[Act&Play] Patricia Ionescu: Teatrul nu o să moară niciodată, teatrul o să se transforme, ca de altfel orice ne înconjoară și orice e înlăuntrul nostru

Un amestec de praf cu ceva dulceag, așa i s-a părut că miroase teatrul. La zece ani, a intrat în culisele sălii mici a Teatrului Național din Craiova și s-a îndrăgostit de teatru fără să realizeze. Patricia Ionescu a absolvit cursurile de actorie de la Universitatea din Craiova, Departamentul de Artă Teatrală și a făcut un master în Dijon.

Primul ei personaj important a fost Anna, în spectacolul de licență ”Stele pe cerul dimineții”, în regia lui Alexandru Boureanu. A avut emoții foarte mari, fiindcă era primul spectacol jucat într-un teatru și s-a bucurat când primit flori de la un necunoscut. A reflectat atunci la acel gest, s-a gândit că un om a cumpărat un buchet de flori fără să știe cui avea să îl ofere și, la finalul spectacolului, a decis să i-l dea ei.

” Adevărul e că teatrul m-a construit, a modela e prea puțin pentru tot ceea ce înseamnă el în viața mea. Fac multe alte lucruri, nu doar teatru, dar în fiecare altă activitate mă aduc pe mine, iar eu sunt foarte mult din tot ce am învățat pe scenă în toți acești ani”, spune Patricia.

Patricia Ionescu s-a alăturat Teatrului În Culise în urmă cu aproape 6 ani, într-o perioadă în care nu mai știa în ce oraș locuiește pentru că se plimba continuu pe ruta Brașov-București-Craiova. A văzut un anunț de casting pentru un spectacol pus de Cristian Bajora, s-a prezentat, l-a luat și acest teatru independent i-a devenit un ”acasă”.

Despre tine

Patricia- femeie, artistă, pasionată de viață, iubire și adevăr. Dacă e să fiu pragmatică, m-am născut în Craiova- unde am și absolvit absolvit Departamentul de Artă Teatrală, apoi am făcut un popas în Dijon, unde am făcut anul 2 de master și de câțiva ani locuiesc în București.

Iar dacă e să ne îndepărtăm un pic de mundan, de fapt, simt că vin de nicăieri, că nu aparțin niciunui loc și toate locurile îmi aparțin mie.

Apariția teatrului în viața ta

De teatru m-am îndrăgostit, fără să realizez, în copilărie. Nu țin minte ce vârstă aveam, dar estimez că undeva până în 10 ani, când am intrat în culisele sălii mici a Teatrului Național din Craiova. Și, cumva, m-a fascinat mirosul. Da, mirosul! Scena, culisele, teatrul au un miros aparte. E greu să descriu în cuvinte, cu siguranță mulți dintre colegii mei mă înțeleg. E un amestec de praf, cu ceva dulceag, ceva ce a făcut click în ființa mea fără să bănuiesc o secundă unde avea să mă ducă aroma asta fascinantă. Sigur că pe drum s-au întâmplat multe, dar de acolo a pornit.

Cum îmbini poezia cu teatrul

Poezia nu este nicio clipă separată de teatru. Tratez un text liric asemenea unuia dramatic. Desigur, există versificația, care necesită o atenție sporită, dar, din punct de vedere al mobilării mele interioare, nu există nicio diferență.

Un spectacol inedit de poezie- că tot poezie e sau, cel puțin, eu una așa am tratat-o- a fost pe versuri din manele cunoscute și mai puțin cunoscute. Alături de un violonist care a interpretat piese clasice, am trăit versurile lui Salam (de exemplu) la maximum. Și, fun fact, nu toți oamenii din public au realizat din ce volum de poezii au fost extrase textele.

Primul personaj

Primul personaj important a fost Anna din Stele pe cerul dimineții, în regia lui Alexandru Boureanu. A fost și spectacolul meu de licență, spectacol pe care l-am jucat pe scena Teatrului Jean Bart din Tulcea. Se întâmpla în 2010-2011. A fost un spectacol cu emoții foarte mari, primul spectacol într-un teatru și nu pe scena facultății, primul spectacol când, la una dintre reprezentații, am primit flori de la un necunoscut. Poate pare banal acum- sigur pare, îmi aud vocea rațiunii de acum- dar atunci a fost așa de emoționant să mă gândesc că omul ăla a luat un buchet de flori și habar nu avea cui o să i-l dea, iar la sfârșit a decis să mi-l dea mie.

Colaborarea cu Teatrul În Culise

Colaborarea cu Teatrul În Culise a început acum 6 ani. Colaboram cu Teatrul Sică Alexandrescu din Brașov și mă plimbam în continuu pe ruta Brașov-București-Craiova. La un moment dat, nici nu mai știam unde locuiesc- probabil în tren. Când mă trezeam dimineața, în primele secunde, până a realiza în ce oraș sunt și, drept urmare, ce am de făcut acolo, aveam un scurt moment de panică. Obosisem să am toată viața într-un rucsac și mă cam trăgea inima spre București. Am văzut un anunț, se făcea casting pentru un spectacol în regia lui Cristian Bajora ce avea să se joace la Godot- Blue Room, m-am prezentat la casting și l-am luat. Și, de-atunci, n-am mai plecat de la În Culise; a devenit cumva o „acasă”. Iar acasă e ca... acasă: e cu lecții, e cu atașament, e un cocktail de emoții. Sper să mai cresc la În Culise, mai sunt încă multe roluri pe care încă nu le-am jucat acolo.

Regizori cu care ai lucrat și proiecte

Perioada din Franța a fost una foarte frumoasă! Am făcut acolo niște stagii foarte interesante la Teatrul din Dijon. Acolo am jucat într-un singur spectacol- Stop the Tempo, în regia lui Alexandru Boureanu, în cadrul unui proiect româno-francez, dar toate experiențele trăite acolo m-au modelat într-o anumită direcție. În Craiova am făcut câțiva ani teatru de improvizație în două trupe, am activat în două asociații teatrale. Două proiecte tare dragi mie au fost ARA-Visează și salvează, un proiect de teatu-dans prin care am încercat să activăm teatrul de vară din parcul Nicolae Romanescu din Craiova, care era la vremea respectivă aproape o ruină și un proiect de teatru comunitar, care a adus teatrul mai aproape de oameni, vizând toate cartierele craiovene. Ambele proiecte au fost gândite de Vlad Drăgulescu- actor și regizor. Cu drag îmi amintesc de Noaptea Asasinilor, un spectacol independent, în regia lui Laurențiu Tudor; de Poveste de Iarnă în regia Alinei Hiristea la Teatrul Sică Alexandrescu din Brașov. Tot cu ea am lucrat și un one woman show- Argentina în casa visurilor, bazat pe romanul lui Radu Aldulescu “Rezidenți în casa Visurilor” și Îmblânzirea Scorpiei la Centrul Cultural Reduta Brașov. La În Culise am jucat în The Blue Room, Clinica Sinucigașilor (ambele regia Cristian Bajora), Devorează-mă (regia Laura Ducu), Scapă-mă de nevastă- mea (regia Adam.S.Q. David). Am foarte puține filme la activ, iar în viitor aș vrea să explorez mult mai mult zona aceasta. De amintit este Superstar, regia Cristian Bajora.

În prezent, abia aștept să reiau repetițiile la Proștii sub clar de lună unde joc rolul Clementinei.

Provocările și greutățile din meseria ta

Ce mă deranjează cel mai mult în lumea asta fascinantă a teatrului este tăcerea vis-à-vis de abuzurile cu care se confruntă actrițele. Mi se pare absurd că tot lăsăm să se perpetueze abuzul de putere, misoginismul. Și nu, nu mi se pare că suntem feministe dacă pur și simplu vrem egalitate de șanse. Mi se pare absurd că încă se duc războaie pentru ceva ce ar trebui să fie common sense. Mi se pare absurd că noi, ca actrițe, ne punem câteodată în ipostaze penibile din frică, din rușine, nu știu de ce.

Ce ai învățat de când ești actriță

Aș vrea să pot spune că teatrul m-a modelat, îmi place cum sună. Adevărul e că teatrul m-a construit, a modela e prea puțin pentru tot ceea ce înseamnă el în viața mea. Fac multe alte lucruri, nu doar teatru, dar în fiecare altă activitate mă aduc pe mine, iar eu sunt foarte mult din tot ce am învățat pe scenă în toți acești ani. Cum, de altfel, aduc mereu pe scenă toată evoluția mea spirituală, emoțională, psihologică - să îi spunem umană per total. Mă descopăr pe mine cu fiecare spectacol, îmi dilat ființa mai mult și mai mult. E absolut fascinant!

Cum te pregătești pentru un nou rol

Cred că după ce ai citit teorii teatrale și ai pus în practică tot felul de metode, ajungi cumva să îți dezvolți un mecanism propriu. Ajungi să te cunoști foarte bine ca om și ca artist și îți creezi propria rețetă. Cu toate acestea, noi ne schimbăm puțin câte puțin în fiecare zi. În fiecare zi trăim experiențe ce ne modifică într-o mai mare sau mai mica măsură. Iar asta înseamnă că, de fiecare dată, avem o abordare diferită a unui rol. Iar eu, uneori, îmi dau eu singură provocarea de a apăsa altfel pe butoane, din curiozitate și de dragul explorării.

Criticile și reacțiile din social media

Sunt recunoscătoare pentru criticile constructive, pentru criticile argumentate. Le respect părerile sau gusturile oamenilor, chiar dacă nu suntem neapărat pe aceeași lungime de undă. Le respect părerile și acelora care nu le pot argumenta, dar asta nu înseamnă și că le apreciez. Nu prea mai caut validare de la nimeni de multă vreme, dar nici nu trăiesc într-un glob de sticlă în care nu aud și nu văd. Cât despre reacțiile din mediul online… Wow! Am fost revoltată o vreme, mi se părea că sunt super atacată și am fost foarte afectată. Nu înțelegeam cum niște oameni care nu mă cunosc pot arunca așa ușor niște etichete prezentate cu titlu de adevăruri supreme. Acum sunt foarte relaxată, m-am călit. Am înțeles că fiecare vede atât cât este el însuși, că oamenii au lentile diferite și fiecare privește totul prin prisma propriilor experiențe. Iar când gândești așa, parcă ești și mai empatic și mai greu de rănit.

Ajutorul online-ului și al brandului personal

Mi-am creat un brand personal fără să îmi dau seama și fără să îmi propun asta. Și da, lucrul ăsta mi se pare important pentru un actor, fără însă a ne coafa prea mult personalitatea. De exmplu, la un moment dat mi s-a părut că modestia devenise un trend. Și au adoptat-o niște actori cărora chiar nu le șade... Au și dus-o departe tare. Și astfel și-au pierdut autenticitatea. Nu știu, pe mine online-ul mă ajută ca artist, nu doar ca actor; e un must al oricărei persoane care are un job ce presupune vizibilitate. Mi-ar plăcea să am timp să mă arăt și mai mult în online, o iau ca pe o rezoluție pentru 2023.

Viața de actor în România

Nu cred că viața de actor în România e cu mult mai grea decât a actorilor din alte țări europene- să rămânem totuși pe continent. Cred că viața românilor, în general, e mai grea decât a altor europeni, indiferent de domneiul la care ne referim. Din păcate, în România există o mare diferență între sistemul de teatru independent și cel de stat. Culmea e că după acești doi ani de pandemie nici măcar nu mai sunt deranjată de nepăsarea statului vis-a-vis de sectorul independent, ci mă scoate din minți sistemul per total, mai mult decât înainte.

Schimbările din ultimii ani

Actorii din teatrele de stat au avut mai mult timp să lectureze i guess. Actorii independenți care doar colaborează cu teatre de stat? Unii au alergat după proiecte, alții s-au apucat de curierat sau mai știu eu ce. Dar, cu siguranță, indiferent de statutul de actor angajat sau colaborator, cu toții am suferit cu un dezechilibru emoțional sau, cel puțin, ne-am întrebat ” încotro?”.

Rolul teatrului în evoluția unei societăți

Arta în general mi se pare vitală pentru evoluția societății, pentru rafinarea spiritului. Iar teatrul nu o să moară niciodată, teatrul o să se transforme, ca de altfel orice ne înconjoară și orice e înlăuntrul nostru.

Cum arată teatrul post-pandemie

Habar nu am! Au avut loc niște regrupări, vara asta a existat o explozie de evenimente, dar mi se pare încă prematur să se tragă concluzii. Pandemia și-a lăsat amprenta asupra noastră și, automat, asta se va vedea într-un mod cel puțin subtil și pe scenă.

Unde te vedem la teatru

În toamna aceasta ne vedem la În Culise la Colecționarul, Clinica Sinucigașilor și Scapă-mă de nevastă-mea!