Cea de-a șaptea ediție a Bucharest Photofest, festival-platformă care își propune să transforme fotografia într-un instrument de educație vizuală și să faciliteze accesul publicului larg la unele dintre cele mai importante, actuale și relevante repere din fotografia autohtonă și internațională, se deschide pe 1 octombrie, cu un atelier special intitulat Perspective și imagini în medium format și large format, susținut de profesori de la secția Fotografie ai Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București iar accesul publicului este liber.
Tema ediției de anul acesta este Trust / Încredere și reunește invitați speciali din Indonezia, UK, SUA, Grecia, Islanda, Japonia, Ungaria, Italia și nu numai și aproape 30 de evenimente în 10 locații din București: expoziții, proiecții de film, showcases, discuții și dezbateri, ateliere practice, proiecții și instalații video, dar și concerte live. Toate evenimentele din programul disponibil pe bucharestphotofest.ro sunt cu intrare liberă pentru public.
Bucharest Photofest aduce în 2022 nu mai puțin de 10 expoziții de fotografie care vor putea fi vizitate pe durata festivalului, printre care se numără documentarea asupra impactului inundațiilor din arhipelagul indonezian datorate încălzirii globale The land of the sea a fotografei Irene Barlian, Rewired, povestea reconectării cu natura și cu sinele a Feliciei Simion, seria de portrete Dispatches from Malawi în care fotograful japonez Danilo Arenas a surprins localnici care se folosesc de artă și de creativitate pentru a se angrena în probleme sociale și politice vitale, Greece’s Dirty Secret, proiectul în care fotografa Anna Pantelia din Grecia prezintă viața muncitorilor care mor prematur în fiecare an din cauza poluării cauzate de exploatarea cărbunelui din Ptolemaida, regiunea Macedonia de Vest din Grecia sau Emotions, expoziția de fotografie de natură a lui Rareș Beșliu (România).
De asemenea, vor avea loc și prezentări și sesiuni de storytelling cu fotografii Radu Diaconescu, despre seria sa de călătorii ce s-au desfășurat de-a lungul unei decade prin unele din cele mai sălbatice și mai spectaculoase locuri accesibile pe două roți, de la Alpi la Tien Shan, de la Himalaya la Anzi, de la Maroc la plaiurile mioritice și cu Alin Anghelovici, despre fotografia de călătorie și echipamentul pe care îl folosește, dar și povești despre călătoria în familie documentate foto de Adrian și Roxana Cârmaciu.
Pe durata festivalului vor avea loc și masterclass-uri și workshop-uri, două evenimente importante fiind prelegerea susținută online pe 3 octombrie de specialiștii, curatorii și fotografii italieni Alessandra Capodacqua, Donata Pizzi și Steve Bisson cu titlul Empowering the Female Gaze. Italian Women Photographers from the Collezione Donata Pizzi, 1965-2022 și showcase-ul online al fotografului islandez Sigurður Ólafur Sigurðsson, unul dintre invitații de marcă ai festivalului, care va povesti despre activitatea sa de fotojurnalist și bogata sa experiență în zona fotografiei documentare. Răzvan Ioniță va susține pe 8 octombrie un workshop despre videografie, De la text la video, ce prezintă procesul de la prima idee și până la realizare, concept, tehnică, producție și postproducție, iar Miluță Flueraș va vorbi pe 9 octombrie despre utilizarea obiectivelor Sony în fotografia arhitecturală și de design interior.
Ediția de anul acesta pune accentul pe multă interacțiune, iar un alt exemple în acest sens, pe lângă atelierele practice despre fotografie, dar și despre videografie, sunt cele două plimbări în oraș pentru fotografie de stradă și urbană, realizate în parteneriat cu fotograful Octavian Pavel, ture foto pe străzile din București în căutare de momente inedite, clădiri și reflexii interesante, întâmplări amuzante, siluete fascinante, dar și de personaje captivante, în cadrul cărora vor fi abordate subiecte din aria fotografiei de stradă și urbană, reguli de bază de compoziție, trick-uri de surprins imagini cu telefonul, cât și procesul de observare și gândire în perspectivă, abordarea subiectului și relaționarea cu oamenii pe care-i întâlnim pe stradă. Participarea la ateliere și la turele foto este gratuită și se realizează pe bază de înscriere.
În cadrul Bucharest Photofest publicul va putea viziona și proiecții de film la Deschis Gastrobar: pe 2 octombrie, de la ora 20:00 cherrypicker (r. Ellie Wyatt), lucrarea cu imagini în mișcare a artistei Ellie Wyatt din Londra, care pune la îndoială modul în care fotografia este folosită pentru a valida sistemele de credințe și conspirațiile în cultura noastră suprasaturată de media și Side by side (produs de Keanu Reeves), o examinare aprofundată a modului în care filmul realizat prin tehnici digitale provoacă etalonul setat în realizarea de filme de către filmul tradițional de celuloid. Pe 5 octombrie, de la ora 20:00, se vor putea vedea Forever Yours, realizat de scriitorul, fotograful în tehnică analog și cineastul egiptean Martin Elia, și Picture Stories ( r. Rob West), un lungmetraj documentar ce explorează noua abordare a portretizării vieții britanice realizată de revista Picture Post în anii ‘50, prin ochii unora dintre cei mai importanți fotografi documentariști și stradali din Marea Britanie și prin interviuri de arhivă cu fotografi, scriitori și editori ai revistei.
Pe 8 octombrie va avea loc și concertul Argentinian Soul al lui José Almar, un renascentist al secolului 21 - dansator de tango, cântăreț, chitarist, pictor, designer digital, profesor și lista poate continua iar pe 9 octombrie se aude Sweet Amnesia al Cristinei Lupu, album ce a luat naștere în urmă cu 5 ani, în serile și nopțile albe petrecute cu chitara în brațe, după serviciu; un calup de cântece amestecate, uneori jucăușe, uneori nostalgice, alteori ironice, nervoase, gălăgioase; un one-woman show (voce/chitară) confesiv, o privire pe gaura cheii în lumea unei fete oarecare. Ambele concerte vor avea loc la Victor’s Secret (str. Maria Rosetti nr. 21), intrarea este liberă pe bază de rezervare.
Bucharest Photofest își propune să fie cel mai important festival de fotografie din România, ce transformă fotografia într-un instrument de educație vizuală și şi-a asumat misiunea de a intermedia accesul publicului larg la unele dintre cele mai importante, actuale şi relevante repere din fotografia autohtonă şi internaţională. Dincolo de faptul că este un proiect cultural prezentat într-un concept coerent articulat, fotografia devine în contextul Bucharest Photofest şi pretext pentru dezbaterea unor teme importante ale actualităţii socio-politice şi cultural-umane, astfel, fotografia devenind un instrument de educaţie vizuală.
Un proiect Alternative-Culture.com.
Plăcut de Radio Guerrilla
Parteneri: SONY România, Wet Hard Seltzer, AQUA Carpatica, Domeniile Sâmburești, Pepsi Max, Lay’s, Bere Times New Roman, Deschis Gastrobar, Cărturești, Victor’s Secret, Nabulsi Soap, Filos Publishing House, European Printers
Partener video: Panasonic România
Parteneri culturali: Salvați Copiii România, UNHCR România, Institutul Italian de Cultură, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, Consulatul Onorific al Islandei la București, Ambasada Suediei la București, British Council, Muzeul Național al Țăranului Român, One World Romania
Parteneri media: UTV, AGERPRES, Pressone, Zile și Nopți, IQads, LIFE.ro, The Institute, Observator Cultural, Curatorial, Igloo, Zeppelin, Modernism, Liternet, Revista Golan, Spotmedia, 9AM, B365.ro, PRwave, Happ.ro, Goingout.ro, Bucharest-guide.ro, Probucuresti.ro, CriticEyez, Munteanu.