Work in Progress | Spectacol de dans contemporan

Work in Progress | Spectacol de dans contemporan
Credit foto: Sabina Costinel

Vineri, 16 septembrie, de la ora 19.00, la Linotip - Centru Independent Coregrafic, invităm publicul din București la premiera spectacolului ”Work in Progress", unde vom vorbi și vom dansa despre locul muncii în viața noastră.

Cât și cum lucrăm? În ce mediu? Ce obținem și ce am avea nevoie, de fapt? Care sunt modurile în care munca pătrunde și acaparează spațiul personal? Care sunt efectele pe care le resimțim? Work in Progress înglobează răspunsurile întâlnite în cadrul etapei de documentare a spectacolului, punctează problemele care apar cu cea mai mare frecvență și comentează cu umor absurditatea manierelor de rezolvare care ne sunt propuse printr-o varietate de medii exterioare.

”Cred că cea mai mare parte dintre noi simțim că ceva este greșit în felul în care viața profesională continuă să intre în conflict cu ceea ce ne-ar face fericiți sau împliniți. Suntem îndemnați, de obicei, să găsim soluții la nivel individual, fiind învățați că trăim într-o lume imperfectă, dar care este totuși cea mai bună variantă posibilă. Însă dacă privim consecințele modului în care este organizată munca, pare că ne situăm, mai degrabă, într-o distopie a cărei superputere este să se deghizeze în spatele imaginii unui mod de a trăi acceptabil sau chiar dezirabil. Sunt convinsă că ajută să vorbim despre asta, în primul rând pentru a nu ne mai simți singuri sau neadaptați și apoi pentru a gândi alte lumi posibile.”, Camelia Neagoe.

Bilete disponibile pe Eventbook.ro

Credit foto: Sabina Costinel

Echipa:

Coregrafie: Camelia Neagoe
Performere: Eva Danciu, Mariana Gavriciuc
Dramaturgie: Adrian Ionescu
Muzica: Alexandru Suciu
Lighting Design: Vlad Lăzărescu
Voice Acting: George Ciucă, Adrian Ionescu
Comunicare: Maria Comandașu
Design grafic: Teofan Gavriliu
Foto: Sabina Costinel

Parteneri: Centrul Cultural ”Reduta”- Brașov, LINOTIP - Centru Independent Coregrafic, Unfold Motion, REACTOR de creație și experiment - Cluj, Teatrul ”Andrei Mureșanu” - Sfântu Gheorghe, Teatrul Național ”Marin Sorescu” - Craiova, Dance Cinema Organisation - Sydney
Parteneri media: Bookhub, Zile și Nopți, IQads.
Evenimentul "Work in Progress" face parte din proiectul cultural “8 ore pe zi”, produs de Asociația Delazero și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Subiecte

Sectiune



Branded


Related