Bucharest International Dance Film Festival la a VIII-a ediție: lungmetraje în premieră, competiții și evenimente culturale conexe

Bucharest International Dance Film Festival la a VIII-a ediție: lungmetraje în premieră, competiții și evenimente culturale conexe

În perioada 8 – 11 septembrie, Bucharest International Dance Film Festival (BIDFF) revine pentru a VIII-a ediție cu peste 25 de evenimente culturale dedicate atât publicului, cât și comunităților de artiști, reunite sub tema ZONE (NE)SIGURE.

Festivalul se va desfășura, ca și în anii trecuți, la Institutul Francez (Cinema Elvire Popesco), Cinema Muzeul Țăranului, Centrul Național al Dansului, /SAC @ MALMAISON și Fabrica Grivița, dar și în trei noi locații: CINEMAX Veranda, Grădina cu Filme – Cinema and More și Centrul Rezidențial pentru persoane vârstnice „Amalia și Șef Rabin Dr. Moses Rosen".

„Bucharest International Dance Film Festival, ediția a VIII-a” este un proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național - AFCN* și de Primăria Municipiului București prin ARCUB în cadrul Programului București afectiv 2022**.

Unic în peisajul festivalurilor de film din România, BIDFF aduce anul acesta patru lungmetraje  fascinante, în premieră națională: „Joyland” (r. Saim Sadiq), „Rookies” (r. Thierry Demaizière & Alban Teurlai), „Moonage Daydream” (r. Brett Morgen) și „Neptune Frost” (r. Saul Williams & Anisia Uzeyman).                    

În fiecare an, la BIDFF ne propunem să aducem în discuție subiecte urgente care ne afectează viața în mai multe moduri. Anul acesta nu a fost deloc greu să coagulăm evenimentele festivalului sub tema zone (ne)sigure. Devine tot mai evident că trăim într-o nesiguranță maximă, o stare generală de neîncredere generată de boală, conflicte militare și criză economică. Discursurile naționaliste și discriminatoare au devenit mai acide, iar societatea se împarte în tabere pro și contra, uitând să coexiste. În acest peisaj, criza afectivă și emoțională colectivă nu mai poate fi ignorată.

Reacționând la acest ecosistem conflictual, BIDFF aduce în fața spectatorilor filme puternice, atât lungmetraje, cât și scurtmetraje de ficțiune, animație sau VR, în care problematici familiare sunt explorate cu inteligență și curaj de artiști de pe toate continentele” - Simona Deaconescu, directoare artistică BIDFF.

Institutul Francez (Cinema Elvire Popesco) va găzdui lungmetrajele „Joyland” și „Rookies”.

Filmul „Joyland” (2022, Pakistan), în regia lui Saim Sadiq ne introduce în lumea patriarhală a familiei Rana, a cărei stabilitate este detonată de acțiunile fiului cel mic, care se alătură în secret unui club de dans erotic și se îndrăgostește de o starletă trans. „Joyland” este o poveste din Pakistanul zilelor noastre despre o dragoste imposibilă, o dramă încărcată de o energie fizică și emoțională uluitoare, aclamată deopotrivă de critică și de public. Prezentat în premieră anul acesta la Cannes Film Festival, lungmetrajul de debut al lui Saim Sadiq a câștigat premiul juriului la secțiunea Un Certain Regard.

 „Rookies” (2022, Franța) este un documentar regizat de Thierry Demaizière și Alban Teurlai.  În inima Parisului, un liceu prestigios face un pariu îndrăzneț: să integreze elevii din cartierele defavorizate și să-i facă să rupă determinismul eșecului școlar prin dans și hip-hop. „Aici, nu cedăm și nu renunțăm!” este motto-ul liceului Turgot, unde, prin dans și mișcare, tinerii învață să-și transpună experiențele complicate în energie fizică și să se autodepășească. Filmul a fost prezentat la Berlinale 2022 în secțiunea Generation 14 plus.

Moonage Daydream” (2022, SUA/Germania), în regia lui Brett Morgen debutează în România la CINEMAX Veranda.

„Are you there, Mr. David?”Experiența cinematografică a anului, cu imagini de arhivă din concerte și interviuri cu David Bowie în premieră, lungmetrajul „Moonage Daydream” este considerat de critici un elogiu glorios și un film care sfidează genurile (The Guardian), absolut uluitor, poate el mai bun film făcut vreodată despre un artist (Vogue). O odisee spațială audio-vizuală, hipnotică (The Telegraph), care iluminează o moștenire cult, enigmatică, filmul a avut premiera la Cannes Film Festival în luna mai și va fi lansat în SUA începând cu 16 septembrie.

La Cinema Muzeul Țăranului, vedem „Neptune Frost” (2021, Franța/ Rwanda/ SUA), semnat de Saul Williams și cineasta de origine rwandeză Anisia Uzeyman. Filmul este o viziune afro-futuristă a unei povești de dragoste între un hacker intersex și un miner de coltan, dar și o frescă în muzică și mișcare despre revoltă și recuperarea tehnologiei în scopuri politice progresiste. Absolut fără precedent (MUBI Notebook), un musical SF punk, uluitor (robertebert.com) și vizionar (Variety), „Neptune Frost” a fost lansat la Cannes Film Festival 2021 –Director’s Fortnight și prezentat printre altele la festivaluri internaționale de film de la  New York, Toronto și Sundance.

Pe lângă lungmetrajele prezentate în premieră, festivalul aduce pentru patru zile în București competițiile internaționale și naționale de scurtmetraje, ateliere de film de dans, conferințe, prezentări publice, tururi cinematografice ghidate, laboratoare de producție de film și expoziții, toate incluse în secțiunile: BIDFF SHORTS, BIDFF COMMUNITY, BIDFF VR și BIDFF EXPAND.

 „În 2022, prin conferințe și explorări vizuale, vorbim despre cum apare coregrafia maselor în momente de criză politică și socială. Echipa BIDFF consideră că, mai ales în această perioadă, nevoia de cultură trebuie conștientizată și hrănită cu lucrări artistice care să ne ajute să ne înțelegem propriile corpuri. Așadar, putem privi zonele (ne)sigure nu ca generatoare de conflict, ci ca teritorii deschise discuției, prin care restabilim un echilibru necesar”, Simona Deaconescu.

În fiecare an, în cadrul secțiunii EXPAND - programul de formare artistică profesională al festivalului, BIDFF aduce la București creatori de film de dans renumiți, pentru a  susține ateliere intensive de profesionalizare dedicate artiștilor români. În 2022, fondatorul premiatei casei de producție de filme de dans The Motion Dance Collective din UK, Omari ‘Motion’ Carter va coordona un workshop de film de dans, între 9 și 11 septembrie, la Centrul Național al Dansului București. În aceeași secțiune, CNDB va găzdui alte trei conferințe susținute de specialiști din țară și internaționali, printre care Kélina Gotman, cu „Choreomania: Scenes of Ecstasy and Revolt”.

BIDFF este organizat de Asociația Tangaj Collective și este susținut de Conceptual Lab by Theo Nissim
Partenerii și gazdele festivalului sunt: Institutul Francez (Cinema Elvire Popesco), Cinema Muzeul Țăranului, CINEMAX Veranda, Grădina cu filme - Cinema & More, /SAC @ MALMAISON, Centrul Național al Dansului București, Fabrica Grivița, ADO - Asociația Artă pentru Drepturile Omului, Centrul Rezidențial pentru persoane vârstnice „Amalia și Șef Rabin Dr. Moses Rosen".
Văzut de Radio Guerrilla
Parteneri media: All About Romanian Cinema, BookhubCinefilia, Cinemap, Ediția de dimineață, E-Zeppelin, Films in Frame, IQads, Modernism.ro, MovieNews, Munteanu, Observator cultural, PlayU.ro, Spotmedia, The Institute, Ziarul Metropolis, Zile și Nopți.

*Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
**Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Primăriei Municipiului București sau ARCUB.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Subiecte

Sectiune



Branded


Related