AI este aici, iar noi suntem fermecați și îngroziți în egală măsură. Dar evoluția inteligenței artificiale depinde de deciziile pe care le luăm în prezent în legătură cu folosirea ei, crede Dr. Seth Dobrin. CEO Trustwise, Președinte al Responsible AI Institute și fondator Qantm AI, Seth a vorbit recent la București în cadrul conferinței globale Creativity4Better, organizată de IAA Romania luna aceasta.
Seth Dobrin a gândit strategii AI pentru mai multe companii din Fortune 500, a condus inițiative AI în cadrul IBM, și este preocupat de rigoarea metodelor științifice aplicate în business și a felului în care natura umană este reprezentată în data.
AI oglindește toate deciziile greșite pe care le-am făcut în trecut. Când generează ură, prejudecăți și inegalități. E ca o oglindă a umanității, dar o oglindă care privește în trecut, în istoria conținute de date, spune Seth Dobrin.
Într-o pauză a conferinței, am povestit mai mult cu Seth Dobrin despre AI, creativitate, nevoia de reglementare și repsonsabilitate în folosirea tehnologiilor care schimbă lumea.
Prejudecăți despre AI
Una din cele mai mari prejudecăți - de fapt, nu neapărat o prejudecătă, ci o implementare greșită a AI - este că e făcută fără o strategie clară, conectată la valoarea businessului. Câți bani va face pentru companie sau cât va economisi, cum influențează viața oamenilor. Asta e greșeala numărul unu.
Greșeala numărul doi: oameni sunt pe locul doi. Când se construiește un sistem AI, nu se pleacă de la impactul asupra oamenilor.
Și trei: nu sunt luate în considerare responsabilitatea și încrederea.
Nu construim încă sistemele AI într-un mod care să aducă valoare oamenilor sau businessurilor.
Frica de AI
Există motive pentru a ne teme de AI. În mâinile oamenilor care nu folosesc inteligența artificială responsabil, AI poate face mult rău. Și chiar și în mâinile celor care o folosesc responsabil, poate face mult rău. Fără eforturi de reglementare, AI poate prelua prejudecățile oamenilor existente în date. Avem nevoie de un control adecvat pentru a crea o lume corectă, mai bună, în contextul noilor tehnologii.
Când oamenii interacționează cu AI e important de știut că noile sisteme, precum DALL-E, sunt bazate pe informațiile de pe tot internetul. Nu e deloc surprinzător că învață prejudecăți. Sau ură. Când le ceri să genereze anumite lucruri, pot rezulta imagini discriminatorii.
Un alt sistem similar e GPT-3, un model pentru limbaj. Și el a fost bazat pe datele internetului și a învățat lucruri rele și discriminatorii.
O oglindă a umanității
AI oglindește toate deciziile greșite pe care le-am luat în trecut. Când generează ură, când generează prejudecăți, când generează nedreptăți. Este o oglindă, dar una care merge în trecut, în istoria datelor pe care le are.
AI e matematică. Matematică nu e discriminatorie. Dar ce face AI: matematica din AI învață despre felul în care au fost luate deciziile în trecut și le duce mai departe. Invață despre toate greșelile noastre. Și noi nu le monitorizăm, nu încercăm să le limităm. Așa că noi, ca specialiști din diferite domenii, avem de luat o decizie: putem permite ca AI să propage mai departe ura sau putem folosi AI pentru a lua decizii mai bune, incluzive.
Etica
AI este un subiect fierbinte în comunitatea de business. Am plecat recent de la IBM, unde am fost Chief Global AI Officer. La IBM aveam un Consiliu de Etică. Un astfel de consiliu crează politici și caută modalități de reglementare pentru ce poate face și ce nu poate face o organizație. La IBM, monitoriza ceea ce făceam la nivel intern și avea grijă să ne respectăm principiile.
Organizația din care fac parte acum, Responsible AI Institute, ajută organizațiile să stabilească anumite direcții de control și politici care să măsoare maturitatea companiilor în acest domeniu și felul în care sunt folosite sistemele AI în cadrul lor.
Ce putem învăța de la AI
În cele mai multe cazuri, scopul nu e să se elimine deciziile oamenilor. Ci ca AI să aducă acele insighturi pentru a reduce numărul infinit de posibilități pe care oamenii ar trebui să le ia în calcul. Și în folosirea responsabilă a AI, majoritatea biasurilor specifice au fost eliminate. Nu vom reuși niciodată să eliminăm toate bias-urile. Dar putem să începem cu cele specifice pentru fiecare sistem AI.
Poate AI să fie creativ?
Absolut. De exemplu, Refik Anadol, un artist din Turcia, creează artă folosind AI. Lucrări fizice sau virtuale, instalații, etc. AI poate fi folosit în scopuri artistice. Există sisteme AI care te ajută să scrii. Va înlocui AI cu totul creativii? Nu cred. Repet, scopul nu e de a înlocui oamenii, ci de a-i ajuta să devină mai buni. Să te ajute să îți faci munca mai ușor, mai repede. Da, putem să generăm singuri lucruri, dar ele nu vor fi niciodată la fel de bune ca ale unui creativ adevărat.
Recent, artistul de care povesteam a folosit un sistem AI să evalueze colecția de artă de la New York Metropolitan Musem of Modern Arts, să observe operele a mai multor artiști cu stil similar și apoi să creeze lucrări inspirate de ei, ca și cum ar fi fost făcute de o singură persoană.
M-am jucat și eu cu DALL-E și GPT-3. Cred că sunt niște jucării grozave. Sunt unelte pe care trebuie să le folosim precaut. Pentru că ele își iau datele de pe tot internetul, învață ura, rasismul, misoginia și le vor propaga mai departe. De asta e nevoie de control când le dăm drumul în lume.
Primii pași în reglementare
Trebuie să reglementăm rezultatele AI și nu folosirea AI. Ar trebui să existe lucruri interzise, lucruri etichetate cu risc maxim - cum ar fi cele care influențeasă sănătatea umană - și cele care trebuie înțelese în mod riguros de organizațiile care folosesc AI.
Cred că acesta e felul în care trebuie să ne raportăm.
În viitorul în care AI va conduce lumea
Ne referim aici la Generative AI (inteligența artificială autonomă). De 50 de ani spunem că Generative AI va fi aici. Și încă spunem asta: că în 50 de ani, Generative AI va fi aici. Da, trebuie să ne gîndim la asta, să fim pregătiți pentru acel viitor în care se va întâmpla și asta. Dar în acest moment e important ca AI să fie transparent și bine înțeles de cei care îl folosesc, să fie sigur și să ne genereze nedreptăți.
Chiar și în viitorul unui AI autonom, sper că vom fi construit între timp acele lucruri care să ne protejeze și să ajute la crearea unei societăți mai bune.
Sunt lucruri pe care AI le va face în locul oamenilor, dar sunt lucrurile acelea pe care oamenii nu vor să le facă. Lucrurile plictisitoare. De asta e important ca AI să fie folosit ca o unealtă, pentru a face mai bine ceea ce fac, mai repede și mai eficient. Trebuie să fie o parte din procesul uman. Cum o vom folosi pe viitor e ceea ce va conta.