Timp de aproape 30 de ani, s-a scris istorie în underground-ul clădirii de pe Calea Victoriei 120. S-au montat spectacole de teatru aproape de public, s-a cântat jazz, s-au lansat zeci de regizori, actori, muzicieni și alți creatori de artă. S-a format o comunitate și s-au legat prietenii în jurul unuia dintre cele mai cunoscute spații independente de cultură din București: Green Hours.
În vara acestui an, artista video Cinty Ionescu a umblat în arhivele sale cu interviuri, mărturii ale publicului, fragmente de spectacole, afișe, decoruri și costume de teatru din istoria Green Hours, și a creat conceptul unei expoziții aniversare. Ca să reconstituie spiritul și atmosfera acestui spațiu iconic, i-a chemat alături de ea pe Ștefan Peca, Mihai Iordache, Mihaela Rădescu, Laurențiu Bănescu Mihai Păcurar, Maria Năstase, Dadid Grohe și Elivra Lupșa.
Instalația multimedia GREEN HOURS LIVE(s) a fost o călătorie vizuală și auditivă care a emoționat mulți oameni. Unii s-au reîntors de mai multe ori în cele 2 săptămâni de expoziție, ca să retrăiască experiența.
„Cred că Voicu s-ar fi imersat cu totul în propunere și ar fi văzut expoziția ca pe un treasure hunt. M-am gândit mult la el și la ce ar fi spus pe parcursul procesului de lucru, ceea ce cred că mi-a fost de ajutor în construcția instalației Green Hours Live(s)”, spune Cinty Ionescu.
Dramaturgul Ștefan Peca și artista Cinty Ionescu povestesc despre procesul de lucru la instalația multimedia GREEN HOURS LIVE(S), care și-a plimbat vizitatorii prin cei aproape 30 de ani de istorie Green Hours, oferindu-le acces și la spațiile din culise.
Scurt bio artistic
Cinty: Mă definesc ca artist video cu un interes constant pentru experimentul live și colaborarea interdisciplinară. Am lucrat la zeci de spectacole de teatru și dans, și am susținut sute de reprezentații live ce includ colaborările cu muzicieni. Majoritatea proiectelor la care am lucrat au avut o componentă performativă. Iar proiectelor pe care le-am inițiat și dezvoltate sunt, în general, structurate în jurul unei dramaturgii vizuale și sunt profund interdisciplinare. Astfel am făcut instalații audio-video, instalații performative și multimedia, documentar online interactiv și acum o expoziție multimedia despre locul în care am debutat în teatru, Green Hours. Am studiat Științe Politice în limba franceză și am urmat un master în Tehnologii Digitale în spectacolul contemporan la UNATC.
Peca: Am studiat Comunicare și Relații Publice la S.N.S.P.A și Dramatic Writing la Tisch School of The Arts la NYU. Am început să scriu teatru la 15 ani fiind fascinat de ideea de spectacol de teatru ca prilej de comuniune. Scriu dintr-o nevoie de a-mi investiga lumea, plec de la întrebările care nu-mi dau pace și cred că totul e poveste. Am avut norocul ca relativ rapid să ajung să lucrez cu regizori tineri care își doreau să invite dramaturgii în proces și la repetiții. Dar am scris și scriu și pentru film și tv. Iar în ultimul deceniu m-am specializat pe storytelling hibrid, interactiv, imersiv, site-specific.
Credit foto: Maria Năstase
Ce vă leagă de Green Hours
Cinty: Green Hours înseamnă pentru mine o perioadă de explorare și experiment, e locul unde am debutat în teatru în 2008 și în care am început să explorez ideea de dramaturgie vizuală și modul în care un discurs poate fi construit pornind de la partea vizuală în artele performative. Apoi m-am atașat mult de loc și, ca majoritatea artiștilor care au lucrat aici și au găsit, de fapt, o casă, m-am atașat de Voicu, care m-a ajutat în primii mei ani de explorări cu echipamentul și spațiul pe care le avea și mi le punea la dispoziție. Și pe Peca l-am cunoscut în mașină la Voicu, la drum lung, către un festival unde fiecare avea un spectacol, iar Voicu transporta decorurile și pe noi. Și apoi am tot lucrat împreună cu Peca. Și la Green și în alte locuri.
Peca: Green Hours este unul dintre primele localuri la care am ajuns în București, în vara lui 2000 și care mi s-a părut fascinant pentru că se juca teatru în grădină, afară. Asta pe lângă faptul că era unul dintre puținele cluburi de jazz din București iar eu eram un fan de jazz. După ce am intrat la facultate, am început să văd spectacole și concerte la Green în toamna și iarna 2001. Teatrul LUNI și Teatrul ACT erau cele două teatre independente unde puteai vedea altceva decât la teatrele de stat. Din acele prime spectacole văzute la Teatrul LUNI m-au impresionat foarte mult Sex.Drugs.Rock’n’Roll făcut de Florin Piersic Jr., Deșeuri regizat de Ana Mărgineanu și No Mom’s Land regizat de Radu Afrim. Când intrai în subsolul de la Green aveai impresia că intri într-un loc absolut magic, plin de fum de țigară și adevăr. Apropierea dintre actori și public era esențială, nu se putea falsa pentru că totul e vizibil la un metru de oameni.
În februarie 2002 l-am cunoscut pe Voicu la o întâlnire dramAcum din platoul de regie la UNATC, unde am luat contact cu foarte mulți oameni de teatru importanți de la noi. Lui Voicu i-a plăcut mult un fragment citit împreună cu prietenul și partenerul meu artistic, actorul Laurențiu Bănescu, din textul meu Ziua futută a lui Nils și ne-a invitat și pe mine și pe Laur să facem ceva la Teatrul LUNI. Ceea ce s-a și întâmplat, destul de rapid. În iulie 2002 am jucat un mic spectacol numit Spectacol cu monștri, ca invitați la Green. Iar în martie 2003 am avut prima producție profesionistă la Teatrul LUNI cu Showdown, în care juca și Laurențiu.
Au urmat aproape două decenii în Green-ul a fost o casă artistică pentru mine. Era locul unde nu numai că veneam la repetiții, spectacole și concerte, dar îmi beam cafeaua cu Voicu și mă întâlneam cu foarte mulți artiști. De Voicu m-a legat o mare și foarte naturală prietenie.
La Teatrul LUNI am putut face lucrurile care ar fi fost imposibile în alte teatre din București.
New York [Fuckin’ City] (2004), The Sunshine Play (2005), Bucharest Calling (2006-2007) (ambele regizate de Ana Mărgineanu, spectacole cu care am ajuns de două ori la New York, printre altele), Ziua futută a lui Nils (2008) și versiunea în engleză Nils’ Fucked-Up Day (2011) (cu care am ajuns la New York din nou), Green Hours! Un spectacol site-specific serial, Episoadele 1-3 (2013) (în regia Andreei Vălean în momentul în care Green-ul a fost închis), Invent/(-)ar [PK] (2017) (împreună cu Laurențiu Bănescu), Muzeul Minciunilor (2018), Instrucțional pentru singurătate (101/102/103) (2020) (spectacole PopUP Theatrics în partereneriat cu Teatrul LUNI, Instrucțional fiind online, în timpul pandemiei, spectacole în care a regizat și Ana Mărgineanu). Ultima dată am susținut la Green lectura mea anti-performativă nouameapiesă? după moartea lui Voicu pentru că îi promisesem că o să o fac prima dată acolo offline. Iar acum mă bucur că am putut scrie texte pentru instalația creată de Cinty.
Legat de Cinty, tot la Green Hours ne-am întâlnit prima dată prin 2009. Am lucrat apoi împreună la Nils care a ajuns la New York Fringe Festival, unde Cinty a și luat un premiu pentru video design pentru creația ei în acel spectacol.
Credit foto: Maria Năstase
Ideea instalației multimedia GREEN HOURS LIVE(S)
Peca: Într-o zi un prieten mi-a cerut filmările de la Green Hours! serialul site-specific și i-am scris lui Cinty care documentase video la vremea respectivă. În 2013 creasem un spectacol cu Andreea Vălean și mulți artiști apropiați Green Hours, atunci când cei care manageriau la vremea respectivă barul au vrut să preia ilegal spațiul. Mișcarea Occupy Green Hours s-a soldat atunci cu punerea sub sigiliu a clubului, un moment în care Green-ul era realmente în pericol să dispară. Cinty și-a dat seama că avea de-atunci foarte mult material, interviuri și imagini extrem de interesante care marcaseră acel moment. Inclusiv un interviu extins cu Voicu despre tot ce însemna pentru el Green-ul. Plecând de acolo, ea a avut ideea acestei instalații, de a recupera memoria locului în acest moment. Eu m-am gândit la numele de Green Hours Live(s) (Live și Lives în ambele sensuri de trăiește și vieți). Cinty a creat conceptul apoi și m-a invitat să scriu eu textul care însoțește vizitatorii în traseul expozițional. Mă bucur că proiectul a ajuns să se întâmple, și asta se datorează în primul rând faptului că Cinty a avut determinarea, viziunea și persistența de a duce până la capăt acest demers, extrem de delicat și dificil, dat fiind că arhiva Green-ului este dispersată și părți din ea s-au pierdut.
Credit foto: Maria Năstase
Echipa proiectului
Cinty: Echipa artistică la care m-am gândit inițial era formată din mine, Peca și Mihai Iordache. Pentru că nu poți face o expoziție despre Green fără jazz, iar Iordache este unul dintre artiștii care au tot fost prezenți la Green pe parcursul ultimelor sale trei decade de existență. Apoi am început să ne așezăm în proiect și am avut nevoie de un designer grafic care mă bucură că a fost artistul Mihai Păcurar care și el are experiența lucrului la Green. Pentru că arhiva mea personală era deja enormă și pentru că am continuat să iau interviuri (cu totul au fost 45 de interviuri) la care s-au adăugat înregistrările din concerte și spectacole, am cerut ajutorul unei colaboratoare de-ale mele mai vechi, Maria Năstase, care este antropolog vizual și cu care îmi face mereu plăcere să lucrez. Și în paralel ni s-a alăturat și Elvira Lupșa ca producător creativ. Iar producția tehnică (și nu numai), cât și amplasarea expoziției în spațiul de la Green Hours a fost realizată de David Grohe.
Conceptul expoziției
Peca: Eu am lucrat la textul pentru vocile care însoțesc vizitatorii. A fost un proces în care m-am gândit destul de mult la care ar fi cea mai bună formulă de a recrea ceva din spiritul Green Hours, atât din experiența personală dar și din portretul recreat de mărturiile culese de Cinty de la diferiți oameni de cultură apropiați de Green. Până la urmă am ajuns la o formă de text care crează din frânturi de dialog și măturii o textură-atmosferă, în care fiecare capitol este dedicat unui spațiu din traseul expozițional, de la scările care duc la subsol, până la lucrarea lui Dan Perjovschi creată cu ocazia ocupării Green-ului din 2013 și care nu era accesibilă publicului în mod normal.
Cinty: Mi-am propus ca această expoziție să devină un parcurs-experiență prin istoria Green Hours în care să recreez atmosfera și spiritul acelui Green Hours efervescent pe care l-am experimentat și eu, și mulți alți oameni, fie ei public sau artiști. Experiența s-a derulat prin parcurgerea clubului din underground-ul clădirii de pe Calea Victoriei 120, cât și a spațiilor inaccesibile până acum publicului, cum ar fi cele “din spate”, respectiv culisele, culoarul pe care se depozitează decorurile, fostul birou al lui Voicu, sau scara de pe hol unde Dan Perjovschi a făcut o lucrarea în 2013 dedicată unui Green Hours sub lacăt, în pericol de a-și pierde spațiul, lucrare revizitată apoi anul acesta, în cadrul proiectului Green Hours Live(s). Totul s-a derulat pe o ambianță muzicală compusă de Mihai Iordache. Fiecare spațiu a fost însoțit de povestea sa, pe textul scris de Peca Ștefan și interpretat de actorii Mihaela Rădescu și Laurențiu Bănescu. În fiecare dintre aceste spații au existat display-uri cu și uneori fără căști audio pe care au rulat filme legate de istoria spațiului: fragmente din cele 45 de interviuri, fragmente de concerte sau din cele peste 70 de producții ale Teatrului LUNI de la Green Hours, filmări din perioada Green Hours sub lacăt, inclusiv filmarea intervenției realizată de Dan Perjovschi și filme cu Voicu. În spațiu au fost amplasate și obiecte de arhivă, costume sau afișe vechi.
Credit: Mihai Păcurar
Procesul creativ, de la idee la produsul final
Cinty: Pentru mine procesul a durat trei luni, fără zile libere, dacă e să socotesc și scrierea proiectului propus spre finanțare. Etapele de creație sunt cam cele expuse mai sus, când am explicat formarea echipei. Cel mai important a fost să decid ce vreau să expun și cum, apoi să desemnăm locurile efective pentru amplasarea acestora. Am lucrat mult la video (au fost cu totul aproximativ 6 ore de conținut video editat), dar și mai mult la producția expoziției, fiecare detaliu al acestei producții mi-a trecut prin mâini și instrumentali în realizarea ei la timp au fost David Grohe, Maria Năstase și Peca Ștefan care și-au suflecat mânecile și au făcut ce era de făcut ca să putem termina la timp și cărora țin să e mai mulțumesc o dată și acum, aici!
Artiștii și contribuțiile lor în proiect
Peca: La partea de voci, am avut norocul să înregistrăm cu doi artiști foarte apropiați Green-ului: Mihaela Rădescu care a fost acolo de la începuturile fenomenului și Laurențiu Bănescu, care a ajuns în Green împreună cu mine, la începutul anilor 2000. Ei știau exact tonul, atmosfera, multe dintre detaliile la care făceam referințe voalate și a fost o plăcere să lucrăm iar împreună.
Credit foto: Maria Năstase
Ce au spus oamenii care au vizitat GREEN HOURS LIVE(S)
Cinty: Cred că vizitarea expoziției Green Hours Live(s) a generat multă emoție. Pot spune că ne-am bucurat de un pubic mai ales calitativ, care a petrecut mult timp în propunerea noastră. Ba chiar au fost mai mult de 10 oameni care au revenit de câteva ori pentru a parcurge toate materialele. Reacțiile sunt disponsibile și online, au fost câteva zeci bune, mai ales ale artiștilor și oamenilor de cultură apropiați Green-ului.
Ce credeți că ar fi spus Voicu, dacă ar fi văzut expoziția
Peca: Bănuiesc că i-ar fi plăcut, cred că i s-ar fi părut interesant să vadă ceva despre Green în care să nu fi fost implicat. Și apoi, după ce ar fi văzut, sunt sigur că i-ar fi venit multe alte idei și adăugiri, restructurări subiective. Pe de altă parte, în cazul în care Voicu ar fi fost printre noi el ar fi fost primul om implicat în acest proces. Și îmi pare rău că nu a apărut o astfel de idee în timpul vieții lui, nici măcar ca frântură, deși mai discutasem diferite idei de spectacole imersive pentru spațiul din club.
Cinty: Cred că Voicu s-ar fi imersat cu totul în propunere și ar fi văzut expoziția ca pe un treasure hunt. M-am gândit mult la el și la ce ar fi spus pe parcursul procesului de lucru, ceea ce cred că mi-a fost de ajutor în construcția instalației Green Hours Live(s).
Credit foto: Maria Năstase
O privire asupra mediului artistic bucureștean
Peca: Eu m-am rupt oarecum de mediul artistic bucureștean de câțiva ani de când trăiesc în Berlin. Mă intersectez cu el însă de fiecare dată când revin în țară pentru diferite proiecte. Experiența mea în București începe undeva prin 2001 și am fost legat de o anumită efervescență creativă în zona underground/independentă din teatru până undeva prin 2010-2011 care a produs lucruri extrem de interesante. După acea perioadă cred că oferta teatrală a crescut foarte mult (inclusiv în zona teatrelor de stat) ceea ce este foarte bine. În teatrele private s-a pus accent pe o zonă comercială cu tendințe mainstream, care aduce în prim plan actorii, iar în altele s-a mers foarte mult pe nișe de teatru politic, social, educațional, unde găsești cele mai inovative forme, uneori. Cu toate astea cred că lipsesc foarte mult oazele în care să se experimenteze de dragul experimentului. Sau spații care să aducă împreună artiști de facturi foarte diferite, unde să se producă întâlniri foarte neașteptate – așa cum a fost, mulți ani, Green Hours.
Ce planuri aveti cu toate materialele valoroase din instalatie
Cinty: Urmează să mă gândesc la asta, momentan procesul de realizare a decontului către Arcub, co-finanțatorul proiectului, îmi consumă resursele. Apoi voi putea procesa mai bine lunile întâmplate în Green Hours Live(s) și ce urmează, dacă urmează.
