Anul acesta se fac șapte veri de când István Téglás a început să lucreze cu tinerii de la Ideo Ideis. A fost mai întâi trainer, acum este mentor, și încă de la primul atelier a fost uimit de modul în care adolescenții se aruncau în exercițiile propuse de el. Curioși, liberi, dăruindu-se total procesului.
Fragilitatea și diversitatea cursanților sunt de fiecare dată vizibile. István spune că unul dintre lucrurile faine la Ideo Ideis este că, uneori, mentorii nu fac imediat diferența între tinerii care vor să devină actori și cei care sunt acolo doar pentru experiența educativă a festivalului.
"De multe ori, cei de la care te-ai aștepta că se vor face actori, nu-și doresc o meserie în zona artistică. Deși talentul, înclinația, entuziasmul sunt evidente, nu mereu sunt tentați să meargă mai departe. În schimb vor să se facă actori cei care sunt mai nesiguri pe ei. Pur și simplu e vorba de o nevoie".
După fiecare ediție Ideo Ideis István Téglás rămâne cu aceleași gânduri despre fragilitatea umană și începuturile perioadei de adult, despre vârtejurile cu care vine viața și depășirea lor păstrând sensul unei experiențe ca cea trăită la acest festival.
Cum a început povestea ta cu Ideo Ideis
Prima oară am venit cu fostul meu partener, care a fost invitat la festival acum mulți ani, și am stat la toate spectacolele, întâlnirile ș.a.m.d., gândindu-mă cât de mult îmi place zona în care se mișcă lucrurile aici. De când mă știu am făcut parte din trupe de copii, ulterior adolescenți, care făceau teatru/dans cu anumite căutări pe care nu le regăsești în sistem, iar, aici, mi s-a părut că am dat de ele. Și, din fericire, la scurt timp după acest gând am primit invitația de a face parte din festival, în primii ani ca trainer și ulterior ca mentor. Aceasta e a 7-a ediție la care particip.
Primele întâlniri cu tinerii
Întâlnirea s-a produs direct la primul atelier, unde am avut super emoții, chiar dacă eram foarte pregătit. Asta până când am dat mâna cu ei și mi-am dat seama că nu va funcționa nimic din ce mi-am propus. Culmea, de-abia atunci m-am relaxat și am început să fiu în totalitate acolo. Țin minte că totul părea atât de viu; ei se aruncau în exercițiile pe care le-am propus cu o libertate de o anumită calitate, și asta a născut momente ce mi-au rămas pe retină. Dăruire totală din partea lor, asta țin minte.
Credit foto: Alexandra Iftime
Ce lucrezi cu ei
Momentul acela de la primul atelier ca trainer, nu-l uit nici ca mentor. Deci este foarte important pentru mine cu cine am de-a face. Am o serie de exerciții, dar mereu improvizez și fac un cocktail de momente în funcție de nevoile sau lipsurile pe care simt că le au. Evident, contează și ce întrebări apar, de asta aleg să petrec cât mai mult timp cu ei, ceea ce este esențial. Așa că stau și în afara programului. De fapt, uneori e mult mai ușor să-ți dai seama de miezul lucrurilor uitându-te din afară, și să-l/o cunoști pe fiecare în parte în felul acesta. Nu-mi pun obiective stricte, faptul că ne împărtășim experiențe legate de subiecte importante, în sine, e mare lucru. Până la urmă, timpul pe care reușesc să-l petrec împreună cu ei e mult mai limitat decât atunci când eram trainer, deci nu pot să am aceleași așteptări. Ce am observat de altfel de-a lungul anilor între a fi trainer și mentor, e că în prima variantă ajungi mult mai repede la tineri, și e normal. Ca mentor mă străduiesc de fiecare dată să-i ajung din urmă pe trainerii pe care îi am la trupa respectivă.
Cum sunt tinerii care vin la Ideo Ideis
Sunt foarte diverși și asta îmi place mult. Chiar și cei care aparent n-au o personalitate ieșită în evidență, toți sunt acolo pentru că ceva i-a atras. Îi unește atracția față de ceva pe care încă nu îl înțeleg, dar îl intuiesc. Unii au viziuni mai clare în legătură cu ce caută, alții nu știu cum să le numească, și mai sunt cei care aparent fug de ceva. Ei sunt cei mai fragili, dar și cei mai puternici.
Credit foto: Alexandra Iftime
Ce le spui că au nevoie, dincolo de tehnică, pentru a fi actori buni
Ce spuneam. Fragilitatea e putere, dar asta nu se poate preda, trebuie mai degrabă insuflată, pentru că e greu să înțelegi asta on your own. Dar nu vorbesc doar despre cei care vor să se facă actori. La Ideo e foarte fain că uneori nu faci diferența între cei care vor să se facă actori și cei care nu. De multe ori cei de la care te-ai aștepta, la o primă impresie, că se vor face actori, nu-și doresc o meserie în zona artistică. Deși talentul, înclinația, entuziasmul sunt evidente, nu mereu sunt tentați să meargă mai departe, și asta mi se pare foarte tare. În schimb vor să se facă actori cei care sunt mai nesiguri pe ei. Pur și simplu e vorba de o nevoie.
Credit foto: Alexandra Iftime
Revelațiile cu care pleci de fiecare dată
Cu aceleași. Gânduri despre fragilitatea umană și despre începuturile vieții de adult; despre cum ne aruncă viața ulterior într-un vârtej și despre cum putem să supraviețuim păstrând o fărâmă de sens din tot ce am acumulat dintr-un loc ca acesta.
Energia teatrului tânăr
E o necesitate. Faptul că se întâmplă o dată pe an, deși pare puțin, e mare lucru. Mi se pare că festivalul și-a păstrat aceeași prospețime, are același sens - și asta e foarte important. Suntem acolo pentru tineri cu toate resursele, și ei la rândul lor ni se deschid și ne dau speranță în viitoarele generații.
Cum ți se pare că a evoluat acest festival în timp
În fiecare an organizatorii reușesc să mențină o calitate și să adauge obiective noi în program. În același timp stângăciile au farmecul lor, căci dau un aer tineresc festivalului - care n-aș vrea să se transforme în ceva rigid, ci să rămână despre și pentru tineri. Se poate greși, e permis.
Credit foto: Adi Bulboacă
Beneficiile teatrului pentru comunitățile de tineri
Vorbeam mai sus despre faptul că de cele mai multe ori aleg drumul ăsta cei pe care nu i-ai ghici neapărat, și nu întâmplător. Teatrul, în primul rând, te ajută să te dezvolți pe mai multe planuri. Cei care au nevoia asta - o intuiesc, și aleg calea teatrului, pentru că pe plan personal produce mari schimbări. Iar comunitățile se alcătuiesc din indivizi. Am observat, în special la festivalul Ideo Ideis, cât de multă nevoie e de a fi împreună și nu oricum, ci în contextul în care toți sunt concentrați pe aceleași lucruri.
Sprijinul tehnicilor de teatru în dezvoltarea unui adolescent
Tehnicile de teatru, și unele de arte alăturate, sunt create pentru a te dezvolta. Cel puțin cele de care mă folosesc eu ca trainer. Ca mentor, mai degrabă atrag atenția asupra modului de viață. Discuțiile pe care le purtăm, toate duc în aceeași direcție, și anume cât de mult știm cine suntem și cât reușim să ne asumăm față de noi și de ceilalți. Într-un fel îmi pare rău că nu mai fac training cu ei pentru că nu mai fac parte din procesul lor ‘tehnic’ - unde e vorba despre testarea și conștientizarea limitelor, despre dezvoltarea imaginației pe baza personalității fiecăruia ș.a.m.d. Spun asta pentru că, după părerea mea, ar trebui ca la generațiile de artiști care vin din urmă să nu mai existe o ruptură între artist și om.
Credit foto: Adi Bulboacă
Momente memorabile trăite la festival
Sunt multe și nu știu cât de etic sau moral e să le împărtășesc public. Ideea e că am avut parte de niște confesiuni, aș spune, pe baza unor exerciții, pe care le-am făcut în grup și care ne-au marcat pe viață toți cei prezenți în sală. Nu au fost lucruri programate, scopul acestor exerciții nu sunt de a exorciza sufletul cuiva. Dar deschiderea și atenția față de sine și de ceilalți, în contexte favorabile, pot produce asemenea revelații. Toți am învățat din momentele acelea. Și ne-au unit.
Cum vezi mai departe Ideo Ideis
Nu știu care vor fi nevoile tinerelor generații mai departe, dar pot spera ca punți de lansare, cum e acest festival în prezent, să existe în continuare. Nu pot să-mi dau cu părerea despre organizare, pentru că nu fac parte din ea și mă depășește. Dar voi fi oriunde e nevoie de mine.
