La ediția a X-a a festivalului internațional de film fantastic Dracula vor avea loc o serie de evenimente speciale, menite să celebreze ediția aniversară a festivalului de la Brașov. Oaspeți de seamă din Spania, Italia, Finlanda și România vor întâlni publicul iubitor de fantasy & horror, într-o serie de evenimente speciale care se vor desfășura pe parcursul celor 5 zile de festival.
Dracula Film Festival are loc la Brașov în perioada 12-16 octombrie 2022.
VLAD PĂUNESCU, omagiat la a X-a ediție a Dracula Film Festival.
Acordarea unui titlu onorific de ‘Conte Dracula’ în fiecare an la Dracula Film Festival a devenit o tradiție, iar printre recipienţii trofeului, celebraţi astfel pentru realizările lor memorabile în spaţiul filmului fantastic, se numără regizorii Lamberto Bava şi Ruggero Deodato, actriţa Debbie Rochon, maestrul efectelor speciale Sergio Stivaletti şi actorul Armand Assante.
La ceas aniversar, în această a 10-a ediţie a Dracula Film Festival, titlul de Conte Dracula va fi oferit, în premieră, unei personalități din industria cinematografică românească, Vlad Păunescu, unul dintre cei mai respectaţi cineaşti şi producători din întreaga Europă, fondator cu 30 de ani în urmă al studioului Castel Film şi responsabil până în clipa de faţă de materializarea a peste 350 de filme artistice, printre care numeroase producţii din spectrul cinefanteziei, indiferent că ne gândim la SF, Horror, Thriller, Actioner sau Fantasy.
În calitate de director general al studioului şi de producător, Vlad Păunescu s-a ocupat de toate aspectele de planificare, pregătire şi derulare a producţiei pentru sute de filme de gen, coproducţii internaţionale, dintre care e suficient să amintim SF-ul Oblivion, premiat cu medalia de aur la WorldFest Houston în 1994, Beowulf, fantasy-ul cu Christopher Lambert şi Rhona Mitra, Dark Prince: The True Story of Dracula (2000) sau Dying of the Light (2014), thriller-ul cu Nicolas Cage şi Anton Yelchin.
Cine-concert NOSFERATU, aniversare 100 ani. LIVE SCORE by Los Amigos de Los Animales (Spania).
Într-un eveniment artistic realmente special, 6 muzicieni spanioli, 15 instrumente şi un sistem de sunet quadrafonic vor nuanţa live, printr-o inedită dimensiune audio adăugată, percepţia spectatorilor asupra capodoperei din 1922 a lui F.W. Murnau, Nosferatu, în cadrul ediţiei aniversare cu numărul 10 a festivalului internaţional de film fantastic Dracula.
În cine-concertul susţinut de Los Amigos de los Animales, colectiv muzical format în Murcia, în anii ’80, muzica este interpretată live, cu sunetul instrumentelor trecut prin zeci de programe dedicate fiecărei scene din Nosferatu (sound designeri sunt Álex Jiménez şi Antonio Eriatarka), menite să creeze ambienturi diferite pentru spectatorul surprins continuu de mişcările circulare ale variilor niveluri stereo, complet absorbite ca stare în ‘clasicul’ expresionist creat de Murnau cu 100 de ani în urmă. Nosferatu 360° la Dracula Film Festival, o experienţă must-see & listen!
IRON SKY, aniversare în cinema cu cineastul TIMO VUORENSOLA.
Precum Dracula Film Festival, Iron Sky, filmul cult al cineastului finlandez Timo Vuorensola, aniversează anul acesta 10 ani, prilej de celebrare prin proiecţia filmului în premieră la noi pe marele ecran, urmat de un dialog live al autorului cu publicul.
Comedia SF Iron Sky l-a propulsat pe tânărul scandinav cu spirit ludic, ce-şi imaginase cum au ajuns naziştii pe partea întunecată a Lunii după WWII, pe o traiectorie a succesului internaţional, mai ales că a fost una dintre primele producţii cinematografice finanţate prin crowdfunding, în urma unei campanii neconvenţionale de marketing & PR extrem de inspirate.
Timo Vuorensola va fi prezent pe timpul festivalului la Brașov și face parte din juriul competiției de lungmetraje Dracula Film Festival 2022.
GIORGIO FINAMORE, expoziție Postmodern Gothic Art
Dracula Film Festival celebrează nu doar fantezia în film, ci în tot spectrul Pop culture, iar unul dintre evenimentele ediţiei din 2022 a Dracula Film Festival o reprezintă expoziţia Postmodern Gothic Art al reputatului artistului italian Giorgio Finamore (Biomechanical Circus, Inner Oz), care explorează vizual complicata relație om-mașină din perspectiva controversatelor noastre interacțiuni cu multiversul digital și a unor posibile viitoruri... sumbre.
Expoziția, cu vânzare, are loc la galeria Kron Art din Brașov până pe data de 31 octombrie.
Lansare de carte: Zombies în secolul XXI de IOAN BIG.
În cartea Zombies în secolul XXI, apărută la editura Eikon, pe parcursul a aproape 900 de pagini, a câtorva zeci de interviuri şi sute de analize de filme, Ioan Big explorează modul în care cumulul de frici moderne îşi găsesc reflectarea în diversele forme de expresie ale Pop culture prin intermediul acestor creaturi, indiferent că sunt numite ‘white walkers’ sau ‘the walking dead’.
Ioan Big este Director al Festivalului Internaţional de Film Fantastic Dracula, jurnalist şi analist Pop culture, autor al volumelor Mitologii subiective: Eric Clapton, Era Punk, Blue, Black & White: Povestea Rolling Stones şi Sexul… crucea lui Ken Russell, publisher al revistelor Zile şi Nopţi şi Cinemap.
Fantezie fără frontiere: KATHARINA şi IL BUIO DEL GIORNO.
La ediţia a 10-a a Dracula Film Festival vom avea parte de o “seară românească” (14 octombrie), prin proiecţia în premieră la Braşov a trei producţii Fantasy-Horror foarte noi şi diferite între ele ca factură, în a căror realizare sunt implicaţi compatrioţi activi în industria europeană a filmului, indiferent că e vorba de România, Irlanda sau Italia.
Dacă una dintre acestea, Capra cu trei iezi, al lui Victor Canache, premiată la TIFF, se bucură deja de notorietate, celelalte componente ale cine-tripticului sunt inedite pentru fanii genului şi reprezintă must-see-uri, nu doar pentru şansa unică de a fi vizionate pe marele ecran, dar şi pentru că fiecare dintre proiecţii va fi urmată de sesiuni de Q&A, cu regizorul Florian Zapra şi o parte din distribuţia filmului Katharina, şi, respectiv, cu actorul italian de origine română Eugen Neagu, implicat în producţia Horror-ului psihologic Il Buio del Giorno, ambii fiind parte și din juriul competiției destinată tinerilor amatori, Dracula Digital.
Film românesc independent, Katharina, debutul în lungmetraj al lui Florian Zapra, o producție 100% bistrițeană, este un Teen-Ghost movie ce spune povestea unui grup de tineri care pornesc pe Via Transilvanica și dau nas în nas cu fantoma iubitei lui Vlad Țepeș. Prezentat de legendarul cineast şi creator de F/X Sergio Stivaletti, din a cărui echipă face parte Eugen Neagu, Thriller-Horror-ul Il Buio del Giorno, scris şi regizat de Fabrizio La Monica, are ca protagonist un avocat sicilian prins într-un joc criminal iniţiat de răpitorul fiului său. Filmul se vede în premieră absolută în România la Dracula Film Festival.
Dracula Film Festival este un proiect al Asociației Culturale Fanzin cofinanțat de Primăria Municipiului Brașov și Centrul Național al Cinematografiei.
Dracula Film Festival este un eveniment susținut de Kiss FM, Zile și Nopți, Cinemap.
Parteneri instituționali: Cinema Astra, Centrul Cultural Reduta, Cinemateca Patria.
Sponsori: Ape minerale Zizin, Brainia, Coresi Shopping Resort, Bere Czell.
Parteneri: RoImage 2000, Forum Film, Independența Film, Prorom, Mercenar Lab, Provideo
Partener culinar: Sergiana Poiana Mărului.