La început, muzica a fost mai mult o joacă pentru muzicianul Mihai Cocea. La 12 ani s-a creat cu adevărat legătura dintre el și muzică, și atunci a decis să schimbe instrumentul – de la vioară la violă. Mihai are 32 de ani și este laureat al numeroase concursuri internaționale și naționale, printre care premiul trei la Concursul Internațional de Violă Watson Forbes și finalist la Concursul Internațional Yuri Bashmet din Moscova, fiind unul dintre violiștii cei mai promițători din generația sa. A studiat la Zürich cu Lawrence Power și la Academia Regală de Muzică din Londra cu Paul Silverthorne.
Muzica clasică se individualizează nu doar prin sentimentele pe care ți le oferă, ci te introduce într-o anumită transă care pentru mine e diferită de efectele celelorlate genuri muzicale. Chiar dacă ai audiat un concert de muzică clasică și nu ți-a plăcut, nu trebuie să te oprești, căci fiecare compozitor sau muzician are vocea lui și merită o șansă, spune Mihai Cocea.
Este invitat la festivaluri precum Sermoneta (Italia), Wonderfeel (Olanda), Invitation to composers (Regatul Unit al Marii Britanii), Norfolk and Norwich Festival (Regatul Unit al Marii Britanii), Festival Von Vlaanderen (Belgia) și la Huilo Huilo Music Festival (Chile). În calitate de solist, a concertat cu diverse orchestre precum NOVA Rossia, Moscow Soloists, Brussels Philarmonic și St. Andrews Symphony Orchestra. Ca interpret de muzică de cameră, a colaborat cu muzicienii Bruno Giuranna, Rocco Filipini, Mariana Sârbu și Sascha Soumm.
În prezent, este membru al grupului „Carousel Ensemble”, format din câștigători ai concursului ARD. De asemenea, Mihai Cocea este șeful de partidă al Orchestrei Filarmonice din Bruxelles. Din noiembrie 2020, a primit titlul de Asociat al Academiei Regale de Muzică din Londra pentru activitatea sa pe plan internațional.
Prima amintire despre muzică
E interesant pentru că mama mea cânta la vioară și bunica la pian, dar nici părinții și nici bunicii nu au fost muzicieni. Când am văzut acasă o vioară, atunci când eram mic, iar mama a observat că mă tot duceam la vioară și deschideam cutia, a spus la un moment dat: “Hai să vedem, poate că l-ar interesa!” Am început apoi câteva lecții cu un concertmaestru de la Opera Română din București, soțul educatoarei mele de la grădiniță, și a început să îmi placă. După grădiniță, am mers la Școala de Muzică nr. 2, mi-am dat seama că interesul acesta era un lucru care mă deosebea de ceilalți copii și am început să dedic timp studiului.
Când ai simțit că drumul tău e în domeniul muzicii clasice
Cred că până la vârsta de 11-12 ani era o joacă, făceam muzică fără constrângeri, cu plăcere și nu simțeam că sacrific ceva. De la 8 ani am început și orele în privat, iar la vârsta de 12 ani s-a creat cu adevărat legătura dintre mine și muzică, atunci când am decis să schimb instrumentul – am trecut de la vioară la violă. De atunci totul a luat o formă bine definită și am început să întâlnesc personalități care să mă îndrume, să mă inspire și muzicieni care mi-au devenit mentori. Până la vârsta de 15 ani am mers la master class-uri, inițial în România, apoi în Franța și Italia.
Credit foto: Șerban Mestecăneanu
Etape de formare
La 15 ani l-am întâlnit pe Răzvan Popovici, iar el mi-a deschis anumite drumuri către a înțelege muzica. Pur și simplu am creat un obicei pe care l-am practicat mulți ani: mergeam la concerte, iar după finalizarea concertului mă duceam la violistul care îmi atrăgea atenția și solicitam o audiție sau o lecție. Eram foarte interesat, voiam tot timpul să aflu cât mai multe, să fiu ascultat și îndrumat, iar în felul acesta să evoluez. Am urmat Liceul de Muzică George Enescu și am fost bursier la două ediții ale programului SoNoRo Interferențe, în 2007 și 2008, (când aveam 16, respectiv 17 ani), apoi pentru studiile universitare am avut două audiții – la Colegiul de Muzică și la Academia Regală de Muzică din Londra –, le-am obținut pe amândouă, dar am ales Academia, deoarece bursa era mai mare.
Credit foto: Șerban Mestecăneanu
Perioada studiilor universitare
A fost extraordinar, am avut ocazia de a asculta concerte inedite, în special cu violiști de renume, ale căror interpretări au rămas cu mine de atunci. Îmi amintesc când am audiat un recital al lui Maxim Rysanov, a fost ceva mirific, cuvintele nu pot descrie cum m-am simțit în acel moment, apoi am mers la el după concert și am lucrat împreună pe parcursul unui an. Am urmat și master class-urile cu Yuri Bashmet, a fost un vis împlinit, am creat o legătură foarte frumoasă, mergeam la Italia.
Tot în timpul facultății am lucrat și cu Bruno Giuranna, la Academia din Sermoneta, pe care îl cunoscusem la 17 ani, moment în care mi-a oferit ocazia de a cânta împreună cu el în două concerte. De asemenea, am urmat și cursurile Academiei Walter Staufer din Cremona, Italia, unde am studiat tot cu Bruno Giuranna, timp de doi ani. Tot lucrând cu diverși violiști, am ajuns la mentorul meu, care a rămas un ideal al sunetului, violistul Lawrence Power. M-a invitat la Facultatea de Muzică din Zürich, unde preluase clasa de violă, dar eram în anul terminal de facultate și a fost necesar să mă concentrez pe finalizarea studiilor.
Am susținut multe concerte și în cadrul Institutului Cultural Român din Londra, avea în derulare un proiect în care compozitori contemporani scriau piese în cadrul acestui program, unde interpretam ca solist. Am avut ocazia să cânt împreună cu Yuri Zhislin, Natalia Lomeiko, David Cohen și Alicja Smietana, ceea ce a reprezentat pentru mine un pas înainte în interpretarea muzicii de cameră și în dezvoltarea mea.
De la vioară la violă
Pur și simplu ador viola! Sunetul viorii nu mă mai inspira să studiez, nu mai era vocea mea. Sunetul mai grav al violei, în comparație cu vioara, a devenit vocea mea, era mai mult mai aproape de mine. În definitiv, sunetul violei e cel mai apropiat de vocea umană, sunt multe piese scrise pentru violă și voce, sunt absolut uimitoare! Deci, putem considera că mi-am găsit chemarea cu sunetul violei, căci nu este nici acut ca vioara, nici atât de grav ca violoncelul sau contrabasul, este la mijloc. În urmă cu 50-60 de ani nu erau atât de mulți violiști, viola nu era un instrument solist, cum a ajuns acum. Era un instrument de muzică de cameră sau în orchestre, nu era atât de populară ca acum. Pe mine m-a atras posibilitatea aceasta de a intra în sunet, să poți scoate aceste sunete pământești, într-un fel. Vioara plutește, ea e regina muzicii, este cerul, violoncelul este pământul, iar viola este liantul dintre ele.
Credit foto: Șerban Mestecăneanu
Cum ai ajuns la Bruxelles
La 24 de ani am obținut un post în cadrul orchestrei din St. Gallen, am stat doi ani acolo, apoi am susținut o audiție pentru un post în cadrul Orchestrei Filarmonice din Bruxelles, la 27 ani. Am întâlnit foarte mulți muzicieni buni în Bruxelles, unde am format „Carousel Ensemble”, un ansamblu de muzică de cameră care concertează la festivaluri importante din Belgia, Olanda sau Germania.
Sef de partidă al Orchestrei Filarmonice din Bruxelles. Ce implică această titulatură?
Înseamnă să ai grijă de violiștii din cadrul Filarmonicii, să transmiți către ei ideile dirijorului, să porți discuții cu ceilalți șefi de partidă, cu concertmaeștri, să ajungi la un acord în ceea ce privește interpretarea și frazarea. E amuzant, deoarece eu nu mi-am dorit să fiu șef de partidă, mergeam la concerte orchestrale, îmi plăcea să audiez, dar mă interesa cariera solistică. Contextul a făcut să particip la o audiție și am ajuns șef de partidă aproape fără voia mea. În definitiv a fost bine, căci pentru mine pentru a deveni un muzician adevărat, complet și complex, trebuie să faci și muzică de cameră, și orchestră, și muzică de operă, solistică sau să predai. Până la urmă se va detașa ceea ce îți place să faci și e important să fi avut mai multe tipuri de experiențe muzicale. Toată experiența pe care o acumulezi te va ajuta să ai o privire de ansamblu asupra domeniului muzical.
Credit foto: Șerban Mestecăneanu
Muzica de cameră
Muzica de cameră se diferențiază prin comunicarea cu ceilalți parteneri de formulă artistică. Pentru mine este plăcerea de a discuta cu ceilalți – nu doar verbal, ci și prin muzică. De exemplu, când alt muzician îți oferă o idee o poți prelua și continua sau o poți opri și îți impui ideea ta pentru ca muzica să sune la cel mai înalt nivel. Comunicarea în cadrul formulelor de muzică de cameră este mai intimă și poți să ai cu adevărat o voce, prin intermediul instrumentului tău.
De ce ascultăm muzică clasică
Într-adevăr, muzica are un efect diferit asupra fiecărei persoane și orice gen muzical își găsește ascultătorii. Muzica clasică se individualizează nu doar prin sentimentele pe care ți le oferă, ci te introduce într-o anumită transă care pentru mine e diferită de efectele celelorlate genuri muzicale. Chiar dacă ai audiat un concert de muzică clasică și nu ți-a plăcut, nu trebuie să te oprești, căci fiecare compozitor sau muzician are vocea lui și merită o șansă. De exemplu, cvartetele lui Mozart îți pot da o senzație de bucurie, de lumină, de speranță. Unora le place compozitorul britanic Gustav Holst, cu lucrarea Planetele, unde fiecare planetă are sunetele ei. Pentru mine este o lucrare care ajunge la întregul spectru coloristic al sentimentelor noastre, e minunată!
Lucrări preferate
Depinde mult de perioade, locuri și stări. Ca să simplificăm, îți pot spune ce lucrare se potrivește cu starea mea de acum, din acest loc (n.r.: satul Criț, județul Brașov, în apropierea Bisericii fortificate). Avem în față un peisaj aerat și o priveliște în spațiu deschis care îmi amintește de Marea Britanie, unde am studiat câțiva ani, iar acolo am dezvoltat o legătură foarte strânsă cu compozitorii britanici. Așadar, orice compoziție de Ralph Vaughan Williams sau Frederick Delius – lucrări simple, fără înflorituri armonice – te inspiră să privești peisajul și să visezi.
Credit foto: Șerban Mestecăneanu
O recomandare pentru tinerii care vor să urmeze o carieră muzicală
Când au momente în care se simt nesiguri, pot să spun ce funcționează pentru mine: am anumite lucrări care mă readuc pe linia de plutire, le ascult și îmi amintesc de menirea mea, aceea de muzician.
