[Desen pe bandă] Octav Ungureanu: Până la urmă tot la… “geniul creator” al artistului se rezumă totul, restul sunt doar instrumente. Nu-mi place deloc direcția în care a apucat-o atotputernicul A.I. care încearcă să scoată artistul din ecuație!

În seria lungă de interviuri despre banda desenată nu de puține ori am auzit la cei care s-au perindat pe aici, în diferite contexte, numele Octav Ungureanu aka Smoking Cool Cat. Pisica comic artist & illustrator este în sfârșit cu noi și e gata să ne dezvăluie din istoriile sale de creator de comics, câteva sfaturi pentru cei care vor să înceapă aventura numită BD și despre proiectele lui de suflet, pe care trebuie neapărat să le răsfoiți.

Tehnic vorbind, bineînțeles că lucrurile au evoluat, există atâtea tablete grafice și programe care îți eficientizează și îmbogățesc procesul de creație dar până la urmă tot la… “geniul creator” al artistului se rezumă totul, restul sunt doar instrumente. De aceea trebuie să spun că nu-mi place deloc direcția în care a apucat-o atotputernicul A.I. care de fapt încearcă să scoată artistul din ecuație!

Octav e de părere că revista Harap Alb e un landmark al comics-urilor autohtone, reușind să atragă publicuri din mai multe categorii. Suntem încă o piață la început, spune el, chiar dacă încep să apară din ce în ce mai multe produse, dar lipsa de consistență și continuitate, perioadele de tranziție ne-au ținut în urma altor țări. Octav a ținut cursuri de webcomics pentru 600 de copii din țară, deci putem spera că viitorul va arăta mai bine. Important e să existe pasiunea pentru a lua creionul în mână, un sfat pe care Octav l-ar da oricui la început de drum și cu pasiune pentru desen.

Primele desene

Cred că toți copiii tind să fie creatori și creativi atunci când sunt mici și plini de potențial! Trebuie doar încurajați să își găsească instrumentele și mediul în care să se exprime – creioane colorate, plastilină, orice! Și nu trebuie să ajungă toți ilustratori, pictori sau arhitecți, dar cu siguranță dezvoltarea creativității îi va ajuta în orice domeniu. Mie mi-a plăcut să desenez și fără să planific, am avut norocul să mă țin de asta, deși ca pregătire profesională, ca să zic așa, o luasem pe alt drum, lucrând în comunicare și project management. Țin minte că aveam vreo 6-7 ani când urmăream singurele desene de la televizor – Familia Flintstone “pe bulgari” și mai târziu pe ProSieben, și pentru că nu înțelegeam nici bulgară, nici germană doar mă uitam și desenam personajele.

Cred că l-am desenat pe Fred Flintstone de sute de ori până chiar semăna! Fără să-mi dau seama făceam de fapt un exercițiu de copiere, mă uitam la un desen și îl reproduceam realizând cum fiecare linie, formă, așezarea lor, mărimea și relația între ele construiau un personaj, care semăna mai mult sau mai puțin cu personajul original! Un exercițiu pe care îl recomand acum în toate atelierele pe care le țin, și un exercițiu pe care încă îl fac și eu de câte ori am ocazia. Apoi decupam personajele și mă jucam cu ele, practic de la o varstă fragedă îmi puteam face singur toate jucăriile pe care le doream! Apogeul “decupărilor” l-am atins prin clasa a șasea când aveam desenate și decupate un portavion și 2 submarine, un oraș western cu tot cu indieni și… orașul Roma cu Colosseum, gladiatori, vile, ziduri, turnuri de apărare și barbari care atacau! Am renunțat la decupări și am lăsat-o mai moale cu desenul când am descoperit jocurile video...

Ce s-a schimbat în ultimii ani în domeniul ăsta

Toată copilăria mea din anii ’90 auzeam că trebuie să dau la Tonitza sau la Arhitectură, dar mie îmi plăcea să desenez personaje și să inventez povești cu ele, nu voiam să mă fac pictor sau sculptor și nici architect – pentru că alt viitor nu prevedeam dacă o luam în acele timpuri pe drumul instituționalizat al desenului. Acum lucrurile s-au schimbat radical și direcțiile sunt infinit mai variate: de la ilustrație și benzi desenate, coperți, afișe, caricatură până la animație, jocuri video și storyboard pentru reclame și filme. Nu mai spun că internetul și chiar pandemia prin promovarea remote-working-ului au făcut posibil lucrul pe proiecte din toate colțurile lumii. Sigur, și concurența e mult mai mare acum, dar și oportunitățile sunt multe, de aceea e important să îți găsești stilul personal, să ieși din mulțime și să te promovezi dar nu de dragul numărului de followeri, ci pentru a transmite CEVA către cât mai mulți oameni.

Oricum, pe lângă “talent” e nevoie de atât de multe alte lucruri că să reușești să transformi desenul
într-o profesie! Poate suna plictisitor dar e nevoie de multă muncă, perseverență, pasiune, imaginație și nu în ultmiul rând trebuie să știi să comunici, să înțelegi ce vrea un client sau un proiect, să estimezi timpi și bugete (mai ales dacă ești freelancer) și să respecți un deadline. Tehnic vorbind bineînțeles că lucrurile au evoluat, există atâtea tablete grafice și programe care îți eficientizează și îmbogățesc procesul de creație dar până la urmă tot la… “geniul creator” al artistului se rezumă totul, restul sunt doar instrumente. De aceea trebuie să spun că nu-mi place deloc direcția în care a apucat-o atotputernicul A.I. care de fapt încearcă să scoată artistul din ecuație! Sunt multe întrebări legate de etică vizavi de modul de funcționare și chiar de legalitate dacă ne gândim la drepturile de autor si acordul pentru milioanele de creații care au fost folosite penru a programa generatoarele astea de artă. Este nou și interesant, dar trebuie să avem grijă ce precedente periculoase stabilim legate de cum terțe părți pot folosi BIG DATA, fie că vorbim de artă sau altfel de informații... dar asta e altă discuție.

Rolul benzii desenate în 2022

Banda desenată e un mediu prin care poți transmite ce poveste sau ce mesaj vrei oricărui fel de public care e interesat de subiectul respectiv. De aceea, de exemplu, are priză la un public foarte variat albumul “Istorii din ’89 în benzi desenate” editat de Muzeul Județean de Istorie Brașov și lansat chiar pe 21 decembrie 2019, când se împlineau 30 de ani. Albumul de 212 pagini, desenat de 39 de autori în doar 2 luni(!) spune diverse povești, amintiri personale, întâmplări din acel Decembrie 1989 care a schimbat cursul istoriei României. Asta cred că e șansa benzii desenate în România – să se facă benzi desenate cu subiecte într-adevăr atractive pentru cât mai mulți oameni, doar așa poate crește publicul care citește benzi desenate! Altfel banda desenată în România va rămâne pentru totdeauna în zona “pasionaților” și atât. Oricum la noi publicul care consumă benzi desenate mi se pare că e destul de segmentat, ca și pe afară de altfel, doar că la noi fiind foarte mic se simte mai intens segmentarea: avem “bedefilii” care au crescut cu Pif și Cutezătorii și acum citesc albume franco-belgiene, avem fani comics care urmăresc seriile americane cu supereroi și avem adolescenții care citesc manga, și sunt prea puțini care ies din zona lor și încearcă și altceva.

Revista “Harap Alb continuă” mi se pare că e printre puținele proiecte de bandă desenată din România care a reușit să atragă public din toate 3 zonele și în același timp să atragă și public nou care nu pusese mâna niciodată pe o bandă desenată. 2022 mi se pare că a fost anul benzilor desenate istorice: în cursul anului am coordonat pe partea de grafică “Povestiri din Holocaust. Istorii locale” un proiect al Istitutului Național pentru studierea Holocaustului în România care a însemnat expoziții outdoor de benzi desenate în 6 orașe, fiecare semnată de alt autor (Anghel Șerban, Nicolae Negura, Ionuț Popescu, Alexandru Ciubotariu, Tudor Smaranache și Octav Ungureanu); chiar în decembrie urmează să se lanseze “Istorii Pontice în benzi desenate” – un album editat de Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, deasemenea coordonat de mine, un album care spune istoria cetății antice a Tomisului (scenariu Cristian Cealera, benzi desenate de Ștefan și Bogdan Buturugă, Alexandru Ciubotariu și Octav Ungureanu) iar în noiembrie Muzeul Județean de Istorie Brașov a lansat romanul grafic de Alexandra Gold “15 noiembrie 1987” despre revolta muncitorilor de la fabrica Steagul Roșu din Brașov. 3 proiecte semnificative de benzi desenate istorice inițiate și finanțate de instituții de stat! Așteptăm același interes și din partea puținelor edituri care publică benzi desenate în România… Tot la capitolul benzi desenate istorice ediția de anul ăsta a Festivalului de Benzi Desenate Istorice de la Brașov, din echipa căruia fac parte, a fost mai mare și mai internațional că niciodată cu 40 de autori și 10 specialiști din 7 țări, iar expoziția Can for Balkans (care tratează clișeele și propaganda în banda desenată istorică din Balcani), vernisată în cadrul festivalului se va plimba în cel puțin 5 țări europene: Albania, Serbia, Macedonia de Nord și Belgia. De menționat și revista de bandă desenată documentară “POC!”, ajunsă la numărul 2 unde a tratat tema migrației. Deci a existat in 2022 un adevărat trend de benzi desenate “serioase”.

O paralelă între ce se întâmplă în România vs. piața de afară

Nu pot să spun că sunt un mare cunoscător al piețelor de pe afară dar e clar că suntem mult în urmă, nu numai față de Franța, Beglia sau SUA, dar și față de țări mai apropiate că Polonia, Ungaria și chiar și Serbia unde există o adevărată cultură a benzii desenate. Cu toate că Iugoslavia (din care făcea parte și Serbia) a fost și ea țară comunistă dar acolo nu a existat cenzura care a sugrumat totul la noi înainte de '89, inclusiv banda desenată. Sigur, apăreau din când în când albume de Livia Rusz sau Puiu Manu si alții, dar tot ce apărea trebuia să treacă mai întâi de niște filtre (de partid) ca să nu mai spun că destule benzi desenate erau pură propagandă - de exemplu benzile desenate din revista Cutezătorii care ajungea săptămânal în mâinile tuturor elevilor și liceenilor din țară. Am scris mai multe despre asta aici.

Deci în alte țări “vecine și pretine” banda desenată s-a putut dezvolta în voie pe când la noi… mai greu. Iar după ’90 până prin 2010 s-au întâmplat mult prea puține în “industria” benzii desenate românești (și ea victimă a eternei economii de tranziție, inflație, emigrare de talente etc...), deci se poate spune că suntem… încă la început și ca de obicei am ratat startul. Ușor-ușor ne aliniem și noi la unele chestii, cum ar fi faptul că anul asta 2 colecții mari și late de traduceri Marvel s-au putut găsi la chioșcurile de ziare din toată țara și într-un lanț de hypermarketuri, plus că tot mai multe edituri se "riscă" să publice benzi desenate iar imprinturile Grafic și Mini Grafic de la editura ART deja au un portofoliu foarte bogat de benzi desenate pentru toate vârstele și gusturile. Alt domeniu unde pare că ne aliniem cu trendurile globale este manga – care câștigă tot mai multă popularitate. Sper doar că noii cititori de superhero comics și de manga vor încerca și niște benzi desenate de autori români atunci când apar. Deși nu pot să uit o fază de la un Gaudeamus de acum mulți ani, unde participam cu revista “Harap Alb continuă…” aflată la primele numere (deci vreo 2012-2013...) și 2 fete de 16-17 ani au descoperit foarte entuziasmate standul nostru frumos colorat și au exclamat “wow… manga!!!”, au luat repede o revista, au răsfoit-o și foarte dezamăgite au concluzionat “aaa… e-n română…” și au plecat…

Cât durează de obicei lucrul la o bandă desenată 

Destul de mult durează faza de setup al unui proiect de bandă desenată – stabiliraea coordonatelor, a echipei dacă e cazul, bugetarea, găsirea unui stil, format și titlu potrivite. Apoi vine partea de scenariu, care ține bineînțeles foarte mult de experiența scenaristului în bandă desenată, nu doar în a “scrie texte” (trebuie să știi cum împarți acțiunea în cadre, câtă acțiune sau câte replici pot intra într-un singur cadru etc) și de cele mai multe ori scenariul "final" mai trece printr-o etapă de adaptare pentru bandă desenată, după care vine realizarea unui storyboard, unde deja povestea prinde o formă grafică și se pot face modificări și îmbunătățiri destul de ușor (spre deosebire de modificările care intervin când grafica e finală). De abia apoi vine desenul propriu-zis, culoarea și nu în ultimul rând lettering-ul, iar dacă vorbim de un album mai e și partea de copertă, machetare, pagini extra, schițe etc, deci e un proces laborios (și implicit costisitor) și variază foarte mult de la un proiect la altul. La o singură bandă desenată pot lucra până la 6 oameni (după modelul Marvel/DC Comics): scenarist, storyboard artist, desenator, inker, colorist, letterer (așa se lucra la "Harap Alb continuă" și reușeam să pregătim pentru tipar 20 de pagini în 2 luni și mai apoi într-o singură lună) iar dacă lucrezi singur trebuie totuși să dedici atenție deosebită fiecăruia din cele 6 aspecte: scenariu, storyboard, desen, tuș, culoare și lettering pentru că dacă doar unul din ele e făcut de mântuială atunci toată banda desenată e trasă în jos. Am scris mai multe despre "rețeta" unei benzi desenate de succes aici.

Greu de spus cât durează lucrul la o bandă desenată pentru că aproape nici nu ai cum să contorizezi timpul pe care îl petreci gândindu-te la scenariu, apoi vine munca de documentare și imersiune în lumea respectivă, dar dacă ar fi să dau totuși o estimare în timp strict pentru partea grafică, cel puțin pentru modul meu de lucru, aș spune 2 zile pentru o pagină finală (o zi pentru schiță și desen și o zi pentru tuș și culoare)

schita: Octav Ungureanu, tus si culoare: Alexandru Ciubotariu

Tehnicile de desen folosite de tine

De cele mai multe ori încep cu creionul pe hârtie, mai ales că pot face asta oriunde (plus că ai satisfacția de a rupe și mototoli o foaie dacă nu îți place ce iese) și îi sfătuiesc pe toți care vor să se apuce de desen, indiferent de vârstă, mai întâi să tocească câteva zeci bune de creioane pe hârtie înainte să treacă la tabletă, astfel încât atunci când trec pe digital să știe deja să deseneze și să se concentreze doar pe învățarea tabletei și a programelor. Eu lucrez în Adobe Illustrator, mai ales pentru că fac și grafică pentru animații (unde totul trebuie vectorial) dar și pentru că îmi oferă mai multă libertate – pot oricând să editez orice linie, să mut, să măresc și să duplic obiecte fără a mă stresa cu prea multe layere. Folosesc un Wacom Intuos – îmi place că e o tabletă eficientă și... mică pe care o pot muta lejer de pe birou când desenez pe hârtie și după ce că oricum e mică tableta, pe ea e o suprafață uzată de mărimea unei monezi de 50 de bani, deci o tabletă mai mare doar mi-ar ocupa mai mult spațiu pe birou. Mai am și un ipad pe care desenez din când în când for fun, dar mai mult o folosește fetița mea de șase ani, care desenează și ea și chiar o ține ocupată!

Unde se poate învăța desen specializat pentru bandă desenată

Tot ce știu despre desen și benzi desenate am învățat singur-singurel desenând cât mai mult și "furând" de la alții dar și urmând cursuri și cărți clasice cum ar fi "Comics and sequential art" a lui Will Eisner sau ""The naked cartoonist" de Bob Mankoff. Plus tutoriale și cursuri online, e netul plin! Dar bineînțeles ajută și participarea la ateliere și workshop-uri fizice, întâlniri cu autori, prezentări etc.. De menționat că Wacom a susținut mai multe serii de ateliere online unde am avut ocazia să predau noțiuni de bază despre benzi desenate către aproape 600 de copii (!!) din toată țara, cursuri în urma cărora s-a născut și micul manual "Cum să faci webcomics", din câte știu primul astfel de demers de la noi. Iar anul ăsta a avut loc la Brașov primul Masterclass de Benzi Desenate Istorice, adresat tinerilor care deja știu să deseneze, dar vor să aprofundeze arta benzii desenate în general și a benzii desenate istorice în mod special, cursul fiind inițiativa directorului Muzeului Județean de Istorie Brașov – Nicolae Pepene care, alături de Ioana Șchiopu de la Asociația Forums, a realizat multe proiecte interesante de benzi desenate – de la albumul-eveniment "Istorii din '89 în benzi desenate" și Festivalul Internațional de Benzi Desenate Istorice de la Brașov până la proiectul european "Can for Balkans" și acest Masterclass aflat doar la prima ediție, unde m-am numărat și eu printre coordonatori alături de experimentatul scenarist sârb Marko Stojanovic și binecunoscutul Victor Drujiniu, care nu doar că lucrează pentru cele mai mari edituri din SUA și Franța, dar predă un curs de bandă desenată la Facultatea de Artă și Design din Timișoara.

Banda desenata în era social media

Social media e un loc foarte potrivit pentru webcomics, mai ales pentru episoade slice-of-life cu care se pot identifica cât mai mulți oameni și pot deveni fani comics chiar dacă nu au citit vreodată o bandă desenată, dar poate așa li se deschide apetitul. Webcomic-ul pe care îl desenez săptămânal pentru pagina Auzite în RATB (proiect creat de Alina Simindrescu) se bucură în continuare de succes și nu plănuim să ne oprim prea curând mai ales că sperăm să scoatem și un album cu cele mai bune episoade de până acum, pentru că "hârtia" rămâne totuși cel mai bun suport pentru o bandă desenată sau o serie de comics.

Proiectele tale ce nu țin de BD

Proiectul Make Dacia Great Again a început ca o glumă împotriva curentului dacoman și de-a lungul timpului a vândut ceva tricouri, stickere și șepci dar mai ales a strâns o comunitate de oameni pasionați de istorie dar și oameni cu umor – câteodată comentariile lor fiind mai amuzante ca desenele sau meme-urile pe care le postez eu acolo. Dar probabil cel mai interesant proiect non-comics a fost episodul pilot din animația "Banciu, detectiv animat" pentru care am creat personajele și am lucrat alături de oameni foarte buni în domeniile lor: Mad Animator, Fose Cartoon și Ana Dobrescu (animație), Daniel Strugariu (fundaluri) și Alin Teodorescu (sound design), totul coordonat de Toma. Cel mai tare a fost să văd cum personajele desenate de mine prind viață, ba mai mult vorbesc cu vocea lui Vio, Costel sau Maria Popovici.

Top 3 benzi desenate all time pentru tine

Foarte foarte mult mi-a plăcut și în același timp mi se pare definitoriu pentru puterea artei narative a unui roman grafic – "Dropsie Avenue" de Will Eisner care urmărește evoluția unei străzi anume din New York, de la primii coloniști olandezi, deranjați de imigranții germani, apoi englezi, irlandezi, italieni și tot așa până în zilele noastre, practic o istorie neconvențională a imigrației în SUA văzută chiar prin ochii si povestile imigranților.

Apoi sunt mare fan al lui TooMuchCoffeeMan, creat de Shannon Wheeler, pentru reflecțiile sale asupra societății și condiției omului modern copleșit de probleme, distracții și angoase. Și ca să nu neglijez banda desenată românească, trebuie neapărat să includ în all time top 3 CowBoy Dog de Nick Nobilescu, un album care mi se pare că îmbină superb atmosfera din Lucky Luke cu desenele clasice cu Droopy! Dacă seria ar fi continuat, eu cred că ar fi devenit o adevărată navă amiral a benzii desenate românești și ar fi tras întreaga piață în sus! Oricum important e că totuși creștem! Încet dar sigur!