Instalația fotografică „Cele care nu se văd” – vernisaj pe 18 august, la Muzeul Național al Țăranului Român

Instalația fotografică „Cele care nu se văd” – vernisaj pe 18 august, la Muzeul Național al Țăranului Român

Instalația fotografică „Cele care nu se văd”, proiect inițiat de compania de teatru independent Vanner Collective, își propune să aducă ficțiunea în real și să prezinte 10 personaje feminine din literatura română, create de bărbați, care ies din rânduri și sunt văzute prin lentila a 10 fotografe. Vernisajul instalației va avea loc pe 18 august, de la ora 19:30, la Sala Acvariu a Muzeului Național al Țăranului Român, iar intrarea pentru public este liberă. Instalația mai poate fi vizitată până pe 2 septembrie, de miercuri până duminică, între orele 10:00 – 18:00.

"Cele care nu se văd” inițiază un demers de redare a vocii personajelor feminine din marile opere literare scrise de autori bărbați, în contextul reprezentării extrem de precare a scriitoarelor românce în manualele școlare și a unei imagini de cele mai multe ori bi-dimensionale a rolurilor femeii în societatea românească. Cele 10 personaje feminine alese invită să fie văzute în profunzime, într-o lumină nouă, desprinse de stereotipii și servesc ca model pentru tinerele adulte, care pot înțelege că pot fi ascultate și pot avea un impact în mediul social similar cu cel al unui băiat.

Astfel, 10 fotografe din România au abordat 10 opere literare cu personaje feminine,  alături de 3 actrițe, ce au reprezentat toate personajele, la trei vârste diferite, pentru a evidenția că fiecare femeie conține toate arhetipurile și că fiecare femeie, indiferent de background, poate înțelege empatic traumele și viața oricărui personaj.

Iar, pentru a potența psihologia personajelor și a nu evidenția mediul în care ele au viețuit conform operelor literare, acestea au fost imortalizate în contexte esențializate și conceptualizate la nivel de costum și scenografie, construite pornind de la intimitatea spațiului propriu fiecărui personaj. Cu ajutorul realității augumentate sunt animate în formă video & audio trei dintre trio-urile de imagini, artistele-performer dând voce și corporalitate personajelor, scoțându-le din sfera 2D, atât fizic, cât mai ales psihologic.

Rezultatul este că 10 femei se definesc ca OAMENI cu caractere vii, care există, demne de empatie, descoperire, atenție iar „Cele care nu se văd” devin cele care SUNT.

„Invitație la descoperire în afara judecății, la analiză în afara etichetelor, la imagine în afara convențiilor. Lentila a 10 fotografe s-a îndreptat către 10 femei, caractere, personaje devenite pentru unii stereotipuri, pentru alții legende, pentru puțini constrângeri literare, 10 personaje care au devenit altcineva. Cine este un altcineva atunci când il privești dând la o parte clișeele, punând în lumină unghiurile uneori invizibile și caracteristicile pe care alteori le ignorăm?”, povestește actrița Denisa Nicolae, curatorul proiectului „Cele care nu se văd”.

Lucrările sunt semnate de fotografele Anca Cernoschi, Crina Prida, Cristina Venedict, Dana Tole, Larisa Baltă, Mihaela Tulea, Sabina Suru, Alina Ușurelu, Irina Gache, Cristina Bobe.

Actrițe: Oana Jipa, Corina Moise, Mihaela Rădescu
Curator: Denisa Nicolae
Univers sonor: Adrian Piciorea
Video: Sorin Florea
Texte personaje : Petronela Rotar
Scenograf expo: Evelina Dobre
AR: Augmented Space Agency

Vernisajul va avea loc pe 18 august 2022, de la ora 19:30 și va include un open talk cu Diana Lupu, psiholog si psihoterapeut relațional. Instalația este deschisă până pe 2 septembrie, intrarea este liberă iar programul de vizitare este de miercuri până duminică, între 10:00 – 18:00. La vizitarea instalației se recomandă folosirea căștilor de telefon, 3 dintre lucrări având intervenție AR.

Vanner este un colectiv de creatori de teatru din România și Irlanda, format în Marea Britanie, în 2014. Crescând idei și proiecte artistice inovatoare, Vanner le vorbește oamenilor prin intermediul unui teatru provocator, proaspăt, actual, accesibil.

Produs de Vanner Collective.
Proiect co-finanțat de AFCN.
Parteneri proiect: Muzeul Țăranului Român, Centrul pentru Tineret al Municipiului București, Fundația Județeană pentru Tineret Timiș, Asociația Inovatrium
Parteneri media: Radio Guerrilla, AGERPRES, Zile și Nopți, IQads, Spotmedia, Ziarul Metropolis, Liternet, Observator Cultural, Suplimentul de Cultură, The Institute, Cărturești, life.ro, Revista Golan, Bookblog, Curatorialist, Curatorial, Igloo, Zeppelin, Modernism, Propagarta, B365.ro, PRwave, Iqool, Goingout.ro, Bucharest-guide.ro, Probucuresti.ro, Știri de Timișoara, Munteanu.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția administrației fondului cultural național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Subiecte

Sectiune



Branded


Related