[Povesti de fotografi] Denisa Coman: Întotdeauna am privit fotografia ca pe un act firesc de a spune povești

Naturalețe înainte de toate. Asta caută Denisa Coman prin fotografiile ei. Și o lumină care dă viață imaginii, amintind de momentul real, înainte de a fi fotografiat. A învățat să își educe singură ochiul, căutând frumosul în orice: lumea din jur, filmele clasice de la Hollywood, albume de modă, reviste, corpul uman. A fost atrasă, de la început, de latura umană a fotografiei: imaginile ei surprind liniștea sau căldura din detalii, simplitatea unor scene obișnuite care devin, prin obiectiv, momente de grație. 

Să surprinzi umanitatea unei persoane, autenticitatea unui loc, sau pur si simplu trecerea timpului sunt motive suficiente ca să nu mă descurajez și să continui să creez. Poate sună ca o abordare simplistă, dar de când este simplitatea ceva greșit?

Povestim cu Denisa Coman în continuare despre frumusețe, imagine și nevoia de simplitate într-o lume încărcată și prea mult alergată. 

Un pic de frumos

Totul s-a întâmplat treptat, însă dintotdeauna a existat iubirea față de fotografie, într-o formă sau alta. Mi-am dorit și îmi doresc să aduc un pic de frumos în jurul meu, așa cum îl percep sau cum mi se arată.

Părinții mei, ca mai toți părinții de copii născuți înainte de 2000, aveau o cameră analog cu care mi-au documentat și developat copilăria în albume foto pe care încă le păstrez și le prețuiesc, din nostalgie. Îmi amintesc că le răsfoiam și mă surprindeam oprindu-mă, de cele mai multe ori, la aceleași fotografii. Nu mi-am pus întrebări și nu am încercat să găsesc explicații până în momentul în care am decis că tragerea de inimă către fotografie este acel ceva care ar da un sens existenței mele. Am început să observ că felul în care cădea lumina în unele fotografii din album, cromatica la care mă opream deseori și jocurile de umbre erau acele elemente de care mă îndrăgostisem în copilărie și pe care încercam să le aduc în proiectele foto pe care le făceam.

Și în timp ce scriu aceste rânduri îmi dau seama că tot ce fac astăzi vine dintr-o încărcătură emoțională din copilărie, peste care am construit, puțin câte puțin, cu bucăți din personalitatea mea și din lucrurile care îmi aduc bucurie și însemnătate.

Cum ai învățat

I learnt to educate my eye. Sună mai bine în engleză, haha.   

Pentru mine, cinematografia a avut o influență puternică în formarea unor preferințe la nivel de cromatică și compoziție. Încă revăd multe dintre filmele clasice de la Hollywood, însă mă inspiră și producțiile mai noi, cu precădere cele trase pe film.

Treptat, m-am documentat despre fotografia comercială de modă din albume și reviste, cum era la început, cum a evoluat, cum este văzută în prezent și, astfel, am simțit cu ce rezonez. Nu am un stil foarte bine definit și nici nu e ceva ce îmi doresc, pentru că ar însemna să mă limitez. Cât despre aspectele ce țin de business, educația formală și un om drag mai priceput ca mine sunt răspunzătoare aici.

Continui să învăț cu fiecare sesiune foto, cu fiecare film pe care îl văd, cu fiecare om pe care îl cunosc sau descopăr mai bine, cu fiecare moment care îmi stimulează latura vizuală, cu fiecare călătorie și din fiecare experiență.

Perspectiva asupra fotografiei

Întotdeauna am privit fotografia ca pe un act firesc de a spune povești. Unii oameni aleg cuvintele, eu am ales imaginile. Sau ele m-au ales, la fel de adevărat. Trebuie să fie un act de magie atunci când se materializează ceva out of thin air. Inspirația din spatele conceptelor, actul creator în sine, energia oamenilor din jur care coexistă și lucrează împreună către un scop comun, totul se contopește într-o imagine. Și, cu puțin noroc și mult efort, imaginea aceea va rămâne în gândul cuiva mai mult de câteva secunde.

În raport cu clienții, rolul meu este să îi ajut să comunice latura umană a brandului, misiunea și viziunea, să îi spun povestea în imagini.

Poate sună ca o romanticizare a fotografiei, însă e departe de mine gândul acesta. Dincolo de latura artistică stau aspectele funcționale: nopți nedormite, inspirația care uneori se lasă așteptată, stres (justificat și nejustificat), contracte, facturi, bilanțuri și multe altele. Nu toate finalurile de zi sunt satisfăcătoare, dar cât timp sunt mai puține decât cele în care mă simt împăcată, înseamnă că am ales drumul potrivit.

Amprenta ta

În mod natural, mă simt atrasă de latura umană a fotografiei. Caut să surprind acele momente care uneori se întâmplă între cadre, acea lumină frumoasă care cade într-o zi cu apus de vară sau pe chipul modelelor care-mi trec prin fața aparatului de fotografiat, acea căldură sau liniște din detalii.

Rareori pun în cuvinte ce cred că văd oamenii în stilul meu fotografic și prefer să îmi las portofoliul să le vorbească despre temele care îmi plac și care se regăsesc de-a lungul timpului în cadrele mele. Însă de fiecare dată mă bucur când îmi spun oamenii că mă recunosc în fotografiile pe care le fac sau că le-am transmis stări de bine și frumos. Sunt mici bucurii pe care le pun bine într-un colț din mintea mea și la care mă întorc ori de câte ori am nevoie de un pic de energie bună.

Îmi dau seama că este o continuitate în subiectele pe care le abordez, însă acum mă simt atrasă să spun o poveste (prin concept, prin cromatică, prin compoziție, prin alegerea modelului etc.) cu fiecare proiect pe care îl am, în măsura în care se poate, fie că este vorba de fotografie de brand sau doar pentru sufletul meu.

Ce simți când privești fotografii mai vechi de-ale tale

Nostalgie, dacă dau curs primului gând. Și multă recunoștință față de oamenii care și-au pus încrederea în viziunea mea.

Imaginea pe care am ales-o face parte dintr-o campanie pentru brandul NALU, deși la prima selecție nu a fost aleasă. Așa că multă vreme a rămas doar un fișier RAW, în arhivă. Când am redescoperit-o am prins drag de ea și mi-am dat seama că poate scopul ei era să însemne ceva mai mult doar pentru mine, să vorbească despre verile care nu se grăbesc nicăieri să treacă, despre candoare, simplitate și momente sincere. Așa cum a și fost surprinsă Raluca aici, într-o zi de vară când totul s-a simțit mai mult ca o întâlnire între prieteni decât ca un job.

Temele care te obsedează

Fotografia a devenit limbajul meu vizual și în multe sesiuni foto mă întorc la aceleași laitmotive, fie că este vorba despre campanii de brand sau proiecte personale.

În mod firesc, corpul feminin este una dintre aceste teme pe care le urmăresc. Nu îmi propun de fiecare dată să îl surprind, ci mă las inspirată de moment, de persoana pe care o am în fața camerei, de intimitatea, căldura și sinceritatea gesturilor dintre cadre.

Strâns legată de această temă este și conexiunea natură - om, pe care, până acum, am abordat-o mai mult la nivel de cadru natural pentru majoritatea sesiunilor foto, ca parte din decor. Am în gând să explorez și alte moduri prin care să redau această conexiune, iar acesta este unul dintre proiectele personale la care lucrez și pe care sper să îl scot la lumină curând.

Și, nu în ultimul rând, am descoperit o plăcere aparte în documentarea călătoriilor pe care le fac. Caut să surprind noutatea unui loc așa cum îl găsesc, detaliile care îl fac autentic, iar uneori am nevoie doar să îmi las mintea deschisă la tot ce e în jur și să am camera foto pregătită, alteori știu ce îmi doresc și aștept momentul potrivit. Mă umple de energie (și un pic de nostalgie, recunosc) când le revăd.

Trei fotografii preferate din 2022

Îmi faci munca tare dificilă, recunosc. :) Mi-e greu să aleg o singură fotografie, este un proces foarte personal și mă leagă ceva de fiecare ședință foto pe care am avut-o, dar voi încerca.

Intimacy Stories by NALU este unul dintre cele mai pline de însemnătate proiecte de anul acesta, prin încărcătura emoțională care stă în spatele lui și prin mesajul pozitiv. Am avut ocazia să fotografiez șapte femei care și-au spus povestea despre relația cu suișuri și coborâșuri pe care o au cu corpul lor, despre așteptările nerealiste pe care le are societatea de la corpul feminin, indiferent de vârstă, despre puterea de a-și accepta vulnerabilitățile și de a se iubi așa cum sunt. A fost o zi plină de emoții, pentru că multe dintre aceste femei minunate se aflau pentru prima dată în fața camerei, purtând piese de lenjerie NALU. Poveștile lor sunt publicate aici.

Povesteam mai sus despre acele momente care mă inspiră între cadre, iar unul dintre ele este acesta cu Andreea Vona, parte din campania foto pentru She’s Linen. Nu era în plan să îl surprind, însă i-am propus pe moment Andreei când urma să schimbe outfit-ul și, spre bucuria mea, a fost de acord.  Simt că e vara prinsă într-o imagine, lejeritate și nonșalanță.

A treia fotografie este, de fapt, un colaj de la ultima sesiune foto pentru brandul de bijuterii monom și țin la el pentru că are o estetică minimalistă și curată, iar Iulia reușește să poarte bijuteriile cu nonșalanță și expresivitate. Adică precis ceea ce caut să transmit atunci când împrejurarea face să lucrez în studio și nu într-un cadru din natură.

Fotografiile comerciale

Planificarea unei sesiuni foto este, de cele mai multe ori, un exercițiu de echilibristică între nevoia de fotografii care au un concept în spate și nevoia de fotografii funcționale care, de asemenea, își au rolul în comunicarea de brand. Sunt destul de norocoasă că toți clienții cu care lucrez urmăresc amprenta mea personală într-un proiect, știu care este stilul meu și am libertate de explorare și de exprimare, iar negocierea creativă merge de la sine.

2022 a început mai reticent în ceea ce privește proiectele, pe fondul politico-economic determinat de războiul din Ucraina și de inflația crescută care se reflectă în tot procesul de creare a produselor, așa cum era de așteptat. Deși incertitudinea și angoasa nu au trecut de la sine și probabil nu vor trece o vreme, nevoia unui restart firesc în comunicarea de brand s-a făcut simțită. Majoritatea proiectelor foto pe care le-am avut până acum au fost pentru branduri de obiecte vestimentare și branduri de bijuterii, însă recent - motivată de ideile creative ale clientei și frumusețea pieselor – am început să fotografiez și hăinuțe pentru copii.

Schimbarea pe care am observat-o în discuțiile cu clienții ține de nevoia pentru materialele video, complementare fotografiilor. Se întâmplă deseori să fiu întrebată dacă pot face și video, ceea ce nu este o prioritate pentru mine acum (însă mi-ar plăcea cândva). Uneori, granița dintre fotografie și videografie încă este incertă pentru mulți oameni, dar nimic ce nu poate fi lămurit și rezolvat printr-o discuție onestă.

Ghid personal de etică

Always be human and kind. În spatele fiecărei sesiuni foto se află o întreagă echipă, iar fiecare membru pune un pic de suflet în proiect, în felul său. Rezultatul final este echivalent cu munca fiecărei părți și cred cu tărie că indiferent de factorii externi, de presiunea de a face totul perfect și de a te încadra în timp, contează enorm o relație sănătoasă de respect între toți oamenii implicați.

Naturalețe înainte de toate. Simt că autenticitatea într-o fotografie este dată și de gradul de postprocesare. Îmi place să scot la suprafață paleta cromatică în care am gândit un concept și să o modific astfel încât să se potrivească cu viziunea mea, însă nu sunt adepta denaturării realității când vine vorba despre corpul uman. Este o diferență semnificativă între a îmblânzi o umbră de pe chipul unui model și modificarea trăsăturilor care îl fac unic și autentic.

Prezentul în care toata lumea face poze 

Scroll-ul infinit pe orice ecran avem lângă noi ne face să nu mai fim atât de atenți la ce ne trece prin fața ochilor. Și nu de puține ori mă surprind făcând același lucru, așteptând acel instant reward (o fotografie frumoasă sau un video interesant în toată marea de vizualuri mai mult sau mai puțin reușite) și îmi dau seama că nu este sănătos.

Însă mă bucură de fiecare dată când descopăr și alți oameni care dau sens vieții lor căutând frumosul la orice pas, care spun povești și care își lasă viziunea să vorbească despre ei.

Rolul fotografiei în 2022

E dificil să nu văd rolul fotografiei și prin prisma platformelor sociale, în contextul în care fotografia comercială este principalul meu domeniu de activitate, iar toți clienții pe care îi am folosesc Instagram și Facebook în comunicarea de brand. S-a vorbit suficient de mult și de iscusit pe tema schimbărilor pe care le-a făcut Instagram în defavoarea fotografiilor și nu simt că aș putea spune ceva nou. Am avut momentul personal de revoltă, însă un citat al scriitoarei Susan Sontag mă liniștește de fiecare dată: “All photographs are memento mori. To take a photograph is to participate in another person’s (or thing’s) mortality, vulnerability, mutability. Precisely by slicing out this moment and freezing it, all photographs testify to time’s relentless melt.”.

Și să surprinzi umanitatea unei persoane, autenticitatea unui loc, sau pur si simplu trecerea timpului sunt motive suficiente ca să nu mă descurajez și să continui să creez. Poate sună ca o abordare simplistă, dar de când este simplitatea ceva greșit?