Inspirația vine din viața trăită, din ceea ce cunoști cel mai bine, crede regizorul polonez Piotr Domalewski. Filmul lui, “Nu plâng niciodată”, închide prima ediție în România a Vistula Film Festival – Festivalul Filmului Polonez, duminică, 25 septembrie, ora 19:30 la Cinema Muzeul Țăranului. Intrarea la proiecție este liberă. Filmul spune povestea călătoriei unei adolescente rebele, interpretată de Zofia Stafiej, care merge în Irlanda pentru a aduce în Polonia rămășițele tatălui ei.
Îmi place să vorbesc despre ceva ce cunosc. „Nu plâng niciodată” a fost inspirat de povestea prietenului meu care a aflat despre moartea tatălui său în străinătate într-un mod similar. Și, la fel ca Ola, a trebuit să meargă să îi ridice cadavrul, povestește Piotr.
În interviul de mai jos, regizorul polonez povestește despre cum a realizat acest film, cinematografia poloneză, dar și despre filmele românești.
Repere cinematografice
Nu cred că există vreun film care să mă fi inspirat în mod special. Bineînțeles că iubesc filmele lui Kieślowski pentru că sunt foarte aproape de protagonist. Am vrut să mă concentrez și eu asupra protagonistei mele. Procesul emoțional care evolua în interiorul ei a fost cel mai important aspect. Practic, ea este prezentă în 100 % din scene. Am încercat să găsesc referințe în filme care au un motor similar. Manchester by the sea, filmul lui Ken Loach, Rosetta a fraților Dardenne sunt sursa mea de inspirație pentru crearea de filme în general. În timpul procesului de creație a filmului „Nu plâng niciodată” și ele au continuat să mă inspire.
Temele. Inspirația
Cel mai important lucru pentru mine este apropierea subiectului filmului de emoțiile mele. Am crescut în provincie, printre oameni care se luptă cu fiecare zi. Printre oameni de care nu-i pasă nimănui. Am ales astfel de eroi. Îmi place să vorbesc despre ceva ce cunosc. „Nu plâng niciodată” a fost inspirat de povestea prietenului meu care a aflat despre moartea tatălui său în străinătate într-un mod similar. Și, la fel ca Ola, a trebuit să meargă să îi ridice cadavrul.
Detalii și emoții
De regulă, dedic mult timp detaliilor. Cu cât povestea este mai credibilă pe ecran, cu atât este mai ușor să te concentrezi pe protagonist și pe emoțiile sale. Ne-a luat un an să ne pregătim pentru film și să facem documentarea. De asemenea, am primit de la fratele meu o mulțime de detalii despre viața imigranților în Irlanda. Și el a fost în exil timp de mulți ani.
Actor & regizor
Acesta este cu siguranță un avantaj. Îți permite să "scurtezi comunicarea". Știu exact ce stare emoțională vreau să obțin de la actor și încerc doar să-i dau sfaturile pe care eu, ca actor, aș vrea să le aud. Funcționează foarte bine pentru mine.
Construcția protagonistei
Nu cred că publicul trebuie să o placă pe protagonistă. De regulă, încerc să creez protagoniști astfel încât, la începutul poveștii, spectatorul să nu-i placă neapărat, apoi să înceapă să înțeleagă de ce sunt ceea ce sunt, iar în final să simpatizeze cu ei și să empatizeze cu ei. Ola este inspirată de cele patru surori ale mele. Timp de mulți ani le-am urmărit în timp ce creșteam în casa familiei noastre și am preluat câte puțin de la fiecare dintre ele.
Colaborarea cu Cosmina Stratan
A fost o colaborare extraordinară. Cosmina este extrem de profesionistă. M-a ajutat nu doar pe mine, ci și pe Zofia Stafiej, care nu avea experiență pe platou. Cosmina este extraordinară în munca ei pe platou. Am fost de multe ori stresați ca echipă de filmare într-o țară străină, dar Cosmina a reușit mereu să ne înveselească cu calmul și experiența ei. Și, după cum știți, este o actriță remarcabilă.
Cu ce ai vrea să rămână publicul
Mai presus de toate, aș vrea ca publicul să trăiască ceva emoțional. Îmi place scena în care Ola se prăbușește complet. Este o scenă dificilă, dar care aduce ușurare. Este un fel de catharsis atât pentru ea, cât și pentru spectator. Aș vrea, de asemenea, să las spectatorul cu speranță. Viața poate fi dificilă, dar și noi trecem prin ea, așa cum face protagonista. În ceea ce privește cinematografia poloneză, mi-aș dori ca aceasta să devină mai universală.
Sunt foarte impresionat de modul în care cinematograful românesc a devenit unul dintre cele mai expresive din Europa. Cu toate acestea, spune povești simple despre oamenii contemporani din România. Sper ca și cinematografia poloneză să se îndrepte în această direcție.
