Culese din recentele vacanțe

Culese din recentele vacanțe

Când ies din țară îmi place să descopăr mici lucruri deștepte gândite pentru a face viața mai faină. Este una dintre marile bucurii ale vacanțelor, mă încarcă enorm cu energie și chef de viață.

În zona de birouri din Paris au acum mobilier stradal care să permită munca din parc: „work from park” sau, mai bine zis „travailler du parc”.  

Pentru a-i face și pe locuitorii orașului să reviziteze constant castelul medieval Nantes aflat în inima localității, i-au adăugat un tobogan de mari dimensiuni care coboară de pe zid până-n curte.  

La Viena mi s-a părut foarte tare modul în care au dublat impactul instalațiilor luminoase de Crăciun aducând jocurile de lumini de pe stradă și în timpul zilei: printre beculețe au strecurat și obiecte din sticlă/cristal/plastic care strălucesc în lumina zilei. Razele soarelui împreună cu vântul creează un spectacol foarte fain.  

Multe parcuri din Paris au scaune metalice pe care oamenii le pot muta și așeza cum vor ei – niciodată nu am înțeles de ce în parcuri ar trebui neapărat să mă uit la oamenii care defilează pe alei prin fața mea și nu la copacii, florile, iarba sau tufele din jur.

Pentru a-i ajuta pe vizitatori să înțeleagă cât mai bine ruinele din Cripta Arheologică a Île de la Cité din Paris a fost adus la viață un proiect care le integrează într-un ansamblu împreună cu un film în care este recreată zona respectivă.

Oamenii înțeleg astfel mult mai ușor că geografia locului era alta, insula era mai mică, Sena curgea chiar pe locul unde stau ei astăzi, iar ruinele la care se uită sunt ale cheiului antic.  

Este plin de terenuri de fotbal prin Europa, în Nantes au făcut unul care să fie mai special: în curbă. Mi-a fost imposibil să dau un fotbal când l-am văzut, mi-a rămas pe to do la un moment dat.  

Mi-nu-nat! Mi-a luat câteva zile în Paris până când am realizat de unde senzația de orășel liniștit de provincie: limita de viteză pentru mașini este 30 km/h și mașinile practic nu aleargă. Nu tu pericol, nu tu zgomot de accelerație sau motoare turate. Un Paris liniștit și prietenos cu oamenii.  

P.S. Și două „all time favorites” (văzute în călătorii cu munca):

Având un foarte intens și lung sezon ploios, în centrul Manilei trotuarul este la etajul 1 și este acoperit. Intrarea principală în blocuri, recepția hotelurilor, a clădirilor de afaceri, ieșirea de la metro sunt la etajul 1.

Iarna pe trotuarele din centrul orașului Goteborg sunt grătare cu cărbuni încinși în jurul cărora oamenii se pot încălzi cât să continue plimbarea în aer liber.

 _______________________
 Lorand Balint Boti este Managing Director Publicis Sport and Entertainment si are o experienta de peste 20 ani in industria de marketing si comunicare romaneasca.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Companii

Oameni

Subiecte

Sectiune



Branded


Related