FILM+, programul alternativ de susținere a producțiilor cinematografice independente cu buget redus, anunță rezultatele selecției celei de-a șaptea ediții.
Din cele aproximativ 200 de proiecte înscrise anul acesta de cineaști din România, Bulgaria, Moldova, Serbia și Ucraina în cadrul celor trei laboratoare ale programului (Dezvoltare, Producție și Work in Progress), au fost selectate 15 proiecte: 2 lungmetraje documentare, 10 scurtmetraje ficțiune, un scurtmetraj animație și 2 lungmetraje ficțiune.
„Ediția a șaptea vine cu două premiere. Prima este deschiderea programului pentru cineaștii din Ucraina, care au nevoie de tot sprijinul posibil în această perioadă. De asemenea, anul acesta am primit cele mai multe înscrieri de la lansarea programului – aproapre 200. Deși ne-a fost foarte dificil să selectăm doar 15 proiecte, suntem bucuroși să vedem că tinerii cineaști abordează subiecte interesante și provocatoare, în moduri care prevăd un viitor efervescent al industriei în regiune”, a declarat Ana Drăghici, coordonatoarea programului FILM+.
Reprezentanții proiectelor ediției a șaptea se vor întâlni în această toamnă la București pentru a participa la o rezidență de lucru intensiv. În cadrul acesteia vor fi organizate masterclass-uri cu cineaști consacrați, workshop-uri, întâlniri one-to-one și de grup. Prima etapă a programului FILM+ va fi finalizată cu stabilirea calendarului de lucru adaptat necesităților fiecărui proiect în parte și va fi urmată de sesiuni de lucru individuale on-line și off-line, desfășurate pe tot parcursul ediției. În prima jumătate a anul viitor, participanții se vor reuni pentru o nouă serie de ateliere și masterclass-uri cu invitați din industrie.
Proiectele selectate pentru cea de-a șaptea ediție FILM+ sunt:
Laborator Dezvoltare:
- I’m Not a Bad Man, de Nadya Todorov - Bulgaria, lungmetraj documentar
- Posibilități infinite în proporții variabile, de Miruna Minculescu - România, lungmetraj ficțiune
- Granny, de Victoria Zadorska - Ucraina, lungmetraj ficțiune
- Aniversarea, scris de Elena Vlădăreanu și regizat de Alma Buhagiar - România, scurtmetraj ficțiune
- Eroica, de Roman Khimei, produs de Iryna Kovalchuk - Ucraina, scurtmetraj ficțiune
- Porumbița, de Eva Todică - România, scurtmetraj animație
Laborator Producție:
- Mama, de Dima Stoianov - Republica Moldova, scurtmetraj ficțiune
- Newbie, de Ruzica Anja Tadic, produs de Kristina Kljajic - Serbia, scurtmetraj ficțiune
- Bloom, de Tamara Brocic - Serbia, scurtmetraj ficțiune
- Copiii sunt aduși de berze. Tații sunt aduși de cai, de Anastasia Ștefan -România, scurtmetraj ficțiune
- HZV, adequately yours, de Dmytro Tiazhlov, produs de Ella Shtyka - Ucraina, lungmetraj documentar
Laborator Work in Progress:
- Antrenamentul de Noapte, de Alexandru Bogdan - România, scurtmetraj ficțiune
- Vor veni ploi blânde, de Lucia Chicos - România, scurtmetraj ficțiune
- I hate you Jocasta, de Diana Petrova, produs de Noura Al Kadri - Bulgaria, scurtmetraj ficțiune
- Cats, de Danilo Stanimirovic - Serbia, scurtmetraj ficțiune
Conceput ca un laborator de lucru, sprijin și promovare dedicat proiectelor de film independente, FILM+ se desfășoară anual, cu scopul susținerii profesionale a cineaștilor aflați la început de drum. Programul are un caracter practic, axat pe dezvoltarea, realizarea și promovarea producțiilor audiovizuale de microbuget ale artiștilor proaspăt absolvenți sau autodidacți din România, Serbia, Bulgaria, Republica Moldova și - de anul acesta - și din Ucraina, care beneficiază de experiența profesioniștilor consacrați din cinematografia românească și internațională. FILM+ a susținut în ultimii șapte ani dezvoltarea a 100 de proiecte de film.
FILM+ a fost inițiat în 2016 de către o echipă de cineaști formată din directoarea de imagine Ana Drăghici, regizorul Paul Negoescu și Alex Trăilă, consultant în cinematografie și audiovizual, fiind primul program din Europa Centrală și de Est ce reunește resurse și expertiză în cadrul unei platformei de colaborare regională.
FILM+ este derulat de Asociația Graphis 122, alături de parteneri și profesioniști implicați în modulele de tutorat. Cea de-a șaptea ediție este cofinanțată de către programul Europa Creativă - MEDIA al Comisiei Europene* și de Centrul Național al Cinematografiei.
Parteneri media: AaRC.ro, București FM, Bookhub.ro, Cinefilia, Ediția de dimineață, E-Zeppelin, Films in Frame, IQads, Modernism.ro, MovieNews.ro, Observator cultural, PlayU.ro, Radio România Cultural, The Institute, Zile și Nopți
* Finanțat de Uniunea Europeană. Viziunile și opiniile exprimate sunt doar ale autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau EACEA-Media. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
** FILM+ nu are nicio pretenție asupra drepturilor de autor ale proiectelor.