Dupa mai bine de 11 ani in cadrul grupului BBDO, din care 5 ani a ocupat functia de General Manager in agentia Media Direction, Carmen Lixandru a decis sa inchida colaborarea cu aceasta companie.
"Evident, nu este o decizie pe care am luat-o peste noapte, este un lucru la care ma gandesc de ceva timp si am ajuns la concluzia ca imi doresc sa fac aceasta schimbare acum. Orice decizie de a pleca dintr-un loc are in spate o nemultumire sau o problema. Dar cred ca in momentul de fata importante sunt proiectele de viitor", declara Carmen Lixandru.
Media Direction este una dintre cele mai puternice companii din piata de publicitate, atit in ceea ce priveste exercitiul financiar (peste 31 milioane USD cifra de afaceri in 2005, situandu-se pe primul loc in topul agentiilor de media) cit si clientii din portofoliu.