[Punct. Și de la capăt] Ana Barton: Răbdarea chiar e o virtute, iar roadele ei sînt dulci, iar îngăduința se învață și se practică zilnic

Un an intens, pe care l-am trecut dintr-o suflare. Unde se duce așa repede timpul și cum facem să ne mai și oprim din goana prin viața asta, care se schimbă de parcă cineva de sus și-a propus să atingă des lumea noastră cu un băț magic și să facă din azi un mâine complet nou? Pe ultima sută de metri din pandemie, am adormit într-o seară cu speranța unor începuturi bune, dar ne-am trezit cu război lângă România. Fragili și obosiți după Covid, am fost forțați să ne adaptăm rapid la o nouă normalitate mondială. Am învățat să trăim în armonie cu frica în ultimii ani, ne-am împrietenit cu ea, nu ne mai paralizează. Am învățat să ajutăm mai mult, să prețuim mai mult micile bucurii, să stăm aproape de cei iubiți. Am înțeles că toate trec și că energiile bune le vor echilibra întotdeauna pe cele grele. Lumea noastră s-a schimbat mult în ultimii ani și continuă să se transforme.

Scriitoarea Ana Barton a intrat dansând în 2022, cu o pălărie aurie pe cap, iar despre viața din 2023 spune că va fi una bună - de care ne vom și plânge, doar este în natura noastră – atâta timp cât va fi pace.

"Tot ce-am vrut mereu vreau și-acum: să fim sănătoși. 2023 mă găsește cu inima acasă, lîngă familia și prietenii mei, dar și la școală, la Romanian Gifted School, lîngă copiii și tinerii minunați cu care împart bucurie în cuvînt".

Anul acesta, Ana Barton a ieșit în lume cu „Ophanim”, carte ce s-a lăsat greu scrisă, după un blocaj de creație, din care nu credea că va mai ieși. A adus cititorilor săi acest nou volum, după patru ani de la romanul precendent, iar emoțiile s-au mai diluat când a văzut că oamenii îl apreciază. Cu Ana Barton începem azi să povestim despre anul care se pregătește de final, să ne așternem gândurile și visurile pentru cel ce vine.

Cum ai intrat în 2022

Începutul de an m-a găsit dansînd nebunește cu gașca și cu o pălărie aurie pe cap. Voiam să rămînem sănătoși cu toții, familia și prietenii mei. Și așa s-a și întîmplat, slavă Domnului.

Speranțe, surprize și revolte

Speram să-mi găsesc locul din punct de vedere profesional. Mi l-am găsit. Surpriza a fost covidul de o lună, sfîrșit de ianuarie–sfîrșit de februarie, după trei doze de vaccin. Nu că l-am făcut pe domnul omicron, ci că l-am zăcut. Și că a durat enorm, mai bine de o jumătate de an, să se risipească așa-numita „ceață neurologică”. M-au revoltat o atitudine nepăsătoare a cuiva și o luare parțială înapoi a unui cuvînt dat a altcuiva.

Cum s-a simțit viața post-pandemie

Fragilă, nehotărîtă, parcă abia ieșită din ou – așa am simțit viața post-pandemie. Nou nu e nimic, ne-am întors la prostiile noastre dintotdeauna, ca și cum n-am fi trăit atîta frică, atîta neștiut și atîtea pierderi, asta ca să-ți răspund și la a treia întrebare din seria asta.

Când te-ai gândit prima dată la Ophanim

Într-o după-amiază spre o seară, cînd eram foarte obosită și m-am gîndit că alergătura ne omoară pe noi, dar după ce alergăm, de fapt? Și m-am uitat mai în larg, dacă-mi permiți, și-am văzut goana după excepțional și fuga de firesc. M-am speriat și am știut că le voi face personaj(e). Așa a început concepția lui Ophanim, zis mai mult Fane. Am știut atunci că e băiat, ceea ce m-a pus într-o situație nouă: text la persoana întîi, cu personaj-narator de alt gen decît al meu, o mare provocare. Am început să notez cu stiloul și cu cerneală verde, să fac schița proiectului, planul architectural al romanului. A durat ceva, iar apoi a venit pandemia și m-a blocat în primele șase luni. Am crezut că n-o să mai pot scrie niciodată, nu vedeam ce m-ar putea debloca. A fost o zbatere teribilă, cartea s-a lăsat foarte greu ieșită din matcă. Apoi, am început să scriu în word, dar în același timp notam cu stiloul cînd îmi veneau idei și stări. Cu totul a durat peste trei ani.

Cine a citit-o prima dată

Nora Pavel a citit-o prima dată și-am ieșit într-o duminică friguroasă, după slujbă, la un ceai în Centrul Vechi, unde mi-a zis că i-a plăcut, că e foarte bună, iar eu am înnebunit-o cu întrebările obsesive: „Nu e mai slabă decît Nemuritorii de rând? Sigur nu e proastă, Nora?” Pînă s-a enervat și mi-a zis că nu sînt zdravănă la cap. Ceea ce așa și este, pînă la urmă. Dar și înainte de urmă, după cum lesne se poate observa. :)

De la prima ieșire a cărții în lume

Am avut mari emoții. Bine, mereu am, dar acum au trecut patru ani de la precedentul roman. Mi s-a părut mult, un timp lung și diluat, parcă mă dezobișnuisem cu trimiterea cărții către public, eram crispată și temătoare. Dar a durat foarte puțin pentru că a fost primită extraordinar de bine, oamenii o iubesc și o prețuiesc. Am început și eu să mă liniștesc.

Alte proiecte semnificative din 2022

Întoarcerea mea în școli, licee și universități pentru proiectul meu de cultura dialogului – mereu las acolo atît de multă energie, că mă clatin la plecare, dar primesc atît de multă de la copii și tineri, că pînă ajung acasă sînt refăcută și mai dau și pe lîngă – și o carte de memorii zguduitoare la care am fost lector și pe care foarte mult îmi doresc s-o văd publicată.

Credit foto: Roxana Petrescu

Cea mai frumoasă vacanță

La Bertea, un sat din nordul județului Prahova, lîngă Slănic și Vărbilău, unde-am stat cîteva zile cu bărbatul meu și nu ne mai săturam să ascultăm și să privim frumusețea. Și-acum, dacă închid ochii, aud greierii, dar și tălăngile, văd și Muntele Verde, văd și furtuna care ne-a prins la păstrăvărie.

Trendurile care te-au enervat cel mai mult

Genele false care arată ca și cum ai avea un stol de vrăbii pe pleoape și botoxul care face ca buzele să pară mușcate de un roi de viespi. Sigur că n-au apărut anul ăsta, dar anul ăsta le văd peste tot și mă sperii. A, mai e ceva: toată lumea se vindecă interior, e marea tendință a anului, că am și uitat care-a fost culoarea anului.

Obiceiuri și rutine noi

M-am reîntors la slujba de duminică în mod constant din 2021 și orice duminică în care nu sînt mă doare, cum mă doare orice zi în care nu mă pot așterne la rugăciune așa cum aș vrea, cum simt. Nu sînt obiceiuri și nici rutine, sînt iubiri, caut să rămîn în ele.

Cea mai grea zi din acest an

Nu știu dacă „grea” e cuvîntul, mulțumesc Domnului, grea nu am trăit, adică nu ce-nțeleg eu prin grea. Și am avut zile, cînd cu covidul, în care nu puteam sta nici așezată, darămite în picioare. Dar tot nu le consider grele. Sînt veche, Ileana, pentru cei din generația mea, greu chiar înseamnă greu. Am avut o zi plină de furie și dezamăgire, pe 20 noiembrie, și i-am făcut față rugîndu-mă la Dumnezeu să-mi dea pacea inimii, să nu spun vorbe și să nu iau decizii definitive. Și așa a fost.

Cea mai fericită perioadă pentru tine

Am fost invitată de Ziua Națională la Belfast, de comunitatea de români de-acolo. Au fost cele mai frumoase șase zile consecutive din anul ăsta și aș zice că nu doar din el, ci din ultimii ani.

Cartea despre care s-a vorbit cel mai mult în jurul tău

„Din cer au căzut trei mere” de Narine Abgarian, o vrăjitoare a stilului. E despre viața într-un cătun de munte din Armenia, un loc în care însuși farmecul e personaj.

Ce te-a obosit cel mai tare anul acesta în spațiul public

Aia cu „m-am vindecat interior” și „hai și tu cu mine, să vezi cum te vindeci”. Atît de mult, atît de peste tot, că nu mai pot să văd ori s-aud de subiectul ăsta.

Lecțiile pe care le iei cu tine din anul ăsta

Răbdarea chiar e o virtute, iar roadele ei sînt dulci, iar îngăduința se învață și se practică zilnic. Dacă iei o pauză, te-ntorci de unde-ai plecat și-o iei de la capăt.

Cuvântul anului 2022 pentru tine

Bucurie.

Credit foto: Cătălina Flămînzeanu

Pregătirea pentru 2023

Azi e ziua mea, fac 49 de ani. În 2023, o să fac 50. Abia aștept, niciodată nu m-aș fi gîndit c-o să trăiesc atît de mult, la halul în care ard, ca o lumînare la amîndouă capetele deodată. Tot ce-am vrut mereu vreau și-acum: să fim sănătoși. 2023 mă găsește cu inima acasă, lîngă familia și prietenii mei, dar și la școală, la Romanian Gifted School, lîngă copiii și tinerii minunați cu care împart bucurie în cuvînt.

Cum crezi că va fi viața în noul an

Dacă va fi pace, va fi bună viața. Ne vom plînge de ea, ca de obicei, dar vom putea să facem tot ce ține de noi ca să fie bună.

Ce aștepți cu nerăbdare de la 2023

Să-ți spun un secret: sînt o fire vulcanică și mă străduiesc de cînd mă știu să învăț răbdarea. Dă-mi voie să nu aștept, în consecință, nimic cu nerăbdare. Întrebarea ta de final îmi amintește de un titlu al unei proze pe care-am scris-o cîndva. Sună așa:
„— Ce planuri ai?
— Să fiu viu.”