[Al doilea sex creativ] Dana Pascu: Agresiuni se întâmplă oriunde, și în interviuri de angajare și în pauze de masă și în întâlniri oficiale și mai ales în teambuilding-uri și la petrecerile de Crăciun. Le-am văzut și pățit pe pielea mea

 Să fii “acuzată” că ești la menstruație dacă oferi feedback negativ. Să nu vezi prea multe femei șefe sau la microfon, să mergi la conferințe unde sunt doar bărbați pe scenă.

Să ți se spună repetitiv “fată”, “scumpa”, “micuța“, “pisi” în loc de “femeie”, “colegă”, “persoană”, “om”, să primești de la Secret Santa lenjerie intimă.

Să fii întrebată la interviu dacă ai și haine mai sexy, să fii întrebată la interviu dacă ai de gând să faci un copil în următorii 2 ani. 

Să ți se spună că ești agresivă când refuzi avansuri sexuale, să ți se spună că ești supărăcioasă dacă ceri respect, să ți se spună că gândești prea feminin. 

Asta înseamnă să fii femeie în publicitate. Dana Pascu, Independent Strategy Consultant, a lucrat în mai multe agenții și s-a confruntat cu astfel de agresiune în fiecare dintre ele. La început, reacția ei a fost de retragere și evitare. Și apoi a plecat când atmosfera devenea insuportabilă. 

Diferența dintre femeia-angajat și femeia-consultant/freelancer e că acum am libertatea totală să închid sau să refuz orice relație disfuncțională pe loc. Aș zice că am trecut de la o luptă pe care nici n-aveam cum să o câștig la un mod de lucru poate exagerat de selectiv, dar benefic pentru mine, spune Dana.

Mai multe despre ceea ce nu se vede în agențiile de publicitate, în rândurile de mai jos. 

Cele mai mari probleme de gen în publicitate în 2022 

Nu cred că s-au schimbat suficient de multe în ultimii 15 ani, adică de când am intrat eu în domeniu. Apreciez în mod pozitiv deschiderea puțin mai mare de a vorbi public despre ce ne doare cel mai tare sau ce e considerat pe moment mai grav. Problemele pe care le văd eu și cu care m-am confruntat în mod continuu țin de abuzuri și hărțuiri sexuale bazate pe gen, violență fizică, verbală sau psihologică bazată pe gen, stereotipuri legate de rolurile de gen, precum și segregarea ocupațională și salarială. Pe majoritatea le-am observat atât în relațiile dintre organizații (agenții între ele, agenții cu furnizorii lor sau agenții și alți furnizori în relație clienți), cât și la nivel intern (între angajați/membrii aceleiași organizații), în metodologia de lucru, dar și în materialele de comunicare care ajung la consumator/populația generală. 

Desigur, aceleași probleme cred că sunt observabile și la nivelul populației generale. Nu cred că persoanele care au treabă prin publicitate sunt mai grozave decât populația care lucrează în orice alt domeniu, deși sunt aparent oameni mai educați și sigur mai bogați decât românul mediu. Poate că au alți factori precipitanți și predispozanți, poate că au altfel de mecanisme de perpetuare a problemelor existente, dar în esență situația e similară cu orice alt domeniu de muncă “de birou”.

Publicitatea este în contact permanent (chiar dacă superficial) cu toate celelalte industrii (fiindcă oferă servicii pentru ele), cu majoritatea segmentelor de populație (fiindcă încearcă să-i influențeze) și este mai degrabă reactivă decât proactivă vis-a-vis de schimbările culturale și sociale, oricât de mult s-ar amăgi că are o importanță mai mare. Cine vine să lucreze în advertising cu impresia că va fi protejat de discriminare va avea o surpriză să afle că a ajuns mai degrabă într-un loc unde se reflectă și adună multe dintre problemele pe care le au toate celelalte industrii la un loc, dar și unde problemele de gen pot fi transformate în profit, nu neapărat prin rezolvarea lor, ci cel mai des prin exploatarea și întreținerea lor conform cu interesele de business. 

Discriminările pe care le înfruntă femeile în această industrie. De la cele mari la cele mici

Mi-e greu să separ problemele mari de cele mici pentru că nu am un singur criteriu în vedere și nici vreo unitate de măsură standardizată. Mai mult, uneori problemele mici testează gradul de vigilență sau de reactivitate al victimei, al colegilor sau al contextului în care se produc, normalizează încălcarea limitelor și chiar deschid ușa către problemele mai mari care la rândul lor fac problemele mici să pară nesemnificative și ușor de transformat în obișnuință prin repetiție. 

Dacă luăm în calcul amenințarea integrității fizice și psihice, cu siguranță că violențele fizice și hărțuirile sexuale ar fi în top. Ele sunt una dintre cele mai grave forme de discriminare bazate pe gen și afectează în foarte mare măsură femeile. Asta nu înseamnă că nu li se întâmplă și bărbaților sau că este ok să li se întâmple. Din păcate aceste agresiuni se întâmplă oriunde, deci și în interviuri de angajare și în pauze de masă și în întâlniri oficiale și mai ales în teambuilding-uri și la petrecerile de Crăciun. Le-am văzut și pățit pe pielea mea în aproape toate agențiile în care am lucrat, le-am auzit și primit ca mărturie de la zeci de prietene și cunoștințe din domeniu. Tot din experiența mea, cei care susțin cu înverșunare că aceste agresiuni nu există sunt în multe cazuri chiar cei care le fac. Consumul regulat și excesiv de alcool în timpul orelor de muncă și în sediul agențiilor cred că este un factor agravant, la fel și lipsa codurilor de conduită pe care nu am auzit să le dețină sau să le respecte pe bune nicio agenție de publicitate din România. 

La cele de mai sus se adaugă abuzurile emoționale pe termen lung, micro-agresiunile efectuate în mod sistematizat și regulat, segregarea profesională și salarială, elemente care reduc stima de sine și fac mai dificilă desprinderea persoanelor afectate spre medii mai puțin dăunătoare. 

Încerc să enumăr pe etape de carieră cam ce ți se poate întâmpla ca angajată în publicitate în România (nu neapărat obligatoriu, nu neapărat cumulativ, dar lucruri pe care le-am pățit eu sau cunoștințe apropiate de-ale mele): să fii întrebată la interviu dacă ai și haine mai sexy, să fii întrebată la interviu dacă ai de gând să faci un copil în următorii 2 ani, să ți se aloce conturi numai cu produse pentru femei pentru că doar pe acelea le poți înțelege, să ți se spună că ți-ai fi putut face mai bine meseria dacă erai bărbat și aveai barbă, să ți se ia markerul din mână în timp ce scrii pe flipchart, să fii pipăită din senin la petreceri, să fii înghesuită într-un colț ca să auzi mai bine comentariile sexuale la adresa ta, să ți se sugereze să-ți pui în evidență decolteul sau picioarele pentru o prezentare, să ți se spună că ești agresivă când refuzi avansuri sexuale, să ți se spună că ești supărăcioasă dacă ceri respect, să ți se spună că gândești prea feminin, să ți se facă mansplaining în problematici de sănătatea reproducerii, să dezamăgești doar prin simpla prezență în echipa unui cont de bere, să ți se ceară să explici de 100 de ori ce e un offside, să ți se ceară să numești 10 jucători de la echipa de fotbal preferată, să ți se toarne alcool în pahar fără voia ta ca să fii mai prietenoasă, să te întorci din maternitate și să fii concediată imediat, să fii “acuzată” că ești la menstruație dacă oferi feedback negativ, să nu ai acces la funcții de conducere decât dacă nu e niciun bărbat disponibil, să nu vezi prea multe femei șefe sau la microfon, să mergi la conferințe unde sunt doar bărbați pe scenă, să ți se spună repetitiv “fată”, “scumpa”, “micuța“, “pisi” în loc de “femeie”, “colegă”, “persoană”, “om”, să primești de la Secret Santa lenjerie intimă & more.

Cum se reflectă dezechilibrele de gen  

Sunt nedrept de puține femei care ajung să vorbească pe scenă la conferințe și festivaluri, nedrept de puține femei director de departament, mai ales la Creație, nedrept de puține femei în poziții de leadership în general în publicitate. Da, avem și prea puțini bărbați în unele departamente considerate “tradițional feminine”, precum Client Service sau PR, dar uneori aceste departamente sunt considerate și înjositoare pentru bărbați tocmai pentru că sunt feminine, ceea ce este desigur o nedreptate la adresa bărbaților care vor acces în acel subdomeniu, dar și o jignire a femeilor care sunt deja acolo. La Strategie și la Creație am observat că în general sunt preferate ideile și contribuțiile bărbaților (atât de către femei, cât și de către bărbați), că și clienții se simt mai în siguranță când brandul lor e supervizat măcar de un bărbat considerat de ei “mai de încredere” și că femeile sunt criticate mai dur când îndrăznesc să provoace status quo-ul. 

Cred că materialele de publicitate și campaniile oglindesc situația destul de fidel, majoritatea scuzându-se cu nevoia de a vinde (dacă societatea e una sexistă, da, sexismul vinde), deci cine să decidă să se facă reclame mai puțin sexiste dacă persoanele care au ultimul cuvânt nu sunt afectate de problemă, ba chiar profită de pe urma ei?

Și totuși: publicitatea e o industrie progresistă 

Depinde cu ce compari publicitatea când evaluezi mentalitatea ei mai mult sau mai puțin deschisă. Mie personal publicitatea din România mi se pare aproape retrogradă comparativ cu publicitatea din Statele Unite sau din Marea Britanie, dar e într-adevăr poate mai progresistă decât publicitatea din țări cu profil cultural mult mai conservator decât al nostru.

Comparativ cu cu alte domenii de muncă din România publicitatea e sigur îmbrăcată mai sporty-casual-trendy și mai scump (nu neapărat mai bine), oferă poate cele mai alerte, mai diverse și mai dinamice activități (dar e deseori și superficială, fără interes pentru aprofundare), e mai obosită și lipsită de concentrare, probabil și cu cel mai mare hybris dintre toate.

Explicația impresiei de mentalitate deschisă cred că stă tocmai în acest hybris, într-un exces de încredere în sine și de lipsă de modestie intelectuală care îl păcălește în primul rând pe stăpânul ei. Comportamentele oamenilor din advertising și produsul muncii lor sunt dovezi concrete, mai importante decât impresiile și intențiile lor posibil pozitive. 

Cum a fost pentru tine, ca femeie in publicitate 

Munca mea ca angajată full-time în agenție a fost ok cât timp mi-a plătit chiria și mi-a dat ocazii să-mi dezvolt abilități transferabile extrem de valoroase. N-a mai fost ok pentru mine în momentul când a intrat în conflict cu valorile mele personale și mai ales după ce am înțeles mai bine modul de gândire și de operare la nivel de management și top management în întreaga industrie.

Printre supărările personale față de advertising includ modul în care am fost și sunt tratată ca femeie, pentru că mă mai întâlnesc ocazional cu problemele pe care le-am enumerat mai sus. Dar diferența dintre femeia-angajat și femeia-consultant/freelancer e că acum am libertatea totală să închid sau să refuz orice relație disfuncțională pe loc. Aș zice că am trecut de la o luptă pe care nici n-aveam cum să o câștig la un mod de lucru poate exagerat de selectiv, dar benefic pentru mine. 

Dincolo de cazul personal, mă supără și frustrează în continuare lipsa de atenție pe probleme de intersecționalitate, discriminarea complexă cu care se confruntă la nivel de societate (deci și în advertising) femeile cu venituri scăzute, femeile din comunitatea LGBTQIA+, femeile care se apropie de vârsta pensionării, adolescentele, femeile rome, femeile fără copii, mamele singure, imigrantele și așa mai departe. În publicitate persoanele de mai sus apar rar și doar ca instrumente de manipulare emoțională pentru a obține glorie/premii și/sau profit.

Ca om de strategie nu mi-a rămas decât să refuz ferm participarea la asemenea exploatări indiferent de cât de bine ar fi remunerate și să mă ofer să lucrez probono pentru cauze care își propun să reducă din efectele negative.

Cand ai inceput sa observi si sa reactionezi la astfel de probleme

N-am fost genul de femeie-problemă prin agenție deși am fost acuzată des că am gura cam mare. Am început chiar timid, aveam 19 ani, tone de energie și de creativitate și o mare nevoie de validare, deci și comportamente de people-pleasing chiar prea evidente. Practic eram fix ce trebuie pentru “valorificare” imediată.

Habar n-aveam că întrebările pe care le primeam nu erau ok, că unele interacțiuni cu colegi și clienți erau derapaje în toată regula, nu ți se explică așa ceva la nicio școală sau facultate din România.

Cred că m-am speriat cu adevărat când am ajuns în prima agenție mare. Am cunoscut inclusiv un posibil șef care a considerat că e o glumă ok să-mi spună la interviu că “încui ușa și nu te las să ieși din sală până nu accepți oferta”.

Am mai fost pe la interviuri unde mi s-a spus explicit (de către femei și bărbați în mod egal) că “Trebuie să fii deschisă la minte, aici se stă până târziu, se bea mult, se petrece pe întuneric frecvent”, dar și “Sigur n-ai de gând să faci vreun copil în următorii 2 ani, da? Că n-am chef să recrutez din nou.”

Reacțiile mele au fost la început de retragere și evitare. Nu eram vreun senior cu greutate, nu simțeam decât că îmi voi agrava situația dacă adresez sau reclam direct problema. Am căutat aliați, dar nu pot să spun că s-au evidențiat mai mult de 1-2 bărbați, iar cu aliații femei pot spune că m-am și păcălit, căci nu toate femeile cred în cauze feministe, ba chiar unele au îmbrățișat poziția machistă sau sunt la rândul lor abuzatoare.

M-am bucurat însă că în fiecare agenție pe unde am fost m-am aliat cu câteva femei cu valori și dorințe comune, ele mi-au rămas prietene multă vreme și cred că aveam împreună fără să ne dăm seama un grup de suport în care ne verificam reciproc realitatea, să fim sigure că am văzut toate aceleași fapte. Mai târziu, cât timp am condus eu un departament de Strategie am încercat cât am putut să-mi protejez oamenii din echipă, iar când mi-am dat seama că nu o mai pot face am ieșit complet din sistem.

În general am plecat din agenții când atmosfera a devenit insuportabilă, nu m-am apucat să conduc eu vreo revoltă sau vreun protest din interior.

Care au fost reacțiile când ai început să taxezi problemele de gen

 N-am taxat niciodată așa cum mi-aș fi dorit, am avut doar izbucniri episodice, impulsive și aș spune că sunt chiar nemulțumită de metodele mele combative, deloc exersate, deloc rafinate. De exemplu, acum 2 ani am fost singura femeie invitată în panelul de speakeri la un festival. Eram efectiv singura femeie de pe poster și am rostit despre asta doar câteva cuvinte mai degrabă acide și incoerente în loc să folosesc ocazia pentru un mesaj mai puternic și mai util.

Recunosc sincer că mă intimidează ideea de a fi eu vioara întâi sau lider de opinie în general, dar cred că există o nevoie mare de leadership asumat pe subiectul discriminării de gen și-aș fi pregătită să susțin oricând asemenea lidere sau lideri dacă ar apărea.

Cum s-au schimbat lucrurile după #metoo  

Cred că s-au schimbat atunci pe moment, cred că #MeToo a condus la discuții valoroase atât în spațiul public, cât și în cel privat și mai cred că a adus precedente despre care putem vorbi ca exemple de urmat, respectiv de evitat. Din păcate doar prin social media și fără un efort susținut și continuu nu cred că se poate obține mai mult. Cel puțin nu atâta timp cât lipsește un interes major pentru subiectul egalității de gen la nivel de societate și de industrie, în ciuda frecvenței fenomenului.

Sentimentul meu este că situația este acceptată ca stare de fapt, poate că are și rădăcini profund culturale, iar dacă nu este ceva ușor de rezolvat printr-o campanie, probabil că nu publicitatea ar trebui să conducă discuția.

Cum se raportează bărbații din publicitate 

Spuneam și mai sus că am căutat aliați prin toate agențiile pe unde am fost și cred că singurul feminist pe bune pe care-l știu personal în domeniu e Silviu Faiăr. Sunt convinsă că sunt mai mulți cei care înțeleg și recunosc problemele de gen, sunt destui care se confruntă și ei cu discriminarea de gen pe propria piele, dar din păcate nu cred că sunt prea mulți prin poziții de management sau de influență reală.

Nu am așteptarea ca un angajat obișnuit care poate este și el o victimă a discriminării să-și riște jobul provocându-și șefii. Pe de altă parte, dacă angajații mulți și mici s-ar alia în sindicat(e) poate că altfel s-ar auzi și vocile colective, inclusiv cele ale bărbaților care ar dori să contribuie la îmbunătățirea egalității de gen.

Semnele mai puțin vizibile ale machismului

Câteva lucruri care m-au surprins pe mine din cartea “Invisible women - Exposing data bias in a world designed for men”, de Caroline Criado Perez, carte pe care am primit-o cadou de la o prietenă-aliat pe care nici măcar nu știam că o am înainte să-mi facă acest cadou: 

• Femeile primesc mai multe taskuri de importanță minimă comparativ cu colegii lor omologi bărbați și acceptă să le facă pentru că sunt penalizate cu eticheta “unlikable” dacă le refuză. Femeile se ocupă de menajul operațional chiar și în corporații, ele iau notițe, stau la recepție, întâmpină musafirii, comandă sau aduc cafeaua, adună de prin sala de ședințe după întâlnire - similar cu treaba primită by default în gospodărie.
• În cazul femeilor care caută puterea profesională întreaga societate se așteaptă ca ele să renunțe la puterea socială. Căldura, grija, amabilitatea sunt premiile de consolare pe care femeia le-a primit pentru renunțarea la competiția cu bărbații, drept urmare puterea profesională este văzută drept incompatibilă cu păstrarea imaginii călduroase și plăcute.
• Bărbații întrerup mai des decât femeile și le întrerup cu precădere mai mult pe femei decât pe alți bărbați.

De ce  e nevoie

Să ne dăm seama că tot ce nu contribuie la rezolvarea problemei ajută de fapt la întreținerea ei. Să ne educăm cu privire la propriile prejudecăți cognitive și afective permanent. Chiar și atunci când vorbim despre femei și drepturile lor, să luăm în calcul toate femeile, nu doar femeile cis albe, de vârstă medie și cu venituri medii. Să exersăm zilnic cum n-o să le mai spunem fetelor și femeilor cine sunt, cum ar putea să fie, cum să gândească și cum să se comporte ca să le placă bărbaților.

Ce ar trebui să facă femeile mai mult. Ce ar trebui să facă bărbații

Indiferent de genul cu care se identifică, atunci când ajung în poziții de putere să se educe cu privire la propriile stereotipuri de gândire și prejudecăți. Să nu abuzeze de putere, iar dacă ajung în situația de a împărți puterea și altora să o facă în mod echitabil fără discriminări de orice fel. 

Nu cred că este potrivit să fac recomandări sau să dau sfaturi persoanelor care sunt victime ale discriminării.

De ce femeile preferă să tacă 

Cred că e important dacă aleg să nu mai tacă, nu că trebuie obligatoriu să renunțe la tăcere. E total de înțeles să vrei să te protejezi în situația în care te simți vulnerabil. Nu cred că e datoria nimănui să se expună sau să-și riște siguranța dacă simte că nu are un cadru ok sau că nu e momentul potrivit.

Sigur, trebuie să le mulțumim celor care și-au asumat valuri de hate, tentative de decredibilizare și în general celor care au consumat energie și resurse personale ca să-și spună poveștile public și să ajute cauza colectivă. Dar nu cred că trebuie să tragem de nimeni sau mai rău, să judecăm tăcerea celor care nu pot sau nu vor să contribuie acum sau vreodată cu propriile detalii și experiențe.

În seria editorială Al doilea sex creativ vorbim despre clișeele invizibile, dezechilibru de putere, discriminarea din industriile creative.

Sperăm că tot mai multe femei vor participa la această conversație necesară, prea des amânată - ne puteți scrie pe [email protected].

Avem nevoie de un spațiu sigur în care să vorbim despre aceste probleme, ascunse mereu sub paravanul social. Îl putem crea împreună.