Dacă ai fost prin București în ultimele două decade, probabil te-ai întâlnit măcar o dată cu Jean-Lorin Sterian. Dacă nu la spectacolele sale, atunci poate prin librării, prin casele oamenilor sau pur și simplu pe străduțele pe care se plimbă de obicei. Cel mai nou proiect al său se numește pj.lo & the accidentals și e de văzut mâine seară în clubul Control din București, fiind și singurul live din acest sezon.
Postura mea favorită e cea de performer. Din ea poți intra în orice alt statut fără să aparții cu adevărat sau să te regăsești în mediul respectiv.
După o ediție HomeFest care s-a putut desfășura în spații fizice în sfârșit și care a avut în prim plan artiști din Ucraina și Moldova, Jean-Lorin are în plan o nouă pățanie, Theatre in Palm, prin care se va ocupa de artiști noi din 12 țări europene. Nu mai vrea să se întoarcă la scris, dar spune că i-ar plăcea o reeditare a cărții sale, Lorgean, iar filmul Starshitting e și el într-o perioadă de reformatare. Piesa cu același nume, de ascultat însă, mâine seară live la concert.
Perioada din presă
E o perioadă închisă din viața mea. Nu mai sunt atras de scris de ani buni. Tot ce am mai publicat în ultima perioadă sunt texte scrise până în 2015.
Transformarea peisajului cultural de la noi
Cred că există o tendință de profesionalizare și în zona culturală, în special în direcțiile care aduc profit. Câtă vreme nu există însă un statul oficial juridic al artistului (am auzit că acest lucru se va întâmpla în curând) ceea ce ar fi esențial pentru toată industria culturală, bâjbâim și ne jeluim la nesfârșit.
Cât de mult ține arta de relația cu o presă decentă
Suntem bombardați de informație, însă cea specializată pe artele spectacolului lipsește. Cred că ar fi mișto să existe o platformă de pasionați de acte live care să meargă la concerte, spectacole, vernisaje. Îmi place proiectul lui Răzvan Patachi, Criticeyez, însă e o picătură într-un puhoi de evenimente.
În ce rol te regăsești cel mai bine
Postura mea favorită e cea de performer. Din ea poți intra în orice alt statut fără să aparții cu adevărat sau să te regăsești în mediul respectiv.
Cum a evoluat HomeFest
Ediția a opta din HomeFest a reprezentat o reîntoarcere în spațiul fizic, după două ediții pe zoom în 2020 și 2021. Faptul că spectatorii și artiștii au împărțit din nou același acoperiș și nu aceeași platformă media a fost o mare ușurare. În cei doi ani de online am avut de câștigat pe direcția estetic-experimentală, însă am pierdut pe cea intim-socială.
În 2022 am avut invitați doar artiști din Moldova și Ucraina, țări cu o rezonanță specială în actualul context socio-politic. Și acest lucru s-a simțit. Ce a mai fost special a fost faptul că am organizat și lorgennale Chișinău, varianta internațională a HomeFest-ului. Sper să ne întoarcem în Chișinău, a fost minunat (și) acolo. Altfel, îmi aduc aminte că mi-a plăcut ediția din 2015, dar nu mai știu de ce exact. Îmi aduc bine aminte de petrecerea din ultima seară din 2022, le mulțumesc gazdelor pentru tot.
Zi-ne despre cărțile tale
Home Alone 3 se găsește la editura Vellant și probabil prin librăriile Cărturești. E singura carte proprie pe care în momentul de față aș face-o cuiva cadou. Postume se mai găsește prin anticariate. Deși e ultima apariție (2019), romanul Whoreshop mi-e indiferent din nenumărate motive. Cred că Lorgean ar merita o reeditare, prinde o perioadă semnificativă din istoria Bucureștiului contemporan.
Din toate călătoriile tale pe afară: ce simți că îi lipsește Bucureștiului?
În acest moment Bucureștiul e acasă pentru mine. Are prieteni, are amintiri, are merdenele, are cafea la ibric. Și mai are cartiere cu case, nu doar cu clădiri de locuit ca Berlinul sau Parisul. Încă îmi place să mă plimb fără țintă pe străduțe necunoscute. Recent m-am mutat lângă Hala Traian și descopăr cu plăcere zona. De ieșit ies rar, mai mult prin casele altora. Pe Țepeș Vodă e un parc mic unde mai ies după ce-mi fac cumpărăturile. Se întâmplă foarte multe acolo dacă ai răbdare să stai mai mult de 10 minute.
Tolul teatrului în 2022 și al artistului, în general
Nu cred că sunt în măsură să fac afirmații legate de rolul teatrului din nicio perioadă. Nu sunt prea atras de teatrul clasic, ci de cel mai experimental, să-i zicem post-dramatic. Habar n-am ce se întâmplă pe scenele autohtone. Singurele piese văzută în 2022 au fost Pescărușul lui Jebeleanu care m-a încântat și Disco 89: cele 7 morți ale Mihaelei Runceanu, în care e imposibil să nu o remarci pe actrița din rolul principal. Pot să zic că sunt norocos că am văzut două spectacole bune.
De la Grupul Sanitar până la pj.lo & the accidentals
Există un element comun între cele două proiecte și anume raportarea performativă asupra conceptul de trupă muzicală. Dacă în Grupul Sanitar făceam playback pe piesele proprii și cam ăsta era tot gimmick-ul, în pj.lo & the accidentals cântăm live piese care sunt legate de alte proiecte performative personale ori sunt rezultatul unor accidente muzicale. Acest lucru se traduce prin faptul că nu au fost compuse pentru noi, ci sunt instrumentale rămase nefolosite de alți artiști. Practic reciclez ”resturile” altora compunând versuri și linii muzicale pentru ele. Alte piese au legătură directă cu spectacole și lucrări artistice în care am fost implicat.
The Accidentals sunt cei care performează live în concerte (Alexandra Mihaela Dancs, Robert Bălan), cât și artiștii care au compus instrumentalele, cei care au mai băgat voci sau instrumente(Eduard Gabia, Mugur Grosu, Alin Zăbrăuțeanu, Oana Maria, Andreea Ivan, Andreea Lupescu, Rolando Matsangos, Rufi).
Textele, imaginea & teatrul
În 2016 am început să lucrez la un lung-metraj pe cont propriu, Starshitting. Starshitting a fost inițial o piesă de teatru pe care am scris-o în 2007 sau 2008, apoi am ajuns să joc în ea 2005 pentru că actorul principal ne-a lăsat baltă după premieră. În 2016 am început lucrul la filmul bazat pe spectacol și am tot filmat (și montat) până în 2019. Colorizarea a fost gata abia în 2021 și între timp mi-am pierdut interesul față de proiect care după editare a ajuns mediu metraj. S-ar putea revitaliza (poate) doar dacă l-aș transforma într-un performance. Am compus și o melodie care se numește Starshitting astfel că pot spune că acest proiect conține toate mediile artistice care mă interesează.
Singurul concert din toamna asta este cel din Control de mâine. Aș fi vrut să lansez un EP cu ocazia asta, dar nu a fost vreme să lucrez la el. Aș fi vrut multe pentru acest concert, dar sunt cam prea burnt out ca să mai adaug presiune pe mine.
Ce proiecte mai ai în lucru?
În momentul de față sunt destul de epuizat după HomeFest. În ultimii doi ani am lucrat intens la doctorat și nici n-am avut timp să mă bucur că am reușit să-l termin. Aștept cu nerăbdare luna decembrie ca să mă liniștesc. Când am mintea chill planurile vin de la sine. Poate că va veni momentul când voi face ceva cu filmul Starshitting. Între timp lucrez la un proiect european care se numește Theatre in Palm în care am ajuns într-un mod cotangent, probabil datorită faptului că proiectul meu de apartament se numea lorgean theatre. Timp de 3 ani ne vom ocupa de emerging artists din 12 țări, ceea ce mi se pare suficient de diferit de ceea ce am făcut până acum ca să fie atrăgător.
