Suprainfinit Gallery
Strada Mântuleasa 22, București
Perioada: 16.11.2022 - 28.01.2023
Miercuri- Sâmbătă 12:00 – 18:00
Expoziția personală a colectivului artistic Apparatus 22 este o propunere cu adevărat îndrăzneață de a face un pas major în viitor ~ necunoscut ~ utopie pentru a aduce în conversație gânduri neașteptate despre relația tehnologie – om și pentru a putea imagina iubirea, dorința și plăcerea din perspective non-umane.
O serie de instalații obiect și narative dezvăluie peripețiile unui personaj hibrid AI (numit Atletica Ideal) ce activează între realitatea noastră și universul utopic SUPRAINFINIT, imaginat și crescut de Apparatus 22 pas cu pas de-a lungul ultimilor 7 ani.
Câteva elemente importante din practica Apparatus 22 ajută la cristalizarea expoziției: experimentele de durată ale colectivului de a transforma cercetarea artistică despre viitor ~ necunoscut ~ utopie în narațiuni complexe, lucrul cu pielea în forme sculpturale magice ~, viscerale ~ kink, intensitatea hiperbolică și sensibilitatea queer imprimate unor perspective ce ar putea fi incluse și în sfera SF-ului.
Instalația site-specific The Owls Are Not What They Seem – o cortină plasată neașteptat în centrul galeriei – structurează spațiul în trei alveole principale. Considerând istoria cortinei ca mecanism de acoperire și descoperire, Apparatus 22 deturnează categoria și o transformă într-un obiect de sine stătător. În mijlocul realului aceasta devine o membrană între văzut și nevăzut, un portal al imaginației către alt tărâm.
Pe lângă gestul metaforic de acoperire/ascundere și descoperire a unui spațiu utopic, SUPRAINFINIT, numeroasele benzi magnetice VHS din cortină sunt semne ale unui timp nonlinear și a unui fir narativ în continuă schimbare, cu infinite puncte de intrare și ieșire.
Îmbibate cu nostalgia unei ere trecute, când reprezentarea imaginilor era încă integrată într-un suport fizic, benzile VHS învechite și inutile - arhive (ex)domestice ale utopiilor cinematografice - devin în această lucrare o proteză în procesul de imaginare a unui nou univers.
Întreaga expoziție are ca punct de plecare “About the curious digressions of Atletica Ideal. A report” – o emisiune scrisă și înregistrată în 2017, ca parte din instalația THE CONTINUUM BROADCAST* (2015 – ongoing), pentru a explora încercările extenuante ale personajului Atletica Ideal de a înțelege IUBIREA, acest concept uman abstract pe care nu îl poate simți.
Nimic nu a fost lăsat neatins în această goană: literatură, porn, filozofie, muzică, cinema, dar fără un efect. Un moment neașteptat deschide narațiunea spre un climax threesome. Pentru a tangibiliza în expoziție experiența pătrunzătoare a narațiunii, Apparatus 22 a produs doua instalații neon, “my crusade for love” și “metaphysics and flesh crushed in pleasure”, citate din “About the curious digressions of Atletica Ideal. A report”.
* Plonjând în istoria radioului ca mediu de informare și divertisment, dar și de manipulare și împuternicire, THE CONTINUUM BROADCAST este o lucrare sonoră care explorează narative despre dragoste, plăcere, sexualitate, din perspective queer și non-umane. Folosește limbajul, narațiunea, vocea și sunetul pentru a reprezenta contururi și spații inaccesibile sau invizibile, pentru a produce cunoaștere și o experiență emoțională captivantă.
Emoționantă, feroce, visătoare, activistă, queer, empatică, lucrarea este prezentată doar în case private ca un serviciu public gratuit constând într-o sesiune de ascultare și un dialog (aproximativ 2 ore).
Deschiderea acestei cutii a Pandorei despre emoții, iubire, plăcere, sex din perspectiva unei inteligențe artificiale s-a dovedit prilejul perfect pentru a aduce în expoziție și a avansa câteva alte idei /lucrări incandescente despre animism, empatie, despre încercări de a privi lucrurile fără a fi copleșiți de logica umană, de limitările umane.
Transgresând în nenumărate feluri raportările uzuale la binare precum bun-rău, moral-amoral, posibil - imposibil etc., cel mai neașteptat lucru se întâmplă în imaginarul Apparatus 22: plonjările în istoria artei devin sex tapes cu lucrările de artă, ceva ce nu s-a mai auzit vreodată.
Un A.I. făcând sex cu artă?
Cum se poate așa ceva?
SF, dar total mindfuck.
SEX TAPES devin o serie de povești muzicale despre iubire, dintr-o perspectivă non-umană, în care dorința-protecția-grija-distrugerea se întrepătrund cu un extaz hiperbolic resimțit în fața artei.
Astfel, istoria artei devine un paradis kinky, ca acele alei umbroase, cunoscute pentru cele mai timpurii iterații ale grădinilor plăcerii: întortocheate cu plăceri amețitoare, uleioase și hidratante, confuzante și de nestăpânit.
Într-o eră în care tehnologia se dezvoltă mult mai rapid decât reflecția etică asupra impactului său (urmată de un cadru legal și mai lent, supus intereselor corporațiilor), sex tape-urile unui tehno-hibrid multi-gen - Sex Tape VIII (Atletica Ideal x The Scream by Edvard Munch) și - Sex Tape III (Atletica Ideal x Lovers of Beaubourg by Young-Hae Chang Heavy Industries) sunt o reflecție progresistă – personală și politică – asupra procesului de extindere a limitelor noastre, imaginației și înțelegerii viitorului.
Stângace și mânate de imaginație, fragile, șamanice și impregnate de o logică foarte particulară, grupul de lucrări - program me for ecstatic abandon /// Banner 11:11 /// Banner 23:23 /// I gave myself some Air de Paris /// solid compost of my dreams /// As twilight uncrowns the shade) - dezvăluie un spațiu-ritual – numit Fluxus like prototyping – pentru a experimenta cu probleme esențiale în imaginarea dragostei și sexului dintr-o perspectivă foarte diferită – non-umană.
Crearea titlurilor lucrărilor este la fel de importantă ca elaborarea lucrărilor pentru că funcționează ca spells (vrăji) pentru modalități de a depăși limitele arbitrare ale zilelor noastre.
“?” - Ghicitori
Ca un appendix al expoziției “Of Pleasure: The Learnings and Strange Fortunes of Atletica Ideal” și o extensie a provocării adresate de Apparatus 22 vizitatorilor de a plonja într-un viitor utopic, lucrările incluse în camera neagră a galeriei configurează un cadru misterios și generos pentru imaginație pornind de la un set de ghicitori scrise de Apparatus 22.
Activate sub forma unui performance durațional (prezentat în datele de 19, 26 noiembrie, 3 decembrie, 21, 28 ianuarie) în care publicul este invitat să miște cu Apparatus 22 idei despre viitor, dintr-o stare de a fi necunoscut și anticipat la o stare de a fi înțeles și numit, ghicitorile sunt un punct de plecare pentru exerciții mai profunde de a imagina viitorul în realitatea universului SUPRAINFINIT, unde speranța este folosită ca un instrument critic.
“?” este în egală măsură un pretext pentru interacțiuni sociale și schimburi intangibile, presărate cu umor și referințe din cultura pop și domenii multiple.
Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Apparatus 22 este un colectiv transdisciplinar de artă, inițiat în ianuarie 2011, în București, de membrii actuali – Erika Olea, Maria Farcaș, Dragoș Olea – împreună cu Ioana Nemeș (1979 – 2011). Din 2015, colectivul activează între București, Bruxelles și SUPRAINFINIT, universul utopic imaginat de ei.
Apparatus 22 se consideră un colectiv de visători, cercetători, activiști poetici și futurologi interesați de explorarea relațiilor complexe dintre economie, politică, studii de gen, religie, mișcări sociale și sistemul modei, cu scopul de a provoca teme de reflecție asupra societății contemporane.
Lucrările Apparatus 22 au fost prezentate în numeroase expoziții în instituții si organizații precum: La Biennale di Venezia 2013, MUMOK, Viena (AT), BOZAR, Bruxelles (BE), Museion, Bolzano (IT), Kunsthalle Wien (AT), Muzeul de artă Contemporană (MNAC), București (RO), La Triennale di Milano (IT), Académie Royale des Beaux-Arts de Bruxelles (BE), Akademie Schloss Solitude, Stuttgart (DE), TRAFO, Gallery, Budapesta (HU), Futura, Praga (CZ), Ujazdowski Castle – CCA, Varșovia (PL), Survival Kit festival, LCCA Riga (LV), Autostrada Bienniale Prizren (XK); performanțe la MAK, Viena (AT), Steirischer Herbst, Graz (AT), Kunsthal Gent (BE), SMAK Gent, (BE).