Acum vreo doua saptamini incepusem sa scriu despre reclamele la medicamente. Voiam sa deschid pledoaria adresindu-le citeva cuvinte celor care s-au ocupat de-a lungul timpului de imaginea lor. Imperativul era scurt: boala nu afecteaza intelectul targetului. Corolarul suna cam asa: nu toti neferictii cu temperatura sint o apa si un pamint.
Situatia se schimba pe pielea ta
Ei bine, de atunci citeva lucruri s-au interpus intre dorinta mea de a scrie si procesul efectiv. Iar o data cu ele mi s-a aratat si puterea supranaturala a industriei farmaceutice. Dupa cum spuneau comentatorii meciului Real - Steaua, "spaniolii au blestemat pamintul pentru Banel" si prin asociere gindul rau asupra pastilelor s-a intors impotriva mea. Valurile de temperatura si riurile de fluide nazale m-au fortat sa aflu pe pielea mea daca boala afecteaza intelectul au ba si daca toti muciosii sint o apa si un pamint. Concluzia a fost urmatoarea: el ramine viu, tu poti sa rizi cind vezi cum tuseste Lucica, dar disperarea cumpara toata lista cu antidoturi pe care memoria ta a inregistrat-o in timpul pauzei publicitare.
Norocul din farmacie
Datorita nenumaratelor permutari de Humex, Nurofen, Mucosin, Modafen, Coldrex, Paxeladine & co, mi-am putut recupera gindurile malitioase si, mai mult, le-am pus sefe pe tastatura. In aceste conditii, raportez urmatoarele. Hilare in sinea lor, dar si in comportament (vasazica insight, concept, slogan, executie), reclamele medicamentoase tintesc cuminti si nestingherite disperarea. Aceasta stare de fapt mai putin fericit este eldoradoul oricarui creativ, dar industria farmaceutica s-a nascut in scaldatoare. In cazul targetului ei, disperarea exista in doze generoase si naturale, nu mai trebuie sa o scoata nimeni cu inglita la suprafata, ea freamata pur si simplu in piepturile expectorante ale consumatorilor, asteptind sa fie exploatata.
Tamaduiala poarta si ea un nume
Prin urmare, bolnavul cumpara. Nu ii trebuie sa stie decit numele si binele viitor de care va avea parte, ca o sa creada. Si asta ar fi al doilea punct inscris pe lista norocului care imprejmuieste industria binelui uman. Beneficiul pe care ti-l aduce e stabilit prin lege, pentru ca altfel, nu ar mai exista. Pornind la drum cu astfel de premise de bun augur, publicitarii care au primit in sarcina impachetarea pastilei in imagine convingatoare, incep sa se confrunte si ei cu piedicile oricarui coleg de breasla. Cind mai multe nume promit aceeasi tamaduiala, e musai ca doar unul sa ramina potcovit in mintea suferindului. (In cazul consumatorilor inconstienti ca sussemnata, dilema nici macar nu isi face aparitia. Ei cumpara tot ce vad in fata ochilor, caci Seinfeld spunea o data: "dati-mi doza care m-ar putea omori, si apoi luati un pic din ea").
Mijloacele sint scuzate
Ei bine, doar atit au inteles publicitarii de pe meleagurile noastre: sa se diferentieze de rival. Daca nu ar fi fost Machiavelli inaintea lor, cred ca asa s-ar fi nascut expresia "scopul scuza mijloacele". Te uiti, te crucesti, sanatosii din jurul tau se hlizesc copios, ceilalti isi noteaza pe o foita si se duc la farmacie. Pe saraca Lucica nu o mai aduc in discutie, si nici pe tatal ei. Ai tuse, ai protagonisti mari si mici in pijamale, ai efecte speciale care te tulbura, ai siropul. Aceeasi miza este exploata si de o reclama de import. Tot un tata, tot o odrasla, tot un sirop. Diferenta esentiala sta insa in piine prajita, in miere, dar mai ales in faptul ca eroii vorbesc in reluare.
Fara imnuri in toaleta
Surprinderea personala a atins virful in cazul medicamentulului acela la moda. De cind copiii machiati urit voiau sa mearga in excursie si pina la ultimul spot, promovarea lui este o continua neintelegere. El m-a facut sa pricep insa conventia publicitarilor care se ocupa de medicamente: "pur si simplu nu dorim sa facem nici un efort la nivelul executiei". La fel ca secventele desenate ale pastilei care te salveaza din toaleta. Cunosc senzatia fericirii cind iesi din boala, deci vorbesc in cunostinta de cauza. A cinta osanale unui medicament pe care l-ai platit si l-ai inghitit pentru ca ar trebui sa functioneze, mi se pare un regres al secolului in care am ajuns. Neuronii mei sint de parerea ca evul-mediu in care oamenii se minunau de doctor ca de vrajitor a fost depasit si am ajuns cu chiu cu vai in epoca in care stiinta face legea.
Final sanatos
Lista umorului involuntaro-tamaduitor poate continua mult timp de-acum inainte. Nu o sa il urmez insa pe Sisif si o sa inchei aici. Mai mult de atit, o sa o fac intr-o nota pozitiva, amintind si de exemplele care au reusit depaseasca (respectiv sa ocoleasca) intr-un mod inedit conditia suratelor de mai sus. Efectele vizuale de la Strepsils arata ca cei din spatele lui chiar au stat sa se intereseze ce se intimpla in gitul nefericitilor, rezonind excelent cu durerea pe care o simti cind nu poti inghiti nici macar ceaiul de tei. Aspacardinul relationeaza si el uman cu viata oamenilor carora li se adreseaza si tot interesanta mi se pare ultima aparitie a nurofenului. Chiar daca e prea mult dramatism global acolo pentru o durere de cap sau de masea, iar secventele nu vorbesc mereu pe romaneste (ecologistii nostri sint mai putini decit ai lor), perspectiva este revigoranta intr-un calup ca cel de sus, care ne loveste la fiecare 20 de minute.
Comentarii