Despre publicul care vine la show-urile de improv, Delia Riciu, actor și trainer de improvizație, spune că este un pic special. E un public ce abia așteaptă să vadă cum ieși din situații dificile, pe care tot tu ți le creezi pe scenă. De 14 ani, de când a terminat facultatea face improvizație și nu e niciodată în pană de idei.
Personal, visez la ziua în care devine materie de studiu în facultățile de profil. Cred că s-ar curăța un pic mai mult și s-ar implementa un pic mai bine. Dar asta e doar părerea mea. Până atunci, le-aș recomanda celor care sunt curioși să încerce improvizația, să cerceteze bine piața înainte și să-ncerce workshop-urile din Festival
La Festivalul Național de Improvizație !MPRO de săptămâna aceasta o puteți vedea sâmbătă, cu show-ul Shhh!, bazat mai mult pe liniște decât pe vorbe. Crede că improvizație e fix acel ceva care te scoate din rutina rolurilor clasice din teatru, de exemplu. Improv e despre echipă și în momentul în care sădești ideea de libertate a dialogului, blocajele dispar.
Background-ul tău și pasii importanți în carieră
Eu am terminat actorie, dar prin anul II de facultate am descoperit teatrul de improvizație. Și de atunci pot să zic că m-am orientat mult mai mult către improv decât către teatru. Iar de atunci, adică de 14 ani asta fac. Atât ca trainer, cât și ca performer. Probabil totul a pornit din faptul că îmi place să-mi fac familia să râdă.
În 2008 am intrat în Comedypunctshow, o trupă care mi-a cultivat dragostea față de acest fenomen. Mai târziu am fondat cu colegele mele prima trupă de improvizație strict feminină, iELE. Apoi am făcut parte din Recul și Improteca, spații dedicate improvizației. Și de la un punct încolo am căpătat încrederea să colaborez cu cât mai mulți oameni și spații. Un pas important l-a reprezentat Jinx, grup din care am făcut parte și cu care am jucat pe la multe festivaluri din Europa care mi-au deschis mintea în legătură cu acest domeniu. Un moment definitoriu pentru mine ca trainer l-au reprezentat proiectele de improvizație aplicată pe care le-am gândit, scris și implementat alături de colegul și bunul prieten Sever Andrei. Am predat în penitenciare și pentru grupuri sociale vulnerabile, experiențe care m-au călit destul de bine. O dată cu colaborarea cu Jamais Vu, o companie de teatru independentă, l-am descoperit și pe Matei Grunberg, unul din puținii regizori pe care i-am întâlnit care să fie deschiși la ceea ce presupune teatrul de improvizație. Și așa am testat și ce înseamnă să creezi un spectacol de impro în stilul Shakespeare. Mai departe de atât, fiecare întâlnire cu oameni care activează în domeniu sau care sunt pasionați de domeniu m-a îmbogățit sufletește și nu numai. Și aici aș menționa echipa spectacolului The Secret Life of Housewives, echipa talentată de actori din InstaShakespeare, trainerii de la care am învățat o grămadă, cursanții de care am parte, oamenii implicați în BOOM, un spectacol dedicat amatorilor de improv și toți cei cu care am împărțit și împart scena.
Unde se poate învăța improvizația
Eu am învățat baza de la Comedypunctshow. Apoi Festivalul Național a adus de-a lungul anilor destul de mulți traineri din Europa și SUA și am profitat de fiecare ocazie. Când am început să ies din țară mi-am consolidat și mai multe cunoștințele testând diverse workshop-uri care tratau subiecte specifice. Iar la toate astea s-au adăugat cărțile pe care am avut și am curiozitatea să le citesc despre fenomen.
Astăzi sunt tot mai multe spații, școli private și indivizi care predau. Nu pot să garantez că o fac bine toate sau toți. Și eu predau și inclusiv eu îmi fac „ revizia” înainte să încep un curs nou. Pentru că e un fenomen de nișă, nereglementat să spunem, ceea ce îl face să fie de multe ori după ureche. Personal, visez la ziua în care devine materie de studiu în facultățile de profil. Cred că s-ar curăța un pic mai mult și s-ar implementa un pic mai bine. Dar asta e doar părerea mea. Până atunci, le-aș recomanda celor care sunt curioși să încerce improvizația, să cerceteze bine piața înainte și să-ncerce workshop-urile din Festival.
Cât de mult te ajută în carieră improvizația
Din moment ce continui să o practic și după 14 ani, îți dai seama că ajută enorm. Cel puțin pe mine. Ca actor te aduce foarte mult în prezent, în situația în care este personajul tău, te scoate din capcana rutinei în care unii dintre noi cad atunci când joacă un spectacol de ceva vreme. Și îți deschide destul de mult mintea în ceea ce privește diversele traiectorii sau feluri de a fi pe care le poate avea un personaj.
Cum e sa fii trainer de improvizatie
Ce am descoperit eu până acum este că în primul rând trebuie să manevrezi cu mare grijă universul interior al unui cursant. În improv lucrăm de cele mai multe ori cu poveștile proprii, cu materialul nostru adică. Și testăm deseori simțul penibilului. Deci, e multă vulnerabilitate din partea celor care vin. Așa că trainerul trebuie să se asigure că le creează mediul potrivit.
Un alt aspect pe care l-am observat este că de multe ori cursanții se atașează de tine, de părerea ta față de ceea ce e amuzant sau bun pe scenă. Caută o validare de la tine și în unele cazuri, devii pentru ei și un soi de terapeut. E o chestie foarte subtilă și greu de gestionat. Tocmai de aceea cred că tu ca trainer trebuie să fii doar un ghid, să-i lași pe ei să descopere. Și să nu te erijezi niciodată în poziția de terapeut, pentru că nu e domeniul tău. Tu ești și rămâi călăuză în teatrul de improvizație.
Câteva tehnici pe care le folosești
Nu am o tehnică anume. Eu imi dezvolt felul în care predau în funcție de grup și de indivizii din grup. Ce pot să spun clar e că încerc să stabilesc o bază foarte bună. Mai întâi un raport de încredere. Al cursantului față de mine și totodată față de grup. Odată stabilit, cursantul devine mult mai confortabil și relaxat cu ideea de a se juca. Apoi sădesc ideea de parteneriat, de colaborare cu ceilalți. Pentru că improvizația este un joc de echipă. Și o dată sedimentată și această treabă, le prezint provocări personale conforme cu jocul sau cu scena în cauză. Părerea mea e că dacă ai această bază solidă, atunci libertatea decurge firesc.
De unde îți iei inspirația
Îmi iau inspirația din ce trăiesc eu, din ce văd, din ce citesc, din ce ascult. Și da, am trecut prin blocaje. Dar asta e o chestie pe care, din punctul meu de vedere, o fabrică mintea ta. Această idee că nu ai idei. Improvizația e oricum despre descoperire, deci poți intra lejer în scenă fără nicio idee. Dacă ești atent la partener, nu ai cum să nu descoperi ceva. Trebuie doar să scapi de nevoia asta de control care, cred eu, e de fapt cauza pentru „ Aoleu, nu am nicio idee!”
Reacția publicului
Eu cred că în general publicul e mișto. Indiferent că e teatru sau altceva. Da, poate sunt câțiva prin public care ar fi trebuit să meargă în altă parte în seara respectivă. Dar prin simplul fapt că vin, că-și fac timp să vină, e deja mult pentru mine. Iar specific, publicul de improv este extrem de călduros, știe că tu creezi pe loc și vrea să te vadă cum intri în dificultate și cum ieși cu brio de acolo. E poate un pic mai călduros decât cel de teatru tocmai pentru că știe că ești vulnerabil, că descoperi și tu o dată cu el.
Zi-ne mai multe despre spectacolul de anul acesta
Anul ăsta am vrut ca-n spectacol să tăcem mai mult, să descoperim și alte feluri de a fi în improv în afară de vorbăreți. Și până acum, din repetiții, eu sunt foarte mulțumită de ce descoperim împreună. Spectacolul se va numi Shhh! și e mai degrabă un montaj de scene în care explorăm în mai multe feluri sau stiluri situațiile în care nu interacționezi verbal. E greu ce încercăm noi să facem, dar suntem optimiști.
Anul trecut pe vremea asta jucam în festival „InstaShakespeare”, un spectacol improvizat în stil Shakespeare în care ne propuneam să spunem o poveste cap – coadă. E cel mai greu din punctul meu de vedere un spectacol în stil, deși acum câțiva ani am mai avut experiența unuia în stil Game of Thrones. Ai nevoie de documentare și de integrare firească a ei în timp ce creezi o întreagă poveste pe loc.
Alte spectacole în care am jucat și care îmi sunt extrem de dragi sunt „Road Trip”, creat cu Jinx și plimbat prin Europa. Este exact povestea a trei oameni care se suie într-o mașină, restul improvizăm. Ar mai fi „The Secret Life of Housewives”, un spectacol despre universul feminin, unde am descoperit o echipă foarte mișto de improvizatoare. „UnCensored”, un show în care ne propuneam să nu ne cenzurăm absolut deloc și „EnCor”, un muzical improvizat.
Un alt spectacol în care am jucat și încă joc este „ Așa mi-a venit!” de la Fool Club, axat mai mult pe improvizația de formă scurtă sau short-form, cum îi spunem noi.
Și tot din această categorie, mai este și „Happy Impro”, un proiect nou, unde m-am reîntâlnit cu colegi din Comedypunctshow. De care mi-am dat seama că mi-a fost tare dor.
Spectacolele tale preferate de improvizație
„A speechless adventure of four bandits”, un spectacol silent creat de o companie franceză de teatru de improvizație, The Fraltons ; „Trust Us, This Is All Made Up” al lui TJ Jagodowksi și David Pasquesi, care cred că se mai găsește încă pe Vimeo. Și e fun de văzut „ Middleditch and Schwartz”. Pe lângă ele, sunt clipuri pe youtube din spectacolele lui Susan Messing, UCB sau ale celor de la Death by Roo Roo, care mi-au plăcut mult.
Ce așteptări ai de la festivalul de anul acesta
Niciuna. Sunt doar curioasă și abia aștept să înceapă!
Un sfat pentru cei care acum încep lucrul cu improvizația
Să nu uite să se distreze!
