ajuns să fac doar ce îmi place cu adevărat – să cânt, să călătoresc, să îmi petrec timp cu familia.
Lecțiile lui 2022
Am învățat să prețuiesc mult mai mult timpul și să nu mai trag de mine mai mult decât pot duce.
Cuvântul anului pentru tine
Familie.
Unde te găsește 2023
Terminăm anul cu un concert sold out, așa cum au fost cele mai multe anul acesta, lucru care ne dă încrederea că suntem acolo unde trebuie. Și începem anul tot cu o serie de concerte.
Ce îți dorești pentru anul viitor
Ne propunem să ajungem în cât mai multe locuri anul care vine, să cântăm cât mai mult și să ajungem la cât mai mulți oameni. Cât despre viața de familie, îmi doresc să găsim mereu timp pentru noi, împreună.
Îmi doresc un an normal, că ultimii au fost toți plini de provocări extreme. Aș vrea să pot să stau să îmi tihnească lucrurile, să nu mai fie ritmul ăsta nebun al vieții.
Cum crezi că va fi viața, cu toate aspectele ei
După experiența ultimilor ani, mi-e greu să fac presupuneri legate de viitor. E multă incertitudine în continuare, războiul e lângă noi, pare-se că o să fie și o criză economică, pe lângă cea energetică. Cred că sunt alții care se pricep la previziuni. Ce am învățat eu anii ăștia trei e să încerc mereu să mă adaptez la ce se întâmplă, să țin aproape de oamenii dragi, să cânt și să fac pe cât posibil lucrurile care îmi plac.