Vine finalul de an, ne pregatim sa tragem nu doar linie peste un an cu de toate. Ci si frana de mana, sau macar sa stam cu motoarele la relanti. Sa ne relaxam mai mult, sa ne odihnim. Sa cugetam la ce am trait, la ce am schimbat la noi si am invatat intr-un 2022 complicat. In acelasi punct se afla si artista Sabina Suru dupa un an haotic si plin de proiecte de creatie. Dar a venit o propunere atat de atragatoare pentru ea, incat a decis imediat sa schimbe planurile de tras sufletul cu imersarea intr-un nou experiment artistic.
”Aveam o idee pentru o lucrare pe care imi doream inca de la inceputul anului sa o explorez, insa realmente nu a existat timp pentru ea. Fiind o idee care rula discret in mintea mea de atatea luni, a trecut prin putine variatii, care au tinut mai degraba de adaptarea lucrarii la spatiul galeriei”
Pana pe 4 decembrie, Sabina Suru creeaza in expozitia participativa „O Copie Mecanica”. A transformat 2/3 Galeria din Bucuresti intr-un laborator fotografic, atelier de lucru si instalatie work in progress, in care invita publicul sa navigheze. Despre procesul acestei expozitii, sectorul cultural din Romania si cum a fost 2022 in zona artistica, povesteste Sabina mai jos:
Un sumar al proiectelor tale din acest an
Sper ca esti pregatita pentru un raspuns lung aici. :)
2022 a fost neasteptat de dinamic! A inceput cu o expozitie spontana la IOMO Gallery și asa am tinut-o apoi tot anul - cu o succesiune de proiecte, idei și colaborari neplanificate. Am inchis 2021 avand in plan un singur proiect pentru anul urmator, anume The Somatist, the Entropist & the Skeptic. Era pregatita și entuziasmata sa explorez tehnologii și abordari cu care nu mai lucrasem, sa provoc publicul in feluri noi și lucrez cu oameni noi, dar lucrurile au inceput sa se valureasca pe masura ce am avansat in an - a venit invitatia de la Denisa Nicolae pentru Cele care nu se vad, provocarea Alinei Usurelu pentru Noduri, a lui Daniel Loagar de la Celula de Arta pentru comentai, dar mai ales ideea partenerului meu, Andrei Tudose, pentru Share, Tag or Dye (recunosc cinstit ca acesta din urma a fost preferatul meu și nu zic asta pentru ca a fost primul proiect pe care l-am facut cu Asociatia Fotografica Allkimik proaspat iesita din gaoace sau pentru ca mi-a dat ocazia perfecta pentru a lucra ci cianotipie, ci pentru ca a fost acel tip de proiect in care au contribuit extraordinar de multi oameni frumosi și in care cu totii impreuna am rasturnat un sistem de cernire și l-am transformat intr-o platforma de colaborare worldwide.
A fost grozav și abia astept sa-l extindem anul viitor - don’t mind me, just teasing here, ha!). Facand slalom intre toate aceste proiecte, am extins și ramura de antreprenoriat cultural la care lucrez de cativa anisori buni via Asoc. Qolony. Pe de-o parte, am lucrat mai structurat la programul VAGon - spatiu in(ter)disciplinat, din cadrul Atelierelor Malmaison, care trebuia sa fie atelierul meu, dar ruland idei cu Andrei Tudose, my lovely partner in crime, am decis sa-l impingem catre a fi un hibrid artist-run in care sa putem provoca, extinde și deschide practici artistice cu și catre artisti foarte tineri, subreprezentati și, mai ales, public, intregul demers avand ca focus abordari artistice cu finalitate interactiva sau participativa. Pe de alta parte, am pornit tot alaturi de Andrei, Asociatia culturala Marginal cu planul de a extinde zona art&science/technology, dupa colaborarile din Qolony, catre un public mai extins și, mai ales, printr-o abordare cu focus inspre video, participativitate și colaborari nu doar cu cercetatori, ci agenti activi in zona de educatie și tehnologie.
Credit foto: Claudia Retegan
Expoziția ”O copie mecanică”
Traversand anul povestit mai sus, haotic putin si supraincarcat cu siguranta, mi-am propus pe la inceputul toamnei, cand finalizam The Entropist, Noduri și Share, Tag or Dye, sa ma opresc imediat ce am sa vad in picioare instalatia finala din The Somatist, the Entropist & the Skeptic la Rezidenta9. Și intr-o zi frumoasa, cu soare și oleaca de vant, am iesit cu bucurie la o cafea cu Claudia Retegan, inima din spatele 2/3 galeria. Nu o cunosteamn foarte bine, imi zbarnaiau calcaiele de curiozitate sa aflu mai multe despre fata asta care tine in picioare un loc atat de fain, dar mai ales imi doream sa apara o oportunitate sa lucram impreuna candva intr-un viitor nedefinit, dar nu prea indepartat.
Stand sa povestim, mi-am amintit ca din cand in cand, nu chiar des, intalnesti cate un om care iti place din prima clipa, fara sa iti fie tocmai clar de ce. Și cand te opresti sa schimbi cateva vorbe cu un astfel de om, totul se asaza natural, cald, fara efort. Cam asa a fost cu Claudia. Apoi a venit invitatia ei de a participa in expozitia-rezidenta O copie mecanica (planificata, fireste, in aceeasi luna in care ziceam ca trag frana de mana, asa de sfarsit de an, și imi trag sufletul pe-acasa cu cafele, carti și pisica in brate). Odata ce a verbalizat invitatia, am impins scurt și fara nici o indoaiala planul meu de relaxare și-am zis da, clar, hotarat și entuziast, gandind “voai, abia astept!”. Intotdeauna am o usoara strangere de inima cand aman ceva, mai ales daca asta implica și un dram de odihna. Dar de data asta, n-a fost nici pe departe cazul. M-am bucurat atat de tare incat cred ca am suprapus pur și simplu relaxarea odihnei cu bucuria experimentului pe care mi-a oferit-o Claudia cu proiectului ei atat de frumos.
Fazele prin care a trecut
Tot proiectul pe care il fac la 2/3 galeria este (și trebuia sa fie) destul de compact. Aveam o idee pentru o lucrare pe care imi doream inca de la inceputul anului sa o explorez, insa realmente nu a existat timp pentru ea. Asa cum se intampla uneori, ideea mea și ideea Claudiei Retegan s-au aliniat perfect. Fiind o idee care rula discret in mintea mea de atatea luni, a trecut prin putine variatii care au tinut mai degraba de adaptarea lucrarii la spatiul galeriei, pe care imi doream sa nu il abordez pur și simplu ca un spatiu expozitional. Galeria a devenit laborator fotografic și atelier, a devenit o instalatie work in progress, pentru ca apoi sa se aseze incetisor in gazda unor succesiuni temporale, care se materializeaza in obiect cinematic, film și modul in care publicul va naviga acest spatiu-timp.
Credit foto: Andrei Tudose
Din istoria ta artistica: cand si cum ţi-ai descoperit pasiunea pentru arte vizuale
Sincer, nu a fost o descoperire clar delimitata, un moment victorios in care mi-am data seama ca asta vreau sa fac. Am fost o copila exceptional de vorbareata (sau cel putin asa sustine mama mea, care incerca sa apuce sa mai citeasca și ea cateva randuri seara, cand se intorcea de la munca, in loc de a sta sa asculte o morisca verbala), mai putin in momentele cand imi punea cineva un creion sau o carioca in mana. Partea de vorbarie nu mi-o amintesc, partea cu instrumentul de desen, da. Era ca un buton. In momentul in care aveam acest obiect, era ca sa cand cineva activa un alt modul operandi, in care deveam mana-ochi și nu mai exista nimic in lume in afara de foaia de pe masa. Crescand, am inceput sa variez instrumentele, am ajuns la pensule, markete, spacluri, vopsele, chimicale, rasini. :)
In perceptia mea a fost pur și simplu e evolutie și extindere continua a mediilor pe care le puteam activa in tunner vision-ul meu din modul “am un instrument de lucru in mana”. A existat totusi un fel de moment de turnura, spre finalul liceului cand mi-am dorit sa aflu care-i treaba cu fotografia și, neavand buget pentru un aparat digital, fratii meu mi-au cumparat un aparat pe film de prin anii ‘50. Acela cred ca a fost singurul moment pe care il pot numi definitoriu, un moment-descoperire.
Profesorii si mentorii care ti-au influentat stilul
Sincer, mentori mi-au fost internetul, forumurile și cartile. Am iubit scoala și am citit cu bucurie. Nu mi-au placut lecturile specifice varstei mele, insa. In clasa a 5a, imi amintesc ca am citit Omul care rade, a lui Hugo iar in facultate am citit tratatele de culoare ale lui Itten, de pictura al lui Verna și carti de chimie și istorie fotografica. Privind restrospectiv, cartile de tehnica și istorie au fost mentorii mei principali și platforme de descoperire și relationare (ca exemplu rapid, holografia am descoperit-o citind istoria fotografiei color). Au existat fireste și oameni in tot acest proces, dar au fost mai degraba colegi și prieteni, alaturi de care am crescut, am schimbat impresii și am dezbatut idei. Am avut putin noroc in a avea frecvent de-a face cu profesori deschisi care au inteles ca-s capoasa și ca e ok sa nu imi puna piedica, doar de dragul confortului pe care ti-l da mersul pe drumul academic bine stiut.
Primele incercari in creatie
Primele incercari au fost in desen, fireste. Incercam, copil fiind, sa desenez cat mai corect, cat mai realist, cat mai usor relationabil. Apoi am ajuns la un fel de scoala extracuriculara pe care o coordona un tanar pictor, foarte pasionat și foarte descurcaret. Era o scoala care nu primea buget de nicaieri, inclusiv de la elevi, asa ca el de cele mai multe ori cumpara materiale din propriul buzunar sau improviza. De exemplu, cand ramanea fara diluant (și fara buzunar), cobor repede pana la masina și scotea putina benzina din rezervor, pe care s-o folosim ca solvent. Nu stiu cat era, fireste de sanator, dar am și astazi o senzatie de fericire profunda cand simt miros de benzina. Tot cam atunci, alaturi de acest profesor (domnul Morun il cheama, un om extrem de frumos, cred ca trebuia sa il includ la intrebarea precedenta, de fapt), am descoperit pictura pe sticla. Am urat-o cu pasiune. :)) Dar m-am indragostit de sticla. De transparenta, materialitate, discrepanta intre zonele clare și zonele in care erau reziduuri. Cam in perioada asta cred s-a asezat frumos și structural rolul vital pe care mediile transparente și defectele tehnologice il au in practica mea.
Credit foto: Claudia Retegan
Ce este acum cel mai important pentru tine in creatie
Colaborare cu altii și implicare activa a publicului, astea sunt cele mai importante și ma preocupa constant. Am crescut intr-o paradigma a artistului solitar, care sta cuminte și creeaza in baza inspiratiei cosmice și apoi in mod miraculos se intampla expozitii și toate cele. Am simtit ceva in neregula cu aceasta ideologie de cand am interactionat primele dati cu ea. E ilogica de-a dreptul. In practica proprie, cele mai relevante proiecte au fost cele pe care le-am gandit, dezvoltat și materializat cu altii - artisti, cercetatori, teoreticieni, oameni din public. Imi doresc sa creez o lume in care publicul sa fie implicat, activ, direct. Sa aiba un rol mai important decat acela de validare a eforturilor mele. Asta am incercat și in Share, Tag or Dye și in Entropist. Ambele sunt lucrari in care nu aveam cum fi singura. Toti contributorii (in cazul Share, Tag or Dye au fost peste 200 de oameni, iar in Entropist, unde lucrarea video nu exista fara participarea publicului, cred ca sunt peste 300 de contributori in acest moment).
Credit foto: Andrei Tudose
Cum se traieste in Romania ca artist independent
Nu se traieste usor, bineinteles. Dar unde și in ce domeniu se traieste usor? Imi spunea o prietena zilele trecuta ca nu mai am cearcane, ca anii trecuti. Or anul acesta a fost cel mai aglomerat an din cati am trait. Și nu a fost lipsit de deceptii, frustrari, nemultumiri și asa mai departe. Dar sunt incomparabil mai aproape de a trai ca artist decat eram anul trecut sau in anul de dinainte sau in anul de dinaintea lui. Ma simt entuziasmata și incantata la fiecare pas, deci pesemne ca rau nu e nici pe departe. Implica multa munca, provocarile sunt pe toate fronturile - bani, timp, oameni, spatii de lucru și de expunere -, dar sunt toate provocari firesti. It is what it is, cum se spune. Mi se pare mai important sa particip la a schimba ce scartaie, decat a ma plange ca e greu sa adun buget pentru proiectul X sau sa-mi platesc chiria la inceputul lunii viitoare. Mi se pare esential prin fiecare proiect pe care il fac(em), greu sau usor, sa particip din aproape in aproape la schimbarea paradigmelor problematice din sectorul cultural.
Legat de partile frumoase, acestea sunt cu siguranta oamenii. Toti oamenii cu care am lucrat intr-un fel sau altul au contribuit la toate bucuriile pe care mi le-a adus munca de artist.
Unde cauti inspiratie pentru creatiile tale
Nu pot spune cu mana pe inima ca sunt un cautator al inspiratiei. Aproape invariabil, lucrand la cate 3-4 proiecte in paralel, adun idei pentru inca 5, dintre care daca reusesc sa materializez doua, ma consider victorioasa! Pe de alta parte, lucrurile au uneori un fel special de a se aseza de la sine - uneori am idei pe care le notez (sau nu, uit frecvent sa fac asta), apoi le uit, apoi dupa cativa ani acea idee razleata și veche este fix elementul lipsa dintr-un proiect curent, care stabilizeaza intreaga structura și face totul sa mearga.
Credit foto: Andrei Tudose
Ritualuri de creativitate
Lucrez constant, merg la atelier pe cat posibil zilnic, comunic constant cu oamenii cu care colaborez și citesc haotic. :) Cu alte cuvinte, cred ca exista un fel de disciplina (ca-n Zen, nu?) care mentine mecanismul creativ functional și ruland constant. Nu imi amintesc sa fi avut vreo criza creativa (și sper nici sa nu am vreodata, ca nu par simpatice). Cred ca e ca un foculet pe care il alimentez constant cu tot felul de lucruri, care le decanteaza incet in timp și alimenteaza la randului lui alte mecanisme. Organic, dar mai ales cu rabdare.
Urmatoarele tale proiecte
Sunt cel putin 3 proiecte pe care abia le astept pentru anul viitor - urmatoarea iteratie a Share, Tag or Dye, alaturi de Andrei Tudose, Allkimik și tot mapamondul (sa speram), primele doua (sau patru) proiecte Marginal pe care inca nu le povestesc dar se anunta tare tare faine (tease tease!) și imi doresc sa extind și rafinez cateva proiecte deja existent - cum e cazul Faulty Technology. Cel mai mult, insa, imi doresc sa finalizez laboratorul holografic de la VAGon și sa reiau experimentele și colaborarea cu oamenii minunati.
