Strata Gallery are plăcerea de a vă invita la prima expoziție personală a Anastasiei Dumitrescu, deschiderea expoziției are loc pe data de 16 decembrie, în intervalul orar 7PM – 10PM, strada Parângului 76.
Anastasia Dumitrescu (n. 1989) este artistă multimedia stabilită în Transilvania. A studiat Artă Teatrală la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografie, apoi a obținut titlul de Master în Teoria și practica imaginii în cadrul Centrului de Excelență în Studiul Imaginii (CESI) din București. Creațiile sale se bazează pe cercetare și sunt modelate de abordari geografice post-fenomenologică și teorii ale noului materialism, metode care permit ambele moduri relaționale de abordare a narațiunilor între sens și materie, oameni, non-oameni și mediu. O încrucișare interdisciplinară între literatură, poezie și teorie, arta sa înglobează arta fotografică, arta-video, experimentele sonore și instalațiile. Este co-fondatoare Hyphen, o platformă audiovizuală unde este parte a duo-ului experimental NAAUM.
INSIGHT
Opt miliarde de oameni până la jumătatea lunii noiembrie. Opt miliarde de tărâmuri personale cad în loc. Opt miliarde de perechi de ochi. Șapte mii o sută de limbi care traduc fiecare stop-cadru pe care-l întrezărim. Fiecare dintre noi cu propriul său sistem simbolic și obscur de interpretare. Cu toate acestea, vom fi amintiți ca un întreg. Un întreg ontologic format din agenții și abilitățile lor de răspuns. Cuvinte, viziuni și interacțiuni care se unesc aerodinamic într-un ansamblu de POV-uri limitate.
Alături de cele opt miliarde, o lume științifică exuberantă în continuă expansiune. Dar, așa cum cele mai avansate științe din ziua de azi încă nu au reușit să identifice vasta biodiversitate din jurul nostru, doar un singur individ nu poate cuprinde debordarea de date a capitalismului actual. Captivi în jocul fără sfârșit de a prinde din urmă timpul, avem tendința de a pierde atenția pe care ne-o acordăm nouă înșine și spațiului din jur. Ne purtăm mințile aglomerate și spiritele neglijate cu povara unei nostalgii a întoarcerii, dar știm prea bine că nu vrem să regresăm la o stare de beznă informațională. Deja hibrizi, trecem prin viață, fără a înțelege pe deplin modul în care noile tehnologii sunt amalgamate cu felurile noastre de a fi.
Dar cum interferează personalitățile noastre inconștient androide cu această societate din ce în ce mai high-tech? Cum corelează corpurile și mințile noastre, unele cu altele, în diferitele peisaje pe care le locuim, frecventăm sau pe lângă care trecem pasiv? Mai simplu, cum relaționează interioritatea noastră cu realitatea exterioară? Acestea sunt întrebările la care Anastasia Dumitrescu încearcă să răspundă prin practica ei. Pentru ea, actul artistic este un proces, la fel ca viața, iar atunci când lasă o lucrare să iasă din studioul ei, îi lasă acesteia libertatea de a-și crea propriile relații, atât cu mediul înconjurător, cât și cu publicul privitor.
Procesul de explorare a peisajului devine, pentru ea, un act intuitiv și ludic, care îi permite să-și reformuleze, la nesfârșit, identitatea în raport cu dimensiunea materială a artefactelor pe care le imortalizează. Captând stadiile schimbării generate de intervenția umană în mediul natural, Anastasia reușește să aducă în prim plan dimensiunea plastică a unor momente trecătoare și învizibile, revelând neîntrerupta legătură dintre artificialitatea creațiilor noastre și serenitatea lumii naturale din care am evoluat. Însușindu-și propriul limbajul digital în redarea locurilor pe care le întâmpină, ea oferă o perspectivă unică asupra tensiunii hibride care ne caracterizează realitatea, redefinind astfel, peisajul antropomorf al zilelor noastre.
Cu atât mai mult, ochiul fotografic al Anastasiei este de la bun început marcat de coabitarea dintre tehnologic și natural. Fiind conștientă de aceasta, ea face uz de propria formulare androidă, o hrănește și îi dă curs în traducerea peisajelor pe care le prezintă. Din acest motiv, ea intră în realitatea imaginii dinainte de a apăsa pe declanșator prin procesul său performativ de dezbatere a selecției care va fi înregistrată și redată ulterior. Și mai departe, invită privitorul să joace rolul unui explorator dinamic și intuitiv, al spațiilor pe care ajunge să le locuiască și al semnificațiilor pe care ajunge să le ofere.
„We are just scratching the surface” apare ca o replică la actuala cultură a vitezei și este o propunere simplă de a ne recunoaște locul în lume, atât ca întreg reprezentând umanitatea, cât și ca ecosisteme individuale aparținând unei specii deja obsolete. Dezvăluind un ansamblu de texturi, suprafețe și perspective atent compuse, selecția de fotografii ne invită să reflectăm asupra modului în care noi dăm sens lucrurilor din jur. Cum tindem să facem abstracție de materialitatea instantaneelor digitale. Cum acestea ajung și ele să fie suprafețe care sunt orice, dar nu superficiale. Cum ne grăbim să completăm, în imaginarul individual, limitele exterioare ale cadrului. Dar și cum dăm propria conotație tuturor lucrurilor pe care le întâlnim.
În același timp, este o invitație la înțelegerea vremurilor istorice actuale și a modului în care flow-ul de informații se dispersează la nesfârșit pe scara timpului. Folosind motivul taskscape-ului, adică multitudinea de activități conectate care ne umplu peisajul temporal, Anastasia caută să ilustreze caracterul liminal, atât al realităților noastre exterioare, cât și al nostru, ca indivizi caracterizați de societatea și modul în care trăim. Fie că distingem sau nu obiectul în cauză, fiecare dintre fotografiile ei devine un memento mori, o înghețare în timp a unei etape de tranziție în fluxul tehnologic constant.
Adăugând un nou strat, mai profund, suprafețelor printre care perindăm, instalațiile pe care le creează completează expoziția, provocând atât limitele materialității, cât și pe cele ale percepției. Lucrând la limita dintre figurativ și abstract, acestea comunică direct cu selecția de fotografii evidențiând dimensiunea materială a celor reprezentate și dezvăluind atât o nouă estetică a figurativului ignorat, cât și o nouă valență a materiei vibrante. În aceeași paradigmă a posibilităților de cunoaștere metafizică și conștientă a materiei și a înțelesurilor sale implicite, expoziția își propune să transforme simplul observator într-un participant activ în dezvoltarea sensului personal.
Acționând în mod conștient într-o lume materială, ne apropiem mai mult de străinul din noi, dar devenim și mai incluzivi cu ceilalți diferiți din jurul nostru, pe măsură ce ne dăm seama că nu avem unde să scăpăm. În acest sens, materia nu mai este pasivă în ceea ce privește rolul pe care îl joacă în dezvoltarea relațiilor subiective cu lumea din jurul nostru. Însă, pe măsură ce ne adunăm tot mai mulți în încercarea de a ne fixa un viitor stabil într-o eră supusă fluxului constant de informații, deficitul de atenție ne joacă feste și ajungem doar să zgâriem suprafața posibilităților noastre.
Text and curatorial touch by Teodora Roșu
