Nu multi au norocul de a-si gasi un prieten foarte bun cu care sa poata discuta ore intregi - uneori nopti intregi - pe varii teme, de la politica la filme, de la carti la ultimele albume, de la teatru la ... publicitate. E acea a doua parere care-ti modeleaza, confirma sau schimba aprecerile initiale. Chiar si in cazul in care nu se ajunge la un punct de vedere comun, argumentatia contra iti da de gandit. Cum n-as fi vorbit despre acest noroc daca nu l-as fi avut, sa trec la subiectul acestui text, o discutie aparent divergenta purtata pe marginea campaniei "Dosarele istoriei".
Primul mar al discordiei constructiv-educationale a fost aspectul printurilor, desi reactia initiala a coincis. Si pe mine si pe prietenul meu gandul ne-a dus imediat la ... bere. Mai precis, la Guinness si la genialul Think Positive. In paranteza fie spus, nu-mi place sa abuzez de acest cuvant - genial - dar in acest caz e pe merit. E clar, in Gr f i i B O minimalismul e apreciat. Nimic rau in asta, cum ziceam, simplitatea poate fi de geniu, o lectie invatata inca de la Violent Femmes cu al lor "I Hear The Rain".
De la aceasta reactie comuna, discutia s-a bifurcat. Eu m-am impacat repede cu situatia, justificand prin faptul ca si Creatorul a avut o zi de pauza, de ce-am fi noi, oamenii, mai truditori? Oricum, si-aici e vorba de creatie, desi se cam bate aceeasi moneda. Prietenul meu a fost categoric impotriva, pentru el printurile erau un fel de "sequel" care smulgea o frunza din cununa de lauri a sus-mentionatului Guinness. Laur este si arbustul cu frunze aromate, dar si - din DEX citire - planta erbacee veninoasa. Facand abstractie de predecesor, da, printurile pot fi cu usurinta catalogate drept foarte bune. Insa cine poate face abstractie? Nu-i vina noastra ca au avut asa succes.
Rolurile s-au schimbat cand a venit vorba de slogan. Aici eu am fost cel care a strambat din nas. N-as putea sa spun cu precizie cui apartine aceasta formulare, "istoria pe scurt". Din comunicatul de presa s-ar putea trage concluzia ca vine de la client, dar mi-e greu sa cred ca un istoric ar putea vreodata populariza un astfel de concept. Inca inainte de a ajunge la mesajul pe care ar fi vrut sa-l transmita, mi-a sunat prost. Cum istorie pe scurt, asa ceva nu exista! Nu trebuie sa fii specialist in domeniu ca sa stii ca la o corecta intelegere a istoriei nu se ajunge decat printr-un studiu aprofundat. Altfel nu poti s-ajungi decat la ceea ce eu numeam candva "educatie lavabila". Acea cultura foiletonistica de care pomenea Hesse la inceputul cartii "Jocul cu margelele de sticla", urmand ca mai apoi sa tina, prin personajele sale, o extrem de reusita pledoarie in favoarea istoriei. Prietenul meu a fost mai moderat, a mers pe mana comunicatului si a sustinut ca mesajul se vrea altul, acel "pe scurt" fiind potrivit pentru publicul neinitiat, care vrea concizie, care n-are timp sa sape in tomuri pentru a gasi esentialul. Din punctul lui de vedere, se potrivea perfect cu imaginea, cu tusele ce iti permiteau sa recunosti personajul. Cu toate argumentele lui, n-am reusit sub nici o forma sa scap de analogia deloc imbucuratoare cu celebrele "Excel for dummies" sau invata nu stiu ce in zece minute.
Discutia s-a terminat aici, dar eu am mers mai departe - deja un blestem - si am studiat produsul. Nici vorba de istorie "pe scurt", decat daca te referi strict la numarul de pagini. Numarul din martie contine un dosar foarte interesant al generalului Ion Eremia, cu documente si imagini inedite, departe de acel simplu "incepe razboiul, foc, se termina razboiul" din spotul radio.
Dar totul e bine cand se termina cu bine, caci, cu toata carcoteala, am fost luat serios in tinta si revista a castigat un client nou. Ori despre asta e publicitatea, nu?
