RAMANENJANA și Premiile CNDB 2022

RAMANENJANA și Premiile CNDB 2022

Centrul Național al Dansului București – CNDB organizează la începutul lunii decembrie, ca în fiecare an începând cu 2014Gala Premiilor CNDB, un eveniment major de recunoaștere a celor care au contribuit, sprijinit și confirmat valoarea pe care dansul contemporan o are în societate. De-a lungul anilor au fost premiați coregrafi, dansatori, teoreticieni, jurnaliști, persoane care contribuie în diverse forme la dezvoltarea culturii coregrafice în România.

Dincolo de orice ierarhii, Premiile CNDB celebrează dansul, creativitatea și rolul artei pentru oameni și în comunitate.

În 2022, ceremonia de decernare a Premiilor CNDB, care va avea loc pe 11 decembrie la Teatrul Național București – Sala Atelier, oferă publicului ocazia de a vedea și spectacolul RAMANENJANA, o docu-ficțiune performativă despre un dans care a făcut istorie, la propriu. Spectacolul, o co-producție internațională creată de Simona Deaconescu (RO) în colaborare cu Gaby Saranouffi (MG/SA), a avut premiera în Germania, România și Madagascar anul acesta și e rezultatul unei cercetări consistente despre „epidemiile de dans” documentate istoric în secolele trecute, beneficiind de mentoratul renumitei coregrafe franceze Mathilde Monnier în cadrul proiectului european Forecast Platform.

RAMANENJANA

1863. Antananarivo.

Mii de oameni intră în oraș dansând într-un mod halucinant, pe muzica magnetică a tobelor.  Pot dansa cu zilele fără să obosească, într-o stare mentală greu de definit, făcând acrobații imposibile și tensionându-și corpul în mișcări improvizate. Se zvonește că au ochii roșii și că prin mișcările lor rigide vor să transmită mesajul unei mame către fiul său.
În agitația generală se spune despre ei că sunt bolnavi, posedați, influențați, nebuni, patologic de empatici, nenaturali. Nu se știe exact cum se transmite boala care-i face să danseze. Se vehiculează că devine contagioasă din cauza superstițiilor, a sunetului muzicii, a simpatiei exagerate, sau chiar a țânțarilor.

Sunt numiți Ramanenjana și rămân în istorie ca un grup de oameni care au făcut parte dintr-o coreomanie, un misterios dans în masă, adesea denumit și „epidemie de dans”.

Două luni mai târziu, „epidemia” se oprește brusc, o dată cu schimbarea regimului politic și diminuarea influenței europene pe insulă.

1896. Franța anexează Madagascarul. Ramanenjana inundă din nou orașul.

Spectacolul, în care se vorbește în patru limbi, alătură și comentează critic, dar cu umor, mai multe versiuni ale aceluiași eveniment istoric, chestionând rolul dansului în societate. RAMANENJANA îmbină elemente performative și multimedia, realitate și ficțiune, documente de arhivă și mărturii contemporane despre dans, boală și revoluție.

Spectacolul a beneficiat de o rezidență artistică la PACT Zollverein (Essen, DE) și de o rezidență de cercetare și creație în Antananarivo, organizată de Forecast Platform în colaborare cu Institutul Francez din Madagascar și Goethe-Zentrum Madagascar.

Credite

| Concept, documentare & coregrafie: Simona Deaconescu, în colaborare cu: Gaby Saranouffi
| Performeri: Haja Saranouffi, Maria Luiza Dimulescu, Simona Dabija
| Muzica: Olombelo Ricky
| Costume: Cristina Milea
| Creație mentorată de: Mathilde Monnier

| Producție 2022, realizată de Asociația Tangaj Collective, în parteneriat cu Centrul Național al Dansului București și Forecast Platform.
| Durata: 60’

Bilete Premiile CNDB & RAMANENJANA

| Preț întreg: 40 lei (doar la casa de bilete a TNB)
| Preț redus (doar la casa de bilete a TNB, pentru elevi, studenți și pensionari): 20 lei
| Preț online: 44.4 lei pe mySTAGE

Parteneri:
| Gala Premiilor CNDB 2022 este un eveniment prezentat în parteneriat cu Teatrul Național „I.L. Caragiale" din București.
| Parteneri media: Radio Guerrilla, Institutul Francez din România, ARCUB, STB-Societatea de Transport București, Observator Cultural, IQads, The Institute
| Vinul Galei este oferit de: Caii de la Letea

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Subiecte

Sectiune

Dictionar



Branded


Related