Elevii din clasele V-XII sunt invitați la competiția “Învață să programezi cu Alice”

Elevii din clasele V-XII sunt invitați la competiția “Învață să programezi cu Alice”

S-au deschis înscrierile la cea mai așteptată competiție Java organizată de Asociația Adfaber și sponsorizată de Oracle Academy. În fiecare an, sute de elevi pasionați de informatică participă pentru a învăța bazele programării Java într-un mod distractiv și interactiv.

Până când și cum se pot înscrie elevii în competiția Învață să programezi cu Alice

Înscrierile la competiția de programare Java sunt deschise între 19 septembrie și 28 octombrie.

Pentru că cele mai frumoase și îndrăznețe proiecte iau naștere din distracție și imaginație, Asociația Adfaber provoacă elevii să dezvolte un joc exact așa cum își doresc, folosind noțiuni de programare cu Alice.

Resursele de studiu sunt disponibile gratuit și pot fi accesate de către profesorii care își doresc să le fie mentori elevilor pe parcursul competiției.

Tema ediției de anul acesta este ‘‘Propriul meu joc interactiv cu Alice”, iar elevii de gimnaziu și liceu, chiar dacă nu au mai programat până acum, se înscriu și învață bazele Java în timp ce lucrează la proiectul pentru competiție. 

În competiție pot participa echipe de câte 2 elevi și un mentor (profesor) din clasele V-VIII, respectiv IX-XII, din toate județele țării. Profesorul poate fi mentorul mai multor echipe, însă elevii pot face parte doar dintr-o echipă. Echipele se formează în funcție de ciclul educațional din care fac parte elevii.

Înscrierea se face simplu, în mai puțin de 2 minute, prin completarea formularului disponibil pe pagina competiției.

Profesorii și elevii sunt invitați să acceseze adfaber.org/alice și să se alăture.

De ce să participi la competiția Învață să programezi cu Alice

Java este unul dintre cele mai utilizate limbaje de programare la nivel mondial și unul dintre cele mai cerute de pe piața muncii. Elevii participanți la competiție au oportunitatea de a învăța sau de a exersa noțiunile de bază ale programării în Java, iar cu ajutorul profesorilor coordonatori, pot crea proiecte care îi ajută să se lanseze în IT.

Competiția națională “Învață să programezi cu Alice”, organizată de către ADFABER și sponsorizată de către Oracle Academy, se află la cea de-a opta ediție și numără participanți care revin cu drag. Iată cum a fost experiența pentru o parte din finaliștii ediției trecute!

 

Un profesor de informatică are nevoie de acces la resurse gratuite pentru cele mai noi și folosite limbaje de programare, pe care să le poată prezenta apoi la clasă într-o manieră atractivă. Ca să fie atrași de programare, elevii trebuie să vadă partea practică, să lucreze la proiecte proprii, să greșească și să încerce din nou. Să se bucure de satisfacția dată de un program sau chiar de un joc funcțional creat de ei. Iar această competiție exact aceste elemente le oferă. “Învață să programezi cu Alice” este o metodă distractivă de predare și de învățare accelerată a bazelor Java.” spune Alin Chiriac, Fondatorul Adfaber

ADFABER.org este organizația nonprofit care ajută elevii și profesorii din școlile de stat să își dezvolte abilitățile digitale. Organizează anual proiecte care contribuie la adoptarea tehnologiei în procesul educațional și contribuie la formarea elevilor în domenii IT. Filiera educațională a Oracle, numită Oracle Academy, dorește să ajute la dezvoltarea educației tehnologice și să o facă accesibilă elevilor din întreaga lume oferindu-le acces la informații, inovație, îmbunătățirea abilităților și la diversitatea domeniilor tehnologice. De asemenea, oferă un portofoliu complet de software, curriculum, tehnologie asistată și cursuri de formare, ajutor și resurse de certificare a instituțiilor de învățământ din 110 țări.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Companii

Oameni

Subiecte

Sectiune



Branded


Related