[Art&Magic] Sorina Vazelina: Ar fi bine dacă ar exista ritualuri de invocare ale inspirației, creativității și popularității. Dacă există, înseamnă că-s habarnistă

[Art&Magic] Sorina Vazelina: Ar fi bine dacă ar exista ritualuri de invocare ale inspirației, creativității și popularității. Dacă există, înseamnă că-s habarnistă

Dacă inspirația și creativitatea se invocă, nu știm nici noi. Cu siguranță se muncește pentru ele, mai ales atunci când nu curg râuri râuri prin noi. Dacă există, totuși, și astfel de ritualuri, Sorina Vazelina spune că la ea nu au ajuns. Pentru a fi creativă și inspirată în munca sa, încearcă să nu se piardă printre mulțimea de influențe, să citească, să se documenteze, să se plimbe și să deseneze tot ce-i trece prin minte.

Sorina desenează ilustrații, face design grafic și este autoare de benzi desenate. Prima măiestrie a deprins-o din mers, pe vremea revistelor tipărite precum Esquire și Playboy România. Prin lucrările ei, promovează proiecte culturale, sociale sau care abordează teme ecologice.

"Problema e că nu prea mai sunt publicații, DOR is on its way out, e razna. Eu m-am format lucrând mult pentru print, habar n-am cum se vor descurca generațiile care vin din urmă, dacă nu fac tatuaje sau cursuri cu copii, obiecte decorative sau muncă-n advertising".

Meseria de ilustrator vine cu bune, dar și cu multe provocări, în această perioadă. Sorina Vazelina povestește în continuare din lumea ei creativă.

 

Din biografia de creație

Am diplomă de design grafic și dețin centură kaki-n comix. Ilustrația am învățat-o din mers pe vremea-n care se tipăreau reviste precum Esquire și Playboy România, am băgat b.d. la Hardcomics, prin ziarul Aooleu, apoi la Stripburger, ca-ntr-un final să-mi apară colecția Old Farts la editura Centrala U.K. în 2017. De anul trecut, aprofundez cărările tâmplăriei, de capul meu.

 

Cum arată brandul tău în social media

Nu am vreo misiune-ntr-ale propagandei, nici brand nu mi se pare că am, îmi spun Vazelina la dumă. Postez când am un proiect finalizat, mai bag story-uri de pe la un eveniment, vreo rătăcire random, ceva cât să știe oamenii că-s încă activă. Instagramu-l folosesc uneori ca spațiu de schițe, dar e haos viața mea și probabil că asta se varsă și-n virtual.

 

Anul acesta, din perspectiva creației

Grafică pentru Gala Premiilor Participării Publice, ilustrații editoriale pentru Scena9, ilustrații pentru un textul lui Tibor Hartel și Galeria Posibilă, o colecție de benzi despre viața homeleșilor din Timișoara, Ecluze pe Bega, afiș PosterxPoem și CeauCinema!, materialele grafice și promovarea Festivalului de Teatru din Piatra Neamț ajuns la a 33-a ediție, cutia finală de lemn despre Timișoara, capete modelate 3D de mine și imprimate de taică-miu-n rășină, îngrijit cei 6 câini (dacă vrea careva să adopte dați un semn), benzi încropite cu lucruri văzute-n trecere, participarea la expoziția Graphic Days alături de 8 ilustratori locali, etc..Trebuie să-mi updatez site-ul dar am înghesuit acolo una-alta.

 

Primele încercări în ilustrație

Printre primele încercări cu care m-am dus la țintă, a fost o ilustrație pornită de la piesele Makunouchi Bento. Încă suntem prieteni și lucrăm împreună, deci sper că am evoluat fără a uita de unde am pornit.

 

Ce fel de proiecte îți plac cel mai mult

Ca și până acum, îmi place să lucrez pe proiectele care se bazează pe încredere reciprocă, libertate-n căutări și câteva constrângeri tehnice. Nu am nu știu ce preferințe, însă caut să promovez proiecte culturale, sociale sau care abordează probleme ecologice.

 

Procesul creativ. De la idee către produsul final

Îmi imaginez că nu e un proces prea diferit de cel al unui gropar care se amăgește că e arheolog futurist. Discuții, telefoane, mail-uri, documentare, schițe, propuneri, am impresia că am găsit soluția, nu e soluția, sap mai adânc, din nou cred că e suficient de profundă căutarea, dar nu e, și la un moment dat fie zic colaboratorii că una dintre direcții e ce trebuie, fie simt eu că am nimerit unde trebuie. Apoi trec la prelucrare, și se reia procesul căutării, acum printre substraturile unei armonii între formă și mesaj.

 

Unde cauti inspiratie pentru creatiile tale

Mă plimb, dorm, citesc, ascult muzică, beau un ceai, gătesc, mă văd cu un prieten, mă documentez, desenez orice-mi trece prin cap.

 

Ritualuri de creativitate

Ar fi bine dacă ar exista ritualuri de invocare ale inspirației, creativității și popularității. Dacă există, înseamnă că-s habarnistă și asta explică lipsa mea de popularitate cu +10K followers. Încerc să nu mă pierd printre valurile de influențe, să citesc, să urmăresc viața politică internațională, să-i ajut pe ai mei. Cam asta fac pentru a rămâne conectată, dar de cele mai multe ori am impresia că orice-aș face tot deconectată rămân.

 

Stilul tău de creație

Cameleonic, cu anii a devenit încăpățânat de cameleonic.

 

Cum ți-a schimbate desenul percepția despre exterior

Uit de mine când desenez și antrenarea percepției e un exercițiu constant care presupune abandonarea oricăror proiecții.

 

Freelancingul în ilustrație

Anul ăsta am renunțat la atelier. În ianuarie m-am mutat înapoi cu ai mei. Stau cu bunică-mea mai mult și asta e bine, dar e și extrem de enervantă uneori, m-a învățat să fiu mult mai umilă freelancing-ul din 2022. Sunt liber profesionist de mai bine de 13 ani și e hardcore când vezi că shit never gets easier, dar în același timp am observat că am preferat mereu situațiile incomode pentru că mă împing să trag mai tare de mine.

 

Piața de ilustrație din România

Nu prea am termeni de comparație, în afara sferei de comics. Din puținul pe care-l pot vedea, zic că stăm foarte bine la calitatea muncii, având în vedere toată instabilitatea economică, bugetele cam vai de mama lor, lipsa sindicatelor etc. Suntem deja mai uniți, experiențele aiurea au adunat o comunitate mai închegată, Maria Surducan și Tuan Nini au proiecte numeroase cu publicații străine, există multe ilustratoare absolvente ale feluritelor facultăți și academii serioase din U.K., Franța, Germania, you name it. Problema e că nu prea mai sunt publicații, DOR is on its way out, e razna. Eu m-am format lucrând mult pentru print, habar n-am cum se vor descurca generațiile care vin din urmă dacă nu fac tatuaje sau cursuri cu copii, obiecte decorative sau muncă-n advertising.

 

Clișeele

N-are rost acuma să mă bag în sectorul ăsta că fiecare are motivele sale pentru abordarea clișeelor, unii o fac foarte strălucit, aproape că îi invidiez :)

 

Noile cerinte și briefuri pe ilustratie

Pentru mine s-a schimbat vârsta oamenilor din spatele brief-urilor, cred că aplicarea la finanțări culturale a făcut mediul ăsta mult mai dinamic față de cum era când m-am apucat de treabă.

 

Ce planuri ai în continuare

Am niște volume care trag de mine de ceva vreme, dar încerc să strâng niște bani și să rămân ancorată în viața culturală prin colaborări cum e cea cu Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, Scena9, pe labelul de muzică al unui prieten vechi sau pe o mică publicație, pentru prichindei, pe probleme ecologice.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Dosare editoriale

Subiecte

Sectiune



Branded


Related