„Muzică pe pâine – despre frumuseţea muzicii clasice”, 4 noi concerte-conferință la Palatul Suțu

„Muzică pe pâine – despre frumuseţea muzicii clasice”, 4 noi concerte-conferință la Palatul Suțu

Marţi, 4 octombrie, ora 19, la Palatul Suţu, începe seria de toamnă a concertelor-conferinţă din cadrul proiectului „Muzică pe pâine – despre frumuseţea muzicii clasice”, un proiect al Asociaţiei Culturale Kitharalogos în parteneriat cu Muzeul Municipiului Bucureşti şi Fundaţia ACCUMM, co-finanţat de AFCN. Steffen Schlandt (clavecin), Costin Soare (chitară și lăută), Diana Moș (vioară), Dan Dediu (compozitor și pianist) sunt lectorii care vor vor porni de la întrebarea „Cum ascultăm muzica?” şi vor încerca să transforme inefabilul într-o istorie muzicală pe parcursul căreia publicul va descoperi comorile ascunse în fiecare lucrare prezentată. Temele propuse pentru lunile octombrie și noiembrie sunt: 

- „Codul lui Bach” – o introducere în Musica Poetica, concept specific culturii germane din secolele XVI-XVIII / 4 octombrie;
- „Nocturne muzicale – somn şi moarte” – o incursiune sonoră „nocturnă” de la cîntecele cu lăută de John Dowland la Nocturna pentru chitară de Britten (invitată: mezzosoprana Claudia Codreanu) / 12 octombrie;
- „Vioara în contemporaneitate” – o călătorie muzicală într-o lume inedită, exotică, cu o perspectivă nouă asupra unui instrument cunoscut mai ales prin prisma repertoriului clasic / 1 noiembrie;
- „Sursele de inspiraţie şi imaginarul muzicii clasice” - un periplu prin diversele surse de inspirație ale muzicii clasice, de la cele naturale la cele culturale / 9 noiembrie.

În preambulul concertelor, un muzeograf de la Muzeul Municipiului Bucureşti (MMB) va prezenta un obiect de patrimoniu.

Intrarea la concertele de la Palatul Suţu este liberă, în limita locurilor disponibile, şi se face pe bază de rezervare.

Toate concertele proiectului vor fi difuzate live, online. Înregistrările primelor 4 concerte pot fi deja urmărite în arhivă, pe contul de youtube al Asociației Kitharalogos sau accesând site-ul muzicapepaine.ro.

Organizator: Asociaţia Culturală Kitharalogos
Parteneri principali: Muzeul Municipiului Bucureşti, Fundaţia ACCUMM
Cu sprijinul: Hora S.A., Reghin, Fabrica de Instrumente Muzicale; Savvy Finance; Tecnoservice Equipment SRL.
Parteneri media: Observator Cultural, Radio România Muzical, Radio România Cultural, RFI România, Radio Trinitas, Agerpres, IQads, BookHub.ro, Liternet.ro, AgenţiadeCarte.ro.

Proiect co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Subiecte

Sectiune



Branded


Related