Beatrice Bran: ”Bine-bine, SNSPA, dar ce ieși de acolo? Specialist în comunicare. Bine, dar ce faci, mai concret?”

Beatrice Bran: ”Bine-bine, SNSPA, dar ce ieși de acolo? Specialist în comunicare. Bine, dar ce faci, mai concret?”

Modelling de la 15 ani, voluntariat, intershipuri, social media pentru cunoscuți, SNSPA. Beatrice Bran a avut primul burnout în liceu. Tot atunci și-a dat seama ce înseamnă să îți creezi o imagine publică și a învățat disciplina și limitele sănătoase. Cu toate acestea, când a ajuns la facultate, a simțit complexul de provincie. A luptat cu el implicându-se în proiecte din domenii cât mai variate, făcând parte din asociații studențești și fiind deschisă la orice oportunitate de a învăța. 

Din mici interhsip-uri pe ici-colo, mi-am dorit ceva mai „serios”. Prima oară ajuns la o agenție de digital și am făcut un internship acolo, unde am început să-mi dau seama cum este parcursul unui proiect, care este legătura în echipe, de unde pornești și bineînțeles – cum se dă un brief în creație, povestește Beatrice. 

Începutul carierei a fost cu pași mici, zvâc și multă muncă. Despre asta le povestește Beatrice și celor care încep acum în industria comunicării, în cadrul programului de mentorat de la Business Organization for Students. Cum a fost parcursul ei, de la profesorii din liceu la cei din facultate, primele interviuri și proiecte, până în prezent, vedeți în rândurile de mai jos:

 

Etapele care te-au adus aici

Curiozitatea, ambiția, puțin noroc, mult entuziasm, lucruri specifice vârstei. Până să ajung aici, am explorat câteva domenii. Vin dintr-un oraș foarte mic din zona Moldovei, unde lucrurile erau destul de simple: ori te faci medic, ori profesor, ori preot. Pentru mine schimbarea s-a produs când am cochetat câțiva ani cu modelling-ul în timpul liceului, lucru care m-a făcut să-mi doresc să trăiesc într-un oraș mai dezvoltat.

La facultate în București am început să iau mici proiecte simple: mai făceam social media pentru cunoscuți, aplicam la internship-uri pe diverse domenii și făceam voluntariat în asociațiile studențești.

Totuși, ce m-a ghidat cel mai tare către zona de PR și publicitate a fost experiența de manager din organizația de studenți unde făceam voluntariat – aici aveam un rol - să ajut o echipă de 13 oameni care voia să învețe despre articolele de presă, postările de social media, newslettere, campanii, brand-uri și alte nebunii. De multe ori veneau ei cu mici cereri, de exemplu, dacă voiau să știe mai multe despre „crizele de PR” stăteam cu zilele să le pregătesc o prezentare ca să pot să le explic mai ușor despre ce e vorba, m-au ambiționat foarte mult și mă bucur să văd că o parte din ei lucrează tot în zona asta.

Cu ei făceam serile ”Devoratorii de publicitate” unde efectiv stăteam și ne uitam la reclame de la Superbowl sau diverse campanii care au luat multe premii :) Uitându-mă acum în urmă, e foarte important să te implici într-un ONG, înveți foarte multe de acolo, ai training-uri gratuite și poți câștiga amintiri și prieteni pe viață.


Echipa din Business Organization for Students

 

Cum ai ajuns în publicitate

Când mi-am dat seama că publicitatea e un domeniu hybrid, unde poți îmbina partea de creativitate cu partea de business. Nu cred că a fost un moment specific, dar ușor-ușor am început să-mi canalizez interesul către ceva ce-mi place, voiam să știu cât mai multe lucruri din diverse domenii: educație, fashion, politică – eram destul de curioasă despre orice.

Sunt o persoană creativă și cu mintea prin toate locurile, dar m-a atras dintotdeauna și partea de business, să înțeleg care e procesul de la A (creație) la Z (lansare). Publicitatea mi s-a părut o zonă foarte glam, cine lucra în domeniu era la curent cu toate noutățile, mergeau la evenimente, erau oameni creativi, diverși, smart. Cred că și acest lucru m-a atras, faptul că în sfârșit puteam să învăț din mai multe domenii și că pot să-mi pun în valoare aptitudinile dobândite până atunci.

 

Cum percepeai industria înainte să intri în ea

Hmm, pot spune că nu știam că este atât de prezentă în viețile noastre, credeam pur și simplu că publicitatea este ce vezi la TV sau online și cam atât. Acum, am ajuns o văd peste tot. Ce simt că se întâmplă este că am început să văd cu alți ochi lucrurile aparent simple de genul, un banner pe Magheru, un eveniment sau un trend – cred că le văd deja ca pe un proces și îmi pun întrebări de genul „Oare care e obiectivul campaniei? Cât costă? Care e nevoia din spate?” Mi-am dat seama că este foarte mult despre strategie și despre a cunoaște un client/consumator, inclusiv puțină psihologie, să înțelegi de ce un produs prinde bine și de ce altul nu prea.

 

Cât a contat baza teoretică

Nu am fost un elev model, ba dimpotrivă eram genul de elev care pândea notele/proiectele ca să primesc câteva note sau credite în plus. Liceul l-am făcut în orașul meu, Negrești, iar la facultate am făcut Comunicare și Relații Publice la SNSPA.

În liceu, pentru că am călătorit foarte mult singură de la 15 ani, m-am maturizat într-un pas alert și m-a făcut să-mi dau seama cât de important este să fii disciplinat, să lucrezi din pasiune, dar să și îți creezi o serie de principii și limite. Din experiența asta mi-am dat seama ce înseamnă să-ți creezi o imagine publică și... bineînțeles, primul meu burnout, tot aici l-am avut :) 

Când am ajuns la facultate am simțit complexul de provincie, simțeam că efectiv sunt pe lângă subiect la cursuri pentru că în liceu nu se vorbea despre „Relații Publice”. M-au ajutat anumite cursuri, cele practice mai mult, nu neapărat teoretice :)  am avut câțiva profesori tineri care lucrau în industrie și ne prezentau concret „cu ce se mănâncă” diverse domenii.

Totuși, cu anumite noțiuni prinse în facultate, când m-am angajat prima dată, nu am simțit că sunt paralelă: am știut cumva pe ce „să pun mâna”, știam cum se scrie un brief, știam cum se scrie un articol, cum se organizează un eveniment, ce e un pitch etc.


La finalul celor 3 ani de licență

Ulterior, am făcut și un Masterat în Publicitate unde mi-a plăcut mult că notele se puneau cumva pe creativitate și ideile noi, nu neapărat pe noțiunile teoretice, iar unii profesori au fost deschiși, ne răspundeau la întrebările noastre dubioase în cadrul cursurilor sau pe mail. Mă bucur să văd că acum suntem colegi de breaslă și că „profii” mei sunt în juriu pe la diverse evenimente. 

Din punctul meu de vedere ideal ar fi ca facultățile să fie mai practice, să te învețe cum să gândești, să privești un aspect din unghiuri diferite, calități care să te facă să te simți mult mai pregătit când începi să lucrezi, dar e necesar să te gândești tu bine înainte și să ai un mic plan referitor la cariera ta. Știu că aici intervin și părinții, dar acest tip de decizie trebuie să o faci de drag, sunt mulți ani din viața ta pe care îi vei petrece acolo, pe băncile facultății.

Eu recunosc că am avut susținerea familiei, chiar dacă și părinții mei m-au întrebat „Bine-bine, SNSPA, dar ce ieși de acolo? Specialist în comunicare. Bine, dar ce faci, mai concret?” La 19 ani nu știam să le spun decât „o să mă ocup de imaginea oamenilor” – pentru că asta scria pe Google, dar mă bucur enorm că au avut încredere în mine și m-au lăsat să urmez această facultate.

 

Primul proiect

Primul-primul, nu mai țin minte, cred că o campanie de reduceri de Black Friday care trebuia să fie live pe website-ul clientului la 7 dimineața. Totuși primul proiect mare și de suflet la care am lucrat a fost pentru Fundația Conservation Carpathia, când au lansat ”Prima galerie virtuală dedicată Munților Făgăraș” alături de echipa mea din McCann PR, care a fost în spatele scenei începând de la idea creativă, la implementarea și amplificarea campaniei. A fost un proiect la care s-a lucrat foarte mult timp, etapizat, dar s-a lucrat cu foarte mult drag, având o colaborare foarte frumoasă alături de echipa FCC. A fost o campanie de lansare care a fost prezentă pe TV, în presa online și tipărită, radio, influenceri, digital ads, social media.. A fost challenging dar foarte satisfăcător când am văzut rezultatele finale.

 

Primele greșeli

Primele greșeli cred că au fost specifice: nu ceream ajutor/nu puneam întrebări la momentul potrivit, ci atunci când era un pic prea târziu ;) și nu prea petreceam timp pe partea de cercetare înainte să mă apuc de ceva, cam 10-15 minute. De aici, am învățat că atunci când ai un proiect important, este necesar să petreci mult timp pe cercetare, să cauți ce se scrie despre acel subiect, să te interesezi, să vezi trenduri, adică... să consumi mult conținut ca să ajungi să stăpânești subiectul.

Iar al doilea lucru este clar: pune întrebări și cere ajutorul atunci când simți nevoia. Eu sunt o persoană care în principu este genul „Lasă, mă descurc singură” dar mi-am dat seama că este mult mai bine să te consulți cu mai multe persoane, fie ei cu experiență sau fără.

 

Cum a fost parcursul tău în industrie

Din mici interhsip-uri pe ici-colo, mi-am dorit ceva mai „serios”, iar cum ideea de a face PR  doar pentru un brand nu prea m-a atras, am început să caut și să aplic la agenții. Și să știi că pe IQads am aplicat cel mai mult, pentru că mi s-a părut foarte ușor procesul și era printre puținele platforme de angajare care nu avea nevoie să-ți faci un cont. :D

Prima oară ajuns la o agenție de digital și am făcut un internship acolo, unde am început să-mi dau seama cum este parcursul unui proiect, care este legătura în echipe, de unde pornești și bineînțeles – cum se dă un brief în creație. Mi-a plăcut să învăț puțin digital,  dar eram mai curioasă despre PR – măcar să văd dacă mă descurc acolo. Am fost cred la 3-4 interviuri, dar sincer procesul de recrutare și chimia cu oamenii am găsit-o la McCann PR. De aici, am ajuns în echipa de B2B/Tech a agenției, deși nu mai lucrasem până atunci în zona de Business2Business sau Tech.


Sediul McCann PR

 

Partea cea mai grea (până acum)

Poate unii consideră că e cea mai grea, alții spun că de asta lucrează în publicitate – eu sunt cumva la mijloc. Dacă intri în publicitate, nu o să ai 2 zile consecutive care să se asemene câtuși de puțin. La început simțeam nevoie de stabilitate și rutină, simțeam că lucrurile se întâmplă prea rapid, acum, face cumva parte din mine, mă întreb ce poate să aducă ziua de mâine și sper că nu cumva un deadline scurt.

Pe de altă parte, este un domeniu care te consumă destul de mult dacă nu reușești să te deconectezi de el când ajungi acasă – e necesar să nu uiți să faci lucruri și pentru tine, sport, hobby-uri, călătorit, muzică, ce simți tu că îți place.

 

Cine și ce te inspiră

Mă inspiră toate campaniile reușite care au o poveste în spate, toate evenimentele din această zonă, îmi place să merg la conferințe, gale, workshop-uri, e o șansă bună de networking și să mai vezi ce se întâmplă în industrie.

Ca mentori, o am pe Ada (Brutaru) ca lider de echipă la McCann RP și am „furat” meserie de la ea. Cumva m-a și lăsat :)) pentru că eu aveam un background mai degrabă de B2C decât de B2B. M-a luat la întâlnirile cu clienții, îmi arata flow-ul din spate, mă punea să mă documentez, să filtrez informațiile relevante.

Cu suficientă documentare am putut crea conținut relevant pe subiecte despre care inițial nu știam prea multe, am putut să explorez partea de bugete, planificare, ce responsabilități ai tu ca PR, pe ce „pui mâna” prima dată când o dai în bară.

În general sunt foarte puțini oamenii care au cumva darul să știe cum să dea mai departe o informație, dar la ea am putut să văd un om care ar răbdare să crească un intern. În plus, în agenție am fost surprinsă să văd câte departamente sunt în realitate și mă bucur că m-au primit cu multă căldură în echipa lor și că sunt deschiși să mă ajute atunci când am o întrebare.


În teambuilding cu agenția

 

Învățături

Că este necesar să știi să te adaptezi și să fii flexibil. În acest domeniu sari de la o activitate la alta, de la creare de conținut la întâlniri cu clienții; de la planning la numere și bugete; de la strategie la prezentare de pitch. Iar toate aceste lucruri nu le faci doar pe un singur client, sau doar pe o singură industrie, treci de la bănci la laptop-uri, de la produse de păr la transporturi și tot așa, lista poate continua.

Pe de altă parte, e important să nu te pierzi pe tine în toate schimbările acestea, să faci în continuare ce îți place cu timpul tău și să ai un echilibru între viața ta personală și cea profesională.

 

Creativitatea. Definiția personală

Hmm, probabil „Posibilitatea de a aduce în plan fizic ce ai în minte” – este minunat să fii creativ, să-ți imaginezi tot ce vrei în mintea ta, acolo unde ai libertatea să creezi așa cum vrei tu anumite lucruri. Partea grea este „execuția” și acolo simt că se pierd mulți oameni creativi, atunci când ce ai în minte trebuie adus la realitate, pentru că e multă muncă. Iar eu cred că talentul se risipește atunci când nu muncești ca să-l dezvolți.

 

Mentoratul

Un program de mentorat e o stradă cu două sensuri: crești și te dezvolți tu foarte mult, atât ca mentor cât și ca mentee. Ajungi să asculți mai mult, să empatizezi mai mult, să fii asertiv mai mult.

Teoretic vorbind, am început să fac mentorat pentru că mi-am dorit ca oamenii pe care îi mentorez să aibă cumva, startul pe care nu l-am avut eu –  o persoană care să le spună ce pot învăța, sau ce pot lucra dacă le place un anumit domeniu să-ți spună „Bun, ai aptitudinile astea? Super, ce spui să încerci domeniul X sau Y.”  Mereu mi-a plăcut să ajut oamenii, atât cât am putut/știut eu, iar în momentul în care am simțit că am ajuns eu într-un punct în care stăpânesc mai multe informații, a venit cumva natural să le dau mai departe prin mentorat.

Practic, mulți dintre ei deja știu cam pe unde vor să lucreze, dar au nevoie de cineva să-i ajute din punct de vedere personal – au nevoie să fie ascultați, motivați, ghidați. Cineva care să arunce o privire peste CV sau peste scrisoarea de recomandare :) Cineva care să le spună că e ok că nu au luat interviul, dar care poate să te și ajute să fii mai pregătit la următorul.

 

Sfaturi pentru cei care încep acum

Ca sfaturi, am 2: să nu pună banii pe primul loc, ci să facă ceva ce le place, să-și descopere pasiunile. Știu că este o presiune să ajungi „cineva” și din societate, social media, părinți etc., dar e mai bine să-i dai sufletului tău ce-i place, să facă lucrurile pas cu pas, banii vor veni și ei.

Iar al doilea: să nu fie „generaliști”, ci să încerce să învețe cât de mult meseria care le place, da – e bine să știe cu ce se mânâncă anumite industrii, dar să nu se focuseze pe mai multe domenii deodată, dacă îți place graphic design, învață bine de tot graphic design, dacă îți place social media, investește în câteva cursuri și stăpânește foarte bine social media. Se caută foarte mult specialiștii/oameni dedicați pe diverse domenii, dar există foarte mulți „generaliști”, care știu la nivel general mai multe arii.

Eu îi văd ca fiind foarte curajoși și bine pregătiți teoretic, au avut acces la multe informații și cumva se vede că unii dintre ei s-au „educat” singuri. Totuși, se simte o lipsă de răbdare și de concentrare, dar cred că aici uneori rețelele sociale își spun cuvântul :)

 

Rolul social al publicității

Companiile înseamnă oameni care răspund unor nevoi ale altor oameni, iar publicitatea este făcută de oameni, tot pentru oameni. Am repetat atât de mult cuvântul acesta deoarece post pandemie cred că am realizat și mai mult importanța factorului uman, iar comunitățile sunt în prim-planul evoluției.

Publicitatea, așa glam cum e ea, la bază are un rol de comunicare: să informeze și să prezinte beneficiile unei soluții sau ale unui produs cu un scop, iar companiile au un rol financiar: să răspundă la nevoile oamenilor și să facă profit. Totuși, companiile sunt formate și din oamenii care vor să se implice în comunități, să facă o schimbare, printre indivizi sau în mediu, iar oamenii sunt cei care potențează, care merg the extra mile în execuție și care fac diferența între a bifa o execuție și a face ceva care să conteze cu adevărat în societate; și, bineînțeles, nu ai cum să faci asta fără social media, presă, website – adică, publicitate.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Campanii

Oameni

Subiecte

Sectiune



Branded


Related