Să Luăm Bullying-ul la Roast

Să Luăm Bullying-ul la Roast

Una dintre cele mai îngrijorătoare probleme sociale și de sănătate care amenință dezvoltarea armonioasă a adolescenților este fenomenul de bullying. Acest fenomen afectează din ce în ce mai mulți tineri incluzând violență fizică și verbală, amenințări, tachinări, excluziune socială și agresiune psihologică. Studii recente sugerează că hărțuirea în adolescență are efecte negative pe termen lung asupra sănătății mintale a tinerilor adulți.

Compania independentă de artiști Buluc a pus bazele unui proiect educațional care readuce în discuție acest fenomen foarte cunoscut, dar mult prea puțin înțeles sau de cele mai multe ori confundat cu alte tipuri de comportament.

De data aceasta echipa Buluc propune o abordare diferită a subiectului și pune în lumină două subiecte actuale cu care un adolescent se întâlnește în viața de zi cu zi. Principalul subiect este bullying-ul în lumea adolescenților și al doilea subiect este roast-ul, un fenomen venit din Statele Unite ale Americii care face o trecere fină între insultă și umor.

Să Luăm Bullying-ul la Roast” este un proiect care are ca scop principal prevenirea manifestărilor de tip bullying în mediul adolescenților și conștientizarea propriului rol prin dezbateri și prin paralela dintre bullying si roast,  toate acestea realizate sub consilierea unui psiholog în cadrul unor interviuri.

Evenimentul se întâmplă vineri, 7 octombrie, începând cu ora 18:00 la Unteatru, sub forma a două interviuri de tip podcast cu public live, alături de doi moderatori: Robert Ciupitu și Cosmin Pană, 3 invitați din lumea stand up-ului: Adrian Nicolae, Alexandru Minculescu și Maria Popovici și un psiholog: Iulia Burcescu.

Ne dorim să scoatem în evidență gravitatea bullying-ului și să punem în lumină roast-ul perceput ca pe o modalitate de a „înfrunta” insultele aduse cu ajutorul umorului, dar și diferentele clare dintre cele două subiecte.

Haideți să vedem care e diferența dintre cele două și unde se termină gluma și începe insulta.

Rezervari: [email protected]

Proiect finanțat din fonduri nerambursabile de la bugetul local al Sectorului 5 al Municipiul București prin legea 350/2005 prin Centrul Cultural și de Tineret „Ștefan Iordache”. 

Organizator: Asociația „BULUC”
Locație: Unteatru
Coordonator comunicare & social media: Marilena Adam
Coordonator filmare & graphic design: Mihai Sighinas
Parteneri Media: IQads

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Branduri

Subiecte

Sectiune



Branded


Related