Organizația non-guvernamentală AgileHub, din Brașov, organizează în perioada 3 - 5noiembrie cea de-a cincea ediție a conferinței tehnice PeakIT, eveniment organizat de comunitatea IT pentru comunitatea IT. Toate prezentările și workshop-urile se vor desfășura și anul acesta online. Înscrierea continuă să fie gratuită și poate fi făcută direct pe site-ul evenimentului, începând cu finalul lunii septembrie.
Conferința, ajunsă la cea de-a cincea ediție, are în vedere peste 500 de participanți, luând în calcul interesul crescut pentru atelierele organizate și prezentările unor speakeri cu renume în domeniu. Maratonul workshop-urilor și prezentărilor IT va continua și anul acesta pe parcursul a trei zile, iar prezența la ateliere va fi posibilă doar prin înscriere prealabilă.
Tema sub care se desfășoară conferința din acest an este “Reziliența”, iar cei peste 20 de speakers și 12 traineri vor prezenta subiecte IT din perspectiva flexibilității, adaptabilității, scalabilității. PeakIT 005 înseamnă peste 20 speakers care vor susține prezentări dedicate și 12 ateliere practice pe diferite teme. Peste 21% dintre participanții PeakIT din 2021 aveau peste 10 ani experiență în IT, un procent similar având peste 6 ani experiență.
Atelierele de anul acesta au fost selectate în baza feedback-ului participanților la edițiile precedente, dar și a feedback-ului primit pe parcursul anului în comunitate AgileHub. Pe lângă temele de interes general, prezente și la celelalte ediții ale conferinței, anul acesta vor avea loc și premiere – ateliere și prezentări ce aduc ultimele noutăți din domenii la fel de interesante: Start-up, Community Development, Gaming.
„Anul acesta avem primul milestone, dacă-l pot numi așa. Am ajuns la a cincea ediție, lucru care ne dă o mare satisfacție și ne arată că am reușit să creăm o cultură în zona de IT, mai ales în comunitatea de IT de la Brașov. Numărul participanților crește semnificativ de la ediție la ediție, interesul este din ce în ce mai mare și suntem convinși că atelierele și prezentările PeakIT contribuie la dezvoltarea profesională a participanților.”, spune Camelia Codarcea, unul dintre fondatorii AgileHub.
Printre cei care susțin prezentări anul acesta sunt prezente nume internaționale de referință: James Bach (Consulting Software Tester), Jon Skeet (senior software engineer la Google), Kirk Pepperdine (Principle Java Engineer la Microsoft), Thomas Vitale (Software architect & engineer), Michael Coté (Digital Transformation, DevOps la VMware și host al Tanzu Talk), Peter Leeson (Consultant Organizational – Fondator Orchestrated-Knowledge). De asemenea, vor fi prezenți și români care au reușit să aibă un mare impact în zona de Cybersecurity, Java, Arhitectură, Startups: Andrei Dănila (CEO Code932), Liviu Arsene (Director Threats Research & Reporting CrowsStrike), Alex Balan (CISO SuperBet), Laurențiu Spilcă (Java Trainer si Autor), Cornel Fătulescu (Chief Platform Officer), doi Microsoft MVP (Most Valuable Professional) Radu Vunvulea si Bogdan Bujdea si mulți alții.
Agenda va fi publicată luna aceasta iar înscrierile vor începe la finalul lui Septembrie.
Ediția din acest an este susținută de Cegeka, Siemens, Raiffeisen Bank, Trimble, Coera, Atos, Endava, Oracle Cerner, ZegaSoftware și Nagarro, în calitate de sponsori ai evenimentului. Code932 și DotNetDays sunt parteneri ai evenimentului.