Miercuri, 16 noiembrie, începând cu 18.30, la Centrul Ceh București se lansează cel de-al doilea număr al revistei de bandă desenată documentară POC!.
O publicație unică în peisajul editorial din România, revista POC! este o revistă bi-anuală care își propune să documenteze subiecte de interes contemporan pornind de la experiențe și perspective personale, care sunt apoi transpuse sub forma unor creații inovatoare și provocatoare de bandă desenată. Astfel, POC! își dorește să creeze un cadru de reflecție care îmbină analiza socială cu creația artistică.
Al doilea număr POC! propune șase povești de bandă desenată documentară care discută în maniere personale unul dintre cele mai arzătoare fenomene cu care se confruntă societatea românească în prezent - migrația populației, atât în afara granițelor țării, cât și în interiorul lor.
De asemenea, revista include o poveste care relatează primele două zile ale invaziei ruse în Ucraina din perspectiva unui cuplu ucrainian-belorus care este forțat să fugă din calea războiului.
“Migrația și mobilitatea sunt concepte complicate, a căror complexitate este adesea greu de tradus pe înțelesul unui public larg. Prin recursul la abordări personale, subiective, poveștile originale scrise pentru POC! #2 încearcă să apropie cititorii de experiențe și tipare ale migrației cu care ne întâlnim în viața cotidiană. Numitorul comun al poveștilor, pe lângă subiectul central, este raportarea la contextul local al României. Astfel, revista își propune să arate că, privită din perspectivă contemporană, migrația este un fenomen care ne privește pe toți la nivel personal - direct, prin propriile plecări sau indirect, prin plecările celor apropiați -, dar și la nivel global, prin modul în care valurile de migrație contemporane, dar și creșterea accelerată a mobilității populației, reconturează structura culturală și etnică a societăților în care trăim”, spune Petra Dobruska, fondatoarea revistei.
POC! aduce laolaltă autori de bandă desenată experimentați, dar și ilustratori la început de drum
Pe lângă ilustratorii renumiți în domeniu, precum Adrian Barbu și Alexandru Ciubotariu (Pisica Pătrată), în paginile revistei îi puteți descoperi pe Melinda Ureczki-Lázár și pe Lucian Barbu, amândoi proaspeți absolvenți ai Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca. Mai mult, noul număr POC! inaugurează și o colaborare cu Facultatea Ladislav Sutnar de Artă și Design din Pilsen, prin studentele Veronika Fedasová și Lenka Tranová Thuy Tien, a cărora implicare aduce o binevenită perspectivă din afara granițelor țării, care vine că completeze demersul multicultural asumat de revistă.
De asemenea, în realizarea numărului #2 al revistei POC! a fost implicată în rol de consultant de specialitate și Maria Surducan, ilustratoare și scenaristă de bandă desenată cu o experiență de peste 15 ani în domeniu.
Revista va putea fi achiziționată în cadrul evenimentului de lansare, urmând să fie disponibilă și prin intermediul magazinului online deschis pe site-ul asociației Bloc Zero, dar și în cadrul unor librării partenere din București și din țară.
Din cuprinsul revistei:
¡Hola! ¿Qué Tal? - scenariu de Oana Ghera, ilustrații de Melinda Ureczki-Lázár
Călătorie în timp - scenariu de Dan Panaeț, ilustrații de Alexandru Ciubotariu (Pisica Pătrată)
Acasă, departe - scenariu de Maria Balabaș, ilustrații de Adrian Barbu
Balans - poveste scrisă de Jo Brăilescu și scenarizată de Maria Surducan, ilustrații de Lucian Barbu
Scrisori dintr-o baracă muncitorească - poveste scrisă de Bogdan Iancu și scenarizată de Maria Surducan, ilustrații de Veronika Fedasová
February 24, 4AM - scenariu de Volodymyr Arthiukh, ilustrații de Lenka Trnová Thuy Tien
Revista cuprinde de asemenea și un text academic scris de Remus Gabriel Anghel, antropolog în cadrul Universității din București, care plasează subiectul migrației în context local și global, încercând să evidențieze efectele pozitive ale migrației asupra societății românești.
Cel de-al doilea număr al revistei POC! a fost editat de Asociația Bloc Zero, cu co-finanțarea Administrației Fondului Cultural Național.
Evenimentul de lansare este organizat cu sprijinul Centrului Ceh București și Budweiser Budvar.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Parteneri: Centrul Ceh București, Fakulta designu a umění Ladislava Sutnara Západočeské univerzity v Plzni, Master Studii Vizuale și Societate SNSPA, Master Antropologie SNSPA.
Parteneri media: Cărturești, Revista Cultura, Radio România Cultural, Munteanu Recomandă, catchy.ro, Zile și Nopți